Publicat în Creatie proprie, Povestea de vineri

Ţiganca

(Povestire)

„Omul fără de noroc, degeaba-l caută ţiganca în ghioc.”

tigana

I-am studiat atent fotografia. Nu părea să fie frumoasă. Un profil tipic de ţigancă. Fața nu mă intriga deloc, doar aerul misterios pe care îl degaja. Ce naiba putea să am în comun cu femeia asta? Un mister pe care oglinda nu-l putea dezlega. Pentru că dacă ai căuta antipodul acestui profil de feminitate rebelă, atunci eu sunt cel mai reușit exemplar. Am ochi căprui, ten luminos, nas în vânt, aer bland… Și de la aerul acesta cuminte porneşte o minciună periculoasă. Cei care nu merg mai departe de aparenţe, riscă să trăiască surpriza vieţii lor. Rareori am întâlnit pe cineva care mi-a simţit năravul sălbatic din prima privire. Numai doar… ţiganii.

 ***

De mică nu mi-a fost frică de ţigani. Degeaba încercau părinţii să mă sperie cu „Dacă nu eşti cuminte te duc la ţiganii din dealul Sorocii”. Pffai de mine! Numai asta şi aşteptam! Când urcam în autobuzul nr.3 (troika) de la autogară spre dealul Sorocii, îmi lipeam nasul cârn de sticlă şi uitam să respir de admiraţie. Spectacolul era fascinant. De la decor până la personaje. Îmi plimbam privirea prin ogrăzile cu castele cocoţate pe dealul abrupt cu vedere spre Nistru, căutam cu ochii fustele înflorite ale ciuraritelor, fixam brațele harnice în mișcări zornăite de brăţări și inele, mă rătăceam prin cătăturile lor oacheşe, aerul rebel și o siguranță de sine intimidantă până la vulgar…

***

În clasa a treia, după lecţii, am condus până acasă o colegă ţigancă, moartă de frică. Se luaseră după ea nişte baistruci cu pietre. Nişte laşi, în fond. Se năpustesc ca şacalii doar în grup, şi asupra unuia. Când îs doi, se retrag. Mergând aşa agale spre casă unde simt că mă mănâncă limba:

-Fa Iulică (de la Iulia), tu doar eşti ţigancă, aşa-i?

-Îhî, mă priveşte speriată.

-Ap’ cum vine asta…  eşti ţigancă şi te temi ? Eu iaca nu mă tem.

-Şi mama zice aşa. Cui, fă, semeni, faci neamul de ruşine.

-Da vrăji, ştii? Sau să ghiceşti în palmă ?

Iulica se opreşte din mers şi holbează la mine ochii negri.

-Nu. Da pentru ce?

Eu rămân buimacă. Nu pricep nimic, dar nu mă ogoiesc.

-Da să blestemi sau să opreşti omul cu privirea din mers ?

-Nu.

Când ajungem în faţa unei porţi grele, de fier, oftează.

-Mama nu mă lasă să aduc străini în ogradă.

Îmi trage poarta în nas. Un zid  înalt de cărămidă ne desparte.

Mă foiesc pe loc. Simt prundişul scârţâind sub papuci. Mă aplec după nişte pietre. Le pun în buzunar.

-Tare bune de ţintit.

Atunci încă nu ştiam că nu aveam nevoie de ele. Eu posedam, fără să ştiu, o armă invizibilă, incontrolabilă şi  … fatală.

***

Când se întâplă două-trei coincidenţe legate de o situaţie, nu le bagi în seamă. La a patra, încerci să alungi nişte gânduri răsarite ca nişte şopârle. La a cincea începi să te iriţi… La a şasea, să tremuri de… frică. Aşa e când ajungi să te temi de tine însuţi.

Revelaţia s-a produs pe la 30 de ani. O întâmplare ieşită din comun m-a obligat să recunosc un lucru: eu nu pot controla un fenomen pe care îl provoc … fără să fac ceva. Aşadar, oamenii care mă jignesc sau au gând rău asupra mea, toţi, plătesc pentru asta. Scump. Nu trece nici măcar o oră după incident, că … unul căde de pe scară, altul e jefuit în plină stradă, al treilea agresat şi bătut, al patrulea alungat de acasă de soacră-sa, al cincilea îşi pierde postul, al şaselea… e victima unui accident grav.

Eu nu blestem oamenii. Nici măcar în everestul unui scandal de proporţii. Nici când îmi iese fum pe nas şi bat din copită ca un cal nărăvaş. Adevărul e că, nici scandalurile nu prea fac parte din rutina umilei mele existenţe. Le evit cum pot, tac şi plec încă din preludiu. Atunci? Cum naiba se întâmplă lucrurile astea oribile?  Zici că e un blestem care mă protejează. De ce-a căzut peste mine? Cine l-a scuipat? Cum l-am atras fără voia mea ?

Am ajuns să trăiesc situaţii absurde. Mă temeam să ripostez vreunui tâmpit chiar şi când propria-mi piele ajungea în pericol. Pentru un nărav rebel ca al meu, cu un acut simț al adevărului, tăcerea silită e o tortură de infern. Mi-era frică pentru nefericiții care habar n-aveau ce putere provoacă. Riscam mult, prinsă între două focuri, dintre care, nici măcar unul nu era aprins de mine.

***

-Stai oleacă lângă mort, fato, că mă duc la obornă.

Rămân singură cu mortul în casa mare. Se lasă înserarea peste lumânarea vieţii. Dincolo de fereastră se aud bocete, paşi repezi care trebăluiesc prin ogradă, voci îndepărtate de cumetre care învârtesc găluci şi strică nuci pentru colivă.

Mortul e unchiul meu. Încă n-are sicriu. Stă întins pe podelele vopsite în cafeniu. Tace mortul, tac eu. După 5 minute de tăcere, încep a bate un ritm cu tocul pe podea. Îmi opresc privirea pe faţa mortului, apoi o mut pe frunte, mai departe… Pac ! Pac ! Închid pe jumătate ochiul stâng, ţintind un amănunt de la depărtare: o cheiţă în broasca de la dulap. Artizanală. Bun lucru. Oare e funcţională sau doar decorativă? Simt că o putere mă împinge spre dulap. Ezit. Ca să deschid dulapul, trebuie să mut mortul. Stă ca un cerber de strajă la porţile dulapului. Mă hotărăsc. Cobor în genunchi şi mă deplasesc atent în patru labe „numai să nu mă înhaţe de picior, că tare năzbâtios mai era de viu”. Apuc cheia şi trag cu mare grijă una din uşiţe. Îmi cade în braţe un album burdușit de poze. Una din ele lunecă pe podea. Pentru o clipă am avut senzaţia că unchiul îmi surâde ironic. Îndesesc la loc albumul şi ridic poza. Un profil de ţigancă… O bag în buzunarul vestei.

***

Cafeaua era amară, fierbinte și aromată.

-Curios… sorb un gât și tac.

-Ce anume? zice mama.

-Simt o legătură inexplicabilă cu femeia asta… de parcă am fi neamuri. Scot poza din buzunar şi o pun pe masă.

Mama se apleacă, priveşte poza şi se aşează brusc.

-De unde ai luat-o? întreabă cu voce tremurătoare.

-Din dulapul unchiului.

-Deci… a avut dreptate ţiganca. Putea fi mătușa ta.

A urmat o poveste lungă cu un sfârșit de cafea rece.

***

Unchiul meu era tânăr, proaspăt ieşit din cătănie, flăcău chipeş şi zdrahon, cu toată viaţa înainte. Grea viaţă, trebuie de zis. Taică-său se stinse subit într-o primăvară rece, lăsându-i moştenire, ca celui mai mare, o casă plină de guri orfane. Era vie maică-sa, nu-i vorbă, dar o femeie ca ea, atât de fragilă şi slabă, nu găseai chiar de cutreierai zece sate vecine. Părea toată ţesută din durere şi bocete. Una două, hai la plâns. Şi avea de ce. Opt guri flămânde îndesite după cuptor dintr-o casă bătrânească nu-i prilej de sărbătoare pentru o vădană.

Jelea ca jelea, dar tinereţea tot îşi clădeşte drum cu flori prin ea. Maică-sa înţelese repede povestea. Mă rog, ca toate mamele. La primul cântat de cucoşi, fiu-său era deja pe picioare în faţa oglinzii de sub măcieş.  Îşi potrivea părul bucălat cu apă rece de fântână, își săpunea barba, se rădea, se pălmuia cu odicolon, îşi învârtea o ţigară de drum şi ieşea fluierând voios pe portiţă. Măică-sa îl petrecea cu privirea îngândurată: „ Are o mândruţă”.

Nimeni nu ştie pe ce drum a întâlnit-o. Însă pe la sfâșitul verii, în duminica de înălțare a Sfintei Cruci, maică-sa a bocit de două ori. O dată dimineaţa, când găsise poza mândruţei  sub perna flăcăului „Doamne păzeşte, e ţigancă!” şi seara când fiu-său a adus-o acasă. Când zări ţiganca în carne şi oase foşnind cu fustele pe prag, mai nu leşinase. Îşi făcu repejor cruce şi rosti cu voce plânsă:

-Măi, băiete, cui mă laşi singurică şi fără sprijin? Chiar nu-i chip de aşteptat câţiva anişori să mai prindă ăştia mici aripi?

-Nu-i chip, mamă, mă însor, mornăia flăcăul cu privirea aburită.

Ţiganca tăcea, cu ochii plecaţi. Prea cuminte pentru o „cioroaică”. O supunere de aşa croială numai dragostea poate izbuti. Rar de tot ajungi să îmblânzeşti o inimă de ţigancă. Ăştia doi parcă erau condamnaţi. Vrăjiţi unul de altul.

Maică-sa se prăbuși pe prag într-un bocet dezlănțuit, de parcă își petrecea feciorul la groapă. I se alătură şi mezina (mama mea) care era legată de fratele cel mare. O complicitate frăţească, exclusivă, aşa cum se întâmplă deseori în familii mari.

Ţiganca n-a stat mult cu ochii plecaţi. Se vede că i s-a dezlegat un nod de la inimă  sau a îmboldit-o mândria, ca şi-a strâns fustele în pumn şi a luat-o spre poartă. Înainte de a închide portița din urma ei, a aruncat o privire întunecată spre mezină.

Suflă parcă cu jăratec spre dânsa:

-Într-o zi, ai să mă pomeneşti.

Copila se zgribuli de frică. Ţiganca zâmbi pe neaşteptate:

-Nu te teme, prostuţo. N-am să mai fiu vie atunci…

***

Am proptit poza de ceaşca de cafea şi o privesc îngândurată: „De ce n-am pune punctul povestei aici, mătușă?

No mai dicles nema, cehaiorie

Lilia Calancea

Bruxelles

20.12.12

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

41 de gânduri despre „Ţiganca

  1. Am citit cu sufletul la gura, foarte bine scris,parca vedeam tot cu ochii,parca eram si eu acolo,in camera cu mortul la podele. Ai simtul detaliului et le détail fait la difference. Bravo!!!!!

    Apreciază

    1. Multumesc, Diana 🙂 Ma bucur ca ti-a placut. Eu, de obicei, ma feresc de texte lungi, pentru ca nu e foarte usor de citit de pe ecran, dar cu asta am uitat de spatiu si limite (mai greu e cand te apuci de redactat, te apuca o lene)

      Apreciază

  2. nici mie nu-mi plac textele lungi pe ecran, dar pe asta eram gata sa-l citesc daca era si de trei ori mai lung. frumos! eu nu am nici cuniscuti, nici vecini, deam de neamuri nu mai vorbesc tigani, dar mi-ar place sa am ceva tiganesc in mine, din asta bun. dap’ din asta ce ai tu se mai numeste ca esti „роковая женщина”, da?

    Apreciază

    1. 🙂 merci.

      dap’ din asta ce ai tu se mai numeste ca esti “роковая женщина”, da?

      expresia femme fatale 🙂 e foarte plastica si frumoasa in scris, dar in viata reala e inspaimantatoare. eu am norocul sa controlez si calculez apucaturile mele, nu ca personajul din text 🙂

      Apreciază

      1. sa-ti deschid un secret 🙂 sunt trei momente in text care au existat cu adevarat, eu le-am impletit si potrivit cu momente nascocite, de unde impresia de autenticitate 🙂

        Apreciază

  3. Socra recomanda-ne ceva carti bune! mi se ivieste oportunitatea sa trag o raita pina la Bucuresti, si am in plan sa-mi cumpar cateva carti, vreau sa stau pe-o lejanca cu o carte buna iarna asta.
    chiar ma gindeam ca daca scoti la tipar vreo carte, mi-ar placea sa o am in biblioteca mea!

    Apreciază

    1. Diana, eu am obiceiul sa caut romane politiste, nu stiu daca genul te captiveaza. Mai umblu si prin aticariate: caut carti vechi, romane scrise intr-o romana frumoasa, interbelica ex. Mihail Drumes. Ma distrez strasnic cu nuvelele lui Caragiale. Vezi in categoria „recomandare de carte” de pe blog, poate gasesti ceva pe plac 🙂
      https://blogdevineri.wordpress.com/category/recomandare-de-carte/

      chiar ma gindeam ca daca scoti la tipar vreo carte, mi-ar placea sa o am in biblioteca mea!

      poate intr-o zi am sa-ti las un autograf 🙂

      Apreciază

      1. „Brabatii sunt niste porci” si „telefonul din bikini” le-am citit, tare delicioase!
        „Grasa si proasta” urmeaza, o vreau pe hirtie 🙂

        Apreciază

  4. Plăcut’mpletit-ai povestioara, care nu e deloc lungă așa cum te temeai-n feisbuc.
    Uite, acum am citit-o după masa de prânz alături de-o țigară și cafea și pot a-ți scrie că e excelentă, Socriță.

    Pe aici, cunosc români însurați cu țigănci și-o duc excelent. Sunt mulți și țigani însurați cu românce.
    La bunica, Dumnezeu s-o odihnească, în Aiud, acolo de asemenea sunt familii mixte de români-gabori (țigani unguri) respectiv maghiari-gabori. Sunt și ei oameni, mulți integrați cu succes între noi. Cele mai multe cupluri ce le cunosc, sunt de țigan+româncă sau țigan+unguroaică. Practic bărbații țigani sunt mai prezenți în relațiile cu româncele și unguroaicele de pe aici.
    Gaborii stau foarte bine de acasă, bogați, de cuvânt, au niște femei foarte frumoase, poate te vei mira: roșcate, blonde, cu ochi albaștrii iar tenul le e alb la majoritatea.

    Chiar în vecini, între mine și vecina unguroiacă ( tanti Kis 😆 ) cea hâtră, am o familie mixtă de țigani, mai precis o țigancă văduvă ce-a avut un maghiar ca bărbat. Curățică, frumoasă a fost prin tinerețe, harnică, acum pensionară, cu 3 copii și 5 nepoți.
    A lucrat ca asistentă medicală la un spital mare din Cluj apoi după 1989 la un cabinet medical de familie de unde s-a și pensionat.

    Mulțam, Socriță, pentru plăcuta-ți povestioară ce s-o pliat perfect tabietului meu de după-amiaz’!

    Apreciază

    1. Practic bărbații țigani sunt mai prezenți în relațiile cu româncele și unguroaicele de pe aici.

      Da, cred ca barbatii tigani sunt mai determinati :mrgreen: si asta pentru ca poate nu toti viseaza la o femeiusca rebela si nestatornica in gospodarie 🙂

      Mulțam, Socriță, pentru plăcuta-ți povestioară ce s-o pliat perfect tabietului meu de după-amiaz’!

      Pentru putin 🙂

      Apreciază

  5. Prin iunie, am tras câteva fotografii cu gaborițe la Iulius Mall. Merg des acolo la Pizza Hut, servesc cafeluțe, citesc ziarele, ascund la-ntuneric câte-o pizza.
    Și-s majoriatea blonde, cu ten alb, țin foarte mult la tradiție. Uite, una din ele la mall:

    Apreciază

  6. Adevărul e că după câteva conflicte urâte de prin 92,93 prin județele Mureș și Timiș ce s-au soldat cu victime (chiar câțiva rromi uciși de comunitățile române și maghiare din județe menționate), autoritățile din Transilvania s-au mișcat benefic împreună cu diverse organizații din vest, mai nou și cu ajutorul unor importante fonduri europene pentru integrarea lor. Au asociații de meșteșugari, prezintă tradiții în cadrul diverselor festivități orășenești, au chiar și pensiuni agroturistice cu specific culinar de-al lor, multe firme sunt ajutate să angajeze rromi (cele 2 frme private de salubritate de aici, din Cluj de exemplu au aproape 80% din angajați, rromi), au fost sprijiniți să-și deschidă firme etc..
    Pe multe standuri ne depășesc pe noi băștinașii cu privire la avantaje,
    Aici în Transilvania sunt cu mult mai bine sprijiniți decât în estul și sudul României unde e de toată groaza, acolo li se rup autorităților de rromi deși, chiar în parlamentul României sunt o mulțime de politicieni de origine rromă ori proveniți din familii mixte române-rrome.
    Personal, m-am îngrozit ce-am văzut în București și Galați pe aspectul rromilor.

    Apreciază

  7. Mey si eu tot asa cu coincidentele da la mine cu una mai repede. Asa ca la treaia incep salung ganduri rasarite ca niste soparle. La patra incep sa ma imit… La cincea sa tremur de frica. La a patra, încerci să alungi nişte gânduri răsarite ca nişte şopârle. La a cincea începi să te iriţi… La a şasea, să tremuri de… frică.

    Apreciază

  8. Stiu că am să mă repet, dar taaare-mi place cum scrii. Dacă ceva, apoi eu tot o să vreau un autograf de la tine. Faza cu statul singurică lîngă un mort (chiar dacă este un unchi) m-a dat gata. Dragă Socriţă, dacă ai avut această experienţă cu adevarat, respect din partea mea!!!!
    ps: da ce cadou ne pregăteşti de Craciun?

    Apreciază

    1. Dacă ceva, apoi eu tot o să vreau un autograf de la tine.

      Neaparat si fara rand :)))

      Dragă Socriţă, dacă ai avut această experienţă cu adevarat, respect din partea mea!!!!

      Partial. Am asistat la multe inmormantari in copilarie, asa ca descrieri din astea cu morti imi vin usor in minte.

      ps: da ce cadou ne pregăteşti de Craciun?

      Ăăă, nu știu 🙂

      Apreciază

  9. Dintre toate fetele pe care le-am cunoscut vreodată , tu ești singura care a reușit să-mi dea viața peste cap, ești singura care a reușit să mă schimbe, ai reușit să-i dai un alt sens vieții mele. Cu tine alături am putut să ajung acolo unde nimeni nu-mi dădea nici o șansă, am reușit să trec peste toate obstacolele vieții, chiar dacă uneori credeam că nu o să reușesc, tu mi-ai dat speranță, m-ai făcut fericit și m-ai făcut să înțeleg bucuria și fericirea de a trăii alături de cine ți-e drag. Îmi amintesc cum ne-am cunoscut, eram timid și spuneam vorbe fără rost , dar tu ai avut răbdarea să mă asculți și să mă înțelegi cum nimeni alta nu a reușit să o facă până acum. Totul a început ca și o joacă între doi copii inocenți, cu zâmbete aruncate întâmplător unul altuia , cu vorbe spuse aiurea câteodată, dar pe măsură ce am continuat să ne întâlnim, m-am îndrăgostit iremediabil de tine. Nici acum nu știu ce anume m-a făcut să mă îndrăgostesc așa de tine , poate a fost zâmbetul tău, poate a fost sărutul tău plin de pasiune, poate a fost chipul tău minunat și ochii tăi frumoși, sau poate nu a fost nimic din toate acestea , pur și simplu destinul a vrut ca să fim împreună . Știu că nu sunt un om perfect, am și eu defectele mele, poate nu sunt cel mai frumos, cel mai deștept sau cel mai bun om pe care l-ai întâlnit vreodată, dar de un lucru poți să fi sigur : te iubesc mai mult decăt oricine altcineva ar putea să o facă, vreodată. Și nu spun aceste cuvinte doar ca să te impresionez, le spun pentru că eu cred cu adevărat în ele Te iubesc și nu aș vrea vreodată să te pierd , nu cred că aș fi în stare să-mi trăiesc viața mea fără tine, pentru că tu ești toată viața mea .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s