Publicat în Autopsia cuplului

Deliciul aşteptării şi fantasmul lui Don Juan

don juan

J’aime un fleur lente à s’épanouir;

C’est par degrés qu’il faut plaire et jouir.

(Gentil Bernard, L’art d’aimer)

***

Mie nu-mi plac surprizele. Soţul îmi cunoaşte năravul şi m-a sunat din Amsterdam.

-Ce să-ţi aduc?

Îngândurată, am închis un ochi:

-O lalică.

Aşa cum mie nu-mi plac surprizele, peste 5 min soţul m-a sunat din nou :

-Ce culoare? M-am rătăcit în culori… căpii olandezii cu obsesia lor.

Am închis iar un ochi:

-Îîîm.Crezi că eu ştiu?

Aud un pffff de la 207 km, apoi încă o tentativă:

-Bine, mergem pe metoda excluderii. Ce culori nu-ţi plac?

***

Seara am ţopăit de bucurie în faţa ghiveciului plantat în Olanda. Am zâmbit mulţumită citind pe eticheta forma şi culoarea lalicii ce urma să vină pe lume. Deci, după socotelile mele, în câteva săptămâni, din inima frunzelor lungi urma să apară un căpşor de jar cu horboţică portocalie. Lovely !

I-am găsit un loc pe fereastră (lângă o plantă carnivoră, cu trompete -experimente de-a lui fic-mea) şi m-am pus pe aşteptat. Oh, dulce aşteptare! Magie, taină, foie verdi (vorba unei rusoaice)! Mă vedeam deja cum mă scol în fiecare dimineaţa, ciufă şi somnoroasă, afară plouă, frig, dar la mine pe pervaz cloceşte un soare. Azi creşte oleacă bucuria mea, mâine se rotunjeşte, poimâine se rumeneşte…

După două zile de aşteptare intru în bucătărie şi… scot un ţiiiiiiiipăăăăăăt.

-Ai văzut? strig către soţ, care apăruse lângă uşă într-o fugă. Tu ai văzut ce-a făcut?

-Cine? Nu înţelege soţul.

-Lalica! Azi dimineaţă era jos, abia se zărea printre crăpătura frunzelor, acum uite! s-a înălţat cu…stai să măsor… 15 cm!!! Poftim!

Mie nu-mi plac surprizele.

***

Lalica era atât de glorios de frumoasă şi eu atât de … jalnic de dezamăgită. În 5 zile a trebuit s-o arunc. A expirat.

***

Oamenii deseori se poartă ca florile. Mai ales, femeile. Unele sunt atât de grăbite, încât pentru a impresiona sau surprinde îşi desfac imprudent petalele în faţa oricui. Şi râmân foarte derutate când nimeni nu ameţeşte de la aroma lor fantastică, nu le admiră corola perfect desfăcută şi nu le … regretă.

***

„Mi s-a dat aşa uşor… ”  am oftat dezamăgită ca un ibovnic. Eu eram gata s-o aştept, s-o corcolesc, s-o alint, să-i suport capriciile …

***

Ce caută, totuşi, Don Juan? (Octavian Paler)

Mă întreb dacă nu cumva Don Juan caută o femeie care să aibă puterea să-l refuze. Îşi pune toate speranţele în acest refuz şi-l caută peste tot. De fiecare dată îşi spune: Poate că acum? Da, poate că acum, în sfârşit, i se va spune nu, Señor. Dar s-a înşelat.

Dezamăgit, el pleacă mai departe, visând o femeie dificil de cucerit, căreia să-i rămână fidel toată viaţa. Şi cum această speranţă îi este mereu înşelată, nu-i rămâne decât să înşele la rândul său. Un nu l-ar salva, poate, din cursa lui fără oprire. L-ar fixa într-un loc. I-ar da posibilitatea de a fi fidel unei iubiri care, lăsându-se greu cucerită, ar merita jurămintele lui. Ar găsi, în sfârşit, o iubire  în care să-şi încordeze toate forţele. Din păcate, nu găseşte decât iubiri comode în care talentele sale de seducător ajung repede la ţintă.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

4 gânduri despre „Deliciul aşteptării şi fantasmul lui Don Juan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s