Publicat în Creatie proprie, Nuvele

Amantul

(Nuvelă)

„O jumătate de  oră e prea mult pentru o femeie ca mine. Nu mai sunt adolescentă ca să-l aştept cu sufletul la gură oricât şi-ar dori. Mai zăbovesc cinci minute. Nici o secundă mai mult ! „. În scuarul mic, plouat cu frunze arămii, nu mai rămase nimeni. În afară de o femeie şi un parfum de femeie. Un amestec delicios de paciuli şi vanilie, încălzit de aburii unei respiraţii fierbinți.

Se însera vertiginos. Femeia oftă adânc, îşi îndreptă fularul alb şi se apucă să scormonească frunzele cu călcâiul escarpenului. Îi părea că fiecare clipă de aşteptare o umileşte. Mai presus ca orice nu-i plăcea să întârzie şi, cu atât mai mult, să aştepte. Nu le-o ierta nici amanţilor. Dar, stai, care amanţi ? Că doar cuvântul a mai rămas. Numai cel pe care îl aştepta acum putea cu adevarat face faţă statutului. Alessandro Cerretti. În afară de nume (ireal şi ăsta probabil), nu mai ştia nimic despre el. Nici nu căuta. Discreţia, împinsă până la clandestinitate, îi aranja pe ambii. La 38 de ani ştia bine că cele mai picante aventuri de alcov sunt cele despre care nu poţi spune din ce s-au născut şi când s-au sfârşit. Nimic nu-i lega în afară de dorinţa dezlanţuită a corpurilor. Nici măcar un număr de telefon. Orice întâlnire putea fi ultima, dacă nu se înţelegeau pentru o dată viitoare. În alt loc, la alt ceas…

Nu-i cunoştea meseria, dar îi (re)cunoştea talentul. Era un bărbat care ştia să facă dragoste. O specie tot atât de rar întâlnită ca Ailuropoda melanoleuca.

” Alessandro… ” Când îi pronunţa prenumele încerca un fior de voluptate. Şi de fiecare dată trebuia să caute un sprijin ca să-şi proptească ameţeala dulce…

Luă loc zgribulită pe o bancă încremenită de frig. O frunză roşie îşi puse pecetea udă pe vârful escarpenului. „Poate că e sfârşitul? De ce nu m-aş duce liniştită acasă?” Îşi scoase cu gest lent un pantof cu talpă roşie, parcă muiată în sânge… ”Dar atunci … de ce să-mi fi spus „Te rog mult să-i porţi şi data viitoare. Aş vrea să te mai privesc măcar o dată cum păşeşti …”

Se răcea.

Boschetara din zona scuarului, Cleana (nimeni nu-i cunoştea numele adevărat ca în poveştile cu zmei) îşi târâia agale sacul prin frunze. Zărind de departe o femeie pe banca ei se opri şi oftă: „Nici la ora asta nu pot avea linişte de la amoraşii tainici. Să sperăm că se cărăbănesc repede”. Surâse unui gând nespus, aşa cum face un copil înainte de a savura o bomboană. O sticlă de tărie urma să-i încălzească seara de octombrie.

„Femeia asta e frumoasă ca toamna, gândi boschetara. Emană o frumuseţe melancolică. De când bat drumurile n-am mai întâlnit aşa profil… Stă cu ochii spre alee. Aşteaptă…” Puse cu grijă sacul lângă bancă. Îl deschise şi scoase o sticlă de vin roşu. În clipa următoare privirile femeilor s-au amestecat. Două priviri cu aşteptări diferite, în aceeași seară de octombrie. Una veselă cu sticla, alta torturată de incertitudine. Cleana îi întinse sticla:

-E cumpărată. N-am deschis-o încă. Serveşte.

Femeia îi zâmbi trist. Își scoase, unul câte unul, degetele din mănuşa de catifea şi o aruncă în frunze. Deschise sticla şi o puse lacom la gură. Două înghiţituri i-au colorat instantaneu obrajii şi buzele.

-Te încălzeşte îndată, nu-i aşa? spuse blând boschetara. Vinul roşu e o binecuvântare pentru serile vitregi de toamnă…” În lipsa unui bărbat” porni să mai spună, dar se răzgândi.

-Mmmm, răspunse femeia, apoi îşi suflă zgomotos mucii în batistă. Atât de zgomotos că părea un suspin dureros. De adio.

-Bărbatul pe care îl aştepţi e un porc. Adică… poate că e bun la pat, nu zic, dar…nu e gentilom. Cum să laşi o femeie să îngheţe seara pe o bancă? Tipul nu merită nici mănuşa ta aruncată. Du-te acasă, fato. O femeie ca tine mâine găseşte altul. Nu unu, zece!

Îmbujorată, femeia coborî privirea spre escarpeni. Îi venea a plânge. Zări printre lacrimi papucii boschetarei:

-37?

-Ani? întrebă surprinsă Cleana. Nu. 35.

-Mărimea la pantofi întreb, surâse amuzat femeia, ştergându-şi lacrimile.

-Aaah. Îhî.

-Ascultă, zise însuflețită, îți dau bani pentru o pereche nouă. Ţi-i las pe ai mei. În seara asta vreau să fac o plimbare lungă. Înțelegi ? Lasă-mă să port încălţămintea ta.

***

Alessandro Cerretti alerga cu pas de atlet spre scuar. Fusese blocat în circulaţie. O circulaţie de infern. N-a găsit decât o boschetară singuratică, cu o sticlă de vin în mână şi care … îi zâmbea cochet cu picioarele căţărate pe bancă.

-Hei, mister, îţi plac escarpenii mei?

Lilia Calancea

Bruxelles

23.10.12

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

33 de gânduri despre „Amantul

      1. Nu vreau sa cred asta… Si eu vreau happy end… Nu cred in zicala „daca dragoste nu e nimic nu e” dar, dar… o mica speranta ca exista si dragoste si ca mai exista si o a doua sansa la fericire. In cazul de fata e o relatie efemera, misterioasa si sa ramana asa dar in realitate cred ca fiecare femeie isi doreste sa fie dorita, surprinsa, apreciata si in scimb ea ofera dragoste, amor… nebunie pentru barbatul acela ca ii ofera ce ea isi doreste si cu siguranta el va fi castigat…

        Apreciază

      2. In cazul de fata e o relatie efemera, misterioasa si sa ramana asa dar in realitate cred ca fiecare femeie isi doreste sa fie dorita, surprinsa, apreciata…

        Poate ca ai dreptate 🙂

        Apreciază

    1. Te-ai razbunat pe ambii sau pe idee? Refulare?

      Ma intreb la ce ti-ar servi raspunsul 🙂 sa-mi creionezi profilul psihologic? sau poate la altceva? Chiar mi-e curios.

      Apreciază

      1. Cistigi pe contul metaforelor. Bun instrument – atita spatiu de manevra. Eviti provocarea. La ce-mi trebuie raspunsul? Tu stii. Consolidarea egoului. Tot ce facem e pentru asta.

        Apreciază

  1. Bun text, mi-a placut! Hahaha, m-am amuzat imaginandu-mi boschetara incaltata-n escarpini, „defiland” in fata amantului intarziat… 😀 😀
    Aaa, textul se incadreaza mai degraba in categoria de schita, decat de nuvela (zic si eu 😉 )

    Apreciază

    1. Aaa, textul se incadreaza mai degraba in categoria de schita, decat de nuvela (zic si eu )

      Daca zici, te cred. N-ai vrea sa vii cu niste exemple ca sa-mi pot face o idee ? 🙂

      Apreciază

      1. Aici e o definitie a nuvelei (http://www.limba-romana.net/lectie/Nuvela–Specia-literara-nuvela–nuvela-istorica/25/). Diferentele principale dintre schita si nuvela sunt: schita este de dimensiuni mai reduse decat nuvela; intamplarea redata e simpla si scurta; actiunea se desfasoara intr-o perioada scurta de timp si intr-un cadru comun; in schita se contureaza mai mult un singur personaj, caracterizat succint. Chiar nu e nicio problema daca scrii ca e nuvela, schita sau orice altceva… 🙂
        Apropo, nu mi se pare vulgar „muci”, „boschetara”… in viata de zi cu zi foarte aromonios se impleteste „glam-ul” cu vulgarul si Louboutin-ii cu „calosii” :d 😀

        Apreciază

  2. Pentru ca imi place cum e scris si pentru ca imi place si ideea imi permit , cu riscul de rigoare , sa fac o observatie . Cuvintele boschetara si muci nu se potrivesc in nuveleta ta pentru ca nu are din start un aer vulgar . Aceste cuvinte n-ar trebui folosite nici macar in vorbirea curenta . Nu sint sensibil si dus la biserica , dar , chiar nu merg . Poate in alt context… 🙂 In rest , e ok. , mi-a placut !

    Apreciază

    1. Iertata fie-mi indrazneala. De acord cu crisuadi, la fel si celebra fraza „barbatul porc” este lipsită de originalitate si ascunde multă infantilitate. In rest, un text frumos!

      Apreciază

      1. la fel si celebra fraza „barbatul porc” este lipsită de originalitate si ascunde multă infantilitate

        Pai de unde originalitate in vorbirea unui om care traieste sub stele, in vant, cu sticla de vin in san? Ca doar nu e vorba de doua ladies de pe Titanic discutand sarmant sub acorduri de vioara 🙂 E o expresie banala (avea dreptul sa fie chiar vulgara) iesita din gura unei boschetare. Mie imi pare firesc, dar cine stie, poate ca suna altfel din exterior 🙂

        Apreciază

    2. Cuvintele boschetara si muci nu se potrivesc in nuveleta ta pentru ca nu are din start un aer vulgar .

      Cu ce cuvinte le-as fi putut inlocui dupa parerea ta? 🙂

      Apreciază

  3. continuare! va rooooog! sau alt „episod’ macar! Am citit dintr-o suflare! prea scurt…clar si cuprinzator! la prima vedere pare trist…dar, viata ei dupa acea „lunga plimbare” se v-a schimba…aici deja in dependenta de scenariul imaginatiei noastre… :* :* :*

    Apreciază

  4. Blogdevineri
    Amuzantă lectura, vorba lui Porthos!
    Două observații: puteai spune în primul caz că ”își suflă secreția nazală, puțin vâscoasă, în batistă” și în al doilea caz că ” persoana fără adăpost momentan, ce rămăsese pe drumuri din cauza lu bărbat-su, cartofor înrăit și bețiv notoriu, ce-o bătea în fiecare zi din cauza geloziei, își târâia agale sacul cu…” 🙂
    Și o constatare: nu prea ești cunoscătoare într-ale băuturii! Eu, ca muschetar, nu pot totuși confunda ”o sticlă de tărie” cu o sticlă de vin roșu!! 🙂

    Apreciază

    1. Și o constatare: nu prea ești cunoscătoare într-ale băuturii! Eu, ca muschetar, nu pot totuși confunda ”o sticlă de tărie” cu o sticlă de vin roșu!!

      Am sa ma documentez binisor in vreun bar data viitoare 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s