Publicat în Limba soacrei

Monoloage amare cu plăcinte dulci (arhivă)

(Text scris acum 4 ani. Lucrurile poate că s-au schimbat)

Când vine primăvara, copacii se îmbracă, fetele se dezbracă.

mono

La 6 martie, ora 15:56, mă bătea vântul lângă restaurantul “La placinte” de la Râşcani (Chişinău). Pentru că era prea rece şi, mai ales, pentru că ipochimenul cu care trebuia să mă întâlnesc m-a prevenit că zăboveşte în timp, am intrat în restaurant, instalându-mă comod în aşteptarea unei placinte cu vişine.

Începusem a sfredeli cu privirea încaperea, apreciind instantaneu bunul gust şi ambianţa mai deosebită decât în alte localuri. Curios mi-a părut doar că din ambianţă făceau parte numai femei. Întâmplător? Nu. Florile de pe mese erau un indice clar ca acolo se sărbătorea anticipat ziua femeilor. Un soi de ziua femeilor fără bărbaţi? Cam aşa ceva. Căci nu zărisem niciun crac de izmană pe cei 50 metri pătraţi de “veselie”.

Localizarea mea, întâmplător strategică, cuprindea o rază panoramică cu trei mese luuungi, lipite express, pentru a da impresie unei mese mari ca la nuntă: plină cu bucate tradiţionale, băuturi de toate culorile, blide aduse rând pe rând lăsând în urmă miresme ce te ameţeau pe loc.

Peste vreo 5 minute de aşteptare, bag de seamă că, de fapt, era prea linişte în local pentru un sabantui. Scanez cu privirea “sărbătoritele” aşezate împrejurul mesei ca mărgelele pe un gât de damă. Vreo zece cucoane, de la 23 la 35 ani, împopoţonate festiv, vopsite şi răsvopsite, taman pentru a îmbuca plăcinte şi măliga, cu părul lins şi răslins la coafor, cu decolteuri vertiginoase (brrr pe vântul cela rece) şi mini fuste, pe care, să mă-nnec cu plăcinta asta dacă le deschide cineva fermoarul seara.

Cuconiţele nu uitasera nici de manichiură. Ca să nu spun că în ea s-a investit cel mai mult. Să te faci că n-o zăreşti era im-po-si-bil. Pentru că nu mănânci o placintă cu furculiţa şi cuţitul, nu? Tot cu ghearele o apuci. Timpul cheltuit pentru o gheara, şlefuită şi vopsită în albastru sidefiu, cu floricele-pietricele decorative lipite una câte una lateral, înmulţit la zece, mi-ar ajunge pentru a scrie 10 posturi pe blog, să citesc alte câteva bloguri şi să mă satur de vorbă cu băieţii pe twitter.

Sfinte Agatoane, să mă fereşti de atâta investiţie de timp în frumuseţe! Şi asta doar pentru a mânca plăcinte “de 8 martie”?! În compania colegelor de muncă, decolteurile cărora le ştii pe de rost şi de moaca carora te saturi zilnic. La tortura ! Să le mai înduri şi pe la sărbători? De ce să nu le « îndure » bărbaţii ?

Să fi văzut şi voi cum se plictiseau săracele frumuseţi! Scriu cu milă şi nedumerire. Într-un moment au început să urmarească, toate ca una, urşii polari de pe Animal Planet, difuzat pe LCD-ul de pe peretele restaurantului. Eu le priveam pe ele, ele priveau urşii.

Am ajuns într-un moment să-mi zic că dacă nu mă stăpânesc, mă pomenesc într-un râs isteric.

Cum naiba să ajungi să te dichisesti ore întregi pentru a privi …urşii polari la TV?

Oare cât de mult trebuie sa NU te iubeşti ca să înduri ceva ce nu-ţi place?

Cum să nu-ţi dai seama ca NU o manichiură decorativă te face să te simţi femeie, ci un sărut de deget pe care ţi-l aplică un bărbat iubit. Nu de 8 martie, fato, dar când ai tu nevoie cel mai tare!

Undeva printre rândurile de mai sus se desprinde răspunsul la întrebarea: de ce sunt atâtea femei frumoase (standard MD), deştepte (standard MD), dar singure şi plictisite? Chiar şi de 8 martie.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

12 gânduri despre „Monoloage amare cu plăcinte dulci (arhivă)

    1. Mai degraba unele reprezentante ale sexului (doar) frumos ne mai fac de ras uneori. Nu c-am fi noi sfinte, dar cu oleaca de nervi, cand se exagereaza 🙂

      Apreciază

  1. Off, nu vreau sa comentez cu privire la 8 martie ca ai scris tu tot asa cum este, chiar daca textele-s scrise cu 4 ani in urma sunt actuale si azi, si, din nefericire, vor mai fi actuale si peste multi ani…
    Eu vreau sa fac o remarca la ceea ce ai zis tu despre realitatea care te izbeste in fata cand vii ‘de pe urlati’, si nu ma refer aici la saracia, depravarea si rahatul in care Moldova pe zi ce trece se cufunda mai mult, si nici la mutrele vesnic nemultumite ale functionarilor publici sau vanzatorilor, sau la coruptia/ fraiereala/ lucrul de mantuiala/ si goana dupa „haleava” prezenta in toti si toate…; dar la pseudo-glamurul, snobismul si hipsteareala care e la loc de cinste in capitala (poate mai putin pe la sate)… N-am mai vazut nicaieri intr-un oras ca Chisinaul destul de murdar si uratel atatea localuri de lux, haine de brand cu eticheta la vedere, telefoane ultra-scumpe, fete machiate si coafate nepotrivit si in exces la dus gunoiul 🙂 sau mai ales la ore/ cursuri pe la universitati si colegii…
    Mai ales tendinta asta a fetelor, femeilor tinere (de altfel de-o seama cu mine…) de ‘a se screme’ sa fie la moda, „glamurnie”, sacrificand muuuulti bani de-ai parintilor aflati peste hotare, banutii iubitilor/ sotilor si propriile salarii, cumparand scumpetii de haine, accesorii, „aifoane” si frecventand locari de lux care au niste preturi astronomice chiar si pentru milionari! Am mai multi ani de cand is plecata din tara si in fiecare an merg pentru cateva zile acasa, insa toamna trecuta am stat mai mult si am avut timp sa ma mir, sa ma revolt in sine si sa nu dau de raspunsul la intrebarea: de ce? pentru ce toate lamentarile si mimari ale luxului, glamurului si snobismului? Nu vad sensul sa cheltui gramezi de bani, mai ales cand nu-i ai, pe toate prostiile astea, doar ca sa fii „in rand cu lumea”… Nu vorbesc din aer, m-am vazut cu mai multe colege si colegi de liceu, universitate, de pe la locurile de munca, organizatii si eram intr-un contrast izbitor, mai ales ca unele se mai laudau cat castiga… Pe una chiar am intrebat-o de unde si-a luat geanta, ca nu era fake si pretul e destul de piperat si pentru cei cu venituri mari la standardele internationale 🙂 Ahh, si ne-am mai intalnit la un local de bucatarie chinezeasca, sushi si alte chestii tipic asiatice, am ramas chiar socata de asa preturi mari pentru un platouas cu cateva bacuati de sushi in cruce, unde mai pui ca era plin ochi localul… Sau cum iau moldovenii credite, de pe la companii de microcreditare, pentru telefoane scumpe sau alte nimicuri si aduc adeverinta de salariu de 2-3 mii de lei…
    Off cat am scris, dar is multe de spus la acest subiect… scuze, Lilia, poti sa nu postezi mesajul 🙂
    Totusi vreau sa felicit toate femeile, pe cele care sarbatoresc sau care nu sarbatoresc din principiu, pe cele care asteapta cu speranta flori sau care-si cumpara singure flori, pe cele care vor sarbatori prin localuri de lux ori prin pizzerii, pe cele care au bucatarit toata ziua si-si asteapta sotii si copiii cu mancarea pusa, si pe cele care-si asteapta copiii si nepotii sa le deschida usa si sa le intrebe de sanatate: Sa fiti mereu sanatoase, frumoase, vesele, fericite, sa iubiti si sa fiti iubite! Sa va respectati pe voi insiva, ca sa va respecte si altii! Nu va lasati umilite, jignite si calcate in picioare! Amintiti-va ca inainte de toate sunteti FEMEI. Si daca nu esti o FEMEIE fericita, nu ai cum sa fii o MAMA buna si nici o SOTIE iubitoare!!

    Apreciază

    1. Nu vorbesc din aer, m-am vazut cu mai multe colege si colegi de liceu, universitate, de pe la locurile de munca, organizatii si eram intr-un contrast izbitor, mai ales ca unele se mai laudau cat castiga…

      Eu tot cred ca arat jalnic in fata lor. Ma imbrac inadmisibil de simplu. Deturnez mereu discutiile despre bani, boarfe si barfe. Sunt plicticoasa, intr-un cuvant. Pe multi ii dezamagesc.

      Si daca nu esti o FEMEIE fericita, nu ai cum sa fii o MAMA buna si nici o SOTIE iubitoare!!

      Adevarat 🙂

      Apreciază

      1. cu alte cuvinte e felul de a se percepe pe sine ca fiind desteapta fara a avea un fundament corespunzator? asta e standard MD?

        Apreciază

      2. daca tu vezi asa, inseamna ca asa e.
        lucrurile astea nu se baga in definitii de dictionar sau formule exacte, ci doar se exprima la nivel de perceptii personale.

        Apreciază

  2. Mi-e mila de oameni care-si petrec viata in acumularea nimicurilor ca in final sa-si dea seama ca nici nu au nevoie de ele sau si mai strasnic – cele a vecinului sunt mai bune, mai frumoase, mai scumpe… (duh..)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s