Publicat în Limba soacrei

Eu beau şi sper…

Eu beau şi sper, privind la lună,
Că n-oi muri cu sticla-n mână. (bis refren)

(Cântec popular strămoşesc)

mo

Ca să descoperi caracteristica unei naţiuni, uneori nici măcar nu e nevoie să ieşi din casă. Poţi sta lângă frigider (băgat în priză la Verona sau în Poloboacele-Vechi) şi într-un moment fatal, cascând ochii mai atent la un magnet turistic « made in Moldova », să te pocneşti cu o palmă peste frunte şi să înţelegi că ai două opţiuni : să râzi isteric sau să te dai cu capul de uşa frigiderului. Pentru că iată-l, adevărul gol-goluţ, lipit de uşa frigiderului tău ! Un adevăr, la care, fie că îți dai patriotic ochii peste cap, fie că ţi-i deschizi larg şi conştientizezi până la urmă realitatea.

Da, eu iar recidivez. Eu iar generalizez. Excepţiile nu mă interesează. Excepţiile moldoveneşti sunt tot atât de rare ca biletele de loterie. Cele câştigătoare, fireşte. Dar chiar şi cele câştigătoare, aoleooo, câtă dezamăgire aprigă pot să-ţi pricinuiască. Pentru că iar, Moldova e plină de oameni care fabrică şi vând aparenţe, măşti, culori, coperte… De conţinut şi esenţă nimeni nu-şi bate capul, pentru că nu e rentabil. Țara a devenit un muşuroi de oameni dezamăgiţi. (Şi de şmecheroi care fac bani pe dezamăgirea conaţionalilor).

Aşadar, magnetul făcut în Moldova e cel mai grăitor exemplu despre cum funcţionează gărgăunii unei ţări întregi. O țară mică, prin fleacuri mici se cunoaște. Un adevăr cristalin încadrat perfect în 5cmx3cm. Diamant! Îmi închipui doar moaca unui francez la descoperirea unui magnet turistic cu vinuri franțuzești aranjate într-un raft miniatură pe care scrie MOLDOVA. Eu nu pot ști ce ar gândi franțuzul, dar știu ce a gândit moldovanul.

Hai, bre, Ghiţă, să scriem « MOLDOVA » pe magnetul care reprezintă şi promovează vinuri din Moldova, căci turistul debil, n-are ochi destul de isteţ ca să citească eticheta sticlelor de vinuri « moldoveneşti » cu care ne mândrim de ne pocnește splina. Château Moulin de Clairac, uaaaaau, Château Margaux, uuuuh ty, Castilloff Molian şi alte drăcovenii din aceeasi serie. Etichete franţuzeşti sau fake-uri cu greseli de mama dracului.

Important e să mâzgâlim ochiul şi să vindem ! Dar ce-am turnat (degrabă o să trebuiască să răspundem standardelor controlate), ce am scris pe etichetă, nu contează. Când s-a dezmietici turistul de fake-ul nostru şmecher, noi deam om cheltui banul pe jgut de aur la mâna stângă (voi povesti cândva poate cât m-a fermecat un şofer de marşrutkă de la Ciocana. Efectiv, nu-mi putea lua ochii de la mâna lui. Zângănea cu brăţara sa de aur, în stânga, în dreapta, fâlfâială sus-jos-lături, cu un aer se suficienţă voioasă … Bref, aşa se poartă un om care şi-a împlinit cel mai aprig vis din viaţă. Un vis pe care l-a clocit ani de zile, poate încă de mic copil, de când înhăţase o palmă peste ceafă de la un popă cu brăţară la mână…).

Dacă m-ar întreba un străin ce souvenir să-şi ia din Moldova eu aș cere timp de reflecție. Ce, bre, să-i recomand din toată inima, cînd, în afară de răsărită prăjită și bastonașe Cristinuța, totul e contrafăcut ? Nici măcar inspirat, transformat, adaptat… Nu, e copy-paste jalnic, adus de pe alte meleaguri, chit că lumea are paşapoarte romaneşti, deci, călătoreşte mai uşor şi fură mai uşor. Idei, culori, forme, concepte. Numai că şmecheroi poţi fi doar o perioadă şi doar pentru cei marginiţi şi săraci, care, bieţii, tocmai au scăpat la internet şi dau like la toţi fluturaşii şi căcăţeii cu sclipici fabricaţi în photoshop. Uau,  magic ! Foooormidable!

Oamenii simpli sau cei cu visele concentrate într-un hlanţug de aur, care călătoresc în lume doar prin internet înnecat în spam, au şanse puţine să se prindă, să înţeleagă unde e kkt învelit în hârtie colorată şi unde e adevărata valoare.

Pseudopatrioţii deseori sar de craci în sus criticând moldovenii care nu susţin produsul autohton. La ăştia nu li se aşează în tărtăcuţă un adevăr simplu ca un cer spălat de ploaie. Bre, poate că oamenii au gustat ceva mai bun, INCOMPARABIL mai bun, echivalentul aceluiaşi produs moldovenesc, dar pe alte meleaguri şi continente ? Închipuiţi-vă că sunt şi moldoveni care se pricep oleacă în valori, dar tot ce pot face ei … să tacă. Ca să nu critice. Şi ăsta e un gest generos, credeţi-mă. Să înţelegi cât e de rahat produsul pe care-l promovează toţi şi să-l ignorezi. E o înţelepciune rară şi capricioasă care, uneori, nici peste capetele cărunte nu vrea să coboare.

Aşadar, dacă ar vrea să mă asculte turistul şi să nu-şi cheltuie bani pe fake-uri moldoveneşti, eu l-aş indemna să-și cumpere un pumn de răsărită. Lasă să se simtă moldovan adevărat.

Despre răsărită am o poveste proaspătă.

Înainte de a veni în RM,  tot o băteam la cap pe mama cu pofta mea neastâmpărată de răsărită prăjită. Seri întregi dezvoltam fantasme colorate cu „iaca ajung acasă, iacă mă așez pe prag, iaca trag un aer de toamnă în plămâni și îmi satisfac, în sfârșit, pofta. Youhouhou!!!  Și ce credeți ? Numai urc în trenul București-Chișinău, numai ridic tapaj pe facebook „uăăăi, eu călătoresc cu clasa întâi, curat, civilizat, cald… Ptiu de trei ori în sân și peste umăr”. Mai trag o raită afară să mă încredințez că scrie Chișinău pe tren …. când, intrând înapoi în vagon aud zgomote cu o ritmicitate suspect de cunoscută. Crâști, crâști, crâști … Mă apropii tiptil, tiptil de sursă și ce să-mi vază ochii : O matroană îmbrobodită stătea deasupra unei coșolci de două kile plină ochi cu răsărită. Phaaaai, degeaba mergi cu clasa întâi, ciobanu tot cioban… degeaba-l speli și-i dai albituri curate. Mă privește înăcrită de parcă a fost botezată în zeamă de curechi. O privesc și eu. Scuipă în pumn o coajă și întreabă:

-Nevastă, cât ai dat pe belet ?

Zâmbesc silit. Aș zice ceva, dar mă abțin: „Lilia, ține-ți căluții bine ! Caii fără căpăstru, dau în prăpăstii”. M-am retras domol, mobilizându-mi rămășițele de lady.

Toată pofta de răsărită mi s-o scurs în bocanci.

Sila de răsărită am purtat-o tot sejurul la Chișinău. Vă dați seama că cocoana din tren a fost doar ouvertura operei. Dezvoltarea și punctul culminant l-am văzut în Moldova. Așa am mai descoperit un moft de-al meu. Când toți mănâncă ceea ce am vrut eu, mie îmi piere pofta subit. Eu nu pot mânca cu turma.

Miercuri am primit colet de la mama. Cu răsărită. Mi-a revenit pofta la Bruxelles. Peste o lună.

Atât despre răsărită și sfatul pentru turiști. Pe conaţionali nu mă mai obosesc să-i sfătuiesc. S-or descurca ei şi fără mine. Că dacă aş încuraja adevărurile, aş distruge biznisuri întregi de căcaturi moldoveneşti.

Mie mi-e uşor, eu n-am neamuri de promovat. Nici cărţi scrise de vreo nănăşică, nici spectacole montate de vreun cumătru, nici vreun căcat de cântec interpretat de vreun văr răguşit (cu un vis de aur ca braţara şoferului din marşrutkă), sau vreo verişoară care copie până şi culoarea chiloţilor a  unei interprete de peste hotare, nici vinuri fabricate de vreun frate, nici… nici…  Eu nu promovez biznisurile neamurilor sub masca patriotismului.

Mie mi-e uşor…

Alegerile mele, gândurile, gusturile, părerile mele, TOT ce formează calitatea vieţii mele depinde … DOAR de mine.

***

Privind poza ataşată mă întreb cu silă: oare cine a făcut mai multe victime poporului moldovenesc, deportările sau băutura fără măsură? Oare aţi găsi în preajma voastră (mai ales la sate) măcar o familie care n-a fost victima acestui „dar” strămoşesc ? Poate femei care au scapat de pumni încasaţi de la o minte dizolvată în alcool ? Copii care nu s-au temut niciodată de un beţiv agresiv venindu-le în cale ? Nu cred că o să găsiţi excepţii.

Prin ’96 montasem un sketch la colegiul pedagogic. Era vorba de două personaje caricaturale, Ileana şi Ghiţă, care se întorceau de la o nuntă, noaptea, pe un drum cu hopuri. Eu o jucam pe Ileana, femeie cu voce piţigăiată, plângăcioasă, cu un vaiet deznădăjduit slobozit la fiecare două cuvinte « Măi, Ghiţă, viaţa mi-ai mâncat-o, mi-ai supt tot sângele cu băutura ta blestemată». Lui Ghiţă, jucat de o colegă, mort beat, îi era drept în dobă (şi chiar o târâia în spate) de viaţa mea. El nu auzea nimic din scâncetul Ilenei, care era lihnită de oboseală şi ruşine pentru craca de izmană cu care se măritase. Sensul vieţii a lui Ghiţă se învârtea în jurul unei sticle de vodkă ciordită de pe masa nunţii şi înghesuită în dobă.

Sketch-ul avu un succes straşnic. O sală arhiplină, de peste 200 de oameni se hurduca de râs. Am fost atât de credibile şi convingătoare amândouă pe scenă că auzeam vorbe gen : fetele au talent, nu şagă.

Eu nu cred în talent. Orice succes se explică. Explicaţia reuşitei noastre ţine mai mult de dramatic. Şi una, şi alta, am urmărit în copilărie sute de binoame : Ileana şi Ghiţă, pe la nunţi şi cumătrii moldoveneşti. Noi n-am făcut decât să imităm cu fidelitate un episod clasic dintr-o familie moldovenească de la ţară.

Dacă ar fi trebuit să jucăm un alt sketch, despre, hmmm, să zicem, dragoste, despre visul unui moldovean, despre recunoştinţă, despre educaţie, despre sacrificiu… era să ne bâlbâim, să fim stângace, să fim ridicole şi neconvingătoare. Nimeni nu era să mai spună că avem talent. UAAAU. Pentru că noi n-am văzut scene din ăstea într-o copilărie cu vacanţe în sat sau chiar trăită acolo (ca colega mea de sketch). Totul se explică simplu, vedeţi ? Trebuie doar să caşti ochii şi să conştientizezi realitatea. Aşa cum este ea. Numai după asta poţi spune : Eu nu mai vreau aşa copilărie pentru copii mei.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

38 de gânduri despre „Eu beau şi sper…

  1. Eu iac cred ca realismul tau referitor la Moldova se transforma cate’odata in pesimism . Vinul e o problema in Moldova, cum e si in Cehia si in Polonia , ca sa nu vorbim despre cum beau bulgarii … Eu tot obisnuiesc sa ma uit cu ochiul stang la „made in MD” , insa stii acum fac un proect sociosemiotic despre locul unde m-am nascut . Si a, descoperti ca Fabrica de Vin din Satul meu a luat 7 medalii de aur la concursul international „Vinalies Internationales” (not so bad I would say )..Problema nu-i lipsa de calitate , originalitate si restul ..problema e ca fake’urile is mai multe …Ps. Daca vrei souvenir from Moldova , vecinul meu de casa face niste cosuri (panere) ca ar fi invidios si mesterul din Belgia 🙂

    Apreciază

      1. Ps. Daca vrei souvenir from Moldova , vecinul meu de casa face niste cosuri (panere) ca ar fi invidios si mesterul din Belgia 🙂

        Merci 🙂 panerul nu poti sa-l iai cu tine in valiza, de asta si exista magnetele si alte chitibusuri 🙂 chestiune de strategie comerciala.

        Apreciază

  2. Ce bine ai scris…adevar zici ! Recent am fost internata in spital pentru ceva zile,am sezut 6 doamne in salon la spitalul Republican,femeii din diferite raioane ale tarii…Unele operate la nas,ureche,eu operata de amigdale .O doamna sedea la tratament cu urechea caci si-a pierdut auzul dupa o palma pupata pe urechea ei si un pumn in nas,doamna contabila,desteapta dar nu si inteleapta in viata ca sa sfarseasca acest calvar pentru sanatatea ei,demnitatea ,echilibru ei de om,pentru cei doi copii din prima casatorie mari pe care ii crescuse singura,pentru un copil de 3 ani care nu trebuie crescut in asa ambianta.Doamnele la grija,afectiune si pasarea sotului se uita ca la o minune nu ca la ceva firesc,omenesc si normal intre doi oameni care si-au facut un legamant la bine si la rau ! Zici corect,bautura fara masura face victime multe…Am crescut intr-o familie normala,fara bautura,injurari,la sat,doi oameni care au crescut 4 copii curat si frumos.Din asa familie vine si sotul(doar ca la oras):):):),exceptii sunt si vreau sa cred ca exista pentru copilul meu care il cresc in aceasta tara, la care sa atasez valori cinstite,potrivite,umane !

    Apreciază

    1. E trista povestea 😦 eu nu stiu cum pot fi protejati copiii de asa cazuri, care nu au nimic in comun cu familia lor, dar inevitabil au sa auda si vada la altii. Eu as prefera ca betivii sa fie exceptiile in MD nu invers.

      Apreciază

  3. Din seria „Limba Soacrei” he-he-he. Postările acestea le-ador. 😆
    Cel mai bun produs basarabean „autohton” și bio este o colegă de-a mea de serviciu (basarabeancă stabilită aici) ce ne prepară periodic… plăcinte cu brânză mamă! Aiiii! A ajuns să ne facă periodic fiindcă după vreun an în care ne aducea așa din colegialitate, acum o rugăm periodic să ne prepare, noi, colegii adunând bani pentru ingrediente iar ea bagă tare la preparat. 😆

    Apreciază

    1. E adevarul care il vad in ultimii ani la prietenii mei,la unele seminare in care fratii romani is fermecati de mancarea noastra gatita cu suflet de moldovence! Drept rezultat in ultimii ani,trei prietene s-au casatorit cu barbati made in Ro,ne furati fetele:) si cand ii intrebi ce le place la noi zic tare si raspicat mancarea si fetele:):):)Eh si drept se zice,trece dragostea prin stomac:)

      Apreciază

      1. Absolut! Stomacul a a doua inimă iar ardelenilor cum le și place să mănânce bine, lasă frâu liber ambelor organe (inima și stomacul). 😆
        Da, sunt foarte multe căsătorii pe aici cu basarabence+ardeleni, basarabence+maghiari ardeleni).

        Apreciază

      1. Cu dragostea nu te pui,trebuie consumata ca de nu te roade mereu si intr-una:):):),si da fetele de care am scris mai sus is al naibii de ,,magnete”,ca si eu cand pap din mana lor, apoi imi cad ochii in gura de gust si topirea bucatelor in gura,oi fi si eu gospodina dar la capitolul deserturi ma bat :):):)

        Apreciază

  4. eu n-am citit pân’ la capăt articolul, dar scriu că n-am răbdare:

    ”ce stai omule așa, toarnă-ți un pahar și bea, dac-acuma nu cinstești, spune pentru ce trăiești”, eu când aud cântecul ăsta prin rutiere, scot jeturi de flăcări pe urechi!

    de-acolo pornește gândirea mioritică, din folclor: de mic îi face mustăți pentru imunitate, apoi pentru voinicie, iar la în floarea vârstei pentru că muncește și fără un pahar de jin nici munca și nici viața n-ar avea noimă și tot cu mustăți ajunge pe laiță, cu adidașii în sus.

    foarte trist.

    Apreciază

  5. Noi déjà de vre-o 7 ani cumparam cate 100 sticlele de „rosu si negru de purcari „,bine le împărțim cu un francez si un belgian( ca doar nu am sa beau numai vin MD, dupa ce apreciezi un vin INCOMPARABLE francez e mai greu sa te obișnuiești a bea un vin moldovenesc)sa știi ca anume vinul acesta e pe plac lor… Am fost surprinsă ca la Purcari lucrează francez, italian … Sa fi fost toți moldoveni oare se mai păstra același sepaj ..nu stiu ….trist dar realitate adevarul ca nu mulți ar avea curajul sa scrie ;)… O zi frumoasa Lilia:)

    Apreciază

    1. Daca lucra tata pe la o fabrica de vinuri din RM, poate ca era sa tac chitic si sa fac poze cu sticla in mana, umplund tot facebook-ul cu aere de patrioata inraita :)) dar asa… vai de limba mea. Scriu ce vad si simt.
      O zi buna si tie !!! 😉

      Apreciază

  6. pe semne ca io traiesc nu in Moldova!
    nu prea am vazut la noi sa se stucheasca saminta asa de mult, pentru ca sa putem sa zicem ca asta ne reprezinta.
    sau poate eu nu prea am spirit de observatie, desi admit si asta, dar am facut un mic sondaj pe-aici prin oficiu si din 10 doar 1 mi-a zis ca se maninca saminta, restul mi-a zis ca ne reprezinta faina de porumb, brinza de oi si dorinta aprinsa de a ajunge „la Italia”;))) sau in oricare alta tara numai nu in MD.

    Apreciază

      1. e adevărat 🙂 există o tagmă de moldoveni care-s mai cultivați, care merg la teatru, car zic ”pardon” când te calcă pe picioare în rutieră, care nu ascultă carla’s dreams, confirm.

        Apreciază

      2. mie-mi mi-ar ajunge sa vad unul care zice pardon si pot zice ca am noroc :)) un om care nu-l cunosc si nu ma cunoaste. eu intetesc culorile, glumesc, stiu ca sunt, dar putini. nu ajung la toti.

        Apreciază

  7. Lilia, ce placere sa citesc asa articole !!! je me suis régalée !!! si am ris strasnic,cind mi-am dat seama ca eu am doua jguturi de aur la mina stinga, daruite amindoua de moldoveni; hahahhaa, pot sa zic ca am reusit in viata 😉 hai ca mi-ai ridicat dispozitia! si cum zice vorba cintecului „si-am sa beu, si-am sa beu, ca cu mine n-am sa ieu !!!! „

    Apreciază

    1. Tare ma tem sa nu-ti subapreciez jguturile 🙂 megasorry, dar crede-ma ca jgutul soferului e cel mai jgut din toate jguturile din cate au vazut ochii mei pana a ajunge in RM 🙂

      Apreciază

  8. Mie in mare parte din cauza asta nu-mi plac cantecele populare – ca te indeamna la baut, ca promoveaza idea ca e bine sa bei pana nu stii ce-i cu tine. Dar asta e, e folclor, iar folclorul vine din popor..de asta nu scapam. Nu ne ramane decat sa alegem fiecare pentru sine ce reprezinta Moldova. Dar de rasarita prajita am si eu o pofta :D. Mai am 2 saptamani si mi-o satisfac. Dar mie imi place s-o mananc acasa, in fata TV, la un film. Urasc si ma umplu de nervi cand vad ca mananca cineva in rutiera..ma bucur ca nu se poate de citit gandurile, altfel oamenii aia ar ramane ingroziti de gandurile ce roiesc la mine in cap in momentele alea :)).

    Apreciază

  9. E un adevăr trist în ceea ce spui… Doar că nu sînt întru totul de acord cu „Oare aţi găsi în preajma voastră (mai ales la sate) măcar o familie care n-a fost victima acestui “dar” strămoşesc ?” – oameni de omenie şi cu educaţie sînt şi în mediul rural şi nu sînt puţini, doar că majoritatea asta „înfloritoare” care cultivă „nonvalori” e săritoare în ochi şi îi acoperă, eclipsează în cel mai urît mod. Cunosc familii de oamni care, deşi toată viaţa lor au muncit în cîmp, masa a fost masa, casa – gospodărie, copii hrăniţi, spălaţi, proboziţi şi citiţi, vinul (băutura, în sens larg) – considerat a fi viciu şi, mai mult, Doamne fereşte să vină vre-un străin şi să arunce cu cuvinte buruienoase de faţă cu copiii… E multă uscătură în pădure, dar, cu toate acestea, mai sînt oameni care împărtăşesc principii sănătoase de viaţă. Ei pentru mine sînt Acasă, cel drag şi sfînt – acasă…

    Apreciază

    1. Elena, si eu ma bucur ca sunt asa parinti, dar imi dau seama cat de greu le vine lor ca sa pazeasca copii de oameni inconstienti si sa le asigure un mediu sanatos de dezvoltare. Copilul, din pacate, nu-l poti lega de ograda, el iese la joaca cu alti copii, se duce prin ospetie, aude, vede, inregistreaza… Toate fleacurile acestea revin la suprafata cand e deja adult. Vrei, nu vrei, e influentat de lucruri pe care niciun parinte nu le poate controla. Cat de sfant n-ar fi.

      Apreciază

      1. Sînt întru totul de acord, e o luptă gravă, cu atît mai mult că copiii suferă enorm, neputînd să înţeleagă de ce nu sînt apreciaţi de cei din generaţia lor pentru „Cei şapte ani de acasă”… Ei devin sceptici şi, pînă a ajunge să deosebească grîul de neghină, riscă să cadă în cealaltă extremă, indiferent de buna educaţie primită acasă…

        Apreciază

  10. Lilia, tu cateodata esti mai rea ca o soacra 🙂

    Iaka ce imi place mie sa aduc din moldova: ciocapi sau „ciupici” de lana, impletiti de vreo babuta de la piata; conserve de casa de visina, ghiveci de legume, etc (mai bune n-am intalnit nicaieri), dulceata, carti de Grigore Vieru, carte cu imagini turisrice depte Moldova, melesteu de amestecat mamaliga, branza de oi (odata am adus si in SUA; bine ambalata, desigur); mi-am adus odata si o ie foarte frumoasa. Asa ca se gasesc si in Moldova chestii veritabile, originale. Eu n-as zice ca daca ma duc in alta tara deodata ma napadesc multitudinea de suvenire kapets ce de originale si de calitate. Mie fleacuri de alde magneti, tricouri, pixuri nu-mi trebuie. Din Germania mi-am adus niste ciocolata si…cam atat. Din Polonia nu am adus nica, ca nu m-a impresionat. Din SUA mi-am adus haine si fel de fel de obiecte folositoare, pentru ca erau mai ieftine, dar oricum facute in China. Asa ca Moldova nu e cea mai prapadita tara din lume si faptul ca are magneti si isi promoveaza vinul cu poate nu o pune la capatul listei . Dar turnuletile Eiffel din Paris vandute cu 18 euro bucata nu-s tot niste fleacuri/kitschuri?

    Apreciază

    1. Mai rea decat o soacra mica poate fi doar o soacra mare :mrgreen: eu nu inzadar port asa pseudonim, sa vada omul de departe cu cine are de-a face si sa se fereasca din drum 🙂
      Eu tot am ce aduce din Moldova. Carbune, valerianca, romanita 🙂 Fiecare cu poftele si necesitatile sale. La un turist nu i-oi pune in traista un ceaun pentru maliga sau prosop de nanasel. Turistii straini cauta ceva de 2-5 euro sa faca mici prezenturi colegilor de lucru sau prietenilor. Si cu cat e mai mic, compact, cu atat mai bine pentru valiza.

      Apreciază

  11. Eu demult am zis, ca daca-s putea eu as coda toata populatia Moldovei ca de acolo ni se trag toate. Mai rau e ca acum si femeile se intrec la bauturi. In sat unde si auzi „Da si, n-a voie sa beu un stakan de jin, ca o viata traiesc si muncesc de dau in bot”, in oras fetele se-ntrec la baut bere cu barbatii, dar si intre ele, iar „la un pahar de vodka”, de-am ii la moda sa iesi. Toarna in-transii la bauturi, ca ti se pare ca asta e scopul vietii lor: muncesc (ca robii, doamne ferste’ cu capul) ca sa bea si beau ca sa munceasca.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s