Publicat în Limba soacrei

Sindromul gâştelor şi divorţul vedetelor

Gândesc, deci sunt nemăritată (Lizz Winstead)

cumatraVinerea trecută, când era forfotă mare în jurul divorţurilor „stelare”, eu eram în Olanda. Sărbătoream 8 ani de căsnicie. Aduc vorbă numai pentru coincidenţă. Nu aştept felicitări sau condoleanţe.

„E mult sau puţin 8 ani?” mă întrebam împungând cu o scobitoare ceara unei lumânări încinse. Depinde. Dacă o iau ca reper pe Natalia Barbu, apoi e mult, amintindu-mi cu ce mândrie, ieşită din bălămăli,  se declara învingătoare la un an de căsnicie. „Să-şi muşte coatele cei care nu au crezut în acest cuplu” (citat fidel de la doamna Barbu-Sota) Un an!!! Sfinte Spiridoane, ce performanţă! Ei, voi cunoaşteţi povestea. Pun pariu că unele gazete din RM păstrează deja în draft o nota despre divorţul lor. Abia aşteaptă clickul fatal.

Deci, har cerului că nu m-am încurcat cu un milionar, căci era să mă ţin cu toţi dinţii de certificatul de căsătorie, nevoită să demonstrez cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului că dragostea mea e mai curată ca un briliant de 14 carate. Trăiesc relaxat ca o muritoare de rând. Vineri am închinat un pahar de vin franţuzesc cu soţul şi după un bilanţ de amintiri, am ajuns de comun acord la concluzia trandafirie că 8 ani de căsătorie nu e chiar straşnic. Pe alocuri chiar înviorător. Dacă eşti dispus să priveşti lucrurile cu umor, se poate de spus minunat. Dar să lăsăm cuvintele măreţe, că-s cele mai amăgitoare.

Divorţurile au fost şi vor exista. Nu vedetele autohtone au să le descopere acum cu dobe şi zurgălăi. Tocmai de asta mă întrebam vinerea trecută: „Măi, ce i-a şocat aşa de tare pe cetăţeni?” Încet-încet, tiptil-tiptil, am prins a descâlci norul de întrebări. Este totuşi ceva la mijloc ce nu se leagă. Şochează separarea cuplurilor care s-au scremut cel mai tare pe paginile revistelor glamouroase să convingă cât de fericite sunt. „Priviţi-ne, admiraţi-ne, luaţi exemplu!” Ia să căutaţi interviurile lor din anii precedenţi, cu poze de familie în toate poziţiile din casa „cu focul ei veşnic din vatră”. Căutaţi să vedeţi în ce termeni vorbesc despre căsătorie femeile. Cu înţelepciune strămoşească, cu împlinire şi mândrie. Ce retorică impecabilă! Unele din ele, mame şi soţii perfecte s-au depăşit în generozitate şi chiar au înşirat sfaturi poporului întunecat. Aşa, şi?  Avem ce avem. Cred că vineri, nu numai omul de rând, dar şi jurnaliştii care le-au intervievat cândva şi-au pus nedumeriţi întrebarea: de ce au minţit? De ce n-au tăcut, măcar. Răspunsul e dezolant de simplu. Fiecare avea un interes în momentul mimării fericirii conjugale. Una îşi promova soţul în pragul alegerilor, alta făcea reclamă socrului, a treia avea alt gând ascuns în desagă… Mititelele, într-un cuvânt.

Acum, interesele s-au schimbat. Adică cele vechi s-au consumat şi au ieşit în prim plan obiectivele postdivorţ. Aceleaşi feţe, cândva fericite, rumene şi perfecte, apar în postură de victimă. Evident că nu se face treaba discret şi galant, nu, neapărat sub proiectoare, cu microfoane şi cu audienţă. Ca să ajungă zvon în toată împărăţia, până la babetul din cele mai îndepărtate sate care plâng mortul pe lejancă (caz real, nu glumesc).

Victimizarea e un alibi perfect, în general, d’apoi pentru nevestele de pe peticul ista de pământ împânzit de doine jeloase. Jelea e a două natură a moldoveanului. Jelea de mine. Jelea de tine. Jelea de noi amândoi. Jelea de popor. „Vai şi of de steaua noastră. Mai scoate un ulcior de vin”.

Omul simplu de la sat încă nu e deprins cu mahinaţiile verbale ale vedetelor. Omul, dacă aude că l-o lepădat sau o lepădat-o, apoi oftează adânc şi cu scârbă-n plămâni. Hai pentru 5 minute, dar tot scârbă e. Pentru o cumătră din sat casătoria e o carieră. Dacă o pierzi, gata, eşti prăpădită. Îi trece oare prin cap femeii cu batic florat că vedeta îşi face imagine de pe poziţia de victimă? Încă câte din ele nu ştiu (ca deştepţii din capitală) că atunci când o vedetă prinde vorbi sau a scrie din suflet, rupător, sincer, jaaalnic, asta înseamnă că are planuri mari: un disc nou, o afacere nouă, o carte cu poezele, o carte fără poezele, un eveniment…un…o…

Dacă vedeta se scapă cu vorba şi începe a ciripi cu indignare (de regulă li se dezleagă limba numai în anii electorali) cât e de rău în ţară…că-l doare sufletul de atâta mizerie, apoi… mes très chers! treaba e serioasă, căci se visează sus de tot. Cocoţată într-un fotoliu cu imunitate – fantasmul suprem al moldoveanului care-şi câştigă banul cinstit.

Aşa că… să nu mai vorbim de dragoste (care, chipurile, a fost şi nu mai e, gata divorţăm) când e vorba de statut şi promovare; să nu mai umflăm baloane de săpun despre patriotism, când e vorba de fantasme pentru fotolii; să nu mai prea lăudăm evenimentele caritative şi alte baluri de divertisment, organizate pe bani străini şi de oameni remuneraţi.

Şi, mai ales, terminaţi cu întrebările puerile „Tu ce-ai făcut?” Că nu toţi oamenii au meseria de clovn. Întrebaţi-vă mai bine: oare cel sau cea era să mişte un deget dacă nu era bine plătit (ă) ? Nu ! Pentru că, mă scuzaţi că mă repet, încă nu s-a născut moldoveanul vedetă ca să facă ceva pe degeaba. Şi dacă o face, apoi nu fără o conferinţă de presă şi camere de luat vederi, ca să înregistreze toţi momentul glorios, să nu scape cumva laurii de erou al ecranului şi al ţării. Încă un plus la puşculiţa capital de imagine.

Dar să revenim la divorţuri şi să pipăim alt fenomen.

Confidenţele publice despre divorţuri au stârnit deja un val de comentarii pe reţelele sociale. Nu m-aş mira dacă vor stârni şi un val spumos de divorţuri. Cel puţin, ar fi o consecinţă logică. Câte Găli, Liube, Lide nu s-au gândit mohorât în faţa televizorului: „Văleleu, dacă şi ăstia au divorţat …” De ce n-ar prinde şi ele la curaj? Ş-apoi ce e rău în asta? ar întreba mulţi. Nimic. În afară de faptul că e un curaj stimulat. Prefăcut, în ultima instanţă. Ca şi acea fericire, cândva afişată de aceleaşi feţe. Pentru că divorţul e ca şi măritişul. Dacă gândeşti cu capul tău, nu aştepţi ca altele să se mărite sau să divorţeze înainte ta ca să te apuci şi tu să fii în rând cu dânsele. Or, din păcate, lucrurile stau drept invers.

Poate greşesc, dar am observat un comportament specific între femei pe care ele îl numesc prietenie, eu – sindromul gâştelor. Femeile „prietene” (podrujtele) obişnuiesc să gândească în cârd. Rar când una se desprinde să gândească separat. Ar fi ca o trădare. Ș-apoi tot e mai vesel de gândit în cârd, nu ? Ştiţi cum se începe… mai întâi se duc cu cârdul la veceu, apoi la shopping, apoi se mărită una după alta, se iau de cumetre între ele ş-apoi … se întâmplă şi inevitabilul: divorțează prima. Să nu credeţi că celelalte o să se gândească mult. E doar o chestiune de timp. După care începe turul doi…

Îmi spuneam zilele trecute că de eram flăcău, tare era să casc ochii la cârdul din care face parte mândruţa mea. Şi, mai ales, ce vedete admiră. „Spune-mi cum divorţează prietena ta/idolul tău ca să ştiu cum vom divorţa noi”.

Căsătoria ca forma legală a cuplului pierde din teren, e clar. Acum şi mai mult, cu aportul vedetelor limbute şi prefăcute.

Şi, totuşi, există cupluri cu adevarat fericite. Multe.

Şi iubirea există…

Numai că ea îşi are favoriţii săi.

Ca şi moartea.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

53 de gânduri despre „Sindromul gâştelor şi divorţul vedetelor

  1. cat de bine ai insirat ce gandeam si eu dupa ce dadusem peste stirea divortului Andreei Marin si apoi a Adrianei Ochisan. Avusem aceeasi intrebare, cine e urmatoarea.

    Apreciază

    1. mai sunt inca cateva vedete din acelasi val sau constelatie de „stele” 🙂 dar ele is asa de mititele ca nu stiu nimic despre ele (fiind plecata din RM).

      Apreciază

  2. ‘N multe cazuri divorțul e un trend de fapt ‘n rândul vedetelor, un accesoriu să zicem, fiță și e păcat că media, mediatizează intens acest trend.

    8 ani, Socriță? Frumos, fiecare an sărbătorit e ca o bancă pe alee de parc, aleea fiind, calea vieții!
    Felicitări!

    Apreciază

    1. ‘N multe cazuri divorțul e un trend de fapt ‘n rândul vedetelor, un accesoriu să zicem, fiță și e păcat că media, mediatizează intens acest trend.

      In Romania de mai de mult 🙂 la noi abia incepe. Cat spam si gunoi mediatic ne asteapta…
      Merci de urare.

      Apreciază

      1. „Cat spam si gunoi mediatic”

        Aia-n mod sigur va fi apoi vor urma teatrele scandaloase live (cu audiență în prime-time și zdrobitoare ca număr de vizionări) când vor lipsi pentru scurt timp divorțurile (ori să le provoace,tot media). 😆 Zilele trecute pe un canal românesc se-njurau de mama focului, un cuplu, ce și care a umblat să-nșele mai mult, bineînțeles un teatru de prost gust.
        O sursă de câștig enormă pentru televiziuni și ce va puna capac pe cititul cărților de dragoste. Telenovele au ras pofta de citit în proporție de 65% confomr unor studii iar trend-ul ăsta cu divorțurile reale și false vor face ca să mai citească doar ciorile.

        Apreciază

  3. eu tot tare m-a indignat. de fapt nu m-am indignat, dar aveam asa o greata de aceeasi Ochisanu, care cica 17 ani ea nu a simtit caldura din partea sotului. si tre sa fii tare mare idioata sa iesi in public si sa anunti treaba asta, asta dupa ce tu ai o tona de foto prin reviste glamuroase cu toata familie in, pentru ca toata lumea sa stie: blea shi di ghine e la mine in famile, numai armonie in jur!!!
    Felicitari si inca multi, multi ani impreuna si mai fasheti copkii, ca copkii destepti trebuie pe pamintul asta!

    Apreciază

    1. Am invatat candva cu ea intr-o clasa si din pura curiozitate am zis da sa ascult ce zice. La ‘cica 17 ani ea nu a simtit caldura din partea sotului’ am zambit si am oprit interviul 🙂

      Apreciază

    2. Eu cred ca in RM nu exista inca PR-isti buni. Sau vedetele nu-i cunosc. In cazul divorturilor, vedetele din toata lumea au grija sa fie indrumate de persoane cu studii in comunicare. Nu spui chiar tot ce-ti trece prin minte la tv, caci poate juca impotriva ta. Mai ales cand e vorba de desprinderea de un clan de vedete, adica socru-tau e prima vioara de lautar in tara. Asa ca fraza „cu caldura” trebuia gandita. Povestea continua, or sa iasa detalii intime la suprafata…dar poate asta si era scopul, cine stie.
      Curios, mai faceti si voi copii destepti 🙂 merci.

      Apreciază

      1. Draga Lilia, dar cu cine sa-i faci destepti? daca fetele astea destepte s-o maritat deam cu altii ca de ex. cu greci…:))), dar barbati destepti pe-aci cica nu prea sunt. asa ca тешимся пока надеждой.

        Apreciază

      1. Ei, asta a fost un fason de a spune 🙂 dar sa stii ca si eu imi zic ca nu e usor sa fii celibatar in ziua de azi 🙂 e descurajant. Putine modele de familie „normala” au mai ramas. Dar daca gasesti, apoi iar te intrebi: dar oare nu se prefac?

        Apreciază

  4. Socrita, ai pus degetul pe rana! Ia spune daca la Belgia situatia ar fi diferita, pentru ca eu traiesc de 3 ani in Portugalia (dupa alti 3 ani traiti in Romania) si pot zice ca aici e chiar mai rau decat ceea ce citesc despre R. Moldova. E cam asa cum arata prin telenovelele braziliene: cu catele care latra la toti care apar in calea lor, nu se respecta si isi zmulg parul una alteia numai ca sa atraga atentia multimei – si cel mai rau e ca multimei asta ii place! Stau toate femeiele seara cu gura cascata la toate nebuniile de origine braziliana iar a doua zi le discuta, pe cind barbatii stau aprinsi la meciuri de fotbal din care au facut o religie si nu mai auzi alte discutii unde nu ai fi decat cele doua teme efemere: fotbal si telenovelele braziliene…

    Apreciază

    1. Ina, la noi parca nu observ asa ceva 🙂 Exista, desigur, gazete de bulevard cu scandaluri si rumori, dar si o alegere de reviste bune, specializate, de divertisment inteligent. Tu chiar m-ai intrigat. Poate ca asta e pentru ca sunteti mai la sud si sangele se aprinde mai repede. Glumesc.

      Apreciază

      1. Oh da !!! Eu sunt de acord cu Ina 🙂 Eu traiesc la Bologna de 5 ani : aici mediocritatea a ajuns la un nivel prea inalt !Nu vorbesc de reviste ca Velvet , Vogue , Elle sau mai stiu eu . Dar revistele „normale” care costa 1 euro sau 2 …articole de proasta calitate despre fiecare pas a fiecarei vedete : e insarcinata, a divortat, copilul nu’i al lui , s-a remaritat ..si a divortat din nou …si tot asa ..Si asta-i nimic …toate aceste „noutati” de doi bani sunt transmise ca stiri !

        Apreciază

  5. Poate sa fie si asta cauza, dar nu e chiar asa. Fusesem vara in vizita pe citeva zile in Grecia, Atena. Sunt si ei cu singele aprins dar totusi mi-au parut mai „cu picioarele pe pamint” grecii. As vrea sa vizitez o tara mai nordica ca sa pot face comparatia…. dar din punctul meu actual de vedere, situatia e in defavoarea modului de gindire local. Sotul imi spune ca „peste tot e asa”…mmm nu prea imi vine a crede. Mai pun un plus cu o observatie de a mea: oare degeaba criza UE a afectat tarile sudice : Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Cipru- stau toate practic pe o linie pe harta: oare e o coincidenta sau e de vina temperamentul?

    Apreciază

    1. Mai pun un plus cu o observatie de a mea: oare degeaba criza UE a afectat tarile sudice : Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Cipru- stau toate practic pe o linie pe harta: oare e o coincidenta sau e de vina temperamentul?

      Buna intrebare. Pentru a raspunde, cred ca e nevoie de o cercetare anterioara a situatiei – pana la criza 🙂

      Apreciază

  6. Si mie mediatizarea divorturilor din spatiul mioritic mi se pare amuzanta 😀 Mai ales cand ambii soti ofera interviuri si se fac de rahat unul pe altul, fac pe victimele, asa cum ai zis, si debiteaza niste chestii, ce nu ar trebui „scoase din casa” daca si sunt adevarate. Pe mine divortul Botgros-Ochisanu nu m-a socat, m-a socat ce au declarat ei pe la interviuri, ca niste tontalai de kolhoz. Si nici divortul Marin-Banica nu m-a socat, de fapt la ei parea a fi mai mult parteneriat, decat dragoste. Pe mine m-a socat divortul premierului Filat: familie perfecta, cu posibilitati financiare si posturi inalte, si „iaka na!”… Nu s-a mai limpezit pana la urma cauza de ce au divortat. Eu cred ca (,) ca si la Iura Rosca, era vorba de avere si milioane ce trebuiau „instrainate” si dosite de pe numele demnitarilor.

    Apreciază

    1. Pe mine m-a socat divortul premierului Filat: familie perfecta, cu posibilitati financiare si posturi inalte, si “iaka na!”…

      Imi aduc aminte si eu de interviurile lustruite despre familia lor. Cred ca multi visau sa devina ca ei.

      Apreciază

      1. Ehh, si nu au fost discutii printre neamuri ca nu ati facut nunta?… 😀 😀
        Eu cand ma ciocnesc uneori de chestiuni ce tin de traditii, spun ca la moldoveni 2 lucruri is nemarginite: fudulia (mai des e postia) si obiceiurile… 😀

        Apreciază

      2. Espoir, asa si este… Probabil bunica-ta e de pe la nordul Moldovei, acolo mai des am auzit vorba asta.. 🙂
        Ferice de tine, Lilia 😀 tare-i bine cand pe vecini si nemurele nu-i gadila nicaieri de grija ta 😀

        Apreciază

      3. ei, cum sa zic, o buna parte din ei, martorii copilariei mele, cum s-ar zice, odihnesc in cimitir, alta parte – prin lume imprastiata. C’est la vie! 🙂

        Apreciază

      4. Eu de fapt nu m-am referit la bunei si rude apropiate, dar cumatri de-ai parintilor, verisori de-a treilea, etc. 😀 😀 astia-s mai curiosi si nu pot dormi noaptea… 🙂

        Apreciază

  7. Cineva mi-a zis”Tu nu-mi vorbi de dragoste dupa 7 ani de casatorie, sa te aud dupa 20, atunci sa te vad” Asa ca 8 e definitiv putin. Dar anii vór arata mai sigur. Eu sunt sigura privind istoria si politica ca divortul nu e o moda, ci o posibilitate, pe care unele femei nici in ziua de azi nu o au. Si mai e ceva, nu toti cei care sunt o viata casatorti, sunt fericiti si indragostiti. Sunt un milion de motive care tin in parte de capacitatile si posibilitatile fiecarui om si cuplu de a ramine impreuna sau a merge pe cai diferite in viata.

    Apreciază

    1. Cineva mi-a zis”Tu nu-mi vorbi de dragoste dupa 7 ani de casatorie, sa te aud dupa 20, atunci sa te vad”

      Eu n-as spune asta cuiva nici in calitate de nanasica 🙂 anume din motivele descrise de tine mai jos. O dragoste in cuplu traieste atat timp cat ambii vor sa fie impreuna. Ambii, nu doar unul care nu mai vrea, dar ramane din varii motive: copii, credite, business comun. Asta deja se numeste parteneriat, de 10-15-20 ani etc.

      Apreciază

  8. E de la nord bunica-mea femeie de 80ani…cu numai 5 clase si un corridor … Dar tôt timpul me-o spus fraze de neuitat…chiar le citezi adeseori…”cum se mai exprima ea…neamurile cu gurele lor, tu sa faci cum stii tu”..:) 🙂

    Apreciază

    1. da, da ai dreptate, fraze de astea-s chiar nemuritoare, au fost, sunt si vor mai fi valabile inca mult timp inainte. Timpurile se schimba, dar valorile si firea omului mai putin…

      Apreciază

  9. Personal, nu cred ca dragostea nu rezista decat un anumit numar de ani, unii spun 3, altii 7…mai mult depinde de cei doi implicati in relatia de dragoste. De ei depinde daca se iubesc sau nu, pentru ca e posibila acum o casatorie si fara dragoste. Depinde de fiecare.

    Apreciază

  10. Bun, foarte bun. „Sindromul gâştelor” există la nivel psihologic la fiecare dintre noi, doar că el trebuie să fie cultivat în spiritul unei societăţi sănătoase. Avem ce avem, luptăm pentru mai mult, dar pînă la urmă schimbarea vine de la fiecare în parte…

    Apreciază

  11. Hmmm… nu prea sunt eu la curent cu viata personala a vedetelor care cum si cu cine se casatoreste sau de cine divorteaza insa apropo de „sindromul gastelor”, eu obisnuiesc sa spun „turma de oi”… ce face cea din’tai mioara face si a doua si a treia and so on… Sunt genul foarte inedpendenta si eu ca nimeni si nimeni ca mine drept urmare nu reusesc nici cum sa fac parte dintr-o turma si nici ca as vrea dar dat imi e sa am parte de vizualizare a turmei si ca spectator ma amuz grozav mai aruncand din cand in cand cate un „hooo… bre… oilor ca va calca naibii masina”… metaforic vorbind. Iar ele, oile, se uita blajin la mine ca la o lunatica ce nu pricepe ca nu se poate dom’le sa gandesti asa de capu tau ca da prost la imaginea turmei. Incredibil dar adevarat… Credeam ca numai eu vad lucrurile asa si deja imi faceam griji ca oi fi ciudata planetei femina. Nu… nu chiar dar ma bucur ca mai sunt acolo femei care gandesc cu capul lor si nu cu cel al cardului…

    Apreciază

    1. E foarte anevoioasa desprinderea de turma sau cârd. Deseori, cel care isi revendica dreptul risca sa fie evitat/izolat. Norocul lui daca ajunge intr-o tara unde oamenii au invatat de mici sa gandeasca cu propriul cap si sa nu aiba teama sa se exprime diferit. Dar calea e lunga, da… 🙂 (cei mai slabi de fire, abandoneaza, si sangele nostru e tare slabut pentru asa aventuri)

      Apreciază

      1. Tata a avut o pereche de cizme, pe care şi-a făcut-o când era tânăr şi le-a purtat până a murit.Trăim într-o vreme a derizoriului. Totul este perisabil, lucrurile, prietenia, dragostea, familia……

        Apreciază

  12. Stateam cu o cumatra si o mare vedeta TV la un ceai. Vedeta se spovaduia despre viitorul ei divort, la care cumatra, casatorita de un an si cu un bebe nou-nascut, si parca totul ideal la ei, spune ca si ea se gindeste in vreo citiva ani sa divorteze. Shok nu alta!!!! Or vroia sa fie in rind cu vedetele, or eu nu inteleg nimic.
    In alta ordine de idei – de mult am incetat sa vorbesc despre cit de bine sau rau este in casatoria noastra, care dureaza de mai bine de 10 ani deja. E mai bine pt noi sa na bucuram in doi despre reusitele relatiei noastre, longevitatea dragostei, etc. Iar atunci cind apar conflicte, sa le aplanam fara sa stie tot ‘satul’.

    Apreciază

    1. In alta ordine de idei – de mult am incetat sa vorbesc despre cit de bine sau rau este in casatoria noastra, care dureaza de mai bine de 10 ani deja.

      Multi ani inainte 🙂 Mie tot nu prea imi plac confidentele femeilor la un paharel de ceva relaxant. Si, mai ales, chestionari reciproce „intre noi femeile” ce tin de cuplu. E o zona prea intima, dupa parerea mea, si, dupa cate arata experienta, un taram foarte fragil. Ca sa nu mai vorbim de barfele ce ies dupa.

      Apreciază

  13. Se spune că atîta timp cît îl „pomeneşti de bine” pe consortul/consoarta ta, nu eşti cu nimic mai răsărit decît el sau ea 🙂 Sau, alta şi mai bună: rufele nu se spală în mahala (bine cunoscută, dar mereu actuală)…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s