Publicat în Amintiri din Grecia

Povestea unui tablou neterminat

Ce multe lucruri sunt pe lume,

Lucruri de care n-am nevoie.

(Socrate)

În serile cu lună plină mă scormonesc cele mai năstruşnice idei. În alte zile, n-am timp pentru ele, dar pe lună plină, parcă mă poate opri cineva…?

***

În fiecare an, când revin din Grecia, aduc cu mine un plan uragan. Nu, nu să schimb lumea sau să deschid vreo afacere şmecheră, ci să creez. Pentru mine Grecia e ca muza pentru poet, mă inspiră fiecare val şi rămurică. Şi cu toate astea sunt foarte prudentă.

Ceea ce vede un turist ordinar, nu este Grecia pe care o ştiu eu, ca om care şi-a amestecat sângele cu ea. Am acces la lucruri, istorii şi poveşti, pe care un turist nu le poate avea stând la hotel sau sub parasol pe malul mării. Nu caut anticariate (ceea ce fac obligatoriu în altă ţară) pentru că Grecia în sine e un mare anticariat. Şi doar recent am înţeles că dacă nu ştii cam la ce să te aştepţi de la lucruri vechi sau abandonate, mai bine nu scormoni. Fără a cădea în misticism, ai şanse să te împiedici de vreun lucruşor blestemat (grecii au temperament, nu şagă, ura şi dragostea merg de mânuţă şi merg gălăgios), de vreun zid stropit de sânge (conflict secular cu turcii), de vreun perete cu o poveste de iubire tragică sau un loc pitoresc ce ţine de vreo legendă cu zeităţi.

Toate acestea nu le găsiţi prin ghiduri turistice, ci de la localnici. Poveşti rostite în seri călduţe cu lună plină, transmise atent, cu grijă, ca bijuteriile de familie.

Aşa stau lucrurile când le priveşti cu ochi lucid, de la mii de km depărtare.

E destul însă să păşeşti pe solul elen, să respiri o dată albastrul mării şi … începe povestea ta. Nimeni nu ştie cu ce final.

Vara asta am făcut o obsesie. O patimă, cum se spune în popor. Când uiţi că ai neuroni şi mergi doar pe emoţii. Am dat de-o vilă (conac) abandonată, despre care nici măcar cumnată-mea, că a fost ghidul insulei pentru o vreme, nu putea să-mi spună mai mult decât că aparţine unei persoane care trăieşte demult în SUA şi nimeni nu a mai auzit de ea de zeci de ani.

Mă fâţâiam pe lângă ea cam în fiecare seară. Cu obiectivul, fără obiectiv, cu o carte, fără carte, cu ochelari, cu îngheţată… Efectiv, mă atrăgea ca un magnet. Nu-mi puteam muta gândurile de la ea, excepţie făceau serile când mama soacră mă lua cu deserturile divine şi râmâneam acasă. Într-o zi soţul îmi zice, pe ton de glumă: „Ia să iei seama tu cu cercetarea ta, că baţi la ochi. Ţie îţi pare că spionezi, dar există şi cei care au grijă de tine. Nu uita că suntem lângă o bază militară şi chiar săptămâna trecută a fost reţinut un « turist » cu obiectivul care făcea clişee pentru turci”.

-Bine, zic eu ca un om resemnat, dar cu minţile prăpădite, lasă că ştiu eu cum să fac ca s-o am mereu cu mine.

***

De vorba asta mi-am adus aminte în weekendul trecut, cu lună plină şi… m-am apucat de pictat.

Sâmbăta şi duminica am pictat.

Luni dimineaţă … nu mă puteam scula din pat. Mă dureau muşchii (toţi, în afară de limbă). O durereeeee….

-Bun, zice soţul aşezându-se pe pat. Hai s-o luăm metodic. Eu am lucrat în garaj, am cărat lemne şi dres mezanina şi respectiv, da, mă dor şi pe mine oleacă muşchii. Acum spune tu ce-ai făcut că ai ajuns în halul ăsta?

-Pictaaaaaaat, scâncesc încetişor.

M-am bucşit cu aspirine şi m-am dus la lucru. Să nu vă mai spun cât de greu mi-am căţărat cu fesele pe scooter. Mă necăjeau de parcă aş fi ţinut pesula cu ele.

Toată ziua m-am gândit la fenomen şi spre seara mi-am spus : « E absurd. Ce măi, n-am mai pictat în viaţa mea? Ce e cu durerea asta nelalocul ei? »

Am făcut o baie caldă, m-am relaxat şi … iar m-am apucat de pânză. Mă atrăgea ca vinerea. Am stat doar un pic cu pensula în mână, să nu credeţi că m-am rupt o oră. Pe urmă m-am culcat.

A doua zi. Greaţă, durere de cap, muşchi…slăbiciune.

A treia zi … Credeţi că am abandonat? Păi numai că. Era peste puterile mele să renunț.

Noaptea pe la 3, simt cum umblă soţul prin casă.

-De ce nu dormi ?

-Nu mă prinde somnul (prima dată aud aşa ceva la mine în casă, cineva să nu poată dormi, eu care mă mândream că pot deschide sanatoriu, căci toţi care rămân la noi pe noapte se scoală hodiniţi şi proaspeți ca toporașii în rouă)

Deschid ochii, dau de tablou. Mă gâdilă o suspiciune.

Joi mai pictez un pic şi reflectez la coincidenţe. Mă urmărește impresia absurdă că vila se opune. Nu vrea să aparţină nimănui. Nici măcar pe pânză. Simt cum mă scurge de energie. Dar asta nu e grav. Inadmisibil e că afectează pe cei de lângă mine.

Seara am pus tabloul neterminat pe şemineu. Nu doarme nimeni în salon.

Noaptea aud prin somn voci în salon. Fic-mea privea televizorul. Se trezise cu zorii în cap. Nu putea dormi.

Bun, zic, să nu insistăm acolo unde n-ar trebui de scormonit. Mai multe aluzii decât am avut nu se poate. N-oi mai aştepta eu să se întâmple o tragedie grecească ca să mă ogoiesc.

Am acoperit tabloul şi l-am coborât în subsol.

Acum deţin o armă secretă. De propria fabricaţie.

Dacă o să am vreun duşman o să i-l fac cadou.

E ceva ilegal? Nu.

Cine să creadă într-o poveste ca asta? Un tablou blestemat?

Să fim serioşi.

Nişte coincidenţe. Atât.

***

Patima mea cu P mare. Vila abandonată.

DSC_0369

Vila din tabloul meu neterminat (cu modificări desigur)

DSC_0683

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

14 gânduri despre „Povestea unui tablou neterminat

  1. Destinul se joaca de-a umbra, lumina… Vad un palmier. Iar in Moldova ar fi fost o salcie, care-si numara anii si-apleaca tulpina. Ca esti o scriitoare buna am inteles demult. Mi-am dat eu seama ca pictezi, cind ti-am vazut blogul. Cred ca ti-ai facut studiile la Arte. Si textul, si tabloul merg mana-n mana cu destinul. Bravo, Liliana!

    Apreciază

    1. Luluta, n-am facut arte, am facut pedagogie si limbi straine, de asta si umblu cu morala prin texte :)) nu pot sa ma descotorasesc, dar fac eforturi. Multumesc 🙂 P.S. in pictura n-am o tehnica, orice om care a facut arte poate sa-si dea seama:)

      Apreciază

  2. Lilia, atat de frumos descrii Grecia si tot ce tine de ea ca ai vrea s-o vezi si tu, evident nu vei vedea si simti ceea ce vezi si simti tu, dar… trebuie cumva de ajuns pe acolo…. Mi-a placut foarte mult povestioara ta. Ai o imaginatie extraordinara si de fiecare data cand iti citesc creatiile tale ma intreb unde sunt lucrurile adevarate si unde incepe inspiratia…tu stii sa le imbini perfect si pana la urma nu mai are nici o importanta ce e adevarat si ce e inventat – pur si simplu te delectez citindu-te… Merci mult pentru astfel de vineri frumoase.

    ps. tare mi-au placut dantela gardului, dar mai ales scarile laterale ale vilei (din poza) si mi-i interesant ce priveliste se vede de acolo de sus..cred ca e (a fost) o terasa acolo… e frumos…

    Apreciază

    1. Dina, eu descriu Grecia (probabil delicios) pentru ca scriu un text in care aventura se petrece pe o insula. Imaginatia mea merge in paralel: acolo si aici 🙂 De fapt, acum invat sa descriu locuri, exersez 🙂 fotografiile pe care le-am facut in vacanta ma ajuta mult. Detaliile conteaza enorm. Apoi vin simturile si amintirile.

      ps. tare mi-au placut dantela gardului, dar mai ales scarile laterale ale vilei (din poza) si mi-i interesant ce priveliste se vede de acolo de sus..cred ca e (a fost) o terasa acolo… e frumos…

      Merci:) am stat mult la gard, poate de asta ma dureau muschii :mrgreen: as vrea sa ajung intr-o zi de vara in fata acestei vile si s-o vad locuita si renovata 🙂 ar fi o poveste frumoasa.

      Apreciază

  3. Apoi, anume ca stii cum sa umbli cu morala ! (Prin texte!!!) Mi-a zis cindva un om Fii! (e vorba unui poet basarabean). Daca-ti place ceea ce faci, de ce trebuie sa te descotorosesti? I-am zis sotului, ca daca ma primeste asa cum sunt, ma marit. Si m-a primit pentru ceea ce sunt.

    Apreciază

    1. Morala oboseste 🙂 mie nu-mi plac textele si cartile in care autorul iese in fata cu aratatorul. chiar daca o face camuflat, eu simt 🙂 deci mi-am spus ca nici eu n-o sa fac sau…n-am s-o fac evidenta. dar asta e deja un grad de maiestrie inalta. trebuieste exersare. E bine sa fii tu insuti in text, dar nu toti cititorii sunt gata sa te primeasca asa cum esti, asa ca sotul 🙂

      Apreciază

  4. matinca aici iese in evidenta „apucaturile tale de femme fatale” ;))(scrise intro postare anterioara, una cu tiganca),
    propun sa mai pictezi un tablou si sa-l agati in camera de dormit. vedem ce se va intimpla…. daca istoria se repeta, eu sigur comand un tablou pictat de tine pentru a-l darui cuiva tare „important’ din viata mea…;))))

    Apreciază

    1. ahaha, nu, mi-e destul 🙂 eu is nevasta cu gospodarie, nu vreau sa-mi pierd weekendurile cu experimente, mai bine fac niste placinte sau mai scriu cateva pagini 🙂 capriciile le lasam pentru luna plina, dar astept alte idei sa ma scormoneasca. Cu cele de pictura m-am lamurit deja 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s