Publicat în De pe internet adunate, Fotografii

La fereastră

(parabolă)

Au ajuns odată în spital doi bolnavi în stare gravă. Unul zăcea în patul de lângă fereastră, altul lângă uşă.

-Ce vezi prin fereastră?  întrebă într-o zi cel de lângă uşă.

-O! exclamă bucuros celălalt. Văd cerul senin cu nori în forme haioase, un lac şi o pădure.

În fiecare zi bolnavul de lângă fereastră îi povestea vecinului ce se întâmpla după fereastră. Ba vedea o luntre cu pescari pe lac, ba copii jucându-se pe mal, ba perechi de îndrăgostiţi ţinându-se de mână…

În timp ce primul descria peisajele încântătoare, al doilea se umplea de răutate. „E injust, gândea el, cu ce-i mai bun el decât mine că stă lângă fereastră iar eu mă plictisesc toată ziua în faţa unei uşi cu vopsea cojită”

Într-o zi bolnavul de lângă fereastră începu să tuşească, iar apoi să se sufoce. Încerca s-o cheme pe sora medicală, dar din cauza spasmelor nu reuşea. Vecinul îl observa, însă nu chema sora.  În sfârşit bolnavul se linişti. Pentru vecie.

Pacientul de lângă uşă a rugat să fie mutat lângă fereastră. Sora medicală îl ajută să se instaleze, iar când se îndreptă spre ieşire, fu oprită de un strigăt:

-Cum e posibil?! Fereastra dă spre un zid ! Şi cu toate asta vecinul îmi povestea despre pădure, lac, nori, oameni… Cum a putut el să vadă toate astea de la fereastră?

Sora medicală zâmbi trist:

-Nu putea vedea nimic. Era orb.

37 de ferestre 🙂 picturi.

Autor:

destinul unui blog

21 de gânduri despre „La fereastră

      1. Da, in plus cromatica, liniile placute, acele flori, ceasca, pervazul atrag mult, asa-mi pare mie. Odihneste imaginea.

        Apreciază

      2. E mai simpla, rustic, te duce spre meditatie, nu e incarcata cu elemente pretentioase care sa-ti defazeze odihna.

        Apreciază

  1. superbe tablouri! Nu mai zic de atmosfera din unele case !

    stii, am o colega de office care in permanenta umbla innacrita si se jeluie pe toti si pe toate in jur (au flamanzii o expresie pentru asta, ceva ce in traducere ar insemna ‘roade ca ferestraul’). Zilele astea spunea ca are de gand sa caute un karma-terapeut (nici nu am idee daca exista asa ceva) ca cica e neferecita din cauza ca are karma rea 🙂 Personajul parabolei stie cum sa se faca fericit chiar daca nu vede, fata asta are norocul sa nu aiba handicapul dar vede si se axeaza numai pe lucrurile rele din jur si si le atribuie.

    Vorbind despre nourasi 🙂 Ieri am mers la scoala pentru raportul trimestrial a lui feciormeu si cat am astepat sa iasa parintele precedent ma cascam pe peretii coridorului. Fiecare copil are un cuieras cu o mascota, ceva de genul unui desen personalizat (stii sigur ce am in vedere). Din 24 de copii cred ca doar 2 sau 3 nu aveau nourasi desenati, restul toti ca unul soare, curcubeu, fetita/ baietel, si nouras(i).la careva plouau, la careva zambeau, la altii colorati in negru. Paote o fi zicand asta ceva despre fiecare copil in parte numai ca eu nu tare ma pricep. LA mine e simplu, ar arata cat de fericit e un copil si tot nu stiu daca poti sa ei ca criteriu. Poate o si primind un model de desen si au desenat mai toti la fel…Si tot cascanduma pe pereti am dat si de niste casute a fiecarui copil in parte. Era indicat ce culaore le place, jucaria preferata, animalututl prefereat etc. Ce m-a mirat ca din 12 fetite din clasa nici una nu a vea culoarea prefereata roz, era sau rosu sau albastru sau galben.

    Apreciază

    1. Interesante observari 🙂 Noi tot stam bine cu curcubeiele. Cum intri in casa, dai de unul aninat chiar la usa de intrare. Dar eu stiu care e secretul lor :mrgreen: Tat-su i-a cumparat carioci cu miros de fructe. Fiecare culoare reprezinta fructul si aroma lui: de ex: galben – lamai; verde -kiwi, fuschia -zmeura; albastru inchis – pruna etc. Asa si le-a insirat pe toate (mai mult decat 7 culori de baza a curcubeului) pe hartii, le miroase, le incearca, le schimba, umbla dupa noi sa le mirosim si noi.

      P.S. karma terapeut 🙂 nici eu nu am auzit.

      Apreciază

  2. Absolut fantastice picturile. Pe citeva minute m-au teleportat intr-o lume prina de soare, flori si Lumina. Cea cu caminul si cea cu raftul de carti sub fereastra sunt preferatele mele.

    Apreciază

    1. Cea cu caminul si cea cu raftul de carti sub fereastra sunt preferatele mele.

      Spre deosebire de fotografii, picturile par mai calde si mai pitoresti pentru ca autorul a lucrat la fiecare detaliu 🙂

      Apreciază

    1. Samira, e bine ca lumea observa si apreciaza frumosul, asta e deja imbucurator. Cat priveste parabola, nu stiu daca trebuie de discutat 🙂 parca totul e clar… sau poate mai e ceva 🙄

      Apreciază

      1. De obicei se pune accent pe frumos si se pierde esenta .
        De obicei se comenteaza numai daca nu se intelege ceva din articol : ) )?

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s