Publicat în Autopsia cuplului, Creatie proprie

Podul

(povestire)

pod„Încă o seară pierdută”, oftă amar Irina, potrivindu-şi beretul verde pe frunte. Verdele o avantaja, știa bine, dar ce folos. Ce folos că ai ochi frumoşi, dacă îi scoţi la plimbare cu un idiot.

Încă o seară de toamnă pe care ar schimba-o pe mofturi banale de damă: o ieşire cu fetele la concert sau o sesiune de manichiură, poate chiar s-ar apuca de brodat, sau ar citi vreun policier lângă o farfurie cu mere…

Nu, va trebui încă o seară să asculte panseuri de iubire veşnică, poezii scremute în rimă despre melancolia toamnei, despre timp, univers, galaxii…pfhoaa !!! Trânti uşa în urma ei cu aer iritat.

Leon o aştepta la intrarea din parc.Venea întotdeauna cu un sfert de oră mai devreme şi amănuntul o scotea şi mai tare din fire. Nu-i putea reproşa nimic ! Nici vocea. Nici privirea. Nici comportamentul. Nici măcar fularul roşu, care oricui era să-i dea un aer de clown. Dar nu lui Leon. Pe el îl făcea afurisit de chipeş. „Într-o zi am să-l gâtui, cu fularul lui… ”

Leon îi venea în întimpinare cu un zâmbet senin şi un mănunchi de frunze culese pe alee.

-Ţine, Irinel, sunt pentru tine. Ce frumos miroase toamna, nu-i aşa?

-Nu-i aşa că nu-i aşa?  ricană Irinel. Miroase a putreziciune toamna ta. Încotro o luăm în seara asta?

-Unde vrei tu, draga mea. Te urmez cu plăcere oriunde.

Irina îşi potrivi beretul cu mâini tremurânde de emoție:

-Oare când ai să-mi faci şi tu plăcerea să-mi propui un itinerar precis ?

Leon îşi frecă iute palmele. Nu vroia să-şi trădeze stânjeneala. Încerca s-o facă praf și să se scuture de ea.

-Mergem la cafeneaua „Fără griji”, e chiar la colţ.

-Glumeşti? Nu merg la o cafenea cu o denumire idioată.

-Atunci la un film?

Irina îşi privi ceasul.

-Dacă începe la 20:00 se termină după 22:00. Prea târziu. La zece îmi spăl deja dinţii.

-Bine… atunci nu ne rămâne decât să respirăm aerul curat al serii…

Irina parcă aştepta răspunsul ăsta. Chiar îi zâmbi recunoscătoare.

-Minunat ! Dar numai o jumate de oră, mă simt obosită azi…

Au pornit printre noianul de frunzele căzute. Mai întâi tăcuţi, apoi Leon rupse tăcerea.

-Uite, Irinel, frunzele ăstea-s parcă nişte destine încheiate. Iar noi pășim pe ele, le călcăm cu indiferenţă…

Era cât pe ce să-i spună „Tacă-ţi gura, Leon!” când au ajuns în dreptul unui pod.

„Iar podul ăsta, Dumnezeule!”

A păşit tăcută pe lemnul răsunător. S-au auzit și paşii lui Leon din urma ei. Irina s-a oprit brusc la jumătatea podului şi a privit în jos, spre apele tulburi. „Ce rece trebuie să fie apa…” Se zgribuli de frig, apoi oftă. „Cum a putut idiotul ăsta să sară ? Noroc că l-au pescuit trecătorii şi a rămas în viaţă. Era să-mi trăiesc restul zilelor cu un păcat pe suflet. Noroc? Un noroc ironic. Cum să stimez un bărbat atăt de slab de fire? Cum?! Şi cât o să mai dureze blestemul ăsta? De ce nu pleacă singur? Ce să mai fac ca să mă părăsească, ca orice bărbat normal, numai nu cu fanfara funerară?”

Închise ochii, apoi îl luă de mână.

-Să mergem, Leon! E timpul să plec acasă! Sunt atât de obosită.

Leon o lăsă la scară şi o sărută pe frunte:

-Noapte bună, Irinel!

***

Îşi continuă calea prin ploaia de frunze și prin ploaia de gânduri. „E atât de fragilă, nervoasă şi are un aer atât de nefericit. Nu, hotărât, nu pot s-o părăsesc. Vai, cum se uita, săraca, la apa când eram pe pod? Numai să nu-i treacă prin gând vreo nebunie. Destul că am fost eu un cretin patentat. N-am să mi-o iert niciodată! Fata asta mă iubeşte. Acum e rândul meu să am grijă de ea. Toată viaţa!”

Lilia Calancea

Bruxelles

24.10.13

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

12 gânduri despre „Podul

  1. Scrii minunat soacra mica,in ultima vreme astept postarile tale cu sufletul la gura !!! O situatie din viata adevarata si dureroasa,non-comunicarea eficienta duce la acest gen de situatie…Jos palaria !

    Apreciază

  2. Asa situatii sunt cele mai naspa! Cand tie ti se pare ca ei i se pare, cand tu crezi ca ea crede, cand ea stie ceva ce crede ca tu nu stii si tu stii ca ea crede ca tu nu stii dar, de fapt, stii foarte bine, ei cum foarte bine… cat o scheoapa intr-un kill-ometru. Si plus la asta nimeni nu spune un cuvant in tot filmul asta – un cuvant care ar cantari ceva, pe bune!

    Mi-ai amintit de o situatie similara din viata, de aia strig asa. Doamne, ce naiv mai eram fiind student…

    Personal pentru mine, Irinel la cat de inginfata e, ar putea sa-i dea papucii printr-un SMS stand pe buda, gen oubliez moi, iar Leon ar trebui sa treaca peste etapa de romantic disperat si intr-adevar sa se comporte ca un barbat normal si in loc de fanfara funerara sa se miste inainte sub muzica gen…

    „Mi-a zis odata un tata o vorba desteapta,
    N-alerga dupa carutza care nu te-asteapta.
    D-aia zic esti libera! – Ca o co-li-bri.. (accent pe bri)
    Iar daca vrei sa-mi dai papucii… dami-i pe-aia gri.”

    Dar asta e in viata reala… in carti autorul face cum ii pofteste muschiul. Expus bine, vezi… mi-ai adus si mie unda aia de frustrare pentru Leon, dar si Irinuca asta nu-i busuioc de pus la icoane.

    One love.

    Apreciază

    1. Personal pentru mine, Irinel la cat de inginfata e, ar putea sa-i dea papucii printr-un SMS stand pe buda, gen oubliez moi, iar Leon ar trebui sa treaca peste etapa de romantic disperat si intr-adevar sa se comporte ca un barbat normal si in loc de fanfara funerara sa se miste inainte sub muzica gen…

      Asta e miezul problemei 🙂 a facut-o o data, sa admitem ca prin SMS si stand pe buda, dar Leon si-a pierdut firea si cumpatul si s-a aruncat de pe pod. Fata s-a pomenit si calau si victima in acelasi flacon. Se teme. Nu vrea o moarte pe constiinta. E blocata, frustrata si nefericita. Ambii sunt nefericiti. Lumea zice ca asta se numeste LOVE(pana cand moartea ne va desparti) oau ce romantic! 🙂

      Apreciază

      1. Lumea zice ca asta se numeste LOVE(pana cand moartea ne va desparti) oau ce romantic!
        Pe naiba… asta se numeste LOW-E(steem).

        Atunci 2 optiuni:
        1. Sa-i faca cunostinta cu parintii sai (cu un tata ca Robert de Niro din Meet My Parents), sau;
        2. Sa-i zica ca-i plac femeile (cum a facut Mel Gibson intr-o situatie delicata in What Women Want). 🙂

        Dar bine ca e doar o povestire si nimeni n-are de suferit.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s