Publicat în Autopsia cuplului

Seara tristă a femeilor puternice

Perfecţiunea este vocea dictatorului.

red

Uneori îmi pare că femeile nu înţeleg cum se produce o evoluţie. Evoluţia pentru multe înseamnă a sări dintr-o barcă în alta. Dintr-o extremă în alta.

Numai în generaţia trecută femeia măritată era încă sinonim cu supusă, gospodină, mamă, casnică, cu batic în cap, dependentă de bărbat, de gura lumii, că… deja generaţia femeilor de azi e preschimbată la faţă, radical. Din laie în bălaie. Femeile nu prea se înghesuie la starea civilă, nici după 30 de ani și le place când le numeşti « femeie de succes ». Sunt independente, conduc maşini, se îmbracă sexy. Sunt inteligente, frumoase şi singure.

E bine ?

Aparent, condiţia multor femei s-a schimbat în bine.

Aparent …

Încercaţi însă să staţi în ospeţie mai mult de trei zile la o femeie puternică, emancipată, cu o istorie de succes (titlu banal întâlnit în orice revistă de femei). Urmăriţi-i ritmul de viaţă, tensiunea, stresul, lipsa cronică de timp şi lupta ei pentru un loc în lumea bărbaţilor. (A bărbaţilor … pe care îi aşteaptă acasă o soţie, cu mâncarea caldă şi copii linşi pe cap şi cu lecţiile făcute).

În a treia seară, dacă o prindeţi încă cu puteri ca să stea la un pahar de vin, riscaţi să asitaţi la o prăbuşire, ca turnurile gemene din N-Y. Mai întâi aparenţa, apoi interiorul. Spectacolul poate să vă şocheze. O femeie puternică fără mască e o privelişte zdrobitoare. Dar asta încă nu e sfârşitul spectacolului. Aşteptaţi dimineaţa. Dimineaţa o să mai trăiţi un şoc. După un salut vinovat femeia pefectă o să vă propună cu jenă :

-Hai să uităm discuţia de aseară. Fiecare din noi are un moment de febleţe, nu-i aşa ? Eram obosită…

O să vă zâmbească (efectiv obosit) şi o să declare mândru şi răspicat:

-Eu sunt puternică ! Eu am să mă descurc ! Trebuie doar … să beau o cafea.

Și o să fugă repejor, bând cafeaua din mers, la întâlnire cu alte femei, pentru care ea este un model, un vis, o inspirație, o poveste de succes. De ce ? Poate pentru că … doar imaginea asta, o mască în fond, mai rămâne unica bucurie în viața ei.

***

Când o femeie se condamnă pe sine însăşi, tu nu mai ai ce spune.

Şi nici nu ai dreptul.

Nu-ţi rămâne decât să urmăreşti evoluţia… aparenţelor.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

27 de gânduri despre „Seara tristă a femeilor puternice

  1. nu pentru ca as fi femeia supusă, gospodină, mamă, casnică, cu batic în cap, dependentă de bărbat,….(sa ma fereasca D-zeu), si nici cea emancipata si cu masca (asijderea), dar lucrurile au luat-o razna in toate sferele, in casnicie inclusiv, si nu mai atestam la o etapa aurea mediocritas in viata aceasta. E etapa extremelor, sarim dintr-o barca in alta, fara a ne uda picioarele, fara a ne stropi macar un pic. Ai dreptate, soacra mica, toata lumea imbraca masca, se costumeaza si iese pe scena Marelui Spectacol.

    Apreciază

    1. Probabil pentru ca modelele extreme fascineaza mai tare. Noi admiram si cautam povesti la suprafata (asa cum ai zis tu, Spectacol), nu ne intereseaza culisele realitatii.

      Apreciază

  2. Eu cred ca femeile nu vor putea fi niciodata independente. Fara barbati suntem ca un copac fara frunze. Suntem intr-adevar puternice cand avem o cariera frumoasa, un nume de succes. Multe cred ca atunci pot avea lumea la picioare, dar de fapt le lipseste ceva: un barbat cu care sa imparta lumea asta asternuta la nivelul tocurilor.

    Apreciază

    1. Femeilor, in general, nu le trebuieste tare multe lucruri ca sa se simta implinite. Paradox, unele din aceste lucruri, de fapt, nici nu pot fi cumparate. Insa moda noua cu femeile „puternice” le educa si le conving ca ele trebuie sa ceara mai mult. Pentru ca merita. Noi traim in era cand trebuie sa arati ca poti castiga si consuma 🙂 altfel esti o ratata.

      Apreciază

  3. de n-ar exista ciclul si hormonii in viata unei femei de succes, a unei lele de la coada tigaii ori a unei fife, totul ar fi zashibisi! barbatii n-au treaba cu calamitatile noastre interioare, din cate se pare.

    Apreciază

    1. din punctul asta (hormonal) de vedere chiar suntem in pierdere 🙂 hormonii ne joaca des festa. de unde gluma cu colectivul de scorpii la lucru :mrgreen: dar asa e programat de natura, barbatul sa fie mai stabil, mai dur si mai responsabil, mai ales in negocieri, diplomatie, politica (dar, depinde de meserie, desigur)

      Apreciază

  4. Uneori, femeia trebuie sa fie puternica, sa faca de barbat si femeie in casa, sa puna masca de femeie puternica la munca nu din própria alegere. O face nu pentru aparente ci pentru ca de puterea si efortul ei depende bunastarea si viitorul copiilor. Poate ca experientele casniciilor nereusite, care in zilele noastre s-au inmultit considerabil, le si face pe multe femei sa aleaga rolul femeii puternice si solitare.

    Apreciază

    1. De acord, acesta e modelul de femeie din generatia trecuta, care se sacrifica pentru copii. Femeile din generatia actuala au vazut consecinta sacrificiilor si nu mai vor sa repete greseala mamelor. Au dreptate, doar ca au sarit dintr-odata in extrema cealalta. „Traiesc doar pentru mine si fac cariera”

      Apreciază

  5. Și femeile puternice vor să fie slabe… să se așeze neputincios în brațele unui bărbat puternic și să ofteze prelung. După acest oftat, 2 brațe puternice de bărbat puternic neapărat se vor încolăci în jurul femeii puternice:) O femeie nu se simte puternică dacă nu adoarme lingă 2 bucuțe calduțe de bărbat. Un bărbat iubitor și tandru te face și puternică…și slabă…

    Apreciază

    1. Vor, vor 🙂 dar … de unde atatia barbati puternici la atatea femei puternice ? Paradoxul naturii e nedrept: cu cat mai puternice devin femeile, cu atat mai slabi devin barbatii.

      Apreciază

  6. mai întîi să na clarificăm ce e asta barbat puternic si cu ce se maninca, caci sunt sigura, cite femei sunt – atitea modele de masculi forte. voi admiteti ca un barbat puternic e cel care accepta succesul femeii iubite, fara complexe, frustrari si invidie… în cazul in care el insuși nu e cine stie ce?! eu sustin parerea ca orice succes in viata unei femei trebuie sa fie incununat de imbratisarea unui barbat, nu neaparat superman.

    Apreciază

  7. Eu cel putin nu asi fi vrut sa fi crescut si trait in extrema din trecut femeie-supusa, cel mai important eu cred ca femeile acuma au choices, pot sa aleaga, sa ia decizii cum sa isi traiasca viata, multe decizii pot sa fie gresite si asta e ok, pentru ca chiar daca e gresita, e decizia ta si fiecare parcurge un drum al autocunoasterii si mai devreme ori mai tirziu majoritatea tot o sa isi dea seama ce vor de la viata si o sa lase masca cred eu.

    Apreciază

    1. Nicio extrema nu e buna. Bine, eu cu supusul am exagerat. In urss femeile aveau totusi aceleasi drepturi ca barbatii si nimeni nu le marita cu de-a sila (poate mai erau exceptii prin sate uitate de Dumnezeu). Adica chiar aveau de unde alege parteneri nu numai din RM, dar de orice nationalitate din cele 15 republici. Alegeau si studiile. Plecau la universitati din Moscova, vizite de lucru, schimb de experienta. Lucrurile astea se uita… Nu stiu de unde vine mitul ca femeile abia nu demult au scapat la alegeri 🙂 Supunerea sau sacrificiul femeii (in RM) se transmitea din mama in fiica, din traditii si mentalitate.

      Apreciază

      1. „Supunerea sau sacrificiul femeii (in RM) se transmitea din mama in fiica, din traditii si mentalitate.”
        De acord ca asa era mentalitatea si traditia, hai sa zicem ca dreptul de a alege a fost cistigat un pic mai inainte de generatia mamelor noastra, dar tare multe femei tinere erau si mai sint in RM influentate de aceasta mentalitate, in generatia mamelor noastre oricum nu barbatii spalau pelinici, nu barbatii faceau conserve… de maritat trebuia sa te mariti cit mai repede daca la baieti tineri se punea accentul pe studii oricum la femei mai mult pe maritat, daca terminai universitatea nemaritata gata uita de viata reusita 🙂 deci din cite am vazut eu cam toate femeile de generatia mamei mele la sfirsitul facultatii erau deja maritate si poate si cu copil si atunci in conditiile acelea fara masini de spalat, fara pampersi, fara mare ajutor de la sot (ca asa era mentalitatea) putine mai aveau puteri sa se gindeasca la cariera chiar daca ar fi vrut/putut sau in general sa se gindeasca si sa se alinte pe ele personal.
        Ma gindesc ca sint si destule femei maritate care tot cad in isterii in unele seri cu un pahar de vin in timp ce sotul face cariera/calatoreste cu serviciu…

        Apreciază

      2. Ma gindesc ca sint si destule femei maritate care tot cad in isterii in unele seri cu un pahar de vin in timp ce sotul face cariera/calatoreste cu serviciu…

        Adevarat 🙂 mai ales daca n-au alte pasiuni in viata sau n-au copii (cu astia uneori nici de dormit n-ai cand, nu inca sa stai serile sa faci filozofie).

        Apreciază

  8. Ca este ‘ o femeie de suces , de cariera” cu sau fara masca, tot om este si are dorinte simple desi nu isi permite sa aspire prea mult la ele, are slabiciuni ca orisicare dintre noi doar ca ii est interzis sa si le etaleze precum o rochie de seara,tanjeste dupa atingeri,cuvinte,etc dar ramane la acel nivel pentru a nu se crede ca este slaba.

    Apreciază

    1. are slabiciuni ca orisicare dintre noi doar ca ii est interzis sa si le etaleze

      De ce? 🙂 de frica sa nu-si piarda eticheta de femeie de succes? Dupa mine, ca sa fii fericita n-ai nevoie de statut important si sa falfai cu el peste tot si, mai ales, sub nasul altor femei. Dar daca tii atat de mult sa te mentii in top-ul femeilor extra-mega-ultra importante… ma rog. E o alegere, nu-i asa? Cafeaua si… mai departe la lupta.

      Apreciază

      1. Da! Un rol important o poarta cafeaua in viata acestor femei.Sunt o femeie simpla , de familie si de clasa muncitoare dar inteleg de asemenea nefericirea lor….am zi de zi o asa femeie langa mine , la servici si de cele mai multe ori ii citesc in ochi invidia pentru lucrurile noastre simple.

        Apreciază

  9. Magda Isanos – Barbatul

    Umplând încaperea si inima toata,
    barbatul veni de-afara, din zloata;
    glasul lui mare facu sa se sperie focul.
    Suduia lepadându-si cojocul.

    Parc-ar fi un stejar stufos,
    gândii în taina, dar era frumos.
    Se supara si-ndata râdea.
    Acum-am sa-l fac sa nu mai poata pleca.

    “Tu esti subtire si agera ca o nuia,
    îmi spunea uneori,
    esti plina de ghimpi si de flori;
    teme-te de mâna mea, c-ai sa mori…”

    Puterea izvora potolit,
    din bratele si pieptul lui dezgolit…

    Doamne, fa-ma ca Dalila, vicleana,
    când o da geana prin geana,
    sa-i aflu taina si sa-l robesc
    visului meu pamântesc.

    Cred ca e visul multor femei puternice.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s