Pornografie şi pudoare

Sâmbăta trecută îmi plimbam paşii pe dalele (curate lună) a orăşelului Brugge. Peisaj de basm : sălcii cu pletele verzi, aruncate peste poduri, lebede puhave şi relaxate, copaci în spumă înflorită. Văzduhul, o mireasmă proaspătă cu note dulci-amărui. Şi din miezul acestei reverii reale, dintr-o vitrină bine spălată şi curăţită, se înalţau măreţ falosuri şi vagine de ciocolată, mângâiate de primele raze de primăvară! Ce reacţie poate avea un creştin rătăcit ca mine ? Depinde. De ce ? Mentalitate ? Ţară ? Educaţie ?

Eu am scos repejor obiectivul, cu un surâs cochet, ţac-ţac, oftat dulce, mers mai departe. La următorul colţ miroseam deja nişte narcişi plantaţi într-un ghiveci pe fereastră. Cu gândurile în altă parte.

Să luăm aceeaşi persoană, subsemnata adică, şi s-o mutăm în alt orăşel. Într-un peisaj ante-apocaliptic. În loc de dale – glod, drumuri sparte, în loc de glastre la fereastră – gratii prăfuite, în loc de lebede – saci puturoşi de gunoi, în loc de catedrale medievale – „pristroici”. Să zicem că merg pe drum, obosită şi sombră de rutină, nimic nu-mi bucură spiritul şi … o, ce minune şi noroc, dau de o vitrină cu penisuri în şocolată. Ce reacţie poate avea un creştin şi cetăţean ca mine ? Depinde. De ce ? De mentalitate ? De ţară ?

Eu n-am să scot obiectivul. Certamente. Îmi cunosc năravul. În schimb, am să exclam în minte : ţărani obsedaţi ! Parcă nu ne ajunge mizeria şi căcatul de pe drum. Au ajuns să defileze cu puţoaie prin vitrine ! Pe semne că iar vreun cetăţean jmecher şi întreprinzător a fost prin Olanda şi i-a părut originală ideea cu erecţii de ciocolată. Hai şi noi ca europenii. Da ce ? Numai ce n-am simulat şi copiat de la europeni ? Totul ! În afară de esenţial. Simţul frumosului şi al curăţeniei. Şi numai să încerce europenii să ne creadă cumva pudici sau închişi la minte. Asta nu. Aici chiar suntem determinaţi. I am sexy and ai know it. Oh, yeees, baby ! Cu degetele răşchirate şi glod sub unghii.

De ce toleranţa mea e atât de selectivă ? Vreo frustrare personală ? Evidemment.

Acum vreo 15 ani am ajuns oaspete străin într-o casă străină. Ştiţi cum sunt sărbătorile de Crăciun. Niciodată nu ştii unde nimereşti să ciocneşti un pahar de vin cu neamul unui neam de-a altui neam. Stăpâna casei s-a nimerit o gospodină cu două fete mari. Până când gătea să pună pe masă nişte zacuscă, le-a poruncit fetelor să-mi vorbească despre talentul lor. Una broda, alta picta în acuarelă. Cea cu vopselele s-a dovedit a fi vorbăreaţă nevoie mare. M-a tras de mânecă în casa mare şi mi-a ţinut o prelegere despre pictură din nuşce curent, nuşce pictor care o inspiră, şi patati paatata, mega cool şi extra large.

Eu când mă plictisesc tare de tot, vreu pipi. S-mă scuzaţi, e o ciudăţenie curat fiziologică şi personală, nu pot s-o controlez. Mă interesez delicat unde e oborna. Fata vorbăreaţă iar mă ia de mânecă, mă scoate în verandă, îmi aruncă o şalincă pe umeri, mă impinge spre galoşi: „Lilia, iaca o iei pe sub brad, îl înconjori spre stânga şi dai de tualetă”.

Dau cu galoşii omătul la o parte, deschid uşa de lemn (trage spre tine) şi caut unde să mă instalez… Holbez ochii mai tare şi … hop-op-op-opop! m-o apucat ameţelile. Nici în veceurile din gări n-am vazut aşa mizerie. Tualetă turcească clasică. Arhiplină şi suprasolicitată. Conul de fecale ieşea din bortă şi se răsfrângea peste bordurile cu pişat îngheţat. Neuronii mei ameţiţi au detectat două riscuri mari. Primo, pot să mă lunec pe pişat, secundo, pot să nu nimeresc echilibrul pe care eram obligată să-l menţin ca să nu ating, ptiu, Doamne fere, cu fesele vârful conului. Ieşea un fel de pişat echilibrat din picioare. Mi s-au învineţit buzele de la aşa perspectivă şi trag sentinţa: RĂBD până acasă. Să mă piş în omăt nici vorbă. Da, eu îs aşa. PUDICĂ şi răspudică.

M-am întors cu vezica plină la masa festivă. Pictoriţa iar m-a tras în casa cea mare să adauge câte ceva  la prelegerea anterioară. Eu nu mai vedeam între ochi decât  … conuri în acuarelă colorată.

Să nu se supere artiştii pe mine, dar eu, om viu, din oase, sânge şi maţe, dacă nu văd în om măcar nişte rămăşiţe de gospodar cu igiena minimă, îmi bag piciorul (cu galoş) în toată arta/creaţia lui. Pictură, carte, cântec… ce vreţi voi.

Pentru mine arta, ca şi sexualitatea, e legată direct de igiena corpului şi simţul curăţeniei. Măcar elementară, Dumnezeule mare! Altfel nu mă excită. Nu mă intrigă. Mă dezgustă. Vă mărturisesc toate astea cu riscul de a părea snoabă.

Eu sunt gata să iert multe unei mentalităţi cu veceurile lună, ogrăzile măturate, floricele la ferestre şi drumuri im-pe-ca-bi-le. Chiar şi pornografia afişată în vitrină, sau în muzică, în pictură etc. Dar… unei mentalităţi care nici măcar nu e în stare să tragă apa la closet, să ducă o canetă de bere la gunoi sau să repare un drum central, nu sunt dispusă să mă arăt la fel de încântată şi diplomată. Şi am să mă încreţesc de la orice apucătură pornografică (care nu e nici măcar o creaţie locală/originală, ci proiecte copiate din afara ţării), indiferent de domeniu : gastronomie, muzică, literatură, pictură…

Fiecare om îşi alege doza de pornografie din viaţa lui. Nu fiecare doreşte să facă o prioritate din pornografie. Drama unor cetăţeni e că încă n-au cunoscut nimic mai frumos în viaţa lor decât o existenţă pornografică de doi bani şi pe care, unii o numesc creaţie. Dar asta e alegerea lor. Deseori determinată de frica de a nu pare, oh, să ne ferească cerul, prea pudici şi demodaţi.

Brugges, Belgia