Publicat în C'est la vie, Povestea de vineri

Povestea unui crin regal

Acum zece ani eram studentă pe Coasta de Azur şi aveam planuri măreţe. Prin urmare, nevoie de bani. Am început să lucrez (ca mulţi studenţi, mai ales, din estul Europei) încă din tandră primăvară. Joburi temporare, grele, prost plătite. Strângeam bani nu ca să mă întorc în Moldova cu maşină sau iPhone (sau echivalentul lui pe vremuri), dar să pot să-mi plătesc încă un an de studii la un master de specialitate, pentru care nu erau prevăzute burse. Nefiind cetăţean al UE, trebuia să achit o taxă de 10 ori mai mare decât pentru oricare alt student din cele 15 ţări ale UE. Fără a pune la socoteală masa şi traiul încă pentru un an de zile.

Aveam program încărcat şi, în consecinţă, un aer obosit, ce contrasta jalnic cu feţele turiştilor relaxaţi veniţi la plimbare la Nisa. În una din serile călduţe de vară, târându-mi paşii istoviţi pe rue de France, mi-a atras atenţia un pandativ mai deosebit în vitrina unui bijutier. Reperând preţul mi-am zis: Uită !

Seară de seară, trecând pe lângă vitrină, mângâiam cu ochii o lilie regală pe care degrabă era s-o poarte la gât o femeie cu gustul meu. În luna august mi-am revăzut contabilitatea şi mi-a răsărit o nădejde: cu un pic de economie aş putea să-mi ofer un cadou de ziua mea. Şi a început tortura. În fiecare zi după lucru, aproape că alergam la vitrină ca să mă conving, cu o nelinişte de copil, că  încă nimeni nu mi-a cumpărat „bomboana”.

Şi a venit 13 septembrie. Îmi luasem liber, prudentă să nu mă pomenesc cu o decepţie chiar de ziua mea. Dimineaţa, pe la 9:00, stăteam deja pe pragul bijutierului, aşteptându-l şi citindu-i gazeta de dimineaţă (lăsată aiurea de poştaş).

La 10:00 m-am felicitat de două ori. Uno, pentru achiziţie, due, pentru încă o toamnă a vieţii mele. Mi-am agăţat lilia regală la gât şi m-am dus s-o plimb pe malul mării. Pe Promenade des Anglais, făimoasa curbă de 7 km prezentă pe toate cărţile poştale de la Nisa.

Între timp altcineva păşea pragul bijutierului.

-Monsieur, s-a adresat necunocutul către bijutier (el chiar e unul autentic, le confecţionează şi le vinde singur), aseară am văzut în vitrină un pandatif în formă de crin regal.

-Aveţi dreptate, l-am vândut cu o oră în urmă.

-Ce păcat, se întristă cumpărătorul, pot să sper că mai aveţi unul?

În seara ceea purtam două lilii gemene la gât.

Au trecut ani. Destul de mulţi ca să ajung cu traiul în alt oraş. Într-o amiază de sâmbătă, casa de la Bruxelles a fost spartă şi aurul furat. Cu tot cu lilii.

Am tânjit cât am tânjit (le-am amintit anul trecut chiar şi într-o poveste) apoi m-am resemnat şi ogoit.

Săptâmâna trecută am trecut pe la Nisa.  Şi unde mă ia soţul de braţ şi-mi zice:

-Hai să trecem pe rue de France.

-Să uităm, zic. Nu mai găsim nimic asemănător. După un deceniu…

-Tu ştii că nu există deplasare şi aeroport în care să nu fi căutat crinul regal? Măcar asemănător, măcar de departe… Acum că suntem la Nisa, crezi că n-am să trec să verific?

Mi-am scărpinat ceafa sceptică ş-apoi am luat-o amândoi spre bijutier în pas de fugă. Câţiva turişti căscau gura la vitrină aşa că noi am intrat direct în miez, direct la tejghea:

-Monsieur, sarim spre bijurier cu nerăbdare. Acum 10 ani noi am cumpărat de aici pandative în formă de lilii regale. Mai aveţi?

-Mmmda, răspunde cu aer încurcat omul. De ce nu?

-Ăăăă, ne bâlbâim neîncrezător. Sper că ne-aţi înţeles corect, noi avem în vedere crini regali.

-Sigur. Puteţi consulta vitrina.

Am sărbătorit regăsirea nesperată pe terasa hotelului Negresco. Un local somptuos, cu o istorie doldora de evenimente şi celebrităţi. Când eram studenţi ne temeam să ne apropiem de el. Nici măcar aparat de fotografiat nu aveam, hai, cel mai ieftin, ca să ne putem mândri şi noi ca lumea, că uite, bre, am trecut şi noi pe lângă, dacă nu în.

Acum mai am un singur dor. Extravagant ca naiba. Vreau closet ca la Negresco

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

6 gânduri despre „Povestea unui crin regal

  1. Frumos… lilie regala pentru Lilia 🙂 Daca te rugam frumos-frumos pui o poza cu padantivul? 🙂 Apropo, de closet ca la Negresco… ai in vedere „accesoriul” din baia localului?

    Apreciază

    1. Nu-i prea clara poza, dar da o idee 🙂

      Apropo, de closet ca la Negresco… ai in vedere “accesoriul” din baia localului?

      Nu, se curata singur 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s