Publicat în Recomandare de carte

Bătrâneţea vine prea repede și înţelepciunea prea încet

Tout, dans la vie, est à la fois une bonne et une mauvaise nouvelle.

(Docteur Gordon Livingston)

Mirosul de muşcate înflorite mă predispune la filozofie. Poate că nu din cea care intră în manuale, dar cu certitudine, cea mai importantă de la mine de la balcon.

A fost o perioadă când zâmbeam tăcut tinerilor cu păreri categorice, cu certitudini sprijinite pe argumente idealiste, cu discursuri înflăcărate, slobozite cu râvna pe care doar tinereţea ţi-o inspiră. „Bre, ziceam eu, nişte ţânci neînţărcaţi. Încă nu au gustat viaţa, dar uite cum dau din coadă.”

Eu credeam că înţelepciune e când ştii să taci, să zâmbeşti trist. Pe alocuri cinic. Am ţinut-o și eu aşa, vreo câţiva anişori. Până când a venit clipa adevărului cu mine însămi şi am recunoscut că, de fapt, ori de câte ori vreau să par deşteaptă, sau tolerantă, sau flexibilă, sau înţelegătoare, sau… sau… cu neimplicare mea și cu tăcerea mea, eu devin plictisitoare şi deprimantă. Iar oameni ca mine, o legiune.

Recent am observat că revin la felul meu de exprimare de cândva. Ca tinerii. Înflăcărat și cu certitudini. Destul de categoric în unele subiecte. Îmi permit chiar şi deliciul unor isterii frumuşele, de mă crucesc singură. Prind pe mine priviri „înţelepte”, de oameni care au trecut prin viaţă. Déjà-vu? Nde. Nimic nu irită mai tare ca privirile şi vorbele răsuflate. Pe care tu le-ai folosit cândva până la cârpeală. Lipsa de originalitate a indivizilor mă disperă. Oamenii imită pentru că la ceva mai original nu-i duce capul. După vară vine toamna…

Vârsta nu e un indicator obiectiv. Tâmpla căruntă încă nu e garanţia achiziţiei unei înţelepciuni. Asta e una din certitudinile mele obraznice.

Într-o zi, tot cu nasul în muşcate, mi-am zis: ia hai să văd cum e viaţa oamenilor care tac sau oftează înţelept. Ce i-a învăţat viaţa? Au folosit învăţămintele în propria lor viață sau doar au învățat să ofteze mai adânc?

I-a făcut mai buni? Pe FOARTE puţini. O perioadă. Numai cu cei dragi.

I-a făcut mai dezinteresaţi? Mon Dieu, ce eroare. Doar cu cei dragi. Cu ceilalţi, după interese şi afaceri.

I-a făcut mai sensibili? Poate. Dar ei preferă să menţină masca de puternic. Nu pentru că ar fi, dar de teama să nu arate ridicol.

I-a făcut mai spontani? Mai deschiși? Nu. I-a făcut PRUDENŢI. Excesiv de prudenţi, pentru că s-au ars.

Faceţi şi voi experimentul ăsta. Priviţi atent oamenii căror anii trebuiau să le aducă înţelepciune. Pe care viaţa, cu greşelile şi dramele care o împletesc, trebuia să-i facă să renunţe la măşti, la roluri, la vorbe ipocrite. Sau tăcere ipocrită.

Vă place viaţa lor? Vreţi s-o trăiţi ?

Nu-i credeţi când zic: „Apoi de-atâta că eu am fost prost şi n-am ascultat la timp”. Ei nu sunt proşti. Ei se tem. De durere, în primul rând. Ei nu mai vor să rişte. S-au resemnat. Viaţa i-a dresat. Ştiţi cum sunt dresate animalele la circ. Durere şi zăhărel.

Nu e un reproș. E doar o constatare.

Noi reuşim să trăim cu poftă … numai până la prima noastră durere imensă. Dar, rareori când durerea ne face mai buni.

În oamenii tăcuţi, indiferenţi, apatici şi prudenţi nu mai clocoteşte viaţa. O mlaştină, chiar dacă e linştită şi călduţă, nu te mai inspiră. Îţi taie pofta de viaţă. Pe când o cascadă zbuciumată, gălăgioasă şi năvalnică, te stropeşte cu picături de curcubeu. Te trezește. Îţi dă speranţă. Pentru că viaţa e mişcare, risc şi nebunie.

Îmi povestea soţul la întoarcere din Grecia cum a scos-o pe bunică-sa pe plajă. Nu ieşise din ogradă vreo câteva luni. Nu a văzut marea de câţiva ani. Deşi trăieşte pe insulă. Era ziua ei de naştere, împlinea 90 de ani. După suflatul lumânărilor a îmbarcat-o în maşină şi a scos-o din casă. La început, bătrânei îi era frică, dar marea probabil că i-a adus aminte de zilele senine, de tinereţe, de sentimentul cela unic în care te regăseşti. S-a băgat până la genunchi, bălăbănea cu picioarele apa şi zâmbea în casacade de se hurduca. „La un moment a trebuit s-o sprijin puternic, ca să nu cadă. Era ca un copil scăpat la ultimul său scăldat.”

Povestirea soţului mi-a stârnit în minte nişte culori și imagini stranii, dar foarte cunoscute.

Bunica mea a trăit toată viaţa pe malul Nistrului. Mi-am adus aminte ca prin ceaţă cum o torturam  vara cu întrebări: „De ce nu mergi cu mine la scăldat? Te temi? Ţi-e cald? De ce nu scoţi şoşonii? Ai putea să-ţi răcoreşti picioarele. Ţi-e frig? Hai să le încălzim la soare. Eu am să te ţin de mână. Dacă te ruşinezi ne ducem când n-o să fie nimeni. Numai noi amândouă. Poate vrei să ne ducem duminica? Totdeauna nu poţi lucra în grădină. Bunica, hai, hai, hai!”

Nu a coborât cu mine niciodată la Nistru. Nu a mai vrut să intre în apă. Poate pentru că apa ei s-a scurs demult. Fiecare cu apa lui, cu adevărul lui.

Cine ştie cât mi-a rămas şi mie ca să mai fiu spumoasă şi spontană ca o şampanie. Ca să mai fiu categorică, să greşesc, să trăiesc fără a da sfaturi, să risc. Viaţa ar putea să mă dreseze sau să mă frângă şi pe mine într-o zi.

La ce bun m-aş preface înţeleaptă înainte de vreme?

Sâptămâna asta am avut o lectură mai deosebită. După două capitole din cartea „Bătrâneţea vine prea repede și înţelepciunea prea încet” m-am oprit cu gândul la autor. „Curios, meditez. Gândim ambii în aceiaşi parametri. O compatibilitate rară în percepţii. Trebuie să fie vreun june de vârsta mea. Poate doar diploma de medic să facă o deosebire între minţile noastre”.

Între noi e o prăpastie. Dramatică. O viaţă, un ocean, un război, decesul fiilor, treizeci de ani de lucru cu pacienţii şi totuși … noi gândim la fel. Uneori, în termeni categorici. Mister. Genul de mister care fac să apară aşa texte.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

22 de gânduri despre „Bătrâneţea vine prea repede și înţelepciunea prea încet

  1. Ba să știi că draga de bunică din partea mamei, Dumnezeu s-o odihnească, singură fiindcă soțul i-a murit, m-a dus la ștrandul din Aiud, aveam vreo 4 ani. Întradevăr doar o dată m-a dus la nenumăratele-mi insistențe, pentru mine a fost prima dată la ștrand dar m-a dus zâmbitoare ba chiar s-a echipat cu costum de baie și-a intrat în apă cu mine draga de ea. După aia am mers cu copii de pe stradă, mai venea după mine uneori bunica, atât.

    Sunt cazuri și cazuri Socriță. Vecina mea pensionară, văduvă, certată mai tot timpul cu fată-sa e veselă de bubuie. Mai refulează din când în când câte una de-și varsă amarul dar în general e cu zâmbetul la etaj.

    Apreciază

    1. aveam vreo 4 ani.

      Nici nu vreau sa-mi inchipui cum ai convins-o :mrgreen: E frumos sa ai asa amintiri 🙂

      Sunt cazuri și cazuri Socriță. Vecina mea pensionară, văduvă, certată mai tot timpul cu fată-sa e veselă de bubuie. Mai refulează din când în când câte una de-și varsă amarul dar în general e cu zâmbetul la etaj.

      Eu mai cred ca depinde si de temperament. Si memorie. Eu sper sa am scleroza si sa uit tot ce a fost rau in viata mea. Asta daca oi ajunge sa fac totalurile 🙂

      Apreciază

  2. Cu-nțelepciunea e vastă treaba totuși consider, îs de părere că cei veseli îs înțelepți, cei care chiar la o înmormântare sau după (și) mai scapă un zâmbet și țin un ton vesel (mă refer la cei mai în vârstă), în fine, știu să zâmbească deschis în cazul despărțirilor fie ele de orice fel. La tineretul de azi înțelepciunea nu se mai lipește din cât am văzut, se vor îndobitoci tot mai vizibil, părerea mea.

    Apreciază

    1. Nici nu stiu ce sa zic. Am vazut atatea zambete false si atitudini pseudo pozitive (filozofia asta e la moda azi) ca imi ia ceva timp sa inteleg un om cu zambet la fel egal in situatii diverse.

      Apreciază

  3. Bine punctat! Pe mine uite necazurile m-au facut sa fiu si mai pozitiva, mereu vesela si sa apreciez mai mult momentele vietii ( inclusiv si cele negative). Nu toti ma inteleg si cum spui ma cred falsa. Mi-a placut unul din texte cand vorbeai despre asta. Am incercat si tactica descrisa acolo, insa nu pot si nu vreau sa-mi controlez emotiile doar pentru ca ceilalti din jur nu ma inteleg.

    Apreciază

  4. …blogul asta nou (poate de-amu cam vechi), pretins cumpatat, demult ma plictisteste de moarte… regret disparitia soacrei mici cu afirmatii categorice, cu „certitudini incerte” …cu comentarii din care sar scântei, iar soacra mica e ca o lama de cutit, chiar daca imi dau seama ca era prea dur pentru o singura fiinta sa suporte atata tensiune care provoca o groaza de pareri contradictorii in comentarii..:)

    Apreciază

    1. Da, am observat ca cititorii sunt pe alocuri egoişti. Ei vor texte care rup, adevăruri care rănesc, din care sar scântei, dar nu te lasă s-o faci sub pseudonim. Te hărţuiesc, te spionează, iti cauta disperat identitatea. Criticile nu ma deranjează. Mă deranjează când oamenii vor TOTUL, uitând că autorul nu e celibatar sau orfan şi nu trăieşte izolat în munţi. Odată identitatea deconspirată (atât de râvnită de mulţi), ar trebui să se împace cu gândul că omul nu mai poate tăia pe viu (nu sunt scriitoare care râvneşte vânzări astronomice de cărţi şi nici jurnalistă care se vinde pentru rating).
      Nu le rămâne decât să caute alte bloguri anonime, aşa cum a fost cândva soacra mică.

      Îmi pare rău că te plictiseşti de moarte 🙂 Mai sus nu e vorba de tine anume, ci de fenomen, în general.

      Apreciază

  5. Nu stiu daca sunt doar pre-conceptiile mele, dar se pare ca in special in tarile mai traidionaliste intelepciunea e echivalenta cu prudenta si cu neacceptarea riscurilor.
    In Moldova ideea de batranete e neaparat egala cu cumintenia si lipsa de aventuri. Pe cand in SUA am intalnit o multime de oameni mai in varsta care inca isi mai fac de cap, iesind pe la baruri, picnicuri, mergand la plaje si alte locuri.
    Mi se pare ca in tarile mai „ortodoxe” stramosii impun generatiilor mai tinere reteta fiecarei etape a vietii, iar ei o urmeaza cu sfintenie. In culturile mai liberale nu exista tipare sau modele, si fiecare traieste asa cum ii spune sufletul.

    Apreciază

    1. In culturile mai liberale nu exista tipare sau modele, si fiecare traieste asa cum ii spune sufletul.

      Imi pare si mie, dar poate ca e o iluzie 🙂 mai cercetez

      Apreciază

  6. Nu dor nici luptele pierdute,
    nici ranile din piept nu dor,
    cum dor acele brate slute
    care sa lupte nu mai vor.
    Cat inima in piept iti canta
    ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
    Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
    cand te ridici cu-n steag, mai sus ?
    Infrant nu esti atunci când sangeri,
    nici ochii cand in lacrimi ti-s.
    Adevaratele infrangeri,
    sunt renuntarile la vis. (Radu Gyr)

    Apreciază

  7. Interesant blog.
    Îmi poate oferi cineva istoricu-i?…
    Eventual, pe blogul meu: „Vineri, ca Post”… pe care l-am „concepit” acum un an, mai bine. Dar pe uCoz.com, apoi .ro.

    Scriitori de toate calibrele sensibilităţii (şi antagonisme, dar fefe rare), comentatori ce se iau în seamă, mai degrabă decît ar comenta-analiza textul autorului.
    În cazul de faţă (comentator şi eu!) empatizez armonic solilocviului propus de Doamna cu muşcate-n balcon.

    Apreciază

  8. Interesant insight… Cu siguranta intelepciunea nu este in mod direct dependenta de varsta dar se accentueaza odata cu acumularea anilor… Ma gandesc si eu uneori zambind si oftand, exact cum ai descris si imediat devin serioasa la modul exagerat fiindca nu ma simt deloc inteleapta desi as vrea sa cred ca sunt… Uneori tinerii din ziua de azi ma surpind placut alteori ma gandesc la faptul ca se duce naibii omenirea si profunzimea ei, ca superficialitatea si ignoranta or sa isi faca loc si or sa isi ceara drepturile „bine meritate” ca deh… ce ne mai pasa noua de x, y si z atata timp cat noua ne e bine in nihilismul nostru… Gresesc acuma generalizand dar uneori asta este perceptia mea… Evident… am voie sa gresesc cu atat mai mult cu cat nu am ajuns la „maturitatea intelepciunii”…

    Apreciază

  9. Da, de acord intr-o oarecare masura 🙂 Mai bine sa te consumi, decat sa ruginesti… Si totusi, eu incerc sa evit pe cat e posibil, persoanele neplacute sau locurile care-mi provoaca emotii negative sau amintiri triste…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s