Fidelitate post mortem

Monoloage în cinci acte.

Puțini dintre cei pe care noi îi credem fericiți, sunt fericiți cu adevărat (Anaxagoras) 

Actul 1

Stând pe gânduri într-o zi la aer curat, mi-am zis că există o meserie pe care n-aş putea s-o practic : femeiuşcă veselă, cu tricolor pe-o ţâţă, cu părul şi zâmbetul încleiat, repetând ca un papagal, cu pauze solemne şi salivă înghiţită în tact, un discurs despre valorile familiei în faţa mirilor şi alai & Co.

Mă tem că n-aș putea să mă abţin de la sarcasme savuroase şi anume de la treaba asta cred că era să mi se tragă sfârşitul carierei. Asta în cel mai bun caz. Pentru că …în ceas rău, sporesc șansele să fiu flocăită și de soacra mică.

De mire nici măcar nu aduc vorbă. Băieţii se autosesizează repede. Toată lumea ştie. Cât despre partea feminină a alaiului…le dârdâie sutienii sub rochiile fâlfâite pe covorul stării civile de frică ca…nu cumva…Doamne păzeşte, ptiu de trei ori în sân, să i se limpezească mintea flăcăului înainte de semnătura capitulării. Că nu degeaba îl sprijină stâlp vorniceii prin părţi cu pahare de vin. Tradiţiile moldoveneşti au subtexte strategice. Să nu le subapreciem.

Dacă ne desprindem de descrierea caricaturală de mai sus și socotim că o nuntă din două se termină cu divorţ, meseria de care mă feresc îmi pare de o vulgaritate şi prefăcătorie fără egal. Doar cu silă biruită mai e chip să priveşti turmele de mirese şi miri, înflaţi în pene şi paiete, care te fac să pomeneşti vorba lui Voltaire.

Lumea aceasta, teatru de orgoliu și de rătăcire, e plină de nefericiți care vorbesc despre fericire.

Actul 2

După tradiţia seculară, la o nuntă moldovenească, toată lumea le doreşte tinerilor însurăţei FERIŞIRE. După al treilea pahar de vin şi al doilea ciolan de porc, partea feminină (cu sutienul deja relaxat) le doreşte AMOR şi copii rezultaţi din el. Partea bărbătească (cu cravatele slăbite sub a doua bărbie şi deja pătate de olivier) le doreşte BANI.

După a treizeci şi treia horă învârtită pe tocuri de 14cm, se mai trage la microfon vreo druşcă ameţită (normal, după atâta zghihuială) să le dorească o CASĂ de piatră. Şi-i trage o chiuialăăăă, ca să nu se prefacă vorniceii că n-au auzit-o.

Până la dezbrăcatul miresei şi după (timing-ul ideal), în viaţa mea de până la 35 de ani, n-am auzit (dar poate am fost surdă sau mă învârtea un flăcău în horă) la nicio nuntă să iasă un om treaz la microfon şi să spună ce gândeşte. Curat, răspicat şi creştineşte. CE rămâne din FERICIRE, AMOR, CASĂ de kiatră, dacă nu există FIDELITATE ?

„Ptiu, Doamne iartă, luaţi-i, bre, microfonul!!!” L-ar lua pe sus cumetrii şi nănăşăii: „Taci uăi, Grişa, nu strica nunta !!! Ai oleacă de respect faţă de socrul mic, şi-aşa s-o cheltuit omul… Turnaţi-i, măi, cineva un pahar de vin! Galea, fă, pune omului nişte găluşi în faţă!!!”

Mimarea fericirii ascunde tragedia infidelităţii. (Betty Marcovici)

Actul 3

Oamenii se prefac că pot trăi fără lucruri esenţiale, de frică să nu pară ridicoli într-o societate în care moravurile au devenit mai uşoare ca aerul. La un Grişa treaz şi cu principii, se găsesc 66 de cumetri (cu păcatul pe căciulă) care să-i lămurească pe dejte şi în ulcioare de vin, că …nu se cuvine unui bărbat să aducă vorbă despre credinţă şi loialitate faţă de o muiere. „La muierile estea, numai arată-le cât de treabă eşti…lua le-ar benga! Dumnedzăii mamei lor. Ia toarnă, măi, un pahar, că m-am enervat”.

Fidelitatea nu e un subiect pe care-l poţi discuta cu oricine. De fapt, nici nu prea ai cu cine. Azi e un handicap. E anormal printre normali. Mai degrabă găseşti pe cineva care ţi-ar vorbi despre infidelitate. Neîntrerupt. Oamenii ăştia, de obicei, îs cuvântăreţi tare. Fie că au fost răniţi, fie că au rănit, pentru că au fost răniţi…

E trist să vrei să fii fidel şi… să nu mai ai cui. Doi bănuţi costă fidelitatea ta.

Dragostea adevărată e ca o nălucă. Mulți vorbesc de ea, puțini au văzut-o. (François de la Rochefoucauld)

Actul 4

Eu am înţeles de ce unii oameni nu citesc cărţi de dragoste. Deeeloc. Iubirea a apărut înaintea cuvintelor. Unii oamenii sunt capabili să trăiască iubiri mai mari decât cele mai făimoase romane de iubire. Iubirea lor vie e de o mie de ori mai intensă decât toată literatura universală de la origini, care pentru ei e doar o maculatură. O pierdere de timp preţios.

Eu am înţeles la fel de ce oamenii care sunt gata zile întregi să-ţi dovedească că … „Aşa-i firea omului sănătos, să înşele. C’est la vie. Sau accepţi să navighezi pe valurile resemnării, sau te chinui o viaţă”,  oamenii pentru care infidelitatea e la ordinea zilei, anume ei caută refugii în cărţulii, seriale şi filme despre iubire veşnică cu un singur partener. Pe ascuns, desigur. Că-i ruşine ziua să te declari „evoluat şi deschis la minte şi craci”, iar noaptea să visezi la excluzivitate.

Orice om sincer cu sine însuşi visează la exclusivitate. Orice.

On ne badine pas avec l’amour. (Alfred de Musset)

Actul 5

Incredibil îmi pare cum unii oameni sunt infideli în timpul vieţii, iar alţii rămân fideli chiar şi după moartea partenerului.

Nu era să aduc vorbă de fidelitate (că nu-s inconştientă să tulbur apele chiar în sezonul nunţilor) dacă nu era să descopăr recent un fenomen pe viu, în carne vie.

Când priveam filmul „Amantul”, am apăsat pe pauză ca să reflectez oleacă la partea în care chinezul îi povestea fetei despre taică-său. „După moartea mamei, tata nu face nimic. Stă întins zile întregi şi fumează opium. De 10 ani”.

Într-un film, rareori impresionează un detaliu ca acesta. În viaţă, da.

Săptămâna trecută vorbeam cu cineva care pleca la o şedinţă cu psihiatrul său. De două ori pe an trece pe la el ca să-i prescrie antidepresante. De 11 ani persoana data trăieşte pe antidepresante. Tot atât timp s-a scurs la moartea partenerului. N-o interesează nimic. În afară de cifrele cu care operează la lucru şi sudoku pe care îl rezolvă în week-end cu perdelele trase. Nu poate să-şi ia zilele. N-are curajul. Aşteaptă ca pe o binecuvântare ziua în care va fi bătută prima ţintă în sicriu.

„Noi ne-am iubit prea mult. Imposibil de descris”

Oamenii iubesc diferit. Unii, ca muritorii. Până la primul/prima amant (ă). Alţii, ca zeii. Până la veşnicie şi dincolo de ea.