Publicat în Autopsia cuplului, Lumi paralele

Crai de ghindă

love„Un om care scrie despre oameni ar trebui să ştie să comunice cu oameni de tot soiul. De la prim-ministru până la prim băutor din sat ”. Asta e teoria pe care o port de câţiva ani în rucsac.

Şi iată că bate ceasul să-mi trăiesc teoria pe viu la Bucureşti, ora 6:15, într-o cafenea de mâna a şaisprezecea, din Gara de Nord, unde mă trezesc (literal) cu un crai de dobă în faţă care îmi întinde braţul puternic, muşchios şi palma cu unghii negre :

-Bună dimineaţa, domnişoară! Mă cheamă Aurel…. ăăăăm, Aureliu.Dar pe dvs?

Casc ochii. Un bărbat cu ochi roşiori şi păr blond nespălat, aşteaptă zâmbind afumat.

„Iată, Lilia, un personaj din gară. Din viaţa reală. Viu, colorat, autentic. Mai ţine teoria ta?” Volens-nolens, aghiasmus Lilia bibet. Craiul vede că mă codesc și îi dă bătaie cu argumentul:

-Ca să vă zic drept, nu vreau să stau cu ţiganii ceia, îmi arată cu degetul în colţul cafenelei. Prefer compania dvs.

-Lilia mă numesc, îi răspund adormită şi îmi aşez palma în palma lui.

Râde bucuros de apropiere. Trage cu gest gospodăresc un scaun spre mine:

-De unde veniţi?

-De la Chişinău.

Brusc i se aprind ochii (albaştri).

-Ooooou, minunat. Se foieşte. Mă scuzaţi… cam miroase a băutură de la mine. Ştiţi, se mai întâmplă.

-Se întâmplă, zic blând. Eu tot iaca… încă nu m-am spălat pe dinţi.

Mă priveşte lung. Eu mă uit la ceas şi debitez intrând în poveste:

-Mi-i spăl la 6:32. Fix !

Nu ştiu ce mă apucase să spun adevărul; oricum nu intenţionam să-i zic că tocmai coborâsem dintr-un vagon clasa întâi (calitate moldovenească) în care s-au stins luminile ca pe Titanic, cauză din care n-am putut să-mi fac toaleta de dimineaţă, foindu-mă prin întuneric ca o curcă, şi tot cauză din care mă pomenisem în cafenea. Nespălată, nepieptănată… cu obrazul mânjit de rimel. Aşadar, eram tot atât de aproape de imaginea de lady din vagon de lux ca un urs panda de un perjar din Ceadâr-Lunga. Un profil demn de Gara de Nord. Tot atât de real şi autentic ca şi craiul cu ochi albaştri tulburi.

Nu ştiu ce gândi despre dinţii mei, dar se însenină brusc. Zâmbi misterios, apoi scoase din geacă o canetă de bere şi un covrig cald.

Simt că mi se aprind ochii, mie deja. „Ce personaj pitoresc!”.

-Eu, zice craiul de dobă, cu ochii ţintă spre zâmbetul meu semi-deschis (se gândea la respiraţia mea probabil), să nu credeţi că-s… În fine, am stat 6 ani în SUA, am studiat…una alta. Acum am revenit şi caut…rupe o bucată de covrig şi-mi caută ochii, caut… domnişoara Lilia să-mi creez o familie… o gospodărie… Pune mâna sub bărbie, molfâie şi nu mă slăbeşte din ochi.

-Păi… simt că aşteaptă ce i-oi zice şi zic, poate nu e o idee proastă. Se vede că ai frământat-o mult, Aureliu. Tac şi beau un gât de cafea de un leu cincizeci… (întrebasem în vreo doua rânduri vânzătorul dacă e precis 1,50).

Aurel se uită la bere, apoi îşi mută privirea pe păhărelul meu de plastic.

-Ospătar! strigă în spaţiu, făcând pe boierul, fără să-ţi ia ochii de la mine. O cafea!

Un băieţel servitor, student cu coşuri pe obraz, îi strigă înapoi:

-La noi e self-service!

Craiul de dobă oftează, probabil îi era insuportabil gândul să mă părăsească, se ridică şi merge la tejghea.

Băieţelul coşuros se furişează spre mine:

-Domnişoară îl cunoaşteţi?

-Nu, zic.

-Fiţi, vă rog, prudentă. Pare dubios tipul.

Îmi vine a râde. Numai un Făt-Frumos îmi lipsea la 6:20 dimineaţa ca să mă salveze din ghearele balaurului. Dacă-l las, o să-mi strice toată malina.

-Bine, zic ca să mă lase în pace. Aşa am să fac.

Cu Aureliu am mai stat la taifas fix 10 min.

-Deja pleci, Lilia? Scânci craiul de dobă lângă berea virgină. Aşa şi nu o deschise.

-Îmi pare rău, Aurel. Peste 2 min îmi spăl dinţii. Trebuie să plec.

***

La ora 10:14 eram aşezată într-o cafenea Lavazza. Spălată, parfumată, machiată. Sorbeam dintr-o cafea de 19 lei bucata, în ceaşcă de porţelan, evidamente. Lângă mine, patru crai cu aer occidental. Spălaţi, sterili, dezinfectaţi. Zambăreţi, relaxaţi, cu mişcări dezinvolte. Haine scumpe, impecabil croite şi întreţinute. Patru armăsari în faţa cărora orice fată ar ţipa ca în faţa papucilor de la zalando. În faţa mea nimeri un crai de ghindă. Un excelent exemplar de mascul. Privirile noastre se întâlneau de nevoie. Preţ de o cafea.

Craiul de ghindă sorbea prin pai un suc de portocale. Îmi aduc aminte de berea lui Aurel. Privesc unghiile craiului de ghindă. Curate, degetele fine, anemice, aproape feminine. Se vede că n-au ţinut un ciocan în mână. Maximum ce pot face, sa atingă un ecran numeric. Te-ai mira dacă ar şti să strângă vârtos în brațe o femeie. Vai, dar de ce i-ar trebui lui femeie? Asta nu ţi-e crai de dobă cu gândul la familie şi gospodărie într-o prerie mică. Ăsta n-ar veni lângă tine, cu pas ferm şi cu aer de vânător, să tragă un scaun ca să-ţi vorbească răspicat despre planurile lui matrimoniale. Nici în glumă, nici în serios. Nici treaz, nici afumat.

Utopie.

Curată utopie.

Doi crai diferiţi. Din două lumi diferite. Numai eu acceeaşi.

În una, cu dinţii nespălaţi şi în alta … aproape lady?

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

28 de gânduri despre „Crai de ghindă

  1. sint oameni destepti, cu gindire analitica pronuntata dar cu probleme de comunicare 😦 , i-am recomandat unei astfel de persoane ca inainte sa poata gasi limba comuna cu cei „mari „, realizati, etc trebuie sa placa celor simli initial.

    Apreciază

    1. am intalnit si eu foarte multi. oameni care traiesc departe de viata reala, care evita cu orice pret contactul cu oamenii vii. din frica sau altceva, nu stiu sa zic. poate pentru ei e mai bine asa.

      Apreciază

  2. „Patru armăsari în faţa cărora orice fată ar ţipa ca în faţa papucilor de la zalando” Faci reclama 🙂

    Mi s-a facut si mie dor de lumea de dupa cealalta parte a cortinei 🙂

    Acum cateva saptamani la o ora aglomerata de sambata cautam un loc de parcare. Unicul loc gasit era langa un minibus in jurul caruia se foia o droaie de barbati. Dupa cum au stat sa urmareasca (cu ‘rigla in ochi) abilitatitle mele de soferita (lectia-parcarea) si dupa nivelul de galagie, suieraturi etc. nu stiu de ce imi venise in gand ca acus cobor si aud ‘dom-soara, da cum va cheama? Da pe mine mister X’. Ai nostri se simt de la o posta – vorbeau limba mamei 
    Tu calatorind des probabil esti deprinsa cu tot felul de ‘contacte’.Eu ma deplasez rar, atat de rar ca am si uitat cum e sa fii sueierata si masurata din cap pana in picioare si inca si de atatia barbati odata. Nu ca mi-ar fi fost dor dar nu stiu cum fluturi in stomac am simtit  Eu cumva m-am deprins ca usa rar cand ti se deschide si cand te trezesti cu un suvoi de ‘atentie’. Bine ca avusem drumuri opuse ca nimic mai ingenios decat decat sa intru fastacita in magazin nu am putut inventa 

    Apreciază

    1. am si lavazza, nu numai zalando 🙂 initial ma gandeam sa schimb vreo litera, dar…probabil ca ar fi sunat ridicol.

      Dupa cum au stat sa urmareasca (cu ‘rigla in ochi) abilitatitle mele de soferita (lectia-parcarea) si dupa nivelul de galagie, suieraturi etc.

      Bine ca nu fimau :mrgreen: ca unii numai asta si asteapta ca sa aiba cu ce sa se faleasca pe retelele de socializare. barbati „adevarati”.

      P.S. eram in Grecia cu cumnat-mea, ea la volan. Dam sa ne garam langa un hotel cu toate locurile de parcare aproape ocupate. Gasim cu chiu cu vai un loc liber, dar stramt si incercam sa ne garam. Se apropie un barbat de noi, face poc-poc la fereastra, adica „deschide ca sa auzi”. Si a ghidat-o frumos si politicos, fara vreo ironie sau aer de superioritate. Eu am ramas surprinsa 🙂

      Apreciază

  3. ‘bine ca nu filmau’. Iaca asta nu stiu da nu a fost nimic senzational de prins in cadru. Experientia docet 😉

    am patit si eu ca cumnata ta si sunt absolut ok daca m-ar ajuta si pe mine cineva, daca trebuie pot chiar sa rog. Mai bine asa decat sa fac cuiva dureri de cap cu reparatii.

    Apreciază

  4. Ca de fiecare data… o adevarata placere sa citesc cele scrise de tine… Stateam cu un covrigel facut de mama in mana si citeam… ma uitai la covrigel, iar la ecran… Mi-ai pus un zambet pe buze… Si cafea Lavazza, favorita mea, ce descriai tu acolo? Hehehe.

    Apreciază

  5. Buna de tot istorioara, la un moment dat aveam impresia ca citesc un pasaj dintr-un roman… or asta a avut loc in realitate chiar?
    Mi-a placut mai mult de Aurel decat de tipul spicluit 🙂
    Finalul cu plecarea ca la 06h32 te speli pe dinti :))
    In genere, cand citeam, aveam impresia ca esti o persoana foarte relaxata, sigura pe sine 🙂

    Apreciază

    1. a avut loc in realitate 🙂
      da, am uneori aerul de persoana foarte relaxata, fara a-l fabrica, ceea ce nu-i tare bine, pentru ca devin ca un magnet: uneori e amuzant, alteori e obositor 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s