Publicat în Fata tatei

Se poate să dorm la dumneavoastră, madame ?

Miercuri o luam pe fic-mea de la școală. Aștept în antreu până își adună catrafusele, mă gândesc la ale mele. Dintr-o dată tresar de la o voce pițigăiată lângă mine:

-Se poate să dorm la dumneavoastră, madame ?

Un boț de fătucă, cu trei pistrui pe nas și un nimb de creți blonzi mă fixează cu privirea albastră. Rămân bocnă de nedumerire: Măi, ce-i cu copilul asta? De unde s-a luat și ce l-o apucat? Că nu-i  din clasa lui fic-mea văd cu ochiul liber, detaliu care mă pune și mai tare în încurcătură. Poate a încurcat mamele?

-Mama, strigă dintr-un colț fic-mea cu căciula trasă peste ochi, asta e Jessica, prietena mea dintr-a patra !!! (fic-mea e în a treia)

„Și?” îmi zic. „Mare treabă, să fie sănătoasă”.

-Madame, mă fixează din nou copila, luați-mă să dorm la dvs!

-Jessica, oftez, nu e așa de simplu. Ar trebui să vorbesc cu părinții tăi.

-Păi, sare într-un picior de bucurie, o să le scrieți frumușel pe hârtie și eu am să le-o transmit.

-Bun, zic, am să mă gândesc la asta.

-Dar … să mă luați în timpul săptămânii! Că eu vreau să fac lecțiile la voi, să mă joc cu M. și să mă aduceți la scoală a doua zi.

-Ăăăm, în timpul săptămânii nu iese. Pe M. dimineața o duce tata la școala cu scooter-ul. Deci nu e loc pentru a treia persoană.

-Nu-i nimic, mă asigură fata, pe mine o să mă duceți dvs. la scoală, nu-i așa?

Casc deja eu ochii la ea. Cum să nu descurajez prea dur păpădia asta de fată?

Îi zic blând că trebuie să mă gândesc la organizare.

-Cool! Strigă bucuroasă. Atunci ne revedem săptămâna viitoare!!!

-Stai, stai oleacă, o apuc delicat de mânecă. Săptămâna viitoare nu iese. Avem oaspeti, deci nu avem loc destul, înțelegi?

-Nu, îi tremură bărbia gata să plângă, apoi își revine îndată. Atunci iau sacul de dormit cu mine!!! Merge?

Oftez și mă încruntez în mintea mea. Oftez și zâmbesc în fața copilului.

În loc de răspuns îmi trece un gând neașteptat de aiurea prin minte: din fata asta n-o să iasă scriitoare niciodată. Femeie de afaceri, da, Martorul lui Iehova, da. Dar scriitoare nu. Altă mișcare de neuroni în căpşor… Alta…

În drum spre casă îi spun lui fic-mea:

-Cum de nu se teme Jessica de mine? Eu doar nu sunt mereu o mămică-căpșunică, pot deveni…de exemplu… o mamă-monstru care strigă, scoate foc pe nări și pedepsește.

-Mamă, ce vorbești? Tu ești ca toate mamele. Poate oleacă mai bună.

Că-s „oleacă mai bună” am înțeles tare bine în ultimele luni. Pot să număr pe degete sâmbetele și duminicile petrecute în liniște, în rest…  fic-mea nu se poate ogoi până nu cheama herghelia de fete acasă. Timp de o oră-două sar ca caprele în ritm de Just Dance, pe urma se închid în odaie pentru secrete, dar nu înainte ca fata să mă anunțe:

-Mama, la mine în cameră n-ai ce căuta.

Dumnezeu cu voi !  Îmi iau o carte și o farfurie de mere și strig din urmă:

-Asta voi la mine în cameră să nu aveți ce căuta!!!

Peste o oră (inevitabil) aud bocănit la ușă :

-Mamaaaaa?

-Ce vrei?

-Când vine mama lui Lara ?

-Peste o oră.

-Da mama lui Halima?

-Idem. Plus/minus 15 min. Da ce, îți plâng fetele deja?

-Plâng, mamă!

-O dat Dumnezeu și v-ați săturat una de alta!!!

-Ce-i cu tine, mamă? Ele plâng că nu vor să plece acasă. Numără minutele.

***

Peste o oră stăm cu mamele la ușă. Unele fete lungesc „botul calului”, altele se ascund. Mamele își pierd răbdarea și intră încălțate în casă. Încep a le căuta în formă de joacă (ca și cum). Și așa au ajuns părinții să știe ce vin am în cămară, cât colb am după canapea, câte flori ofelite la balcon, câte sloiuri de hartie igienică la veceu etc.

Iaca așa și trăim. Mai transparent decât atât nu știu dacă se poate.

Uof.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

29 de gânduri despre „Se poate să dorm la dumneavoastră, madame ?

  1. Cam asa e si la noi 🙂 Prima intrebare de vineri seara e ce facem in weekend si cine se poate sa vina la noi …. De cum a inceput anul scolar nu stiu daca am avut vreo sambata sau duminica ‘a mea’. Parca sunt mari da tot ba vrea asta ba le trebuie acolo. Cand vin parintii sa isi ia odraslele si ii invit la o cafea pai copiii sar de bucurie in sus si tot ii mai intreaba daca nu mai vor cumva inca o cafea sau daca nu mai avem inca ceva de vorbit 🙂 Am impresia ca ultimile minute, alea intre hai repede sa ne mai jucam – hai sa vedem daca mai au cafea in ceasca, asa intinse cu ‘inca olecuta’, sunt cele mai dulci 🙂

    Apreciază

      1. iaca nu stiu cum le voi descurca cand va incepe si fiica-mea sa vrea ‘invitati’ 🙂 Acum li se amesteca pe sub picoare si numai auzi ‘iar Laura, mama ia-o ca strica tot’ da mai apoi (?) Probabil se vor imparti pe weekenduri si peste un timp ne vor trimite de acasa, pe undeva, cu careva treburi 🙂

        Inca o faza cu invitatiile la zile de nastere. Primesc email cu invitatie si il intreb daca il intereseaza. La raspunsul ‘desigur, cum crezi’ noi deja venim cu replica ‘da tu ne-ai intrebat daca noi vrem sa te ducem?’ 🙂 Uneori am impresia ca unii copii isi fac ziua de nastere de cateva ori pe an 🙂

        Da in principiu, deja mi-am acceptat rolul de taxi-sofer a copiilor, mai ales impartitul si dusul pe la activitati, zile de nastere, vizite la prieteni etc.

        Apreciază

      2. Dintr-o parte ma bucur (lasa asa, zic, numai sa fie sanatoasa), din alta parte hârâi pentru ca mai obosesc si eu. Am alt temperament, caut liniste 🙂 fata mea a intrebar de fata ta si flacaul tau 🙂 i-am zis ca trebuie cumva sa ne organizam, peste februarie incolo, ca avem atatea pe cap acum. asa ca salutari mari de la noi! 🙂

        Apreciază

      3. „fata mea a intrebar de fata ta si flacaul tau i-am zis ca trebuie cumva sa ne organizam, peste februarie incolo, ca avem atatea pe cap acum. asa ca salutari mari de la noi! ”

        cam asa e si la noi…Am zis si eu de februarie 😉

        da sa stii ca fecior-meu are cadou pentru fata voastra, de prin decembrie luat (nimic impozant, dar important si luat cand a fost vazut din simplu motiv ca alta data poate sa nu mai fie, explicatia lui Dan :))

        Apreciază

  2. oau,esti sora mea si te iubesc,dar n-am stiut ca pori scrie atit de bine,pentru citeva minute am uitat de toate si nu puteam sa ma rup de la citit,ma gindeam tu ai scris sau nu? oau bravo,te pup

    Apreciază

  3. Asta este,cum copiii incep sa aiba prieteni, uita de week-endurile petrecute in liniste….La noi in toata duminica e harmalaie,ca avem casa pe pamint si intelegi, la mine este loc mai mult ca sa zburde si se sfadesc colegii feciorasului care sa vina la noi,dapoi din septembrie mi se duce si fata la scoala,valeleu de capul meu atunci !!! va fi batalie pentru teritoriu …. In acelasi timp daca parintii isi lasa copiii la tine,inseamna ca esti apreciata de comunitate,acesta e lotul de consolare 🙂

    Apreciază

      1. hehe,din pacate clima nu o permite, ploua mai cam in toata ziua,si anul imprejur,asa ca gradina e mai mult de frumusete, ne uitam pe fereastra cum creste peluza 🙂

        Apreciază

  4. Of eu nu prea incurajez inca „viata sociala” a baiatului mai mare, in primul rind au timp de joaca si la scoala o gramada, apoi are antrenamente in fiecare seara, apoi clar ca sint ocazii speciale, apoi esiri prin oras, dar eu dupa ce lucrez toata saptamina daca ajung in weekend si nu am macar o zi linistita (asta inseamna fara program anumit dar eu spal, calc, fac niste copturi, o mincare mai buna, citesc, poate chiar dorm la prinz) apoi nu am puteri sa ma apuc din nou de o alta saptamina, nu stiu unde s-a dus energia din tinerete 🙂 poate fetele is mai linisitite, dar 3-4 baieiti iti intorc casa cu fundul in sus in jumate de ora 🙂

    Apreciază

  5. Eu am scapat, cel putin pentru moment de asa ceva… Cat eram in tara vesnic aveam 4-5 nastrusnice in casa, alergand si razand si povestind si vesnic trebuindu-le ceva… Acum… pe meleaguri straine vad ca nu se practica, cel putin nu in complexul unde locuim noi si avem reguli stricte sa nu deranjam vecinii… Imi place linistea dar asta e deja absurd… Parca imi e dor nitel de rasetele fetelor si jocul lor… Nu e prea grav pana la urma… nu?

    Apreciază

  6. Ehe, fetițe. Io cu 2 ficiori, păi nu le ardea de adunări, doreau afară la minge, cu soldățeii prin nisip. Chiar și la zilele de naștere prietenii ficiorilor meu imediat după înfulecarea feliilor de tort o ștergeau instant afară în parc.
    Așa eram și noi cânr eram pici, acolo prin ’70, fetele se mai adunau dar noi veșnic afară sau în casa scărilor când era vreme de rahat.

    Apreciază

  7. haha cand eram mica nu intelegeam de ce ai mei nu-mi prea permit sa adun lume acasa si ii consideram pe-alocuri neintelegatori, neprietenosi, dar acum nu-mi imaginez cum as reactiona in fiecare week cu o turma de copii straini in casa 😀

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s