Publicat în Lumi paralele

„Ce-am iubit s-a scuturat…”

La 5 dimineata in vama moldoveneasca cantau cocosii. Cu pasaportul in mana asteptam granicerii. Ca sa nu adorm, trag cu ochiul in niste insemnari de-a lui Mihail Sebastian. „La ce spui iubire si emotiei de ieri si celei de azi, cand stii bine cat de nelafel sunt, cat de neasemanat te zguduie si te nelinistesc?”

Pasi pe culoar. Un barbat cu chip bland si cu o mapa subtioara rosteste vioi:

-Buna dimineata, doamna!  Cum va simtiti?

-Buna dimineata, raspund ciufulit si intind pasaportul.

Zambeste ciudat, misterios.

-Doamna, nu am nevoie de pasapotul dumneavoastra.

Eu casc ochii. El isi mentine zambetul.

-V-am intrebat doar cum va simtiti.

-Binisor, raspund surprinsa. Multumesc.

-Foarte bine, zice. Serviciul medical de frontiera. Calatorie placuta!  

M-am sculat in picioare si m-am examinat atent in ambele oglinzi din compartiment; oglinzi mari, generoase.

„Normal arat, ma linistesc singura pe mine, trecandu-mi mana prin par, nu mai rau ca orice lady la 5 dimineata”.

***

Luni traversam pasajul subteran de langa fostul si gloriosul Inturist. O babuta in carja si cu aer ratacit se uita prin parti. Oamenii treceau grabiti, babuta era gata sa planga ca un copil ratacit. O privesc atent, merg cu pas domol spre ea. Eu nu ma grabesc nicaieri. Ma opresc.

-Fetita, ma abordeaza, da cum sa ies la biserica? Prin care parte? Ca tot ma fatai incolo incoa’, nu pricep.

Eu in general sufar de cretinism geografic, dar am un avantaj, nu merg in carja. Norocul babutei era ca taman mergeam in directia bisericii.

-Haideti cu mine, eu tot acolo ma duc.

Mergem-mergem, palavragim de viata, drum lung, scari multe. Afara babuta spune:

-Mare pomana ti-ai facut. Taaare usor te ratacesti cu batranetile astea. Iaca asa, mergi si te ratacesti, s-apoi de nimeni nu te poti lipi… Toti fug, fug…

***

Langa biserica mirosea puternic a tamaie, a frunze arse, crizanteme, buruiene. Rasar in fata trecatorilor icoane si cruci mari. Eu, daca nu ma grabesc nicaieri, hai sa observ credinciosii. Intru in curtea bisericii. In dreapta zaresc o adunatura de blajini facand coada pentru lumanari. Ma pun si eu in rand. Mai ascult, mai observ, mai casc ochii la icoane, la oameni. Coada se micsoreaza, se apropie oameni din spatele meu, apoi se baga in fata. Bai, zic, ii las, poate-s grabiti, trebuie sa fuga la lucru, nu-s toti ca mine in vacanta. Hai, unu se baga, hai al doilea o face pe smecherul… la al treilea incep sa ma simt blajina, in sensul de fraiera. Determinata sa nu mai las pe nimeni sa treaca fara rand, trag cu urechea la dialogul din fata:

-Da cum sa scriu ca sa se roage preotul pentru mine iaca pentru asa o chestie..

-Da ce anume va trebuieste, se intereseaza vanzatoarea cu par sur, fata ovala si barbierita.

-D-apoi iaca pentru jiudecata.

-Aha, d’apoi asa si „scrim” rugaciuni pentru „castig de jiudecata”. Pentru care zi?

-Da iaca nu stiu, matinca pe 11, da poate pe 13, inca nu se stie.

-Nu-i nica, facem pentru 3 zile. In total, 29 lei.

Femeia plateste, isi leaga basmaua mai strans sub barbie, isi face o cruce lata-cracanata si se duce. Iata ca se baga in fata mea o matahala cu buze rosii. Eu o trag de maneca:

-Da cum credeti, neavoastre, oare de ce stau eu aici ? Icoana parca nu-s, asa? si nici rastignita. Is om viu care asteapta randul. N-ati observat?

– D-apoi ce lasati pe altii sa se bage in fata? Ia uitati-va cum se baga femeia asta?

Si ca sa vedeti, intr-adevar se baga o femeie cu un brat rupt, dreptul, iar cu stangul baga deja leii pe ferestruica ca sa cumpere lumanari.

Eu intreb buzele rosii:

-Dvs ce propuneti? Sa-i rup mana stanga?

Buzele rosii n-au raspuns, dar au dat din umeri, intr-un fel „pourquoi pas”. Am clampanit din ochi si am lasat-o sa-si cumpere lumanari inaintea mea. Eu ma tem de idioti cu buze rosii. Daca omul nu incearca sa fie mai omanos nici la portile bisericii, cu ochii beliti in icoane, apoi nici Dumnezeu n-are ce-i face. Degeaba. Din cacat alice nu faci, vorba nervoasa a macai mele.

***

Regandesc episodul in minte, balabanindu-ma in maxitaxi-ul aglomerat si fara sa vreau slobozesc un oftat. Femeia de langa mine, asezata, imi propune bland:

-Dati sa va tin sacosele.

Eu tocmai am tresarit. Ii zambesc:

– Multumesc, nu sunt grele.

„Cu sacosele m-oi descurca eu, chiar daca ar avea zeci de kile, dar cu gandurile grele ce sa fac ? Cui sa le dau sa mi le tina?”

***

Trandafir de stiti voi unde 🙂

 20131115_080559

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

21 de gânduri despre „„Ce-am iubit s-a scuturat…”

  1. nu vreau sa fiu bagacioasa, dar nici nu pot sa tac.In ultimul timp te simt (din scrieri) putin cam deceptionata, instrainata poate chiar distanta… unde-i umorul usor si OPTIMIST, descrieri picante si ironice?!
    apropo, in RM doar un simt al umorului sanatos te poate tine la suprafata..si credinta, speranta si dragostea!!!!! 🙂

    Apreciază

    1. Asta probabil se intampla cand iti pui intrebari si nu gasesti raspunsuri 🙂 eu observ oamenii in RM (in localuri, pe strada, biserica) si nu inteleg: in general oamenii nu-mi par rai (si rusi, si moldoveni), eu chiar am noroc la oameni draguti (exceptiile nu le socot) si atunci ma intreb din mers: „de ce atunci oamenii au asa soarta?” ceva nu se leaga.

      apropo, in RM doar un simt al umorului sanatos te poate tine la suprafata..si credinta, speranta si dragostea!!!!! 🙂

      corect 🙂 dar asta functioneaza pe sezon, dar daca devine permanent, umorul sanatos se imbolnaveste si el, greu iti vine a rade, a spera, a iubi.

      Apreciază

  2. asa de tare vreau sa-ti gasesc contraargumente la tot ce ai scris, dar nu am.
    Dar trebuie sa recunosc ca tu реально stii sa scrii si sa redai totul asa cum simt si eu, si alti cititori de ai tai pe aici.
    si eu is de parerea ca la noi oamenii nu-s asa de rai si inacriti cum ii descriu astia plecati peste hotare. Am observat un fenomen la persoanele plecate peste hotare in special astia care au plecat „la Italiea” ca noi toti cei ramasi acasa suntem prosti si cum putem sa traim in asa mediu prost, plus ei mai uita limba ma-sii, si se arunca cu cuvinte in italiana.

    Apreciază

    1. da, din pacate, exista o scindare dintre cei plecati si cei ramasi. si tare multi largesc si mai tare crapatura asta. ei nu constientizeaza consecintele si asta e tragic.

      Apreciază

  3. M-am intors si eu cu cateva zile in urma din Moldova. Nu mai fusesem de cativa ani. Am avut aceleasi senzatii si trairi. Am intalnit oameni buni si cu suflet mare, cu simtul umorului. Cu toate ca locuesc peste hotare de mult timp, niciodata nu am considerat persoanele ramase in tara prosti, ba dimpotriva, consider ca traind in conditii bune si usoare orice prost ar supravietui, iar ca sa traesti si sa-ti pastrezi simtul umorului si omenia in conditii de haos e nevoie de mult efort si multa intelepciune.

    Apreciază

    1. Ca bine zici , moldovenii supravietuies oriunde, nascocesc diferite chestii, care astora cetateni in tara lor nu le da prin cap. Americanii au instructiuni pina si pe cutia de hirtie igienica unde scrie „open here” linga o sageata rosie.

      Apreciază

  4. Не дай вам Бог жить в эпоху перемен (древняя китайская мудрость) – au ştiut chinezii despre ce vorbesc….. despre moldovenii aruncaţi în aceste timpuri pe aceste paminturi….:)

    Apreciază

  5. Salut
    De vreo 3 saptamini iti citesc postarile incepind cu cele din 2011. Azi le-am terminat de citit si parca m-am intristat exact ca si cind termin de citit o carte istoria careia incep so traiesc zi de zi ( atit de mult ma captiveaza).
    Multumesc pentru clipele
    care ma teleportezi in MD, cu
    toate cele rele totusi este un dor
    care ma roade ca un vierme. Cred
    ca e legat de amintirile frumoase care s-au ascuns adinc in suflet.De fiecare data cind ma intorc in MD sper sa gasesc aceiasi oameni, aceleasi locuri care din pacate dorul le infrumuseteaza in gindul meu , insa fiecare vizita devine o dezamagire. Si dupa 3 zile m apuca dorul de tara unde de fapt este casa mea de 5 ani, unde visez la locurile de unde am plecat si unde dorul ma aduce an de an, timp care speranta se renaste ca mai apoi sa fie spulberata doar in 3 zile.

    Apreciază

    1. Multumesc si ma bucur ca-ti plac textele 🙂
      Ai dreptate, Ludmila, dorul (adica imaginatia noastra) infrumuseteaza multe lucruri, dar si e necesar pentru a trai toata paleta de sentimente umane 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s