Publicat în Autopsia cuplului

Vorba lungă, iubire mică

„Comunicarea e esenţială, dar nu poţi comunica orice. Eu am un exemplu. Un cuplu se duce la un consilier marital adept al comunicării totale. Consilierul îl întreabă pe soţ dacă i-a mărturisit totul soţiei şi acesta îi răspunde că, dacă spunea totul, de mult era divorţat.” (Aurora Liiceanu)

***

1Vă servesc aperitivul cu un banc găsit în biblioteca mea de veceu.

Un reparator de televizoare sună la uşa unei doamne care îl chemase cu două ore mai devreme. Uşa se dechide şi pe prag apare o creatură minunată îmbrăcată într-un neglijeu roz transparent, care ascundea cu mare efort un corp splendid. Vădit tulburat, nenorocitul de reparator, se instală în spatele televizorului defectat, încercând cu o mână tremurândă să identifice pana şi aruncând din când în când câte o privire fugară după doamna, care evolua prin apartament, fără urmă de complex. O oră mai târziu, ajunge să repare în sfârşit televizorul, lucru, ce în mod normal îl dădea gata într-un sfert de oră. În timp ce aştepta să fie plătit, doamna îi zice:

-Euuuh… nu ştiu cum să vă zic…Eu… în fine, vreau să vă rog ceva… Oh, mi-e incomod să vă spun. Contez mult pe discreţia dvs, sper să râmână între noi…Uuuh, ştiţi, bărbatul meu e cam obosit în ultima vreme, lucrează mult. Bine. Dvs înţelegeţi, nu-i aşa… eu sunt o femeie, dvs…un bărbat, m-am gândit că…poate…

Reparatorul nu se lasă rugat mai mult şi se năpusteşte peste femeie, care, spre marea lui surprindere începe să se zbată şi să urle:

-Cum vă permiteţi? Aţi căpiat sau ce naiba? Mă gândeam doar dacă mă puteţi ajuta să mut bufetul.

***

„Doar atât!”

Era o vreme când le credeam pe femei manipulatoare. Clar şi net. Ceea ce nu e o veste rea. Asta presupunând nişte rămăşiţe de creieri. Recent însă, nişte cazuri reale m-au făcut să-mi dau seama că deseori le supradimensionam abilităţile. Există femei, pur şi simplu, prostuţe. Ele chiar nu înţeleg că goliciunea poate provoca o reacţie fiziologică, care e foarte diferită în funcţie de sex. Dacă o femeie străină, aproape că nici nu reacţioneaza la o ţîţă sau pulpă goală (doar dacă e fără celulită, cu ce oare se unge pe buci duduca?), apoi un bărbat, sănătos în mod normal se alege cu o erecţie. Ceea ce nu e chiar o muşcătură de ţânţar, te-ai scărpinat şi ţi-a trecut. O femeie cu un creier mai evoluat ca a unui ţânţar ar trebui să ştie că… nu suntem egali în faţa naturii. Drept consecinţă, măcar bărbaţii ar trebui să iasă onorabil din încurcătură, poate nu chiar ca Sf. Grigorie Decapolitul care a sălăşluit vreme de 7 ani în aşternut cu o desfrânată fără s-o atingă, dar să nu uite că o femeie frumoasă, dar postuţă, uneori trebuie privită ca o păpuşă vorbitoare în vitrină, nu mai mult. Mai mult ar însemnaun articol din codul penal. De aici extrag miezul mesajului şi pentru fete: dacă nu ştii să comunici cu un bărbat, adică nu ştii să-i prevezi reacţia la goliciunea ta, sau la vorbele tale (ceea ce îmi pare grav cu totul) rişti să ai mari probleme de comunicare. În orice gen de relaţie. Contradicţiile de logică şi comportament obosesc şi irită, ştiţi voi…

Îmi pare ciudat că tocmai femeile care jonglează cel mai frumos cu cuvintele, care slobod metafore peste metafore în texte infinite despre iubire şi sensul vieţii, habar n-au cum să formuleze o propoziţie de clasele primare, cu subiect şi predicat, într-o conversaţie cu sexul opus. Aşa ca să fie valabilă, palpabilă şi fezabilă în următoarele 60 minute. Doar tăcerea le mai poate prelungi discuţia. Şi relaţia. Dar ele nu vor să tacă. Se întorc acasă ca să mai scrie o pagină cu metafore în cartea cu iubiri pe care nu le vor trăi. Tristuţ.

***

Psihologii spun că în cuplu comunicare e esenţială. Psihologii spun asta, mai ales, cuplurilor cu probleme grave de înţelegere. Degeaba. Ca să nu zic că e un sfat nul sau chiar destructiv. Pentru că e prea târziu. Scandalurile şi certurile care au adus un cuplu la psiholog, sunt deja nişte conversaţii ratate, soldate cu obide şi momente detestabile. Foarte greu de reparat sau lecuit. Deseori nu mai ai ce repara. Asta o înţeleg şi psihologii, dar ei trebuie să câştige bani pentru a onora creditele de la bancă.

Surprinzător sau ba, autorii care scriu articole pentru revistele de femei tot au de plătit credite. Aşa că veţi citi ca şi în continuare în orice revistă cu apucături de psihologie cât de importantă e conversaţia care începe cu „iubutule, trebuie să grăim despre relaţia noastră…” Foarte puţine femei o să realizeze într-un târziu că vorba lungă e…  sfârşitul cuplului. Dar tot o să găsească o justificare ca să-şi ungă rănile eşecului. N-o să găsiţi, decât rar de tot, o femeie care n-ar cânta: „Non, je ne regrette rien”. O să scrie, o să cânte şi o să povestească mustos prietenelor „cum s-a dus dulcea minune” pe care n-o regretă pentru că a fost o …ăm, hâr, câr… o istorie frumoasă, în fine. Destinul, ah, ne-a despletit cărările. În timp ce bărbaţii, ohohoho, ce mai regretă „istoria frumoasă”, mai ales afârşitul ei isteric, dar tac. Da, noi nu suntem egali în faţa naturii.

E firesc să apară întrebarea: ce loc ocupă comunicarea într-o relaţie? Important loc, dar nu cel la care fac referinţă psihologii de duzină. Nu e vorba de discuţiile despre cuplu, ci în cuplu. Dacă o să urmăriţi un cuplu trainic, veţi descoperi că temele lor de convesaţie (milioane) se formează în jurul preocupărilor şi aberaţiilor comune: de la cât de stufos e liliacul din spatele grădinii vecinului până la bancnotele de cinci euro care sunt puse în circulaţie de ieri. Pe un om care nu mai vrea să discute cu tine despre liliacul vecinului, nu-l mai ţii lângă tine nici cu cel mai bun psiholog şlefuit la Harvard. Rareori când o persoană din interior izbuteşte să descâlcească afacerile interioare ale unui cuplu. Şi dacă da, e doar o manifestare iluzorie, adică temporară. Alchimia dintr-un cuplu suferă (uneori enorm) la orice intruziune din exterior. Chiar de nişte prostii citite într-o revistă pentru femei. Din cele mai bune intenţii, evident.

De ce unele cupluri au nevoie de psihologi îndată după naşterea primului copil, iar altele, nu au nevoie de sfaturi nici după botezul primului nepot? Eu nu cred în comunicărea salvatoare, că dacă era aşa, poate că toţi psihologii (mai ales femeile) erau cuplate şi fericite până la adânci şi înfloritoare bătrâneţi. Eu cred într-o formulă mai simplă: oamenii sunt fie compatibili, fie incompatibili. Atât. Orice efort e nul. De unde apare altă întrebare. De ce unii nu văd că nu se potrivesc chiar de la începutul relaţiei? Nu vor. În schimb, vor să pară ceea ce nu sunt. Oamenii se tem să nu dezamăgească şi încep o relaţie bazată pe aparenţe, care durează amarnic de puţin. Pentru că nu poţi să te sprijini pe nouraşi şi fluturaşi. Îţi trebuieşte ceva mai temeinic la bază. Am impresia că femeile se prind mai repede în jocul ăsta fără rost şi perspectivă. Încă n-am văzut bărbat să cumpere frenetic reviste cu „10 paşi s-o aduc în pat”. Mai degrabă ar căuta „cum să scap de ea în 10 secunde fără isterie”.

Sinceritatea în pragul unei relaţii are un rost major. Nu te lasă să-ţi pierzi timpul cu omul nepotrivit. Nu poţi construi ceva frumos cu o persoană care încă din zorii relaţiei încearcă să te provoace/intrige prin ţinută, vorbe împrumutate, pofte citite pe undeva.

Nu poţi vedea dacă eşti sau nu compatibil(ă) cu o persoană dacă accepţi doar invitaţi în restaurante şic, cu şampanie şi căpşunele în ciocolată. Viaţa reală, în care vrei să-ţi ancorez durabil relaţia, nu e o vacanţă la mare sau o siestă sub un liliac parfumat. Viaţa are anotimpuri mai grele, în care adevărul totuşi iese la iveală. Iar cele mai grele despărţiri se fac sub ploile reci. Unicul lor avantaj e … că sub ploaie nu se vede cine plange cu adevărat la despărţire.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

42 de gânduri despre „Vorba lungă, iubire mică

  1. Hehehe ar fi frumos daca’ar fi totul atit de simplu : compatibili ->hadem inainte , incompatibili ->Dam din basmaluta la statia de tren. De multe ori factorul incompatibilitate naste dupa ani si ani de „comunicare”. Dupa eforturi in zadar, crize de nervi , gelozie , paranoie si alte chestii autodistructive pentru amindoi. Si eu cred ca mai depinde si de barbat. Daca esti o femeie-copil , care are nevoie de protectie si dragoste ..atunci cu siguranta el va ocupa pozitia omului protector, al taticului ..si eu as putea sa-i spun de 50 de ori cit de tare mi’a placut „Spargatorul de Nuci ” …si sa incerc sa’l ischitesc si sa vorbesc despre Shakespeare si sa’i spun ca Harry Potter nu este o carte pentru copii (caz real XD ) El o sa se uite la mine cu privire de tipul „ah poor girl , u’re so childish.., de aia te iubesc” ..ok ..de fapt depinde de amindoi …ori se urca amindoi pe aceasi scara si atunci e imposibil ca comunicarea sa nu functioneze ..ori …descoperi (Slava Domnului ) mai tirziu …si asta e ..oricum ” Rien, je ne regrette rien „..

    Apreciază

    1. Nici nu poate fi totul simplu intr-un cuplu, dar multe lucruri sunt explicabile 🙂 cand intri intr-o relatie cu aceleasi asteptari ca si partenerul (nu e vorba doar de „sa ne casatorim; sa avem 3 copii si un catel”) apoi cred ca un cuplu are mai multe sanse de a dura 🙂

      Apreciază

  2. „Sinceritatea în pragul unei relaţii are un rost major. Nu te lasă să-ţi pierzi timpul cu omul nepotrivit. Nu poţi contrui ceva frumos cu o persoană care încă din zorii relaţiei încearcă să te provoace/intrige prin ţinută, vorbe împumutate, pofte citite pe undeva” si eu care deja incepeam sa ma simt indecisa la acest capitol, totusi prind la curaj cand gasesc astfel de texte, pentru ca nici nu am abilitatea de a seduce, si inca o data mi-o confirm, e fara rost! da mai am asa o intrebare despre babrbati, oare acestia nu pierd energie si timp pe femeile ce seduc? doar e necesar din partea lor sa le curteze, si presupun ca sunt diferite maniere de a curta

    Apreciază

    1. Este o vorba ca iubirea scoate ce-i mai frumos din om 🙂 unii singuri nu se recunosc in perioada asta. insa atunci cand incerci sa scoti artificial frumosul din tine facand aluzii la niste calitati pe care nu le ai 🙂 atunci te autocondamnezi sa porti un profil fake pana obosesti. si de obosit, tot obosesti intr-o zi 🙂 oricine oboseste, ca nu degeaba auzim „tu erai altfel cand te-am cunoscut”

      Apreciază

  3. Aaaa, păi damesa o fi gândit că depanatorul se va lansa într-o pleiadă de cuvinte-n jurul termenilor discreție, bărbat, femeie, bla-bla, aștepta un preludiu cu tehnici de Versailles . 😆 Apoi mutatul bufetului rămânea la urmă. 😆 S-ar fi putut și așa. 😆 Carențe-n comunicare dom’le!

    Apreciază

  4. Ah, chestia cu femei manipulatoare e foarte relevanta la o situatie curenta cu o prietena de a mea. Eu am ales sa cred ca o face intentionat, umblatul in chiloti si sutien prin casa in care traieste cu barbatul care e un fel de prieten special al meu. Sa fie oare doar faptul ca e prostuta? Asta chiar m-a facut sa analizez prietenia noastra. Dar ce stiu eu?.. Poate sa iesi aproape goala in fata colocatarilor masculi, si sa declari cu mindrie ca ei iti sunt ca niste frati, e normal in Europa… Ori poate eu is prostuta, hehe..

    Apreciază

    1. Poate sa iesi aproape goala in fata colocatarilor masculi, si sa declari cu mindrie ca ei iti sunt ca niste frati, e normal in Europa… Ori poate eu is prostuta, hehe..

      e un act de disperare 🙂 de regula fetele care nu pot tulbura un barbat cu faţa goala, trec la buci goale. Sau e nudista si o strang hainele. Noi toti suntem frati de la Adam si Eva, dar uite ca si copii mai facem intre noi 🙂 argument ei e tipic muieresc 🙂

      Apreciază

  5. ei, tu ții numai cu dânșii 🙂 , sunt si barbati care își pun camașa – două marimi mai mare, sa pară of, Doamne; nu accepta sa fie refuzați și cuceresc din ambiție și interes sportiv. Psihologii niciodata nu mi-au inspirat incredere, am impresia ca si-au ales facultatea sa-si rezolve problemele personale, fara succes. Dar poate greșesc.

    Apreciază

    1. Sunt, desigur 🙂
      Cat despre psihologi, demult, dupa ce am dat la pedagogie; una din prietene a dat la psihologie. Vroiam si eu, dar era tarziu. Asa mi-era ciuda ca nu mi-a trecut si mie prin cap asa o idee stralucita :mrgreen: eu eram sigura ca psihologii citesc gandurile oamenilor, in consecinta, pentru o fata mare e un maaaare avantaj. Adica, ma gandeam eu pe atunci ca e mai usor sa stii cu cine ai de a face inainte de un eventual mariaj, dar dupa, si mai bine; sa stii sa comunici blablabla. Fericire si nectar in cuplu. Abia dupa cativa ani, deja uitasem ce vroiam eu candva, ma intalnesc cu prietana mea. Maritata; normal, ca era si frumoasa 🙂 dar cand incepu sa-mi vorbeasca despre familie nu mai stiam cine e psiholog ea sau eu. Ca mie mi se jeluia. Povestea ei era departe de nectarul pe care mi l-am inchipuit eu candva la minte verde.

      Apreciază

    2. haaa… ce carcotase santeti, cred ca nu ati citit psihologie adevarata… in privinta articolului va recomand 2 nume: Virginia Satir si Carl Whitaker, ca sa va convingeti ca psihoterapia de familie poate da roade si in familii cu muuuullte cuvinte tacute si obide pastrate.

      Apreciază

      1. carcotase si frustrate (poate) 🙂 merci pentru recomandari, insa cartile (chiar si cele mai bune) nu ma vor convinge niciodata in masura in care o face viata reala 🙂 teoria s-o lasam psihologilor ca sa-si scrie tezele de masterat sau doctorat 🙂

        Apreciază

  6. Formula despre compatibilitate este foarte corecta dar foarte generala.Daca l-am cita pe Lev Tolstoi ” Toate familiile fericite sunt la fel, fiecare familie nefericita este nefericita in felul sau” , apoi la capitolul necompatibilitatii ar fi foarte multe nuante. Deasemenea se mai spune ca „Dragostea-i chioara si amorul ghebos” 😀 si cand suntem indragostiti, de cele mai multe ori vedem numai partile bune ale persoanei iubite, numai ca trece timpul,pasiunea aia nebuna se mai potoleste si incepem sa deschidem ochii… 😦

    Apreciază

    1. e adevarat ca sunt foarte multe nuante 🙂 dar totusi omul deseori prefera sa se amageasca doar ca sa traiasca macar cateva momente de fericire 🙂 cu orice pret. unii se baga, altii nu 🙂 chestiune de alegere

      Apreciază

  7. Tot parcursul vietii noastre este o chestie de alegere.In dependenta de anumite alegeri facute in anumite momente ni se construieste destinul si drumul vietii.
    Potrivit statisticilor recente, tot mai multi tineri si tinere fac o alegere gresita la momentul casatoriei si in fiecare an avem tot mai multe divortuti. Pacat

    Apreciază

  8. … cupluri compatible si care si se mai complecteaza nu prea am intilnit eu …” Mai degraba ar cauta sa scape de ele in 10 si fara isterie”.. Me -o plăcut fraza..si textul bineinteles…:))

    Apreciază

  9. da voi credeti ca toate cuplurile din lumea asta sunt compatibile?
    Traiesc si ei de dragul traitului. La capitolul comunicare vreau sa spun ca nici asta nu are atita relevanta cit se pretinde ca are. Noi avem un mare dificit de respect, rabdare si intelepciune, chiar daca citim si stim multe. Uitati-va la generatiile anterioare.

    Apreciază

    1. da voi credeti ca toate cuplurile din lumea asta sunt compatibile?

      nu credem. le tin intregi interesele comune. asta tot e un soi de compatibilitate 🙂 cat de paradoxal n-ar parea

      Apreciază

  10. „orice efort e nul”
    Ei bine, tocmai aici e problema. Ca oamenii se asteapta sa existe pe lumea asta cel putin o persoana compatibila. E mitul perechii potrivite. De fapt, in faza de indragostire te potrivesti cu oricine, dupa aceea toate cuplurile formate prin indragostire sunt nepotrivite. Prea des confundam iubirea durabila cu o faza a ei: indragostirea.
    Altminteri, o relatie de iubire doar cu efort se tine. Iar cine se bazeaza pe doar pe „chimie”, „intuitie”, „magie”, „eram facuti unul pentru altul” isi asterne pentru dezamagire. Pe care, e drept, poate sa o rumege lenes, pentru ca, nu-i asa?, in iubire nu are valoare decat ceea ce e obtinut fara efort.

    Apreciază

    1. Ca oamenii se asteapta sa existe pe lumea asta cel putin o persoana compatibila.

      De ce n-ar avea dreptul sa creada ca exista o persoana cu care se va intelege dintr-o jumate de fraza acolo unde cu alta e nevoie de saptamani de negocieri, sacrificii si frustrari? Compatibilitate ideala nu exista (decat foarte rar), exista insa oameni cu care te intelegi de minune, iar cu altii deloc.

      Apreciază

      1. Pentru ca, de exemplu, un studiu foarte amplu a aratat ca si in cele mai fericite cupluri exista multe arii de diferente ireductibile si secretul longevitatii este tocmai capacitatea de negociere. Deci statistic, cineva care nu vrea mai putin decat relatia „perfecta” fara efort are de ales intre relatii de 1-2 ani (care merg exact atata timp cat dureaza indragostirea in capul meu) sau o asteptare (foarte probabil infructuoasa) de cateva decenii.

        Apreciază

      2. Deci statistic, cineva care nu vrea mai putin decat relatia “perfecta” fara efort are de ales intre relatii de 1-2 ani (care merg exact atata timp cat dureaza indragostirea in capul meu) sau o asteptare (foarte probabil infructuoasa) de cateva decenii.

        fara efort dupa mine inseamna firesc, natural, fara scremeri, fara asteptari mari si filozofie 🙂 si doar atunci cand e natural, temelia e mai puternica.

        Apreciază

  11. comunicarea ori este, ori nu-i, din start.
    și dacă la un moment dat realizezi că nu rezonezi cu partenerul de viață sau și mai rău – n-ați fost pe acceași lungime de undă niciodată, deși nu-mi explic cum s-ar putea ajunge în mod lucid și conștient într-o asemenea relație, atunci fie accepți situația și-ți cauți de plăcerile vieții separat de ale lui (de dragul copiilor, părinților bolnavi, banilor sau a ce vrei – ipocrit), fie faci stânga’mprejur și te reorientezi pe altcineva, cea mai matură decizie, după ale mele.

    Apreciază

      1. O, chiar aseara am vazut ceva despre compatibilitate, daca nu gresesc ‘майский дождь’ Nimic pentru un Oscar, asa, de relaxat creerul 😉

        Apreciază

  12. Mi-ar fi placut sa citesc articolul asta inainte de a ma casatori si a divorta. Evident ca nu as fi crezut nici doua vorbe si i-as fi dat inainte cu comunicarea. Care este si daca nu este de ce nu este. Dar pana la urma, ai tu dreptatea ta: daca simti ca nu exista comunicare, n-o sa o provoci printr-o discutie de genul: hai sa vorbim despre noi, dragule. E ceva care nu functioneaza si poti alege sa incerci sa o tratezi la psiho nu stiu cum sau poti sa o lasi balta. In ultimul caz castigi timp pretios.

    Apreciază

    1. Dana, nu stiu daca un articol poate ajuta concret o situatie 🙂 Nu regreta, experienta tot face mult. Ca numai din experienta omul ajunge sa inteleaga unele lucruri si sa scrie asa articole 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s