Publicat în Amintiri din Grecia, Autopsia cuplului, Limba soacrei

Zeiţe sau sclave

Poţi învăţa să ţinteşti, poţi învăţa să te baţi, dar nu vei găsi o armă mai puternică ca feminitatea. (Din filmul Nikita)

Rar când într-o vacanţă, un mascul ar putea să-mi ancoreze privirea. Numai dacă nu apare nud ca Apollon du Belvédère(prefer până la buric) şi eu după trei păhărele de ouzo. Fără ouzo, nu mi-aş încorda privirea nici măcar pentru 7 secunde. Grăiesc ca o babă la gura sobei, dar ce să-i fac dacă odată cu batrâneţea ochiul începe să trieze grâul de neghină. Caută esenţialul. Dacă-l mai găseşte…

Pentru că mă aflam pe o insulă aproape pustie, împânzită de curenţi maritimi, era firesc să mă agăţ de ceva mai nestandard, mai nelalocul lui, urmată de o reacţie tipică : « Bre, nu cred. Iarba nu-i aşa de verde cum pare. Eu îs născută într-o ţară, unde doar aparenţele contează. Nu mă nebuneşti tu pe mine cu un gazon verde de plastic ».

Stăteam întinsă, semiculcată pe două scaune de pe o terasă cu vedere edenică. Sorbeam alene un Perrier cu gheaţă şi priveam salba de yacht-uri luxoase ancorate egal, ca perlele pe gâtul turcoaz al portului din Inousses. Vântul sărat ciufulea busuiocul din ghiveciuri… În rest, peisajul se prăbuşea dulce într-o linişte infinită, albastră.

Nu mă grăbeam nicăieri. Nu mă aştepta nimeni. Mă legăna o senzaţie de eternitate împăcată.

Mai era să adorm cu paiul în gură când m-a trezit un scâncet de sugar. La depărtare de trei mese, un bărbat de vreo 35 de ani îi dădea sugarului apă din biberon. Alături, soţia vorbea cu o fetiţă de vreo 5 ani. Nimic deosebit. O familie de localnici greci. Probabil de armatori.

Dacă nu era să trândăvesc pe terasă trei ore şnur, poate că nu era să remarc implicarea excesivă (după standardele mele, căci bărbatul traia lucrurile firesc) în grija fetelor sale (între timp am auzit că sugarul era fetiţă). L-am întâlnit la veceu cu fiica de 5 ani (îi spăla mâinile), l-am văzut cum schimba pampersul sugarei, cum îi fredona un cântecel … cum una… alta. Tătic devotat şi aplicat. Mă rog.

Însă … mi-a atras în mod deosebit un contrast în tot peisajul ăsta. Bărbatul, deşi se dădăcea cu copii, emana o virilitate ieşită din comun. Mă dureau ochii de atâta vigoare, jur (în capitalele europene m-am deprins să văd mai mult bărbaţi leşinaţi în pantaloni strâmţi). Corp sportiv, bine cladit, haine albe ce scoteau în evidenţă un bronz maritim, viguros. Apucături şi reacţii de lup de mare. Poate pentru că privea atent marea prin ochelarii de soare, după care intuiai o privire vigilentă.

Fraza care m-a trezit definitiv şi după care am început să-l spionez concret şi hotărât cu ochelarii mei de poliţist, era adresată proprietarului restaurantului cu terasă :

-Totul e gata de plecare. Mâine în zori ieşim din port.

Celălalt i-a susţinut replica arătând spre yacht-urile luxoase. “Lupul de mare”, discutând chestii tehnici navale, nu lăsa nicio clipă sugarul din braţe. M-am uitat la mă-sa. M-au interesat dintotdeauna femeile pe care şi le aleg bărbaţii de mare. Şi poate invers. Ar fi straniu să mă intereseze vreo soţie de beţiv, curvar sau politician. În peisajul în care mă aflam prostia femeiască îmi părea foarte departe.

Era o femeie subţire, drăguţă, un pic somnoroasă (ca mine) şi care sorbea relaxată un café frappé.

Modelul de paternitate (dificitar în mediul în care am crescut eu, de asta mi-a atras atenţia) l-am revăzut în copy-paste în vaporul de la întoarcere, mult mai încarcat de pasageri. Localnicii de pe Inousses iau vaporul spre Chios, iar de acolo fac corespondenţa spre Atena, cu croaziera sau avionul. Că tot nu aveam ce face în timpul călătoriei, stăteam ţeapănă, fata îmi adormise în braţe, priveam mulţimea de tătici care parcă organizau un concurs « Care e cel mai atent tată de pe vapor ». Unul umbla cu biberonul, altul cu jucărica, al treilea cu legănatul… Aici m-a îmboldit gândul din seria « da la noi gazonu-i verde » (din abzaţul doi).

Priveam şi tot nu-mi venea a crede că nu iese nimeni la fumat prin colţuri, la băut bere şi pişat după bărcile de salvare, la agăţat ţâţe cocoţate şi fuste scurte (că erau destule lăngă plajă). Nu se smuncea nimeni să-şi scoată zgarda de la gât, cu faţa chinuită de martir şi de tată. Oamenii primeau plăcere de la viaţă, de la familie şi, mai ales, de la copii. Cu un aer cât se poate de firesc. Natural ca un răsărit de soare.

La un moment dat reflectam ironic că poate a tunat Sfântul Neculae (patronul marinarilor) şi i-a adunat pe toţi lângă mine, că parcă m-aş teme să generalizez pentru o ţară întreagă. Pe femeile de pe vas însă le-am felicitat în gând. Femeile astea au făcut demult revoluţie. Nu în piaţă. Ci în familiile lor. Nu de 20-50-100 de ani, ci de generaţii întregi de mame şi soacre care şi-au învăţat fiii nu numai să stea la cârma unui vas (că tot eram pe insula de armatori), dar să şi simte când sugarul vrea apă. Şi probabil că nu cu vorbe de primate : « Las că fac eu singurică », « las că eu ţin mai bine biberonul”, « de copil am grijă eu mai bine », « pe voi, bărbaţii, numai să vă laşi cu copii » blablabla…. Ca, mai târziu, bătrâne şi chinuite să aibă drept de reproş copiilor « mama v-o crescut, s-o chinuit singurică, pâinea de la gură o rupt-o … da voi ?». Dacă le întrebi (şi nu fiecare îndrăzneşte) « Da unde a fost tata ? La război, la băut, la curve ? De ce singurică ? De ce atâtea sacrificii ?» rişti să te alegi cu un blestem frumuşel pe cap şi statut de persona non grata în familie.

Şi uite că atunci când mai ieşi din ogradă, din sat, din ţară, descoperi nedumerit că se poate şi … altfel. Că maternitatea nu e un statut de mucenic, când e împărţită la doi. Asumată în egală măsură. Nu în concurenţă (eu mai bine mă pricep), ci parteneriat (să împărţim grijile şi plăcerea în doi). Că există femei (isteţe !) care au înţeles de mult şi transmit din generaţie în generaţie că cel mai scump dar (nu sacrificiu inutil) pentru copii săi este copilăria fericită. Cu o mamă şi un tată prezent (de la primul sughiţ). Disponibili şi protectori ambii în orice moment. În egală măsură. Că femeia nu deţine monopolul asupra copilului. Că bărbatul nu este doar un distributor de bancnote.

Cât de mult nu şi-ar dori o femeie (şi femeile au tendinţa asta maladivă, oh là là !) ea nu poate înlocui prezenţa tatălui. Nu poţi învăţa copilul să zboare cu două aripi drepte, sau două aripi stângi. Pentru un zbor lin şi frumos, orice copil are nevoie de aripi diferite (una de la mama şi una de la tata) care îi asigură un echilibru sănătos de planare.

Femeile deştepte de la Inousses m-au convins pe solul lor că puterea femeii nu e în obsesia de a ajunge la cârma unui vas, ci de a-i pe face bărbaţii (de la cârmă ) să nu uite că familia e cea mai importantă destinaţie a lor.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

35 de gânduri despre „Zeiţe sau sclave

  1. Oi, Soacra, ai palit taman taman la subiect. Eu am o mama care a facut toate sacrificiile despre care vorbesti, iar tata era in destinatiile bine stiute. Mama ma impinge sa-i urmez exemplul, sa ma rup in sapte pentru facultate, serviciu, independenta financiara si emotionala; intr-un cuvant: barbat in corp de femeie. E greu, stii, sa-i explic ca eu fac facultate nu pentru independenta sau pentru a avea un salariu mai mare ca viitorul sot, dar pentru a cunoaste mai mult si pentru a fi utila in casa si in viata barbatului pe care il iubesc. Ca eu nu vreau ca el vreo clip[a sa se simta inferior sau sa stea langa mine din comoditate, dar ca vreau sa ma iubeasca si sa se simta el barbatul – lup, ce-si protejeaza si asigura familia. La care mama zice: pai sa depinzi de el iese, asta vrei?
    Si cum sa-i explic, a?

    Apreciază

    1. Eu nu ştiu, din păcate, cum s-o linişteşti pe mama ta (a mea tot se chinuie cu mine :mrgreen: nu mă poate da la brazdă). Deam să văd eu câtă răbdare şi minte oi avea cu fiic-mea.

      La care mama zice: pai sa depinzi de el iese, asta vrei?

      Eu cred că noi oricum depindem unii de alţii: fie afectiv, fie material. Nu poţi fi absolut independent, dar dacă eşti, atunci ai falsa senzaţie că nu-ţi mai trebuieşte nimeni şi e foarte greu să construieşti ceva cu cineva.

      Apreciază

  2. frumos zis, in special la sfarsit!

    mersesem cu prietena mea si copii la bazin (cand venise pentru prima data la noi) si in loc sa isi fotografieze fiica facea poze tututror barbatilor cu copii (destul de multi), sa i le arate lui barbat-su si caror neamuri de gen barbatesc le mai are pe acasa…

    Apreciază

    1. O să bage draci în ei :mrgreen:
      Eu tot am observat reactia asta a compatrioatelor care vin in Belgia. Dar in Grecia e si mai pronuntat fenomenul, şochează uneori in cazuri aparte.

      Apreciază

      1. eu nici nu ma indoiesc ca in Grecia e mai pronuntat fenomenul, eu am remarcat din start cand v-am vazut pentru prima data impreuna ;)La a noastra casa abia se invata, mai ales cu o cuconita in preajma, miracol nu alta 🙂

        Apreciază

      2. Merci 🙂 Ştii că şi eu învăţ şi încă câte mai am de învăţat ca să accept lucrurile „excepţionale” pentru mentalitatea mea, ca pe ceva firesc.

        Apreciază

  3. oh, Doamne! atit de ireal pentru moldovence!
    vara asta pe Creta era un o familie din Franta care mi-a atras indeosebi atentia. El – ireal de frumos (sa stii ca si eu simt deja virsta ca nu prea ma holbez la muschi, poante, etc) – iar el pur si simplu frumos (ca un star de cinema). Aveau o fetita de vre-un anisor. Doamne, cita grija avea de fetita! Aveau un sac de accesorii pentru plaja: ba ii scotea aripioarele sau ii imbraca cerc, la care ea scincea, si el scotea din sac sau o minge, sau alta jucarie. In fine, la care sotia destul de relaxata (departe de a fi frumoasa – practic ca toate frantuzoaicele) se odihnea pe plaja. Pentru mine asta tot era ca dintr-un film fantastic. Si toata ziua ma holbam la ei…. cu un ochi, ca cu celalalt aveam grija de copiii mei si de mascul, firesc…

    Apreciază

      1. probabil că ne resemnăm cu „aşa e viaţa/destinul/norocul”, „rabdă, bine că nu e mai rău” şi altceva sau alt model nu poate exista

        Apreciază

      2. Punct ochit, punct lovit Socriță. Extraordinar contează influența părinților, nu neapărat mamele ce-au crescut „aşa bărbaţi” ci și ambii părinți și cunosc personal cazuri în care comportamentul descris de naty a fost insuflat de tată.

        Apreciază

      3. părinţii joacă un rol important, indubitabil. care mai bine, care mai prost… depinde de modelele imitate. deseori văd cum se perpetuă cercul vicios.

        Apreciază

  4. Țápăn articol. Echilibrul și caracterul specific fetei ori băiatului, neapărat trebuie format de ambii părinți, o muncă asiduuă dacă dorim un copil devenit bărbat în forma descrisă de naty. Când unul din părinți „slăbește hățurile”, în special, în cei 7 ori mai nou după ultimele studii, în ce 11 ani de acasă, copilul devenit mare va avea un comportmen deviat, deviat chiar la extreme-n unele cazuri.

    Apreciază

  5. Pentru o persoana ca mine care practic am fost crescuta de o bunica mai mult „barbat ” decat femeie pot spune ca am unele puncte negre pe care nu stiu cum sa le umplu.
    Dar pana la urma caracterul e o alegere , parintii iti arata o cale , tu alegi directia.

    Apreciază

      1. Din pacate pentru cei mai multi ! Cartile pe care le citeam in copilarie si filmele pe care le vedeam imi aratau , toate , un model total diferit de cel pe care-l vedeam in familie . Am trait intr-un mediu normal , dar mie nu-mi placea! Mai mult m-au marcat cartile si filmele din copilarie decat mediul parental . Conceptiile parintilor despre viata erau total opuse celor pe care le intalneam in lumea lecturilor . Ei m-au invatat cum sa fiu dpdv. moral si atat . Apoi a venit adolescenta . Alte lecturi , alte studii , alte filme , alte idei , toate neavand nici in clin , nici in maneca cu ideile despre viata ale bunilor mei parinti ! Fiecare epoca cu jaloanele sale . Formarea ca barbat n-are de a face cu copilaria . Repet , in copilarie vezi si inveti ceea ce poti intelege , ce e bine si ce nu . Nu am putut niciodata reprosa unuia dintre parinti prezenta sau absenta din vietile noastre , pentru ca puteam gasi explicatii , uneori , in carti sau in filme . Gasind explicatii nu judecam . Am luat viata asa cum era si trebuia sa ma adaptez , nu sa judec . Asta am invatat in copilarie si adolescenta , dar nu de la parinti .
        Crezi ca daca cineva n-a avut parte de prea multa iubire din partea unui parinte , asa va face si el cu copilul lui ? Nope , nu tine !
        Eu cred ca totul tine de educatie ! Dar totul !

        Apreciază

      2. Eu cred ca totul tine de educatie ! Dar totul !

        Eu nu cred 🙂 Copilul nu asculta ce zic parintii, ci imita ceea ce fac parintii. Indiferent de varsta. Si tare putini parinti reprezinta exact modelul pe care spera sa-l vada in proprii copii. Pentru ca e mai greu sa fii exemplu, decat sa tii morala si sa dai sfaturi.

        Apreciază

      3. Nu pot sa polemizez cu tine pentru ca eu ma refer la mine si numai asa pot spune lucruri sigure . Eu mi-am intrerupt facultatea din cauza psihologiei care ni s-a bagat pe gat pentru studiu si eu nu cred in aceasta asa-zis stiinta care isi bazeaza tezele pe comportamentul soarecilor si apoi trage concluzia ca asa se comporta si omul . Am aflat si eu ca copii imita parintii . Totul ar fi in aceasta logica daca acest comportament de imitatie ar fi caracteristic numai copiilor si s-ar petrece numai la o anumita varsta . Dar viata ne arata ca nu e asa , oamenii imita toata viata modelele rele sau bune . Deci , la mine nu tine teoria asta . Comportamentul normal , constiinta si tot ce-i trebuie omului sa fie normal si bun se invata si se educa . Se educa si se invata si iar se educa si se invata . Permanent . Un om normal se formeaza toata viata . Tot ce vedem azi ca se intampla rau este pentru ca oamenii se opresc din formare , se opresc din educare , uneori la varsta bacalaoreatului , alteori mai devreme , chiar ! 🙂

        Apreciază

      4. Ar trebui , dupa teoria imitatiei , sa fiu vinovat ca fii-mea m-a imitat un timp in gesturile mele mai putin folositoare pentru viata , dar nu sint pentru ca s-a oprit singura cand s-a plictisit si nici nu m-am simtit vexat cand si-a ales alt model , pentru ca am invatat-o sa nu se opreasca si sa ia ce-i bine de la cine poate …mai ales din marile carti ale literaturii universale si romanesti ! Lipsa educatiei si a culturii sunt cele mai mari primejdii ale omenirii !

        Apreciază

      5. Eu nu tin cu dintii la teoria mea 🙂 Pur si simplu cred ca educatia nu tine mult timp. Doar cat omul e dependent afectiv si material de cela care-l „educa”/dreseaza. caci educatia care am vazut-o in societate de mica e sinonima cu dresaj. E o parere foarte personala desigur 😉

        Lipsa educatiei si a culturii sunt cele mai mari primejdii ale omenirii !

        De acord. Pentru asta s-au creat bibliotecile.

        Apreciază

  6. Un articol fantastic! Pacat ca sotul meu nu cunoaste romana, dar poate ajuta google translate. Iar vara viitoare destinatia noastra va fi Inousses 🙂
    Eu cred ca in afara de educatia primita in familie, un rol important il are si mediul in care se afla familia, iar exemplele bune, ca si cele rele de fapt, sunt molipsitoare.
    Din regret, oricat i-as isinua eu, in cazul meu, sotului ca ma atinge mult faptul ca el se implica prea rar in obligatiile casnice si in ingrijirea copilului, mediul in care traim, plus educatia neadecvata in acest sens primita de la mam+tata,ii favorizeaza anume asa comportament. Iar rezultatul este inidgnarea mea si diminuarea armoniei familiare.
    Reeducarea este un lucru complicat desi posibil.
    Partenerul trebuie sa aleaga si el: eschivare de la obligatii si un scurt timp liber petrecut in mod egoist dar cu consecinte ulterioare pentru armonia proprie: o sotie nemultumita si rea. Sau o impartire echitabila a obligatiilor si ca rezultat – o sotie fericita, recunoscatoare si armonie in suflet la ambii:-)

    Apreciază

    1. Eu cred ca in afara de educatia primita in familie, un rol important il are si mediul in care se afla familia, iar exemplele bune, ca si cele rele de fapt, sunt molipsitoare.

      De acord, Ella 🙂

      Apreciază

  7. Ei nu zic, trebuie si barbatii sa participe mai mult in educatia si cresterea copiilor dar sa nu sarim peste bat. Sotia se intinde adormita sorbind un lattè? Iar eu sa am grija de copil, sa schimb scutece – ha ha, nici vorba! Asa procedeaza doar un pampalau, condus de sotie. Fie el si de 10 ori muschios si debordant de masculinitate la exterior

    Apreciază

    1. Sotia se intinde adormita sorbind un lattè? Iar eu sa am grija de copil, sa schimb scutece – ha ha, nici vorba!

      Daca acest peisaj e inadmisibil pentru tine, atunci nici nu trebuie sa te insori 🙂 (de ce sa chinui o femeie pe care n-o iubesti?) Dar daca esti insurat si ai scris asta, apoi…nu stiu, zau, ce sa cred.

      Apreciază

  8. In America de Nord si in special in Canada(caci aici locuiesc) sunt multe exemple din astea. Si ce m-a uimit ca nu depinde de originea familiei sa taticilor – multi se comporta in felul asta.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s