Bărbaţii timizi

De curând am încercat o revelație tristă. Mă pricep la bărbații cu aifoane acurat ca ursul la castane.

Fraţi n-am avut. Feciori nu cresc. Cu tata schimbam vreo două vorbe de Paști și sf. Pantelimon Călătorul. După ce seca un ulcior de vin, îşi închipuia că-s fecior şi-i dădea bătaie cu amintiri din armată.  Ce era să fac ? Mâncam harbuz şi stucheam sâmburii peste gardul grădiniţei cu flori. Gândurile îmi umblau departe, tare departe de rachetele secrete sovietice ascunse prin taiga, mândria lui tata. Iată de unde, probabil, mi se trag apucăturile monosilabice în comunicarea cu sexul tare. Da. Nu. Afirmativ. Negativ. Prezent. Absent. Să trăiţi. Să crăpaţi.

Să nu vă apucaţi să mă jeliţi. De atenţie bărbătescă lipsă n-am dus niciodată, har cerului. La aşa gen de perversităţi, doritori se găsesc. Mai mulţi poate ca pentru cuconiţe cochete cu fluturaţi în pintece şi viermi în creieri.

Şi tot să nu credeţi cumva că nu mi-am exersat latura poetică. O dată chiar m-am desfăşurat într-un proiect sentimental complicat. Mi-am cheltuit muniţiile cu grijă, vocaţie şi aplicaţie. Aşa cum ştiu a face numai eu, când e vorba de cine vrei, numai nu de mine. Pentru subsemnata n-am cumpărat o rochie cu gând să ochesc pe cineva anume.

Se făcea odată c-a năpădit-o pe-o colegă un cârd de fluturi. Și să vezi, nu s-au aciuat numai în stomac, ca la orice duduie amorezată. Nu. I s-au suit toți odată la cap. Fata a simțit că se prăpădește. Avea nevoie de un creier extern. Și m-a găsit pe mine. Eu am studiat atent situația și m-am oferit voluntară. Ce aștepta ea de la mine ? Ia un fleac : eşafodarea unei capcane de prins masculul îndărătnic. Și eu mi-am luat rolul în serios. Stăteam în fiecare seară cu creionul în mâna ca un general asupra hărţii. Mă gândeam aprig la apucăturile vrăjmaşului, cum aşă şi pe dincolo… Cât m-am gândit eu la dânsul în perioada ceea cred că nici mă-sa nu l-a pomenit în postul de Paşti. Nu m-aş fi mirat dacă umbla sireacul sughiţând cărările. Greu, greu! dar … l-am avut. Ea cu orgasm (să sperăm), eu fără (precis). N-are cum să mă tulbure un mascul pe care îl aduc eu unde vreu. Cu creionul. Rebus dezlegat. Rebus aruncat.

Am mai avut propuneri de vrăjeli sentimentale, dar nu m-am băgat. Bărbaţii nehotărâţi nu mă inspiră. La ceva frumos, ca să zic așa. Eu am o vorbă pe care am vehiculat-o până mai săptămâna trecută. Nu există barbaţi timizi, există barbaţi care nu doresc ceva cu adevărat. Punct gras.

Şi iată că într-o discuţie recentă unde-mi zice soţul „ei, nu e chiar aşa”. Eu însă continui să-mi torc resentimentul, la care el mi-o pocneşte drept în miezul vulnerabil al certitudinii mele « Cum poţi şti tu cât de mulţi bărbaţi timizi există ? »

-Nu grăi prostii, mă aprind şi, cât nu mi s-a răcit gura, bag o prostie de-a mea în loc: N-am cunoscut bărbat timid în viaţa mea!

-Norocoasă femeie, ce să zic? Eu însă îţi vorbesc acum ca un bărbat care cunoaşte oleacă bărbaţii : mulţi din ei, care-ţi par curajoşi, sunt timizi în realitate, înţelegi ? Nu mă întreba de ce ? Eu îţi spun una: puţini s-ar apropia chiar şi de femeia pe care o plac. Mai ales, de femeia pe care o plac cu adevărat.

-Cu riscul de a o pierde ?

-Cu.

-Proşti.

-Cum vrei tu.

-Aşadar, după vorbele tale iese că în timp ce eu stau măritată bocnă, zeci de bărbaţi îmi duc dorul oftând adânc cu ochii spre stele, pentru că n-au avut curaj la timp să se apropie de mine ?

-Poate.

Şi aşa de m-am enervat, măiculiţă Doamne ! Mai întâi că mă scoate din bălămăli solidaritatea masculină. Țin ca dracii unul la altul. Nu c-aș vrea să fiu Ileana din Troia sau că mi-ar plăcea să am pe conștiință vreun duel cu mănuși albe pătate de sânge, dar uneori tresare orgoliul în mine. Drăcesc și îndărătnic. Doi. Mai repede trimit dracului toată planeta decât să mă despart de convingerile mele. Le cultiv cu migală, ca pe nişte stalactite sau căpşuni de soi ales. Mă simt bine în peștera sau în grădina mea, iar când prinde a se clatina pământul sub picioare…

Ce să zic ? Nu-mi place cum evoluează lumea în care trăiesc.

Bărbaţi timizi… femei care vânează…

Îmbătrânesc … şi nu-mi pare rău.