Publicat în Nuvele, Povestea de vineri

Noapte bună !

Am avut cu Zina Zen o discuţie la Bucureşti (ca între două femei care scriu) despre cum se naşte un text.  De unde vine ideea pentru un text anume ? În care circumstanţe apare inspiraţia ? Cum profităm de încântarea sau emoţia distinctă care pune stăpânire pe noi când scriem? Şi ce iese din toată alchimia asta tainică care se numeşte creaţie.

Mai jos puteţi urmări o « naştere ».  Ideea, inspiraţia şi produsul final.

Aşadar, să zicem că-l citesc pe Caragiale şi dau de următorul citat, pe care l-aţi întâlnit în postul precedent.

Mă rog, între o insectă care trăieşte o singură zi la umbra unei piramide eghiptene şi piramida aceea, care este deosebirea cea mai adâncă? Dimensiunile? Densitatea şi soliditatea structurii materiale? Durabilitatea în timp? Desigur nu. Deosebirea cea mai adâncă între ele e că insecta e vie, iar piramida nu.

Subliniez cuvântul vie. Păstrez decorul şi las imaginaţia s-o ia razna.

Mai jos aveţi „produsul” final.

Notă: e doar un exemplu. Fiecare naştere e diferită.

***

După o zi dogoritoare de vară, o musculiţă zvăpăiată căuta loc de hodină lângă un zid încălzit de piramidă:

-Ce fierbinte e, hhhm, şi totuşi e moartă.

-Neclintită, ai vrut să zici, replică maiestuos piramida.

-Fie. Dar oare nu-i totuna?

-Ba deloc. Mare e deosebirea, muscă. Tu, bunăoară, vei muri curând, iar eu am să stau aici veşnic. Cui îi pasă de tine şi de viaţa ta?

-Nimănui, e adevărat. Dar şi existenţa ta e doar un decor pentru vieţi străine. Tu aparţii tuturor. O veşnicie. Ţie însă nu-ţi aparţii nici măcar cât o viaţă de muscă.

-Ce-i asta viaţa?

-Iubire.

-Hmmm, nu cumva bâzâiala ta necontenită o numeşti iubire?

-E drept că sunt bâzâitoare, dar aşa mă pricep eu să-mi exprim iubirea, prezenţa, zbuciumul şi bucuria. Şi tăcerea ta cu ce-i mai bună ? Ce trist trebuie să fie să stai bocnă sub un cer înstelat şi să nu ai cui şopti „Noapte bună!”.

Musca îşi luă zborul, lăsând în urmă o umbră gânditoare de piramidă.

Se însera. Luna îşi sprijini coroana aurie pe una din creştetetele piramidelor. Părea o cunună pe frunte de mireasă care aştepta doar două cuvinte.

Cineva şopti în noapte „Noapte bună!”. Mai întâi neîncrezut, apoi din ce în ce mai desluşit.

În sfârşit.

Se auzi un oftat de plăcere. Apoi un fior abia simţit  între două piramide fierbinţi.

Un firicel de nisip s-a cotilit la vale.

A aşteptat 4000 de ani.

 

    

Pentru cineva, viaţa noastră, poate e tot atât de neînsemnată cât o viaţă de păpădie.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

2 gânduri despre „Noapte bună !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s