Publicat în Creatie proprie, Povestea de vineri

Roşu stins

(Povestire)

Maşina a încetinit lăngă semaforul cu o inimă roşie: un decupaj negru, în formă de inimă, lipit pe ochiul aprins al semaforului. O glumă hormonală, născocită de studenţi, acum trei ani. Semafoarele din zona universităţii libere ardeau inimă roşie de ziua îndrăgostiţilor. De atunci, vântul şi ploile cronice de la Bruxelles au sfâşiat decupajul aproape de la toate semafoarele. În afară de semaforul A 012.

Ploaia de octombrie lovea cu stropi reci parbrizul. În colţul drept al sticlei zăreai ca printre lacrimi inima. Udă, rece, turtită de stropi de sânge. O aşteptare matinală, somnoroasă, resemnată.

Maşina din stânga, un Volkswagen Golf 4 negru, se legăna suspect. Mi-am mutat privirea înăuntru. Un cuplu de tineri se certa, gesticulând nervos. El, flăcău chipeş, brunet bine clădit, cu ochi roşii de oboseală, încerca să-şi cuibărească bărbia nerasă, abia stăpânită de emoţie, într-un fular împletit, gri. Ea, o fetişcană gălăgioasă şi prea energică pentru ora 7:40. Nici frumoasă, nici urâtă. Mai întâi îi simţeai prezenţa, abia după aceea te fermeca cu perechea de ochi verzi pierduţi într-un nouraş de cârlionţi negri. Un contrast formidabil.

N-aveam cum să le aud replicile, însă efervescenţa lor, tinereţea lor explozivă, aproape tiranică,  mi-a declanşat în minte două voci cunoscute. Până la un junghi în coastă.

***

În vara aceea au văzut pentru prima dată marea. Împreună. Prinşi de mână, aşa cum visau cu atâta dor în toate răvaşele scrise la distanţă, în nopţi de neastâmpăr, de nesomn. De două ori pe săptămână. Marţi şi vineri. Şi visul lor devenise realitate. Cu cel mai râvnit martor al fericirii lor- marea. Proaspăt căsătoriţi (abia dacă se uscase cerneala pe certificatul lor de căsătorie) şi ameţiţi ca doi căţălandri scăpaţi la libertate legală. Ooh, marea e iubire… Aşa parcă scriau poeţii.

Dar marea plângea, nu se bucura deloc. Toate trei săptămâni cât au stat în răsuflarea ei a plouat necontenit. Când mărunt, când nervos, când puternic, parcă în ciudă. După prima săptămână de poezie consumată au dat buzna certurile. Mai întâi în glumă, apoi … oh. Au urmat reproşurile. Uşoare, grele, directe, ucigătoare. Cu voce stârnită, cu gesticulări nervoase. Se răneau reciproc cu durere, cu răutatea pe care ţi-o inspiră dezamăgirea. Tinereţea încă nu ştie să aleagă cuvintele. Încă nu ştie să nu le atingă pe cele care ucid instant.  Ea se bucură, ca o dezlănţuită, când le lansează ca pe nişte gloanţe. În viteză, bine ochit, excelent ţintit… drept în inimă. Baaam ! Țăndări.

S-au întors obosiţi, cu bucuria lăuntrică că n-au să mai revadă marea care le provocă atâta silă. Fiecare a tras la casa lui. La patul lui. La mămica lui, cu ceaunul de mămăliguţă şi lapte dulce.

E uşor să ucizi o iubire.

E suficient să-i dai libertate. Cât mai multă libertate. Atunci, nu mai ştie, preafericita, pe unde s-o apuce de atâta bucurie. Se desprinde ca frunza din pom. Mai întâi valsează în aer, uşor, graţios. Trecătorii o privesc încântaţi, poeţii se grăbesc să-i dedice poezii… oh, ah, pare că va pluti o veşnicie în văzduh, dar, prea degrabă va atinge pământul, ploile, frigul şi mătura scorţoasă a destinului care o va arunca la gunoi. Ca pe multe alte frunze. Iubiri veşnice şi ele.

***

Inima semaforului s-a stins.

Şi poate… încă multe lucruri au luat sfârşit odată cu ea.

11.10.12

Lilia Calancea

Bruxelles

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

12 gânduri despre „Roşu stins

  1. nu stiu nimic mai trist decit o zi cu ploaie la mare,cind apa e sura, ploaia e sura,cerul e sur si toata tristetea si gri_ul acesta ti se devarsa asupra ta si te gindesti ce naiba faci aici si incepi sa iti pui tot felul de intrebari existentiale ….. asa ca nu stati pe malul marii cind ploua, e pericol pentru sanatatea psihica!!!!!

    Apreciază

    1. diana, dar tu ai incercat nu doar sa privesti marea , cerul , totul in jur atunci cind ploua dar si sa te scalzi in ea , iti spun eu, e o senzatie pe care nu am mai simtit-o niciodata, un moment unic, e ca si cum marea te-ar inghiti dar totodata te-ar cuprinde in bratele ei puternice. Si pin’la urma nu-i chiar atit de sumbru precum pare 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s