Publicat în Autopsia cuplului, Creatie proprie

Mirele isteric

wilted-chrysanthemum(o poveste care putea fi de iubire)

Cum i s-a aprins în cap ideea cu însurătoarea, singur nu ştie. Nu era nici primăvară, să zici că l-a tulburat un mugur întredeschis sugestiv, nici vară, să zici că l-a hipnotizat luna (prea) plină.

Era toamnă de-a binelea, luna octombrie cu vânt rece şi o duminică în care lumea, culmea, mergea la miting. S-a gândit brusc să se aerisească şi el, repezindu-se spre antreu. Îşi înhăţă vestonul din cui şi auzi un poc suspect la podele. Îi sări un bumb. Şi nu oricum, dar mai întâi la sol, apoi acurat peste borta de pe colţunul negru din dreptul degetului mare de la piciorul stâng.

Îngândurat, Dl Papărău, profesor de limbă şi literatură romană la un liceu din capitală, a înţeles momentan că … s-a copt. Da, în sfârşit s-a copt, la ai săi 35 de ani, pentru însurătoare. O idee care nu trebuia nicidecum amânată.

Demult avea în capul său, doldora de infinitive şi gerunzii, imaginea unei femei drăgălaşe care se prenumea Viorela. Deja prenumele îl găsea straşnic de original. El,  specialist al limbii, nu putea să nu aprecieze fonetica senzuală a unui prenume feminin care îl transporta … Dar să nu ne abatem de la ideea care nu trebuia amânată. Aşadar, Viorela, era candidata numărul unu. Tinerică, rotunjoară, cu faţa veselă şi proaspătă, îl saluta respectuos ori de câte ori Dl Papărău zăbovea pe lângă cabinetul de chimie, în care mireasa era laborantă, mereu şi graţios învălătucită într-un hălăţel alb imaculat, cu un lejer parfum de… viorele, evident. „Oooh, primăvară, nu femeie!” îşi zise dl Papărău şi ieşi precipitat din casă.

În drum spre casa miresei se opri la o florărie. Stăteau băbuţele în rând la soare ca un şirag de mărgele colorate. Codri de flori! Alege de care pofteşti. Dl Papărău întrebă mai întâi de preţuri, apoi înjură de trei ori în gând şi în sfârşit se hotărâ să se cheltuie pentru o crenguţă de crizanteme galbene, anume galbene, ca să nu se vadă că-s pe jumătate ofilite. „Cu flori e mai uşor de adus vorbă…”

Viorela locuia într-o garsonieră mică ca un penal, dar a ei. Prilej de mare bucurie (intimă) pentru orice fată mare. Fata tocmai făcuse o plimbare pe piata marii adunări naţionale, aşa de-a căscatul gurii, la miting, alegându-se cu un drapelaş albastru cu steluţe galbene. Îl arboră la intrare, lângă oglindă şi porni să-şi scoată picioarele obosite din papuci. Numai îşi îndreptă paşii spre bucătărie să-şi dreagă o cafeluţă, iată ca aude trilul soneriei.

Dl Papărău îi zâmbi misterios din prag. Viorela, surprinsă, rămase ţeapănă câteva momente, apoi, reperând în clarobscurul antreunui crenguţa de crizanteme, se învioră. Îşi trecu mâna prin păr de emoţie şi bolborosi:

-Da, vă rog, intraţi ! Mă scuzaţi, m-aţi luat prin surprindere…

Primi cu bucurie crenguţa din mâinile îngheţate ale Dl Papărău. Îi simţi şi buzele reci. Pe mână. Un sărut candid. „Ce draguţ…” tremură Viorela. „Ahh, uite că n-au dispărut gentilomii în ziua de azi”.

-Poftiţi în casă! ciripi vesel. Ca să vedeţi, eram în drum spre bucătărie când aţi sunat la uşă….

Mirele începu să-şi descheie bumbii plimbându-şi privirile prin antreu. Ochii îi căzură pe un bibelou.

-E colozeul de la Roma! sări copilăreşte cu vorba Viorela. Ştiţi, nu-i aşa?

-Hmm, se încruntă straniu mirele. Ştiu, spuse apăsat. Dar mai ştiu că, ridică un deget slab în sus îmboldint aerul, conform Dex-ului, dragă domnişorică, în limba română pronunţăm, fie coloseu fie colizeu, nicidecum, colozeu. N-avem zei, nici colo, nici dincolo. Ha-ha. Începu să râdă singur cu dânsul, părâdu-i că a slobozit o glumă de zile mari.

Viorela îi reluă sfioasă zâmbetul.

-Mă scuzaţi, Dle profesor. De acum încolo voi fi atentă. Da, deci mi-e scump colizeul. Mi l-a adus mama de la Italia !!!

Dl Papărău rămase cu un bumb nedescheiat. Degaja un aer literalmente paralizat.

-Poftim?

-Ce poftim? Îngână cu frică fata.

-De unde vi l-a adus… mama dumneavoastră?

-De la …la la la, bâlbâi triplu Viorela, Italia.

Dl Papărău închise dramatic ochii de parcă îl pocni cineva cu bâta. De trei ori.

-Drăguţă, aaaah, drăguţă… Îşi reluă cu greu suflul. Cum se poate ? Cum am ajuns, drăcia dracului, chiar noi, pedagogii, să ne exprimăm greşit şi să promovăm un grai defect. Îşi ridică iar degetul slab în aer, şi Viorela avu impresie că i-l bagă în ochi. Nu se spune de LA Italia. Cu DIN Italia !!!

-Bine, răspunse repejor şi smerit fata, în nădejdea să treacă peste incident. Poate să vă ajut să puneţi haina în cui?

Dl Papărău era cât pe ce să schiţeze un zâmbet când… oh, ah, Dumnezeule, oh, zări … oglinda.

-Ce-i asta?

-Poftim? La drapelul european vă referiţi?

-Nu e drapelul european, Viorela, ci drapelul Uniunii Europene! Ahaaa, deci, aţi fost la miting?

-Nnnda, dvs nu? A fost aşa frumooooos.

-NU ! izbucni iritat. Nu! NU! Moldova n-are nevoie de Europa! V-aţi adunat acolo în turmă ca… ca… ca  oile, fără să ştiţi ce vreţi!!! Răsuflă să-şi tragă aer în plămâni.

Viorela se uită holbată la Dl Papărău şi nu îzbutea să priceapă dacă e în toate minţile sau face o glumă. Aprinse lumina.

Dl Papărău se aprinse şi el. Înhăţă steguleţul de la oglindă şi prinse a mătăhăi cu el sub nasul miresei. Se smuncea atat de energic că i-a mai căzut un bumb. Dar era prea iritat ca să-şi întrerupă discursul:

-Vă lăsaţi manipulaţi ! strigă în crescendo. Şi tu te-ai lăsat vrăjită!!! Sunteţi nişte imbecili cu steaguri! Nimic mai mult! Şi eu, şi eu, care credeam…care m-am pornit…

Viorela era gata să izbucnească în plans din două motive. Mai întâi de obidă şi pe urmă de … ceva nedesluşit. Apoi instant înţelese. Îşi aduse aminte de vorbele mamei care era plecată de câţiva ani în Italia. „Dragul mamei, să nu te laşi jignită de bădărani. Că eu nu degeaba am dormit prin grajduri europene, lucrez din zori până noapte, îţi trimit bani. Toate astea nu ca să te ştiu priponită lângă un cioban care jigneşte femeia cu vorba sau palma. Nu te lasa umilită! Concediază-l din prima lectură!”

Mireasa îşi îndreptă dintr-o dată spatele, sări spre uşa şi rosti:

-Afară, Dle Profesor! Afară!!!

Dl Papărău mai nu se înnecă cu propria salivă înfierbântată. La aşa obraznicie … zău că nu se aşteptase. A holbat un ochi, apoi altul. Şi-a ridicat bumbul de jos, apoi guşa. Înhăţă crenguţa din mâna fetei, o rupse în două şi o băgă în buzunar. În al său, desigur.

Şi dus a fost.

Viorela a încuiat uşa şi a stins lumina.

Ochii i s-au agăţat de 12 steluţe galbene.

„Dacă aş avea două săgeţi, una mare şi una mică, aş face un ceas.”

 05.11.13

Lilia Calancea

Bruxelles

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

32 de gânduri despre „Mirele isteric

  1. ha-ha, dupa textul asta mi s-a creat impresia ca esti extrem de loiala femeilor… observasem si cu alta ocazia k personajele tale masculine sint mai slabe de fire, da asta… mi-a confirmat-o

    Apreciază

  2. „Dragul mamei, să nu te laşi jignită de bădărani. Că eu nu degeaba am dormit prin grajduri europene, lucrez din zori până noapte, îţi trimit bani. Toate astea nu ca să te ştiu priponită lângă un cioban care jigneşte femeia cu vorba sau palma. Nu te lasa umilită! Concediază-l din prima lectură!”- sa nu iut sa le zic asa fetelor mele, la momentul potrivit. chit ca prin grajduri europene nu am dormit, dar si oficiile moldovenesti nu -s unse cu miere.
    Lilia, ca de obicei, inspirata si in pas cu timpul!!!!

    Apreciază

  3. Hehehe, Viorela din povestire are oleaca de minte, asculta de mam-sa , din pacate in viata reala nu-i chiar asa…. Numai eu stiu vreo trei domnite de maritat, cu apartament in capitala, cumparat din banii parintilor care muncesc prin tari straine si au cite un mire vai de capul lui, pe care il pun tot in capul parintilor ei, ca ei muncesc „la Italia” si au de unde sa intretina menajul tinerilor……..Ehhhh, ca parinte poti sa iti bati gura tot dindu-le sfaturi,dar copiii cresc si tot fac dupa cum le tuna in cap

    Apreciază

  4. Povestirea e pe cat de hazlie atat si de reala. Personajul masculin nu ma deranjeaza chiar de loc, insa Viorela. De-al de Viorele sunt foarte multe. Pacat ca cei ramasi in tara nu mai pot vorbi corect, de scris nici nu mai zic ( ex. de la Italia, colozeu) ceea ce am sesizat nu numai pe pe retele sociale dar chiar si la reporterii moldoveni 😥

    Apreciază

    1. 😀 de alde, de-alde, d-alde Viorela… nicidecum de-al de… corect e: de-al meu, de-al tau, de-al lor… in fine, nu ma dau drept mare cunoscator al limbii romane, desi o vorbesc above average, dar nici nu caut sa judec pe cei care nu o vorbesc sau scriu corect… stii cum se zice : „nu judeca si nu vei fi judecat”… nu caut greseli gramaticale in mod obisnuit, dar pe linga comentariul tau – nu am putut trece, fara suparare :), poate iti prinde bine, si nu ma refer la imbunatatirea gramaticii limbii romane, cheers

      Apreciază

      1. cred ca singura m-am cerut la justificari, ar fi trebuit sa tac… te rog un singur lucru – INCETEAZA sa mai scrii „de-al de tine” – ma dor ochii!
        Recunosc, tot schimbul asta verbal m-a facut sa caut, nu-mi venea sa cred ca instinctul m-a lasat balta, si nu a fost in van… daca iti faci si tu nitel timp sa cauti in literatura specializata, o sa intelegi de ce insist. Numai bine, scuze daca te-am ranit, provocat, insultat – nu am avut dreptate sa o fac.

        Apreciază

      2. Sa inteleg ca moderarea comentariilor mele e tot de ordinul solidaritatii? Nu vad de ce trebuie sa scrii multe comentarii si sa nu-ti faci timp sa verifici? Ma simt acum de parca are cineva dreptul sa ma ia de proasta…

        Apreciază

      3. Nu stiu cum functioneaza sistemul de moderare, uneori e selectiv, eu nu pot mereu sta online ca sa le scot de sub moderare 🙂 mai traiesc si in viata reala, din fericire.

        Apreciază

  5. Nice soacra mica…de-a Domnul asa fete mai multe,ca stiu si eu cazuri in care fetele au apartamente,sustinere de la parinti si au langa ele niste badarani,trebuie trimisi la plimbare asa genuri si moldovencile noastre se vor simti femeii in deplinul sens a cuvantului !

    Apreciază

  6. Intrebare, curiozitate mai degraba.
    In mai toate textele tale (cel putin cele care le-am citit eu aici) personajele masculine sunt facute in asa fel incat sa para slabe, fara valoare (si nu ma refer la acea valoare din muzica concetatenilor de etnie). De ce? 😀

    Apreciază

  7. Abia azi am apucat sa citesc. Vesel, si trist, in acelasi timp.
    Cineva in comentarii zise ca pare destul de real Dl Paparau. De acord. Personal cunsocc unul. Nu e de maritat unchiul, are deja nepoti, dar de fiecare data cand o dadeam in bara cu exprimarea in Romana i se umpleau ochii cu singe, ca la vitele mari cornute in fata steagului URSS, si-mi citea morala de ziceai ca ma ocup cu genocidul poporului geto-dac si nu e vorba de o simpla greseala de exprimare.
    Inca un epizod bine descris. Multa bafta.

    Apreciază

    1. Vesel, si trist, in acelasi timp.

      Adevarat, si pe urma, niciun personaj, nici unul, nici altul nu are un contur definit, bun sau rau 🙂 fiecare se regaseste in unul oleaca si in celalalt tot olecutica.

      Inca un epizod bine descris. Multa bafta.

      Multumesc:)

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s