Psihologie de amantă

„Prea multe femei sunt proaste ca tocul de escarpen”, m-am gândit a mia oară, în viaţa mea conştientă, când una mi-a balansat în faţă :

– Ei cum să nu ai nici atâtica demnitate?

Fata (nu ştiu dacă-i pot zice aşa la 32 de ani, dar nici a femeie matură nu prea seamănă) se revolta sincer (de pe post de amanta clandestină) pentru comportamentul prea cuminte al nevestei amantului. Adică, vai de mine, nevastă-sa „nu vrea” să priceapă  că el se dedică cu trup şi suflet altei femei. Că ar fi mai corect să-i ceară divorţul (măgarului) şi să-l lase fericit să zburde cu iubirea vieţii sale.

– Nu înţeleg ce vrei de la mine, îi răspund clămpănind din ochi. Să te compătimesc  îi rânjesc. Păi eu sunt din tabăra adversă, a nevestelor.

Eu nu fac parte din femeile care îşi aprind filozofic ţigara începând un discurs în mezzo-soprano cu „Aaahm, draga mea, am făcut parte din ambele tabere, am fost şi nevastă şi amanta de bărbat însurat. Cât de bine te înţeleg ! Aaah, oooh, iubirea nu cunoaşte ştampile, graniţe de vârstă, de pat, de imprimeu la chiloţi…”

Nu. Eu n-am fost în piele de amantă de mascul cu inel. Pentru mine dragostea n-a fost niciodata mai presus ca o familie străină (şi încă cu copii). Pardon că vă frec ochii cu nimbul meu strălucitor. Pun pariu că e plină lumea de femei ca mine. Pur şi simplu amantele sunt mai limbute şi mai isterice. E o chestiune (intimisimă) de alegere pe care n-o fâlfâi la orice colţ.

Cu toată libertatea pe care mi-au dat-o părinţii în studenţie şi post-studenţie (uneori mă crucesc câtă încredere au avut în mine, că limite chiar nu aveam, probabil că fac parte din copii pe care libertatea îi face mai prudenţi) şi chiar dacă nu pot zice c-am fost cuminte (parintii pot să confirme cu un « of » adanc tras din rărunchi) apoi un lucru nu l-am făcut precis. Să mă bag într-un pat conjugal străin. Numai gândul îmi dă greţuri. Pentru mine un bărbat însurat e ca o gumă de mestecat lipită pe o bancă din parc (să mă scuze masculii de comparaţie). Trebuie să fii tare flămând ca să-ţi pară gustoasă şi trebuie să fii şi mai tâmpit  ca s-o dezlipeşti şi s-o rugumi gemând de plăcere. Eu n-am flămânzit niciodată într-atât…  Ș-apoi trebuie să mai mărturisesc, păcatele mele, c-am moștenit un orgoliu umflat cât o duzină de păuni înfoieți. Îmi complică viața uneori, recunosc, dar n-am de ales. Ca să fiu alta, ar trebui să-mi fac o transfuzie totală de sânge. Alt caracter, alt destin. Poate unul de amantă. Într-o altă viața, sper.

Așa că discuția cu duduca am dus-o nepermis de franc şi fără menajamente. Din fericire, îmi permit luxul. Luxul de a dezamăgi și a șoca fără măsură.

– Hai spune de ce nu-l alungă?

– Simplu, zic. O femeie măritată o să-şi calculeze bine paşii înainte de orice decizie importantă. Pentru că în afară de grija chiloţilor cu danteluţă, mai are şi grija copiilor. Aşadar, va păstra status-ul quo exact atât timp cât are nevoie pentru a-şi apăra interesele.

– Cât de josnic! se încrețește fătuca. Cum poţi trăi cu un bărbat care iubeşte altă femeie?

– De unde ştii că te iubeşte?

– Păi mi-a spus-o chiar el.

– Notează undeva cu roşu, darling. Prima eroare a amantei. Crede tot ce-i cântă un bărbat însurat. Şi în afară de a spune ce mai face el? Ce proiecte comune aveţi?

– Aăăm. Să petrecem timpul împreună…

– Dacă cauţi aventuri, ai să le ai. O cunoşti bine pe nevastă-sa? Uite eu sunt o nevastă cu aer blând şi inofensiv, dar… știi ce aş face eu cu tine dacă aflu că-mi discuţi cu cineva demnitatea?

Asta şi asta, îi spun la ureche.

Se uită la mine cu stupoare.

– Eşti nebună.

– Vezi că nu mă cunoști deloc? Şi asta de departe nu e totul. Uite, aș putea să-ți transform viaţa în infern într-un mod absolut legal. Ai să-ți cheltui banii pe la psihologi până la adânci bătrâneţe. Dacă ajungi… Farmecul poveștii e că tu nici n-ai să ştii că eu stau în spate.

– Nu e foarte inteligent din parte ta. Ce, cu toate amantele ai să faci la fel?

– Notează a doua eroare a amantei. Crede că nevasta n-o să coboare până la o confruntare cu amanta. Multe o fac cu atâta îndemânare şi zâmbet amical, că ultima mai crede încă în kkt-uri gen blestem şi boomerang. Când o să te aştepţi cel mai puţin, când poate că nici n-ai să-ţi mai aduci aminte de ea, lovitura totuşi ai s-o încasezi. Frumos, elegant, cu mănuşele albe. Rareori o nevastă o să renunţe la plăcerea asta. Şi, crede-mă nu pentru bărbat, ci pentru divertisment. Ştii, şi nevestele se mai plictisesc uneori. Până ajung să-şi ia un amant, se distrează cu amantele soţului.

Şi să nu dea Domnul să dai peste o nevastă care scrie romane poliţiste. Socoate că te-ai abonat singurică la psihiatru. Oamenii care scriu, aproape că se roagă să li se întâmple ceva ieşit din comun ca să descrie emoţiile pe viu. O să sugă din tine toată seva, ca păianjenul răbdător din musculiţa proastă şi romantică. Poţi să te aştepţi şi la o carte cu dedicaţie în care personajul principal feminin moare în convulsii cu creierii zburaţi pe strada pe care-ţi duci copilul la şcoală…

– Nu eşti normală…

– Niciun om nu e normal când spune tot ce gândeşte.

– La noi e dragoste, tu n-ai cum să înţelegi.

– Dacă era dragoste, discutam acum ca între două neveste. Romeo al tău era demult sa divorteze şi să te ia de nevastă. Adică tu era să ai statutul de care 9 din 10 barbaţi fug ca de naiba. Era să te iubească la lumina zilei ca pe o femeie dragă, nu ca pe o păpuşică ascunsa în cutie, pe care o scoate s-o iubească când își aduce aminte.

– În schimb, chiar şi când e cu nevastă-sa, tot la mine se gândeşte.

– L-ai văzut cum stă nopţile tânjind la fereastă? Notează a treia eroare. Cea mai mare. Un bărbat nu-şi aduce aminte de feliile de tortă pe care le-a mâncat în viaţa lui, ci de persoanele care au fost lângă el în momentele în care nu avea nimic. Tu pretinzi că-l iubeşti. Ştie şi el foarte bine pentru ce spui tu că-l iubeşti. Pentru 1, 2 şi 3. Ceea ce iubeşti tu e şi investiţia soţiei, de ani de zile. Tu ce ai investit? Câteva sms-uri fierbinţi?

Se gândeşte la tine zici? Şi eu mă gândesc la cheesecake-ul soacrei mele de câteva ori pe an. Vara o vizitez, îmi împlinesc pofta şi mă ogoiesc pe câteva luni. Mă întorc la rutina mea, la priorităţile mele. La esenţialul meu. Iubirea unei persoane nu se măsoară în gânduri şi cuvinte, ci în prezenţă şi grijă. Acum şi aici. Fără amânări. Timpul consacrat e unica monedă a iubirii.

***

Ce să vă mai zic? N-am mai văzut-o de două luni. Uneori chiar îmi lipsesc întrebările ei stupido-romantice.

Cine ştie, s-o fi măritat. Poate o să-i citiţi comentariile pe vreun forum, ca atâtea mii de femei care îşi aprind filozofic țigara începând un discurs în mezzo-soprano „Aaahm, draga mea, eu am făcut parte din ambele tabere, am fost şi nevastă şi amantă de bărbat însurat. Cât te înţeleg ! Aaah, oooh, iubirea nu cunoaşte stampile, graniţe de vârstă, de pat, de imprimeu pe chiloţi…”