Publicat în Recomandare de carte

O femeie perfectă

Oriunde există un om, există şi o dramă. Dar nu e întotdeauna acolo unde crezi. (Hercule Poirot)

M-a interesat întotdeauna cum simt dragostea femeile lucide. Să zicem că o femeie care compune crime complicate, ţese mister, îl trece prin filtre logice, jonglează cu profiluri psihologice masculine tot atât de îndemânatic ca şi cu otrăvurile din eprubete, nu cred că va cădea lată de admiraţie pentru primul mascul care se va înfâţişa căţărat pe balcon cu un trandafir roşu între dinţi (Doamne fereşte, dacă cavalerul a omis că lady e indiferentă faţă de roze, iar muşcatele ei preferate inundează deja balconul).

Agatha Christie, regina logicii, a scris câteva romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott. Probabil că a fost prea sinceră în ele, de vreme ce apropiaţii nu i-au apreciat avântul şi, curios lucru, nici succes n-au avut, ca romane ei poliţiste. N-au ajuns să fie traduse nici în română.

Zărisem în cartea „Agatha Christie, duchesse de la mort” o critică aparte, în care autorul, François Rivière (bărbat, detaliu important pentru mine) consideră romanul „Absent in the spring” de Mary Westmacott  o capodoperă. Bine, mi-am zis, trebuie de… verificat. Mă prinse o poftă subită că nu am mai ajuns la librărie să-l cumpăr „Loin de vous, ce printemps” ci l-am găsit în rusă. Pe internet. Grazie Domnului, că nu aveam la mine varianta tipărită, căci, dacă eram s-o iau cu mine (nu mă mai puteam despărţi), mai ales la ultimele 20 de pagini, mă călca trenul. Pentru că mie dacă îmi place ceva şi am intrat în esenţa ritmului, mă rup de realitate, nu aud şi nu văd nimic.Am păţit-o aşa, ascultând-o pe Adele într-o dimineaţă. Eram atât de periculos transportată, încât pur si simplu nu am auzit locomotiva din spatele meu. Am simţit doar un curent de aer rece sub nas. M-am jurat să nu mai risc, dar… câte tentaţii or să mă mai încerce.

Nu ştiu să vă zic acum dacă e sau nu o capodoperă, eu sunt un simplu cititor (femeie, detaliu important aici) şi pe mine m-a impresionat în mod deosebit monologul personajului principal, o femeie care se crede perfectă. Mi-a conturat niște idei mai vechi, pe care tot le amânam. Poate că nici prilej potrivit n-am avut până acum ca să le dezvolt, să le trec prin forul meu intim.

* Deseori am observat că dacă scoţi un om din ambianţa lui obişnuită, unde să zicem, el străluceşte şi apoi îl bagi într-un decor străin, acelaşi om devine jalnic. Nimic nu-l ajută, nici curajul, nici orgoliul, nici tăria de caracter, nici … timpul. Se întâmplă şi invers. Destinul îl scoate pe om dintr-o mocirlă ca să-i dea o şansă.

* Deseori am observat că omul gândeşte şi simte diferit, în dependenţă de zona geografică.

* M-am convins încă o dată că cei care dau sfaturi sau scriu reguli de viaţă (la bătrâneţe şi înainte de moarte) sunt nişte ipocriţi. Ce, n-au mai murit alţii înaintea lor ? N-au mai citit cărţi ? N-au mai văzut destine ? De ce nu şi-au trăit viaţa frumos, fericit, cu sens, cât mai aveau timp ? La ce servesc sfaturile lor ? Pentru că, nu-i aşa, cel mai bun sfat este propriul tău exemplu! Dacă tu nu ai avut curajul, la timpul potrivit, n-o mai fă pe martirul şi pe păcătosul smerit şi sfătos înainte de moarte.

* Nici scăpat după o confruntare cu moartea, omul nu întotdeauna are curajul să-şi respecte promisiunile şi să-şi schimbe viaţa.

Şi da, despre iubire.

Îşi dă seama oare o femeie perfectă că poate deveni o sursă de nefericire pentru cei apropiaţi ? Cei, pentru care jură că-i iubeşte.

Detaliu curios. Cartea a fost scrisă în trei zile şi trei nopţi. Autoarea era absolut ruptă de realitate. Şi ce realitate! Era anul 1944 şi Londra era bombardată non-stop. Agatha refuza să coboare în subsol, la adăpost. Avea de terminat un soi de confidenţă.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

5 gânduri despre „O femeie perfectă

  1. Poate a fost un fel de apărare acel gest de a scrie în doar 3 zile, neadăpostindu-se. Situațile extreme, încazul dat, bombardamentele înfiorătoare, duc deseori la gesturi, fapte greu de imaginat.

    Apreciază

  2. Tot cu privire la acea detașare, îmi spunea bunicul că pe timpul bombardamentelor, bunica s-apuca de făcut prăjitură și cânta. După ce se terminau bombardamentele nu-și amintea, era mirată de prăjitura gata făcută ori dacă nu termina, de ingreddientele înșirate pe masă.

    Apreciază

    1. Ce bine ca ai reusit sa stai la sfat cu oameni care au trecut prin ravagii, intelegi mai bine firea omului. Intr-adevar banuiesc ca si eu ca sub stres mare omul isi schimba radical comportamentul, pierde cumva controlul. Si uneori, poate ca e mai bine asa, e ca un fel de aparare. Ca sa nu-si iasa din minti.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s