Publicat în Lumi paralele

Desculţă

Miercuri mă hurducam de râs în parc cu cartea « Memoriile unui amant lamentabil » pe genunchi. Adorabil stil şi un simţ al umorului… cuceritor (eram gata să scriu poaspăt şi oxigenat, dacă trec sub tăcere anul ediţiei 1963). Bun, nu de carte e vorba acum ci de tălpile mele.

Cum stăteam aşa la soare, bucuroasă nevoie mare că am mai găsit un autor hăbăuc, bun-bunuţ pe gustul meu, iau şi mă descalţ. Trag şoseta cu căluţi brodaţi, scutur gheata. Măi-măi, ce picioare sterile, albe de marmoră, moarte. Şi când stai şi te gândeşti că erau vii cândva (în copilărie, ca să precizez), pline de praf, de glod, de zgârâeturi…

Aşa cam pe vremea asta, la sfârşitul lui mai, după ultimul sunet de şcoală, zburdam deja desculţă prin bolohanii fierbinţi din grădina bunicii (cea cu fituţibengaturcazana din « Comoara verişoarelor ») pe ruta Cireş alb – Cireş negru. Făceam naveta până ameţeam.

Acurat peste o lună, zburdam pe cărăruşa cu troscot din grădina celeilalte bunici, spre cabinetul meu personal – nucarul.

În fiecare seară, înainte de somn, treceam (cu miorlăturile de rigoare) prin ritualul cu ligheanul de seară.

-Freacă bine cu sopon! stătea mama ca jandarmul asupra mea. Printre degete! Şi sub merişor! Văd de aici cam pe unde ai umblat toată ziulica.

Arse de soare, bronzaj nivelat (nu ca la copii în sandale de prin oraş), zgârâiate prin tufele de malină, muşcate de tânţari, cu şirlăie de agude… cădeau din copacul de lângă poartă- imposibil de evitat. Dacă stăteam locului vreo două minute, mă ciupeau gâştele de tălpi (nebune după agude negre).

Revenită din amintirile mele solare, aşa mă cuprinse o jele pentru degetele mele de la picioare… mai că-mi venea să bocesc în hohote (după hohotele mele de râs). Cum zice fiic-mea cu aer serios de mare impas : C’est tragédique ! (atât de teatral pronunţă că nu îndrăznesc s-o corectez, aş distruge tot efectul).

Aşadar, săptămâna viitoare am să lipsesc de pe net. Pentru că am de gând să mă plimb cu pălăriuţă şi tălpile desculţe. Prin buruiene, prin floricele, prin pietricele, prin nisip… pe unde-a da Dumnezeu şi GPS-ul interior.

Să fiţi sănătoşi !

Imagine: Vincente Romero

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

5 gânduri despre „Desculţă

  1. aveam si eu „cabinet personal” intr-un nuc din spatele casei 🙂 erau trei crengi care porneu de la tulpina si erau apropiate intr-un fel nu stiu cum si luam cu mine o perna mica („puisor” in ziceam) si ma instalam acolo cu cirese, visine, mere sau orice altceva ce era la moment prin gradina, stateam ca intr-un fotoliu :)))) cu picioarele intinse pe lungimea crengii si sprijinita de tulpina si citeam…uneori luam si motanul cu mine…un motan atat de lenos ca nu protesta niciodata, cum il puneam asa statea :))))….ah…niste amintiri…acum iata nu stiu daca as gasi „comod, fotoliul” meu din copac…dar atunci…era cea mai mare placere…:)

    „memoriile unui amant lamentabil” ..cine e autorul? e in franceza?

    Apreciază

    1. uneori luam si motanul cu mine…un motan atat de lenos ca nu protesta niciodata

      ce-am mai ras :)) mi-am adus si eu aminte de un motan (caci erau mai multi care veneau la noi de prin mahala) pe care chiar il puteai modela cum iti poftea inima.

      “memoriile unui amant lamentabil” ..cine e autorul? e in franceza?

      Eu il citesc in franceza „Mémoires d’un amant lamentable” (Groucho Marx)
      Varianta originala e in engleza „Memoirs of a mangy lover” 🙂

      Apreciază

  2. Pingback: Blog de Tury

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s