Publicat în Copilărie sovietică, Fotografii

Muşcata fermecată

Acum vreo opt ani m-a rugat soţul să completez un chestionar pentru o nemţoaică care scria un doctorat despre odorat. O interesau, mai ales, studiile de caz din Europa de Est. Nu-mi aduc aminte subiectul ei, în schimb vă pot descrie sentimentele mele. Ţin minte şi azi nedumerirea faţă de o întrebare pe care nu mi-a pus-o nimeni niciodată (de ce s-ar fi interesat un străin de memoria mea copilărească). „Ce mirosuri vă transportă imediat în copilărie?” Am boţit mult tastele înainte ca să formulez un răspuns. Şi am aşezat pe primul loc aroma de pireu de cartofi cu smântână. Are până azi o influenţă drăcească asupra mea. Dacă vreţi să mă scoateţi din leşin, puneţi-mi o oală de pireu de cartofi aburit sub nas. Mă întăreşte cu viteza unui click. Nu mă zbat în euforie faţă de remediul ăsta fantastic, pentru că există mirosuri care, din contra, mă indispun sau îmi trezesc toată herghelia de draci din mine. Cu aceeaşi viteză.

Mirosurile, ca şi oameniii. Sunt râvnite sau ocolite. Nu există reguli universal valabile de triere, pentru că fiecare dintre noi a crescut într-un peisaj odorant distinct. Deseori din cauza asta se nasc discriminările. Ca şi în iubire. C’est la vie. Ce să fac dacă eu mai degrabă oftez de plăcere lângă cineva care a respirat ca şi mine în copilărie răcoarea apei (Nistru, râpă, lac) şi de brusture. Şi de ce să nu recunosc senin că, bunăoară, muşcatele îmi sunt mai dragi decât orchideile.

Identidicarea aromelor legate de copilărie vine cu timpul. Îţi trebuieşte timp, pace şi armonie interioară ca să revii la sursele din copilărie. La mirosurile care îţi evocă stările uitate de copil zburdalnic, curios, visător, cu toată planeta în buzunarul plin de pietricele de la pantaloni.

Numai cu doi ani în urmă m-am regăsit în mirosul de muşcate. Pelargonia. În copilărie credeam că e floarea băbuţelor singuratice. Ştiţi ca în pozele clişeu: o bătrânică tristă la fereastra cu muşcate în aşteptarea copiilor şi a nepoţilor.

Bunica mea, Pelagheea iubea în mod deosebit pelargoniile. Când avea vara oaspeţi, seara adormeam în patul ei de lângă fereasta cu muşcate roşii. Dacă ştiam să desenez, aş fi putut picta din memorie palmele ei slabe, uscăţive. Mâini care miroseau mereu a muşcate, a seară albastră, a stele, a pace şi împăcare.

Eu am găsit drumul către serile de vară ale copilăriei mele. Prin corolele de muşcată. Când ud muşcatele în fiecare seară, le ciufulesc pălărioarele şi-mi bag nasul în petale. Şi atunci copilul pistruiat şi zbânţuit din mine poate să adoarmă liniştit.

Muşcatele mele

***

Ilustrate şi picturi cu muşcate

 

 

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

13 gânduri despre „Muşcata fermecată

  1. Cea cu anticariatul și vaza asigurată cu lanț sunt splendide!
    Da, mirosurile ne deschid clipele trecutului. Incitant subiect cu mirosurile, noá, trăb’e să scriu órece la tema asta-n blog.

    Apreciază

    1. Merci 🙂 dar tot nu e clara. Astea au fost ultimele poze inainte de a intelege ca obiectivul meu a cedat. Bun, am obosit sa ma jelui, azi dupa masa poate rezolvam problema 🙂

      Apreciază

  2. Intriganta de tot e faza cu mirosurile care te duc in copilarie. Eu mai tin minte si acum mirosul de sambata seara, cand toata lumea facea curatenie prin case si in curti. Ba chiar se matura si strada atunci, fiecare baistruc isi facea ordine in fata portii si un pic pe sub gard. Acum, in rarele ocazii cand mai dau sambata pe acasa, caut mirosul asta de ceea ce eu interpretam ca miros de curatenie – un fel de colb potolit cu apa. Insa nu il mai gasesc, copiii din zilele noastre nu mai practica asa ceva.

    Apreciază

    1. Eu mai tin minte si acum mirosul de sambata seara, cand toata lumea facea curatenie prin case si in curti. Ba chiar se matura si strada atunci, fiecare baistruc isi facea ordine in fata portii si un pic pe sub gard.

      Si eu imi aduca aminte de asa ceva. Degajau momentele celea un soi de eternitate placuta 🙂

      Apreciază

  3. Excelent postul ! Madlena lui Proust face ravagii la varste adulte ! Fiind de alt gen si de pe alt mal al apei , ma regasesc , totusi , cu placere in scrierea ta ! 🙂
    Si , da ! Muscatele sunt frumoase , dar si florile femeilor singure si batrane . Asa ziceam si noi cand eram copii si ne duceam cu bunica-mea la madam Valeanu . Avea si eu , ca si bunica-mea , muscate. 🙂
    Foarte frumos ! Se stie ca moldovenii sunt povestitori fabulosi , air tu nu te dezminti ! !

    Apreciază

  4. iar muşcatele tale m-au dus şi pe mine în copilărie, lângă radio-ul de pe perete: „Aici mi-i casa cea cu povesti, cu trei muşcate la trei fereşti, aici o frunza, un fulg de nea…”

    Apreciază

  5. mereu m-am ferit de aceste flori. mirosul lor imi provoaca dureri de cap. atat in copilarie, cat si acum. serios. tocmai de asta, in scoala, am stat mereu in randul bancilor din mijloc, pentru ca pe geamuri numai muscate. am citit articolul, mi-am imaginat.. dar asa si nu am inteles.. mirosul lor 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s