Fără mască

Se pare că am intrat în perioada anti-adolescență. Adică, spre deosebire de adolescenți care ar purta și o pereche de chiloți fosforescenți pe cap, barem ca cineva să-i remarce (chiar și în întuneric), eu aleg să ma mișc în lumea asta ca o umbră (chiar și în întuneric). Un lux fără de preț. Pentru cei care înțeleg.

În fiecare zi iau o mască neutră din cui. Cea mai banală, una care nu stârnește o iotă de curiozitate. Interesul oamenilor străini mă obosește. Iar când cineva mă obosește, devin agresivă. Eu nu-i învinuiesc.Uneori mă port și eu excesiv cu omul care mă intriga peste măsură. Chiar dacă se ascunde. Îl detectez prin canalele subconștientului meu. Bine, asta se întâmplă rar de tot. Unu, că n-am timp. Doi, rar cine mă mai intrigă. Trăiesc într-o lume pestriță, într-un caleidoscop de mentalități fistichii și limbi stâlcite. Imaginea colorată se schimbă la fiecare oră a zilei. Un uzor sau o situație care pentru cineva e o ciudățenie sau minunea-minunilor, pentru mine e rutina-rutinelor.

Să vă povestesc cum mă văd unii oameni când îmi cade masca. Pentru că uneori cade. Sunt o muritoare de rând, știți, se întâmplă să dau eroare la principiul « stăpânește-te și vei stăpâni lumea ».

Într-o zi cu cer senin de august îmi zice mama soacră:

-Lilia, hai să ne suim pe acoperișul casei.

Mi-a apărut îndată un flash în minte cu fața soțului și clasica lui glumă : „Când nu sunt lângă tine, nu uita că mama mea e soacra ta. Fii prudentă !”

-Pàme ! îi răspund vioi în greacă. Adică « hai ! ».

În Grecia acoperișurile caselor sunt plate. De la etajul doi spre acoperiș duce o scară exterioară.S-a suit dintâi mama soacră. Pe urma îmi face semn cu mâna :

-Hai suie !

Când am pus prima talpă pe acoperisul incandescent, soacra-mea îmi zâmbi cu mâinile în șolduri :

-Uiteeeeee ! a trasat un semicerc în aer, spre mare. Frumusețe, nu găsești ?!

-Aha …, dar nu ma uit spre mare. Privirea mi s-a oprit subit pe un barel negru cățărat la un metru de acoperiș. În el se încălzește apa pentru baie. De fapt, nu privirea ci urechile m-au orientat spre barel. Taman când ajunsesem și eu pe acoperis, o cicadă îsi deschise subit repertoriul muzical. Unde ? Nu pe un măslin, nu pe un portocal, ci … taman pe barelul cu apă. Am auzit de multe ori cicade, dar nu văzusem până atunci niciodată una așa de aproape.

-Waw, am suspinat eu. Și m-am repezit sub barel.

Da. Eu îmi pierd controlul în fața gâzelor, recunosc. O gâză, într-o seară caldă de vară, mă poate transporta instant în copilărie –scena marilor aventuri. Asta e lumea mea ascunsă adânc, care, dacă țâșnește din mine, n-o mai pot controla. Pe semne că mi s-au mărit ochii ca la copii și mi s-a luminat fața, nu pot spune exact, am simțit doar privirea surprinsă și extrem de duioasă a mamei soacre.

-Lilia, stai ca amuș ți-o aduc ! îmi spune repezit și se aruncă spre scărița barelului.

Deci, nici n-am reușit să mă dezmieticesc bine ce înseamnă « ți-o aduc » că mama soacră se cățără deja pe scărița care ducea spre barel. Destul de slabă, trebuie de zis. Mă repăd și eu spre dânsa și-o prind de un picior :

-Ohi ! Ohi ! strig în greacă. Adică Nu ! Nu ! și iar NON ! (adicătelea, ia s-o lasam naibii, nu merită sacrificiul. Ce scarificiu ? Păi dacă cade de pe scară ? că nu-i fata mare de când m-am născut eu).

M-am speriat sălbatic, vă zic. Mi-am închipuit pe loc cel mai funebru scenariu. Iaca cade, iaca doamne ferește… ei cum să explic lumii că din caza mea și a unui nenorocit de țârâiac. Prăpăd ! Nu-mi răscumpăr păcatul nici dacă construiesc trei biserici în cinstea ei. Asta îmi lipsește într-o vacanță pitorească?

Măăăi, norocul meu (da mare, pptiu !) că cicada (deșteaptă, să nu uit să zic) și-a încheiat subit repertoriul (cu care mă fermecase) și a luat-o spre sud-est sau nord-vest, sau la dracu-n praznic, dar s-a dus ! și dusă a fost înainte ca să pună mama soacră al doilea picior pe scară.

-Eeeeh, oftează dezamăgit, am scapat-o. Dar nu-i nevoie, Lilia, îți prind eu alta. Îți promit.

Îmi vorbea cu ton de creșă,  ca pentru un copilaș care trebuia de reconfortat ca ia uite, scumpul, amuș plânge…îi tremură bărbia. Probabil că aveam aerul. N-aveam ogindă.

***

Nu e primul caz în care stârnesc oamenilor așa gen de reacții. Neașteptate. Pentru ei și pentru mine.

Așa arăt eu …fara masca. Neajutorată.

Pentru securitatea unor oameni… sunt nevoita sa port masca.

***

De fapt, am scris textul ăsta ca sa exprim cu totul alt gand (importantissim la moment) : vreau în vacanță !

Cu sau fără mască.