Publicat în Limba soacrei, Lumi paralele

Fată dragă, poţi fi tristă…

(Presimt că articolul acesta va fi actual încă mulți ani înainte)

clTu eşti Loser, ei fericiţi

Niciodată omul nu s-a simţit mai singur ca printre oameni… fericiţi. Nu vă este cunoscut sentimentul ? Asta e impresia mea, din ce în ce mai apăsată, când mă bag pe internet. Azi, dacă nu arăţi cât de fericit eşti, oamenii te privesc ca pe un tâmpit. Loser. Nu vă pare dramatic că omul nu mai ai dreptul la tristeţe ?

Ştiţi… khe-khe, eu nu văd nicio diferenţă dintre oamenii, care pe vremea comuniştilor zâmbeau mânaţi la paradă cu baloane şi flori strigând « Urrrrraaaaaa ! » şi cei care stau azi pe internet. Azi eşti obligat să zâmbeşti în fiecare zi. Ca să fii ca toţi. Fericit. Ce, nu pentru asta ne-am născut ? Culmea tragicomediei e că nici măcar omul atins de o boală incurabilă nu mai e lasat în plata Domnului. O să se găsească mereu o leliță de portiță, care a citit o pagină din psihologia pozitivă şi o să-l bâţâie la cap cu „gândurile bune lecuieşte omul”. „Zâmbeeeşte ! Gândeşte pozitiv, ce naiba ?! Totul e în mâinile tale !”

Uneori nu înţeleg de ce chiar şi oamenii… nu proşti, să le zicem aşa, nu înţeleg atâtica lucruşor, că fericirea după care ei îşi rup gâturile, nu izvorăşte din afară, ci…drept din înteriorul omului. Şi dacă echilibrul s-a stricat în interior (ştiţi, viaţa nu e un pod cu roze) omul are nevoie de timp ca să-l repare. De timp şi intimitate. Aşa ne-a conceput natura, aşa sunt oamenii. Aşa a fost pe timpul lui Shakespeare şi dintotdeauna până la… nebunia numerică, în care tot hăbăucul încearcă să contribuie la fericirea ta cu un click şi o imagine. De ce speră ei, că intruziunea lor exterioară e balsamul instant şi multrâvnit? Dacă te-ai băgat la om în suflet cu un « hai, Mirciulică, zâmbeşte » şi ai rupt un zâmbet trist în schimb, stai, nu te bucura prea tare, că Mirciula te-a trimis în gând, numai ca să scape de tine. Deseori sunt nevoită să procedez ca Mirciulică. Din păcate. Ştiţi, altfel nu pot scăpa de clovnii salvatori…

Bine, eu sunt nebunatică şi asum. Oamenii deştepti mă înţeleg şi nu se bagă. Nici eu la ei, că veni vorba. Empatia e un lucru frumos. Pe prostuţi, însă, rareori mă abţin să nu-i jignesc, fără mustrări de conştiinţă. Dreptul meu de a zâmbi (numai când pofteşte sfânta mea splină) şi de a hârâi, îmi aparţine. Pe ăştia cu lozinci pozitive şi morala vieţii ţi-i rostogolesc peste bord, în două mişcări şi trei clipiri.

Merită să spui mereu cheese ?

Mă întrebam recent : de ce se tem oamenii care zâmbesc mereu?  De singurătate ? Poate. Cine şi-ar pierde timpul cu cineva care zâmbeşte rar ? E un mit foarte răspândit, mai ales, printre femei. Femeile cred că dacă nu arată destul cât de fericite sunt, zâmbind, cochetând şi glumind, apoi… îşi retează şansele să fie abordate şi curtate. Într-adevăr, puţine şanse să fie curtate de bărbaţi cu intenţii mai lungi de-o noapte. De regulă, artistele (căci poartă mască, nu ?) atrag covni. E oarecum firesc. Vorbesc şi din propria experienţă. Contingentul de masculi care mă bagă în seamă când zâmbesc (peste media diurnă) e absolut diferit de cel cu care am de a face când sunt nesuferită. Cele mai durabile relaţii le-am avut cu cei care m-au cunoscut în cea mai proastă ipostază. Paradoxal, nu? Nu bag mâna în foc pentru toți, dar se pare că o replică acidă impresionează mai abitir ca o sută de zâmbete compuse şi antrenate în faţa oglinzii sau a obiectivului. Acum femeile sunt atât de edulcolorate şi prefăcute, că atunci când dai peste una acidă, te încreţeşti de plăcere. Pentru că dacă fiecare femeie poate zâmbi, apoi nu fiecare poate fi rea. Firesc de rea. Delicios de rea.

De ce se mai tem oamenii zâmbăreți?

De ei înşişi. Ştiţi, din păcate, n-am avut norocul să întâlnesc oameni sfinţi. Iar cei care îşi dau aere ca atare, m-au dezgustat cel mai tare în anumite situaţii. De la răutăcioase ca mine, ştii la ce să te aştepti. Cu omul care zâmbește mereu mie îmi vine greu. Nu am repere. Nu ştiu ce nu-i place. Un om viu, oricât de flegmatic sau melancolic ar fi, are nişte limite de toleranţă, are sistem nervos, indispoziţii, indigestii, probleme…  Problemele nerezolvate și evitate după « psihologia pozitivă » se adună în subsol şi încep să roadă omul din interior. Dacă fermentaţia se acoperă de fiecare dată cu o mască fericită, apoi cu timpul omul devine o bombă cu efect întârziat. Pentru el însuşi şi pentru anturaj. Eu nu vreau să ghicesc când va exploada. Dar el va exploada neapărat, în cel mai nepotrivit moment şi în cel mai urât mod posibil.

Răutatea logică şi bunătatea haotică. Cum se manifestă pe internet?

Eu nu mă tem de oameni răutăcioşi (ca să nu zic că-i vânezi, de când scriu texte literare). Observaţi-i atent când răbufnesc şi o să vedeţi că reacţia răutăcioşilor autentici (!) are o logică. Uneori fascinantă. Oricât de paradoxal ar părea, dar oamenii răutăcioşi, pe care i-am admirat în viaţa mea, respectă nişte reguli de conduită. Şi poate că de la ei am învăţat şi eu câte ceva. Oricât de nemulţumită n-aş fi, eu îmi descarc dracii la mine pe blog sau pe peretele meu de pe fb. N-o să mă vedeţi niciodată, nici sub anonimat, nici cu numele de botez, scriind sub un text pe blog sau replică pe fb că autorul e un ratat, frustrat, complexat sau alţi termeni „psihologici” atât de îndrăgiţi de moldovenii doldora de masterate şi doctorate, scăpaţi pe facebook. Asta e regula mea de aur, numărul unu. A două regulă de aur: să nu las niciodată pe cineva să facă revoluţii la mine pe blog sau la mine pe perete. Scandaţi lozinci şi bateţi doba pe teritoriul vostru. Nu e logic? E.

Hai să vedem cât de dezgustătoare poate fi bunătatea haotică pe internet. Sau, s-o numim academic bunătatea incoerentă. Sau, dacă vreţi,  popular bunătatea cumetrească.

Vă mai aduceţi aminte de „şefa aparatului” desfiinţată pe facebook ca Giordano Bruno pe rug. La mentalitatea medievală a mulţimii mă refer, nu la personaj.  Ştiţi ce m-a şocat? Nu, nu unii bărbaţi moldoveni, făimoşi pentru mentalitatea lor infantilă, care au făcut haz pe seama unei fuste mini, caricaturi neinspirate şi comentarii „despre curvuliţă”. Nu asta, deşi e trist. M-a pocnit ca măciuca peste frunte solidaritatea spontană a femeilor  bune împotriva unei femei „rele”. Da, femeile care se înduioşează la poza unui bebe cu ţâţa-n gură, femeile care coc prăjiturele cu fetiţele lor gingaşe, femeile care fac poze cu floricele şi fluturaşi, femeile care se ocupă de caritate şi nu mai ştiu ce acolo… ele au făcut share şi răs-share la posturi şi caricaturi batjocoritoare, înjosind cu un simplu click o femeie (cu poză, nume, funcţie, familie, nu ştiu dacă are copii, dar cui îi pasă?) care… atenţie, vine elementul criminal, de la care a pornit execuţia publică, o fustă mini la serviciu (în condiţiile în care 8 din 10 moldovence se prezintă la serviciu, fie cu pulpe goale, fie cu decolteu deschis sau strâmt şi au împânzit internetul cu poze semigoale sau goale). Ei, bravos! Nu ţi-e când te îmbrânceşte un armăsar, dar când te dă jos un măgar. Sau, vorba ceea: Binele a câştigat răul ! Yeeeees! L-a pus în genunchi şi i-a tăiat capul.

Mi-am spus atunci că există atâţia oameni buni cu care eu nu vreau să am nimic în comun, pentru că eu sunt rea. I-am scos pe cei cu share insistent din lista de prieteni. Dacă unii din ei citesc acest text, în sfârşit o să-mi înţeleagă gestul. Mai bine peste un an, decât niciodată, nu-i aşa? Să fiţi sănătoşi şi happy lângă cei „buni” ca voi !

Uite aşa e viaţa. Când te aştepti de la cei răutăcioşi să te îmbrâncească, vin cei „buni” şi te iau în furcă. Spectacolul e dezolant. E greu să porţi o mască. Vine o zi când îţi cade. Iar atunci când cad mai multe măşti odată, zgomotul asurzeşte.

De la psihologia pozitivă la …ideea suicidului

Acum doi ani citeam pe internet o parabolă.

Vine un bărbat la psihiatru. „Doctore, zice, ajutaţi-mă. Nu mai pot zâmbi, nu mă mai bucură nimic în viaţa asta. Am obosit.” Psihiatrul îi propune nişte remedii.  Bărbatul le respinge, unul după altul. Nu şi nu. Nu mai ajută nimic. “Bine, se dă bătut psihiartul, mai e ceva, ceva care mă ajută chiar şi pe mine. Duceţi-vă la circ. În perioada asta evoluează un clovn celebru. Atât de talentat e, că vă asigur o să ieşiţi din sală în hohote. » Pacientul s-a întristat şi mai mult. „Nu, n-o să mă ajute” .” Dar de ce ? De ce vă încăpăţânaţi într-atât ?” izbucni în cele din urmă psihiatrul. „Măcar încercaţi !” La care bărbatul răspunde cu infinită tristeţe : „Domnule doctor, clovnul cela sunt eu.”

Da, există oameni care zâmbesc mereu şi tu crezi că ei sunt sinceri, dar, de fapt e doar meseria lor. Sau e vorba de o promovare de eveniment, un experiment, una, alta. Manifestările astea sunt etichetate uşor « e fericit ». Într-un fel e firesc să crezi aşa, de vreme ce omul zâmbeşte, e în bună dispoziţie şi mai încearcă să te distreze pe tine cu „Fată dragă, nu fii tristă… ” Fericirea se vinde bine. Mulţi însă plătesc prea scump pentru simulare.

Sociologul Eva Illouz denunţă într-un articol din Le monde diplomatique « fabricarea sufletului standard » : « Oamenii cred că numai cei care pot să-şi controleze emoţiile pot fi consideraţi maturi ». Da, într-adevăr ce ruşine e să te enervezi în public, să te revolţi sau să faci o isterie frumuşică. Ah, nu, luăm o pastiluţă antidepresivă sau ceaişor de talpa gâştei şi zâmbim cuminte. Într-o lume unde doar imaginea (pozitivă ) contează…  e mai prudent să-ţi  băgi capul de struţ în nisip. Din nenorocire, un remediu laş şi temporar. Nu fără consecinţe.

« Nu există emoţii rele sau bune », spune psihiatrul Céline Tran. « Avem nevoie de emoţii diferite pentru a ne adapta la anumite situaţii de viaţă. Reprimarea lor nu e o soluţie. Trebuie doar de acceptat, de observat cum se manifestă şi de aşteptat ».

A fi deprimat, trist, anxios sau melancolic încă nu înseamnă că omul are probleme psihologice. Doar un medic poate pune un diagnostic (şi nu oricare). Dar în primul rând să nu uităm că acestea sunt nişte stări normale pe care trebuie să le trăiască orice om.

Cretinule, ai face bine să consulți un psihiatru !

Îmi pare oarecum trist că în zorii lui 2013 am ajuns să recunosc un fenomen actual descris într-un interviu din 1992, de Françoise Sagan. Asta mă face să cred că articolul acesta riscă să fie actual încă mulți ani înainte.

« Oamenii devin dependenți unii de alții. Azi ei vor să fie văzuți, să fie priviți de cineva. Oamenii nu mai au timp să rămână singuri cu ei înșiși, nici măcar pentru 3 ore, fie să citească o carte în liniște, fie să sculte muzică, fie să gândească, să-și antreneze mușchii creierului.

Ca să devii independent de alții, trebuie în primul rând să faci rost de timp pentru tine. Or, azi toți duc o lipsă cronică de timp. Și cu toate astea, dacă nu sunt băgați în seamă, dacă nu sunt priviți, oamenii intră repede în panică. Lumea lor se prăbușește. Adăugați la toate zgomotul perpetuu ce vine de la TV, zgomotul orașului și toate aceste slogate stupide Fiți fericiți ! Cum să fii fericit ! Oamenilor li se dă de înțeles cât de rușinos și stupid e să fii nefericit într-o lume ca a noastră care e făcută pentru fericire ! Și atunci când omul nu se simte fericit, începe să se simtă cupabil. Presiunea e prea mare. Cred că ăsta e unul din motivele din care oamenii se sinucid.

Cândva puteai să-ți arăți nefericirea. De exemplu, în epoca romantismului, oamenii plângeau mergând pe drum, plângeau în hohote, se aruncau unul în brațele altuia, se consolau. Cu cât plângeau mai mult, cu atât erau considerați sensibili și inteligenți.

Azi, dacă mergi pe drum și nu spui la toți Tout va bien, tout va bien riști să auzi: „Cretinule, mergi să vezi un psihiatru sau iați pilula !”

E o idioțenie, nu găsiți ? (Françoise Sagan, Répliques, 1992).

Concluzii (triste)

Ceea ce am scris eu nu înseamnă să trecem cu gloata în extrema opusă, adică să fim morocănoși și nesuferiți. Fiecare om își are zilele sale bleumarine. Orice organism are nevoie (și) de emoții negative pentru a păstra echilibrul interior. Un om deștept respectă emoția celuilalt. Oricare ar fi ea, cu toate că… e mai ușor să iubești sau să lucrezi cu oameni fără probleme, nu-i așa? Cel care se bagă cu zâmbete romaniță, hultuite de psihologia pozitivă fie că e prostuț (și ei sunt mulți, de asta și sunt milionari pe lume), fie că fac parte dintr-o industrie gigantică, fără să vrea, ia un șurubaș acolo (de asta sunt miliardari pe lume). O industrie care ia amploare și se sprijină pe stâlpi populari deja : psihologia pozitivă și farmacia. Numitor comun-antidepresante. Familia drogurilor. Dependența și gânduri suicidare.

Francoise Sagan a intuit fenomenul încă în 1992. În 2011, Franta a devenit campioana lumii la capitolul « consum de antidepresante »

Înclin să cred că scriitorii au, în general, un fler aparte. Drama lor e că sunt nevoiți să urmărească neputincioți cum degradează oamenii și înfloresc industrii. Cu zâmbetul pe face. Mai ales, într-o țară civilizată. Mai ales, în capitala îndrăgostiților.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

46 de gânduri despre „Fată dragă, poţi fi tristă…

  1. Interesant. Cu unele lucruri sunt de acord, cu altele nu prea. Eu cred ca totusi atunci cand ai o problema e bine s-o constientizezi (sa nu fugi de ea), dar in acelasi timp sa n-o amplifici prin ganduri negative. Cand am o situatie din asta, incerc sa-mi concentrez atentia pe partile pozitive si uneori reusesc sa ma simt bine, alteori – nu. Si culmea e ca uneori anume postarile astea ultrapozitive din facebook ma ajuta sa ies din tristetile care mai dau peste mine :).Cat priveste fb si linsarea publica a unor oameni, am vazut fenomenul si detest. Ai descris foarte bine profilul individului care participa la „distractii” din astea, dar incearca sa zici ceva, ca te napadesc toti cu pietre ci biciuri si nu-ti mai trebuie nimic pe lume.

    Apreciază

    1. eu uneori ajung sa compar internetul cu o statie nucleara;) dintr-o parte avem nevoie pentru energie, pe de alta parte e foarte periculoasa pentru sanatate (implica riscuri mari).

      Apreciază

  2. Multe adevaruri ai sris aici…. se vede ca ti s_au gramadit pe suflet 😉 Franta campioana antidepresantelor ,e drept si asta,confirm. In jurul meu familie si prieteni fac tratamente regulat ca sa nu fie tristi. Moare cineva , repede,repede,toti la medicul de familie si toti cu tratament,sa nu streseze,sa nu plinga,asa e viata,trebuie de mers inainte!!! I-a murit tata,dar nu_i nimic,bea pastile si zimbeste, „il est très digne,il garde le moral! „. Numai sufletul meu de moldovanca rezista si la o pastila a fericirii prefer un bocet din suflet, si in loc de un zimbet factice „pun botul pe dos” :)) Pe urma se primeste ca ma vorbeste lumea pe la spate „elle a mauvais caractère”. Hélas, on ne peut pas plaire à tout le monde!!!!

    Apreciază

    1. Numai sufletul meu de moldovanca rezista si la o pastila a fericirii prefer un bocet din suflet, si in loc de un zimbet factice “pun botul pe dos” )

      ahaha 🙂 da, sunt perioade cand un bocet din suflet e mai sanatos. bio 100%

      Apreciază

  3. „Şi atunci când omul nu se simte fericit, începe să se simtă cupabil” – iată şi primul motiv pentru a fi nefericit… Toate sînt interdependente, fericirea şi nefericirea îşi au locul lor în drumul nostru. Un articol pentru cei care privesc viaţa pornind de la rădăcina (esenţa) acesteia.Mulţumesc frumos pentru regăsire şi un motiv în plus pentru a retrăi sentimentele aşa cum îmi vine mie: masca nu e decît o soluţie fără viitor şi nu face decît să distrugă propriul Eu.

    Apreciază

  4. Socrita, mereu atingi gandurile ce ma framanta. E un balsam linistitor fiecare idee ce o scrii, asta inseamna ca nu doar pe mine ma preocupa astfel de subiecte si vad lucrurile din acelasi punct de vedere. Acum nu ma simt ca „o cioara alba” sau o persoana cu probleme psihologice. Iti multumesc pentru curaj!

    Apreciază

      1. de culoare vorbind, cand incepusem sa lucrez aici in Belgia, eram si eu o cioara cu culoarea schimbata, asa cenusie-gri ca ei, fara emotii, ton neutru etc. La momentul cand a trebuit sa merg la cursurile standard planificate au zis ca daca vreau pot sa aleg asertivitatea. Am mers si am decoperit ca de fapt ei se asteapta de la mine ca sa fiu eu insami. Mi-am schimbat la loc culoarea si acum au zis ca sunt prea impulsiva pentru ei, prea colorata in emotii, una a zis ca se streseaza cand trec pe langa ea pe tocuri 🙂

        Da burn out la noi e ceva standart pe aici. La mine cand ajunge la limite trag un bocet sanatos, cum mai scria cineva pe aici, da acasa 🙂 sau ma duc undeva sa merg, sa tac, sa ma cand vine vorba de sentimente si emotii in surplus.gandesc si cu o singura conditie – sa fiu singura cu mine 🙂 Eu is cu ‘somolecenia’

        Apreciază

      2. Am mers si am decoperit ca de fapt ei se asteapta de la mine ca sa fiu eu insami. Mi-am schimbat la loc culoarea si acum au zis ca sunt prea impulsiva pentru ei, prea colorata in emotii, una a zis ca se streseaza cand trec pe langa ea pe tocuri .

        Iaca na 🙂 deja nu-s bucurosi ca esti tu insati. bizari 🙂 la ce mai servesc cursurile?

        La mine cand ajunge la limite trag un bocet sanatos, cum mai scria cineva pe aici, da acasa sau ma duc undeva sa merg, sa tac, sa ma cand vine vorba de sentimente si emotii in surplus.

        La mine in cazul asta reactioneaza repede organismul: sau migrena, sau angina. Deci la medic si certificat medical:)

        Apreciază

  5. Emoția, starea sufleteasca individuala, in care se afla individul intr-un moment dictat de interferența factorilor (in timp si spațiu) poate fi diversa, dar trebuie de ținut cont ca poate fi folosită ca scop sau mijloc fie de aparare, fie de atac,in dependența de intenția individului si modulistica incarcaturii (pozitivă sau negativă). Dar starea proprie , fiziologica (fiziopatologica),sufleteasca expusa publicului (in majoritatea cazurilo falsa) este o arma pentru ceii care o folosesc ca mijloc sau scop (specific societatii actuale), dar din pacate publicul nu sufera de indigestie si vai de capul celui asupra caruia este orientata…

    Apreciază

  6. super, super!!!
    le-as da la astia care ma invata viata sa citeasca, prosto eu stiu sigur ca ei nu vor intelege nimic.
    Eu uneori imi provoc desinestatator gruzurile pe suflet. Si-mi place dupa ce ies din starea asta..
    P.S. te roooog sa nu ma scoti din lista de prieteni virtuali de pe FB, c-apî intru in depresie.:) deschid FB numai pentru tine

    Apreciază

    1. Eu uneori imi provoc desinestatator gruzurile pe suflet. Si-mi place dupa ce ies din starea asta..

      te inteleg 🙂 este o vorba: cateodata trebuie sa te lasi la fund, sa atingi capatul si sa te lansezi din nou pe valuri.
      atata timp cat nu stiu cine esti pe fb, ai mari sanse sa mai ramai in lista :mrgreen: eu nu-mi cunosc nici 85% din prieteni 🙂

      Apreciază

      1. Nici noi nu te cunoastem… Dar ne placi… Cum gindesti … Cum scrii .. Ai ceva aparté … Adevarul ça de cind mi te-a recomandat o prietena… Incep a ma cultiva…;)

        Apreciază

      2. merci 🙂 adevarul e ca nu stiu daca pot sa contribui la cultivare, eu scriu doar ce-mi trece prin tartacuta:) cateodata chiar scap calutii pe lanuri, fapt pentru care dezamagesc pe multi. periodic 🙂

        Apreciază

  7. Cand am publicat pe twitter link-ul acestui articol, mi-a aparut alaturi un alt articol dintr-o revista portugheza foarte populara pe aici (http://expresso.sapo.pt/sorrir-pois=f785738?utm_source=twitterfeed&utm_medium=twitter). As zice ca e chiar problema pe care Soacra Mica o abordeaza astazi.
    Va trimit forma tradusa a acestui text celor ce le e interesant ce scriu despre zimbete si in alte tari(Portugalia):

    „A zambi?! Desigur…

    Se pare că portughezii zâmbesc din ce in ce mai puțin și unii susțin că ar trebui sa o faca mai des. Dar dacă a zambi e un reflex natural, cum ar putea portughezii sa faca acest lucru în cazul în care nu sunt motivati pentru asta?Oboseala lasa urme ursuze pe fete . Fete care văd țara renunțind la ele, disinvestind în dezvoltarea lor, nerespectand munca lor, devalorizand meritul lor, facandu-le sa piarda timpul, nerecompensand efortul, tragandu-le la răspundere pentru faptele inconstiente ale altora. Aceste feti nu au dorinta sa zambeasca. Am renuntat cu totul unul la altul,ne-am intors cu totii spatele, afisam chipuri neutre ca ale persoanelor care nu mai spera și atunci când zâmbim, este adesea un zambet sarcastic.

    Cum sa ceri ca oamenii să zâmbească? Nu ar fi asta nefiresc,artificial, patetic? Cu toate acestea, există unele persoane carora nu ar trebui să renunțam sa le zâmbim zi de zi. În primul rând, noua insine. Sa nu ne permitem să renuntam sa zambim acelora cine suntem, convingerilor noastre, ceea ce credem, viselor noastre. Pe urma, sa zambim celora care ne susțin în fiecare zi și nu renunta niciodata la noi, care cred în valorile și meritele noastre .

    Cred ca trebuie sa dam zambete doar celora care o merita. Noi nu suntem niste mașini , răspundem la stimulenti. Acest lucru se numeste a fi sanatos mental. Daca zambetul este atât de valoros, atunci nu ar trebui să facem economie din zambete.”

    Ce zici Socrita, esti deacord?

    Apreciază

    1. Acest lucru se numeste a fi sanatos mental. Daca zambetul este atât de valoros, atunci nu ar trebui să facem economie din zambete.”

      In mare parte de acord 🙂

      Eu as pune un semn de intrebare la sfarsit”?” Pentru ca tot ce e prea mult si gratuit, se demonetizeaza, asa e legea naturii 🙂

      Apreciază

  8. conform lui Descartes „ceea ce este sentiment in privinta unui subiect, este intodeauna actiune in orice alta privinta”, deci este foarte important sa evitam situatiile care pot genera emotii negative puternice, inducandu-ne un dezechilibru sufletesc.Zambetul reflex-aditionat in cadrul comunicarii (fie si fals), da o senzație de incredere in sine (indiferent cat de infima),. Senzația ne aparține noua si nu celui carui zîmbim, deci, falsul-zămbet este golul din sufletul sau constiința noastra. Emotiile sunt “un mod de existenta a constiintei” ce permite “întelegerea propriei fiinte în lume”afirma Sartre…

    Apreciază

  9. Sunt de acord ca zambitul in exces celorce te-nconjoara este toxic pentru propria persoana, dar si sa afisezi mai mereu mutra acra, nemultumita la fel nu e bine… Eu merg pe varianta de mijloc, daca am vreo neplacere sau pur si simplu n-am chef sa zambesc necunoscutilor cu care vrand-nevrand interactionez, totusi fortez un zambet „de serviciu”… pentru familie, prieteni nici nu incerc sa ma prefac; si ei ma inteleg… 🙂
    Vorba vine, nu suntem roboti sa fim programati sa-i fericim pe altii cu zambete si export de energie pozitiva… 🙂
    Apropo, de rautaciosi si extroverti… studiile arata ca cei ce injura la nervi sau nu afiseaza masca fericita atunci cand sunt nefericiti (intr-un cuvant cei onesti cu sine insisi) traiesc in medie mai mult… deci ne consumam mai mult atunci cand „tinem” supararea in noi, decat atunci cand rabufnim…

    Apreciază

    1. si eu pastrez zambetul „de serviciu” la serviciu 🙂 dar si el poate fi de anumite feluri: la sfarsit de saptamana poate fi un zambet obosit si trist 🙂

      Apreciază

  10. un prieten mi-a zis azi că complic prea mult întâmplările(overanalysing) ce au loc cu mine. Şi azi e prima dată cînd accept că sînt femeie, şi sînt isterică pe alocuri, mai ales cînd nu mă simt impotentă.

    Apreciază

  11. am citit articolul pe nerasuflate. foarte bun. stiu oameni care zambesc permanent si incearca sa fie draguti cu toti, pentru fiecare au un zambet bun. si chiar ma gandeam oare chiar asa sunt in realitate, oare nu isi soptesc nimic in gand atunci cand zambesc angelic. permanent m-am considerat o fire mai retrasa si adeseori sufar din cauza ca poate nu am fost destul de draguta cu cineva etc. etc. deja intram in alt subiect.
    Poti sa zambesti, dar daca esti nefericit, oricum esti nefericit, dar cel putin nu iti ”impartasesti” nefericirea cu altcineva.
    Spuneai in articol ca daca nu zici ”’tout va bien, tout va bien” nu esti normal.
    De exemplu pe mine ma agaseaza formula ”ca va ?” si de fiecare data e de dorit sa raspunzi afirmativ. Daca o sa zic ”’non, ca ne va pas, car je suis embêtée”, ce o sa fie ?
    Da, m-a atins articolul asta unde ma doare.

    Apreciază

    1. permanent m-am considerat o fire mai retrasa si adeseori sufar din cauza ca poate nu am fost destul de draguta cu cineva etc. etc. deja intram in alt subiect.

      si eu am unele remuscari post factum. chiar daca am dreptate.

      De exemplu pe mine ma agaseaza formula ”ca va ?” si de fiecare data e de dorit sa raspunzi afirmativ. Daca o sa zic ”’non, ca ne va pas, car je suis embêtée”, ce o sa fie ?

      Da stii ca multi poate abia asteapta sa le raspunzi „ça ne va pas” 🙂 poate vor sa te cunoasca mai bine. depinde cine te intreaba. Eu raspund de vreo 40 de ori pe zi la „ça va?” sotului. e un fel de semnalarea prezentei sau verificarea legaturii.
      Dar ai dreptate: fata de un strain poate fi iritant 🙂

      Apreciază

  12. Lilia ai scris bine! Eu cred ca trebuie sa fie un dozaj bun in toate. Cum zice rusul Zalataia seredina…..doar ca unii oameni au facut exces de literatura motivationala si expun asta in toate felurile. E bine, dar in masura. Am fost pe unda asta ceva timp si mi-am luat doza cred ca. Cit de zimbet….na asta vine de la americosi cred ca….se rinjesc cu si fara motiv…..iti zimbeste discret si inocent apoi intra intro scoala si ucide copii 😦 mai bine zburlit decit hlizit ca o marioneta.
    Pe insa ce ma deranjeaza mai tare e fenomenul cu pozele unde sint copii ce sufera si cineva te roaga sa faci share sau like…bullshit, imi e sila. Deja mai bine sa dau de mesaje patetice zi de zi cu ce a mai zis Coelo, pe care nu l -am citit, dar din toate frazele miracol…am impresia ca l-am citit, sau hrana pentru suflet si cum sa fii fericit…decit sa vad oroarea din unele poze.
    Apoi cum se arunca cu pietre in cei rai de catre cei buni, asta nu e nou….plus ca o dat de inventiile secolului, si au acces la internet, pai cum sa nu se faca eroi pe net. Ca sa stai ascuns in tufare si sa arunci replici si sa judeci e usor….e scirbos dar e in ADN la unii.

    Apreciază

    1. Eu cred ca trebuie sa fie un dozaj bun in toate.

      exact. cand e prea mult, incepe sa irite. si zambetul si tristetea, caci unii manipuleaza si cu jalea (dar asta e alt subiect) 🙂

      Apreciază

  13. mmmm… parerea mea e ca nu e nimeni vinovat de starea mea interioara – ca la moment ma simt oribil…..de ce ar trebui atunci in acest moment sa strig sa fiu furioasas cu toti???? zimbind nu inseamna ca ma prefac ma comport pur si simplu natural cum ar trebui sa vorbesc cu alta persana in afara problemelor mele si starii mele actuale.

    Apreciază

    1. de ce trebuie sa strigi sau sa fii furioasa? 🙂 de la tristete si suferinta interioara pana la scandal e cale lunga. tocmai pentru a evita izbucnirile, e mai bine sa spui la timp, calm, ce nu-ti convine. nu sa le aduni si pe urma baaaah! sa le scuipi cuiva in fata. ca nimeni nu striga si urla pe loc gol. parerea mea.

      Apreciază

  14. Te-am descoperit! Si imi placi tare mult! Scrie, alina doruri, dureri, arata-ne alta lume, pe care poate eu nu am descoperit-o! Buna bordare a subiectului!
    Stii, chiar vb cu cineva despre fb. De fiece data lumea publica momente frumoase, ca-s la restaurantul asta cu XX, si tag; ca-s la cinema, ca-s in tara asta, dar voi stati acasa si nu ati vizitat inca acest oras, bla, bla bla. Sau si mai mult imi plac poze facute de profesionisti care de fapt sunt departe de felul cum e acea persoana in realitate. Deci, incercam sa promovam si sa aratam doar partile bune.
    Pe de alta parte, chiar poate pt cineva sunt atitea tristeti in viata, ca doar vazind ca altii sunt fericiti poate prezenta un imbold de a merge mai departe, Se intimpla totusi si lucururi triste, foarte triste in aceasta viata si uite ca afisarea aceasta de zimbete si oameni fericiti te incurajeaza intr-un fel si te gandesti ca veni si pe strada ta soare.

    Apreciază

    1. Diana, lumea virtuala e paradisul oamenilor:) Aici se realizeaza toate fantasmele. Chiar si cele ilegale. Riscul poate fi mare cand doua lumi se confunda. Omul nu poate fi acelasi si in viata reala, si cea virtuala. Decalajul poate fi uneori prea mare.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s