Dorul înseamnă iubire?

Libertatea e tăcere. Dacă nu vrei ca alţii să ştie cât de des te gândeşti la ei, taci. Tăcerea e greu de contrazis. Greu de reproşat.

***

Mă gândeam într-o dimineaţă, la aer curat, că cea mai mare libertate şi putere pe care o are omul şi este tăcerea. O are şi nu o foloseşte. O folosesc proştii care vor să pară academicieni şi avocaţii jmecheri.

Şi tot pe aceeaşi bancă mă gândeam cu uşurare cât de bine e că încă mai trăiesc într-o lume în care tehnologia avansată nu are acces la gândurile mele. Mă cutremur în faţa ideii că alţii ar putea vizita memoria mea aşa cum o fac curioşii pe google şi odnoklassniki când verifică şi sparg „profiluri”. Mulţi oameni s-ar bucura descoperind că înca mă mai gândesc la ei şi totuşi n-ar înţelege de ce nu-i caut. Omul crede greşit că dacă celălalt îşi aminteşte de el, apoi, vezi Doamne că-i dor şi dă Doamne, să se mai chinuie. Iluzie deşartă. De-ar şti unii oameni cât de neînsemnaţi sunt pentru mine, deşi prezenţi în gânduri, m-ar urî din tot sufletul. M-ar blestema chiar.

Deseori femeile, cu imaginaţie generoasă (probabil pentru că citesc mai mult), sunt predispuse să cultive iluziile. Aşa cum cultivă ţăranii căpşuni şi ardei graşi. Altfel n-ar polei cu şifonul iubirile ruginite de pe odnoklassniki. Câte din ele (şi ei) se chinuie să prefacă toamnele în primăveri. Cu ce preţ. Cu ce născociri şi umilinţe.

Când un bărbat îţi scrie că s-a gândit în ultimii 15-20 de ani numai la tine, omiţând să precizeze şi momentele „când se culca cu alta”, „când o cerea în căsătorie de la tat-su”, „când îi punea ineluşul pe deget”, „când îi jura în faţa popii iubire”, „când planifica un copil”, „când îl planifica pe al doilea”,  când… şi când… te gândeşti ce bine e că omul ăsta niciodată n-o să ştie câtă greaţă încape în tăcerea ta de femeie. Şi iar o să te caute. Şi o să devină din ce în ce mai jalnic în „dorul” său neobosit, care , nu-i aşa, e sinonim obligatoriu cu iubirea.