Publicat în Monoloage

Adu-mi aminte…

Femeia care iubeşte e periculoasă.

Femeia care citeşte e foarte periculoasă.

Femeia care scrie e cea mai periculoasă.

Mă apucase o lene tomnatică într-o seară, încât numai să turtesc butoanele telecomandei mai aveam chef. Tăvălită pe canapea într-o poziţie de celibatar relaxat (aproape uitată), ţineam o tartină cu somon afumat puturos într-o mână (nimeni acasă, n-are cine spune fuuu, mama, ce mănânci acolo) şi cu altă mână schimbam a lehamite canalele. Într-un sfârşit arunc telecomanda şi mă apuc să torc la un episod din « Căsuţa din prerie » E clar, familia Ingalls, încolo încoace, pesaje bucolice, floricele pe câmpii, atmosferă de copilărie…

Ciulesc urechile la un dialog dintre Doamna Ingalls şi Mary. „Draga mea, cuvânta melodios viitoarea soacra mică, fiecare din noi are o viaţă înainte de căsătorie. O lume diferită. Când decidem să ne căsătorim, suntem obligaţi să părăsim vechea lume pentru alta. Una nouă.” Pauză de reculegere. Muzicuţă de fundal. „Mamăi, revine cu replică fata, dar John (viitorul gineraş, adică) are talent, scrie poezii geniale şi a fost acceptat cu bursă la Universitatea din Chicago, cum să cer de la el să renunţe la vis ?”  Rămân cu somonul în aer. „Aşă… deşteptăţică fată, n-am ce zice. Să vedem ce-a spune soacra mică”. Şi a răspuns. Ca o cumătră din Niorlăiţii-de-Sus. Mai întâi cu un oftat resemnat, apoi cu verdictul „Toată lumea, dar absolut toată lumea păţeşte la fel.”

Până la urmă a ieşit cum a cântat soacra mare. S-au adunat toţi cu batistele la gară şi au fluturat în urma trenului şi a lui John.

Nu prea am avut ocazia să-mi schimb convingerea că femeile sunt mai dispuse să sacrifice propriile vise decât bărbaţii. Cele de până la căsătorie, evident. Bărbaţii, măcar sunt încurajaţi de mame şi iubite. Câte situaţii inverse aţi văzut ? Câte fete sau viitoare soţii au fost încurajate să-şi urmeze visele ? Cele mai tainice. Năstruşnice. Nu, nu să facă studii ca să poată câştiga o bucată de pâine, dar să-şi urmeze vocaţia, talentul ? E o mare, enoooormă diferenţă !

Căsătoria pentru femeie nu e acelaşi lucru ca pentru bărbat. Foarte des se întâmplă că bărbatul părăseşte o mămică (care i-a suflat în corniţe şi să-i încurajeze pasiunile) şi se cuibăreşte lângă alta, o soţie credincioasă : „Şşşşt ! nu faceţi gălăgie, că tătuţu scrie!”

O femeie are timp pentru dezvoltare personală doar înainte de căsătorie sau …după ce cresc copii mari şi pleacă de acasă.

Mie mie-e oarecum uşor să discut despre asta. Chiar mi-e curios să observ fenomenul dintr-o parte. Cu telecomanda în mână. Eu n-am avut şi nu am un vis conservat în borcănel. Dar asta poate pentru că… hai, nici n-am ştiut că sunt capabilă de unele lucruri. Ironia destinului a făcut să aflu câte ceva abia după ce m-am măritat. „Adică, ia te uită, pot face fotografii frumoase. Hmm, ia te uită, ştiu să desenez. Cine ar fi spus ?” Când a văzut mama prima dată caii mei pe pereţi, la propriu, cai (desenaţi în creion roşu, spânzuraţi în cadre) pe pereţi, s-a oprit lângă cel mai melancolic şi a spus.

-Da tu, dragul mamei, nu desenezi rău.

– Îhî.

Apoi mama s-a foit oleacă pe loc, parcă încâlcită în nişte amintiri, apoi a spus :

-Eu tot am desenat bine în tinereţe.

-Când ? fac mirată. Sincer mirată. Care tinereţe, mama ? Încerc să-mi amintesc când am văzut-o pe mama cu creionul sau periuţa în mână. Am văzut-o, da, cu peria de var, cu peria de vopsea… Reparaţie, reparaţie  „aici trebuie de acoperit şi dincolo că ploaia a ros lemnul de la ferestre… nu-i frumos, trebuie să fie curat şi îngrijit…”

-Eiii…. până a mă căsători, răspunde cochet mama.

Şi eu oftez. Îhî.

Da, se întâmplă să trăim decenii, o viață lângă cei dragi şi doar întâmplător (sau niciodată) aflăm (sau nu) ce visuri tainice au îngropat în lumea lor, înainte de lumea noastră.

Rămâne să descopăr, întâmplător sau niciodată, de unde se trage grafomania mea. Aici mama nu ştie să răspundă, că cică deja a fost chestionată asiduu. În zadar.

***

„Tu ştii, îi zic uneori soţului, îmi place să scriu, dar eu mă tem…” Mă tem de o singură întrebare. Şi ea trebuie să apară în mod inevitabil. În eventualitatea unei publicări n-aș putea să răspund la « Cine a scris în familia dumneavoastră ? De unde vi se trage…hm… talentul ?» Căci cum e moada la elita noastră? Trebuie să ai în dotare măcar o pereche de bunei intelectuali (nu contează că veceul e în fundul grădinii, sub nucar, ca la toţi ţăranii) abia după asta să îndrăznești să te publici. Buneii mei, ţărani sau ciobeni, nu ştiau nici să-şi pună numele pe hârtie. Şi, culmea ! Maică precistă, cum ai îndrăznit să nu-i depotezi în Siberia ? Cu mărinimia Ta, Doamne, mi-ai tăiat toate şansele de autor. Căci azi, dacă nu scrii/descrii/răsscrii/boceşti/pomeneşti/plângi/aminteşti despre bunei şi neamuri deportaţe (OBLIGATORIU), sau peripeţii în regimul sovietic/comunist (AI ÎNTÂRZIAT, oricum) sau aiureli postmoderniste (citeşti o frază şi te întrebi nedumerit: oare autorul s-a tâmpit sau îi crede pe cititori tâmpiţi ?), mai bine stai smerit într-un colţişor cu nasul în buric.

După mine, hai, fiecare e liber să scrie ce vrea şi după cum îi cântă felomelele în tărtăcuţă. Numai că o dată riscul asumat, nu te mai plânge că tinerii nu-ţi caută cărţile. Că la lansare îţi vin doar neamurile şi cunoscuţii care aşteaptă de la tine o recenzie „cu nume” în schimb. Tinerii au păşit de mult în alt secol, alt mileniu. Generaţia nouă e plictisită până la vomă de sindromul intelectualilor basarabeni « mioara bătută de soartă».

***

Dar să revenim la somonul puturos. La norocul sau nenorocul naşterii unui talent, aptitudini sau pasiuni.  Mai mult decât talentul unui om eu preţuiesc oamenii lângă care se nasc talentele. Că nu e de ajuns să zici : „Sesam, deschide-te !” Oamenii lângă care talentele țășnesc la suprafaţă sunt mai rari ca perlele de Tahiti. Mai degrabă întâlneşti specimene care ţi le inhibă, le îngroapă adânc, că nu mai izbutesc să iasă nici în a şaptea generaţie.

Înainte când îmi spunea cineva că scriu bine, mă bucuram. Acum mă întristez. Oamenii nu ştiu că eu nu folosesc nici 5% din capacităţile mele. Eu banal nu am destul timp pentru ceea ce-mi place şi pot face. Eu nu am soţie (ca scriitorii bărbaţi-eroi ai neamului) care să-mi spele colţunii, chiloţii, să-mi calce cămăşile şi cearşafurile, să-mi facă tartine de drum, borş, plăcinte sau cozonac cu nucă de Paşti. N-am dădacă care să facă lecţiile cu copilul, să-i citească poveşti, să-l distreze în timp ce eu scriu. N-am argaţi, pe care să-i las să-mi construiască gospodăria, în timp ce eu m-aș plimba cu trăsura pe urlaţi ca să adun subiecte proaspete din târg. Eu lucrez 8 ore pe zi. Am altă meserie. Şi, într-un final, vorbesc cu totul altă limbă decât cea în care scriu. Un deceniu deja.

În acelaşi timp, n-am dreptul să mă plâng. Nici măcar nu îndrăznesc să compar destinul meu cu sute de mii de destine de femei sclave. Conştiente sau ba.

Să vă spun cum s-a născut „talentul” meu? Mai banal ca o ploaie de Bruxelles. Mai întâi soţul a cumpărat o maşină de spălat, apoi o maşină de spălat vase, iar într-o zi m-a întrebat:

-Roz sau alb?

-Alb. Da ce anume?

Mi-a adus un laptop şi mi-a spus: „Scrie!”

Şi eu scriu. Seara târziu, noaptea sau în weekend. Dar nu scriu când îmi vine mie. Oamenii aleargă după inspiraţie, eu îmi bat joc de ea. Îi bag pumnul în gură, pentru că „nu acum, acum am de făcut asta şi asta…”

Aştept să îmbătrânesc…

Să mă lase toţi în pace. Toţi. În afară de cititori.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

36 de gânduri despre „Adu-mi aminte…

  1. mi-am amintit ca eu am vis la borcanas 😀 foarte realizabil, dar pentru ca imi pare atat de frumos, intind momentul realizarii, de teama ca upa asta nu voi mai avea asa vis frumos 😀

    Apreciază

  2. ma tem ca nu voi rezista de la atata fericire 😆 numai cand imi imaginez .. imblu zambind tamp ,, dar s-o mai si fac?
    si mai este partea verso a medaliei: daca visul realizat nu-mi va aduce atata bucurie, pe cat imi imaginez? daca nu va schimba nimic?
    tin minte cum imi povestea un cunoscut despre prietena sa: a facut fata economii, calcule, socoteli, caci isi dorea o masina. a ei. cumparata de ea. a ales-o personal, dupa gust si pret etc; ca atunci cand s-o vada in ograda, sa planga de tristete.. caci nu simtea nimic.. nici pomina de bucurie.

    Apreciază

    1. Bun 😛 inseamna ca o lasi frumusel in borcanel, iar mai tarziu s-o transformi in poveste numai buna de depanat in fata nepotilor; la gura caminului, intr-o seara cu ninsoare si liniste 🙂

      Apreciază

  3. despre talent vorbind…stii ca acum au si begienii emisiunea cu talentele si urmand trendul au hotarat astia de la scoala lui fiu-meu sa caute talente printre elevi. Au primit fiecare sarcina sa pregateasca un numar – sa arate tuturor talentul (sau cel putin in ce sunt buni).
    Copilul meu s-a chinuit sa adoarma vreo cateva nopti in cautarea talentului personal si ne tot intreba ce talent (e) are. Desigur eu ca orisicare mama imi consider copilul cel mai cel mai dar cand am ajuns sa caut in propriul copil un acel 1 lucru – unicul care s-ar numi talent – m-am blocat … Noi ii tot spuneam uita asta poti, uite asta stii. Nu era nimic bun din ce i-am propus, probabil din cauza ca si alti copii pot si stiu acelas lucru sa faca, si na, nu il vedea el ca talent…

    Cel mai probabil talentul nu il iti poti forta sa iasa din tine, el sau este sau nu-i. Doar nu poti sa zici uite eu vreau sa am talent in asta si ma apuc de muncit. Stiu ca este vorba talentul e 10% restul e munca dar daca nu le ai pe cele 10 % le poti oare aduna pe restul ? Poti doar sa ajungi sa fii bun in ceva, atat. Mai pe scurt,, mai bine ma opresc ca acusica incepe lectia de filozofie 🙂

    O zi frumoasa dupa cum au promis si la radio, pana la 26 grade la sf de Octombrie, in Belgia!

    Dar idea era ca tu ai talent, chiar daca nu ai timp destul sa ii dedici. Principalul e sa il ‘intretii’ scriind. Eu te citesc cu placere 😉

    Apreciază

    1. stii ca acum au si begienii emisiunea cu talentele si urmand trendul au hotarat astia de la scoala lui fiu-meu sa caute talente printre elevi. Au primit fiecare sarcina sa pregateasca un numar – sa arate tuturor talentul (sau cel putin in ce sunt buni).

      Fic-mea priveste cu mare interes emisiunea, n-o pot alunga la culcare. Da stii ca e bine ce fac. Lasa sa caute 🙂 Cine cauta gaseste.

      Nu era nimic bun din ce i-am propus, probabil din cauza ca si alti copii pot si stiu acelas lucru sa faca, si na, nu il vedea el ca talent…

      I-au luat pe neprins de veste 🙂 Sunt sigura ca intre timp au sa iasa talentele in relief. Dar deja e bine ca cineva le pune intrebarea.

      O zi frumoasa dupa cum au promis si la radio, pana la 26 grade la sf de Octombrie, in Belgia!

      Da, e o vreme exceptionala. Eu de ieri am o pofta stranie: sa-mi cumpar o rochie inflorata si sa ma plimb prin parc ca o lady :mrgreen:

      Eu te citesc cu placere 😉

      Merci, Nata 🙂

      Apreciază

  4. la voi in Brux magazinele lucreaza pana tarziu asa ca nu astepta, du-te si iti cumpara rochia ca vremea buna, tu stii, aici nu tine mult 😉 Si apropo, rochia nu trebuie sa fie neapart una scumpa, ai vazut cum Matilde s-a dus in Turcia in rochie de la Zara de 50 de euro 🙂

    Apreciază

    1. ai vazut cum Matilde s-a dus in Turcia in rochie de la Zara de 50 de euro

      Inca nu 🙂 Dar daca Mathilde a indraznit, apoi eu matinca chiar de la piata am sa mi-o cumpar; ca e clar ca numai o data am sa reusesc s-o port 🙂

      Apreciază

      1. Ohoo! Astea-s femei parca? Rusine! :mrgreen: (Merci)

        Aux Etats-Unis aussi Michelle Obama a été vue portant une robe signée de la marque américain Gap. Son prix ? À peine 30$ (22 €). Même chose pour Kate Middleton, l’épouse du prince William d’Angleterre. Pendant les Jeux Olympiques de Londres, la jeune femme est apparue en public vêtue d’une robe coûtant 45 €.

        Rochia e frumoasa. Şic. N-am ce zice 🙂

        Apreciază

  5. Dupa cum se vede trendul e pus pe roate, cine are cea mai ieftina rochie 🙂

    vezi ca ‘criticii localnici’ o improasca cu acid, cica daca tot zice ca a ales o rochie nu scumpa sa arate ca e solidara cu criza atunci de ce nu a ales o creatie belgiana (pentru promovare si sprijin) dar una spaniola 🙂 Daca mai gasesti prin vre-un magazin din Belgia rochia asta sa stii ca ai noroc, cica a fost vanduta ca panea calda 🙂

    Apreciază

  6. Si mie imi venea sa-l pup pe al meu sot cand mi-a trimis niste linkuri de la masini de cusut si ma intrebat „De care?” Talentul e de la mama, dar ea sarmana, n-a avut niciodata o masina de cusut, le facea pe toate de mana.

    Apreciază

  7. Da interesant subiectul cu talentele/ visele din borcan… Si ai dreptate, odata cu mariajul, cat de moderna n-ar fi si cate posibilitati nu ar avea tanara nevasta si conul mire, tot doar femeile isi „pun basmaua pe cap”, si de multe ori renunta la vise/ hobby-uri, ca da, ma rog, e „femeie maritata” deja, alte responsabilitati…
    Eu am facut o lista cu locurile unde vreau sa merg/ calatoresc si o lista cu ce as vrea sa fac 🙂 si ma bucur ca din fiecare lista am reusit cateva puncte sa le tai 😉

    Apreciază

  8. Eu tot n-am sa inteleg cine-l pune pe om sa se casatoreasca , nu cumva zice atunci ca de buna voie si nesilit de nimeni ? A ? Nu cumva te casatoresti ca il iubesti de nu mai poti si este cel mai important lucru al momentului ? Aaah , ca pe urma dispare iubirea si-ti dai seama ce-ai facut , asta-i alta treaba ! Cine te pune sa faci lucruri cand ai mintea alterata , caci iubirea este o stare alterata a mintii…? un lucru il faci sau nu ! Nu poti sa vii dupa si sa te plangi . Daca ai un vis depinde de tine daca il urmaresti sau nu . Nu te poate impiedica nimeni de pe pamant sa-ti urmezi visul , decat tu insuti !
    Sper sa nu-mi iei in nume de rau comentariul , dar nu poti sa vii acum , in secolul in care traim si sa faci caz de prejudecatile sociale care guverneaza casnicia . Viata nu ti-o oranduiesti ca sa te privezi de bine , sacrificandu-te pentru ceilalti . Nimeni nu te obliga sa faci asta . De aceea avem ratiune , ca sa facem alegeri in cunostinta de cauza . Faptul ca mi-am crescut copilul atata timp si mi-am spalat si calcat , am facut-o pentru ca asa am vrut si asa era normal si nu pentru ca m-am sacrificat sau mi-am reprimat visul de a picta si de a desena ! Il lasam la soacra , ma duceam si faceam portrete , veneam acasa si ma apucam de pictura il culcam si tot asa a doua zi . Sacrificiu ? Ha , viata pur si simplu , fara literatura:) Niciodata cei din jur nu sunt vinovati de ce ti se intampla-n viata .

    Apreciază

    1. Sper sa nu-mi iei in nume de rau comentariul , dar nu poti sa vii acum , in secolul in care traim si sa faci caz de prejudecatile sociale care guverneaza casnicia .

      De ce sa iau in nume de rau? 🙂 Eu am descris ceea ce observ. Din pacate, in viata reala n-am intalnit femei ca tine, adica hotarate si decise sa mearga pana in panzele albe dupa vis. Poate tine de caracterul/firea omului? Habar n-am. Stiu numai ca artistii sunt oameni vulnerabili si sensibili. Un om care creaza isi pune foarte multe intrebari. Inclusiv daca are sau nu talent. Daca nu cumva e un capriciu. Cauza din care e foarte usor sa-l descurajezi. Nu fiecare ar arbora drapelul pe tanc si s-ar porni sa dobandeasca ceea ce-i apartine de la viata. Cati oameni, atatea feluri de a se manifesta.

      Ceea ce am descris mai sus as putea rezuma in cateva cuvinte: nu exista oameni fara talente, unii pur si simplu n-au avut norocul sa intalneasca sursa de inspiratie. La timpul potrivit 🙂

      Apreciază

      1. Stiu ca pare aiurea…M-am despartit si am locuit tot langa fosta soacra . Asta a fost „norocul” meu , puteam sa las copilul cat eram la job . Ea era la celalalt.

        Apreciază

      2. Acum am sa stiu ca esti Adrian 🙂 Da, o soacra poate fi sau un noroc mare sau o catastrofa. Tie, dupa cate descrii, ti-a mers:)

        Apreciază

  9. eu am crescut mai mult cu bunica (pana la 7 ani) si ea desena. atat de frumos. stii, eu saream intr-un picior in jurul ei si o intrebam, da’azi cand desenam? si ea isi lasa trebuirile si mergea sub un prasad (cand era vara) iar iarna langa soba si desena tot felul de eroi din povesti. am un intreg album. sau scurs mai mult decat 2 decenii de atunci. si pastrez albumul. mi-a fost transmis si mie talentul. desenez si eu. numai ca eu desenez cand vreau sa ma eliberez de tot ce inseamna fiecare zi, cand vreau sa fiu in linistea mea, atunci imi intind pe jos tot felul de foi, periute acoarele etc etc si desenez. sper sa fac asta si dupa casatorie. pur si simplu ai nevoie uneori sa fii in lumea ta (fie ca desenezi, fie ca scrii, fie ca crosetezi sau faci altceva care iti face placere) eu acum cred ca in zilele noastre, casatoria nu ne mai schimba…

    mi-a placut si mie rochia Mathildei. cred ca voi face si eu une petite promenade prin magazine…dacao gasesc si ma avantajeaza modelul, mi-o cumpar si eu…as fi vrut una rosie…:)

    dar tu scrie, scrie …nu astepta sa imbatranesti…noi si acum nu te lasam in pace si vrem sa citim ce scrii 🙂

    Apreciază

    1. pur si simplu ai nevoie uneori sa fii in lumea ta (fie ca desenezi, fie ca scrii, fie ca crosetezi sau faci altceva care iti face placere)

      Adevarat. Fiecare om ar trebui sa aiba timp pentru lumea lui (si numai a lui)

      mi-a placut si mie rochia Mathildei. cred ca voi face si eu une petite promenade prin magazine…dacao gasesc si ma avantajeaza modelul, mi-o cumpar si eu…as fi vrut una rosie…:)

      Rosie n-am vazut:)

      dar tu scrie, scrie …nu astepta sa imbatranesti…noi si acum nu te lasam in pace si vrem sa citim ce scrii

      Macar o data pe saptamana, dar tot nu ma opresc 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s