Publicat în Creatie proprie, Nuvele

„Pentru tine, iubirea mea …”

Timp de două zile, cât am scris textul, m-am observat în oglindă. Neașteptate senzații.

* * *

L’amour… 

C’est compliqué.

 (nuvelă poliţistă)

Azi am aflat că suferinţa nu are limită şi că cea mai mortală dintre toate armele este cuvântul.

Inspectorul Greg Maes, dragul meu prieten, m-a rugat să nu-l mai aştept dacă nu ajunge la locul întâlnirii noastre până mi se răceşte a doua cafeluţă. Eu însă îl mai aşteptam. Unu, pentru că ploaia parcă îşi agăţase fusta anume de colţul cafenelei « Au bon vieux temps » şi doi, pentru că era o vineri după masă şi eu nu mai aveam treburi.

Priveam prin geamul granulat de picături măşcate şi număram oamenii care îşi uitaseră umbrela acasă. La al doisprezecelea om am zâmbit : Greg !

-Îmi pare rău, Simon, că te-am făcut să aştepţi, rosti răguşit un bărbat bine clădit, cu umeri masivi, reacţii controlate, ochi de cafea şi tâmple arămii, udate de ploaie.

-Nu te justifica şi ia loc, îi zâmbesc. Ştii, amice, nu ne-am văzut de vreo trei luni. De la afacerea ceea stranie şi morbidă …

-Îmi amintesc, surâse Greg. Poştasul asasinat în salonul familiei Pelerin. Ce coincidenţă, chiar azi am încheiat dosarul.

Aici ar trebui să mă opresc şi să mă prezint. Eu nu sunt medic şi nici măcar poliţist ca să mă  intereseze un asasinat. Sunt un banal vânzător de anticariat şi mă numesc Simon Dor. Meseria mea are totuşi legătură cu moartea. Cel puţin, cu amprentele ei. Aşa l-am cunoscut pe Greg. Prin amprentele unui obiect vândut de mine unui nenorocit. O colaborare scurtă, dar fructuoasă. „Simon, deseori glumeşte Greg, tu eşti tot atât de demodat ca şi obiectele tale, dar şi preţios, tu ştii?” Ştiu, Greg, rareori mai întâlneşti azi pe străzile Bruxelles-ului un bărbat de vârstă medie, cu pălărie de fetru alb, ceas pe lănţişor la brâu şi o garoafă dalbă în butonieră. Mereu. Dar nu detaliile vestimentare mă deosebesc de mulţime, ci aerul meu paşnic şi domol. Eu … nu mă grăbesc nicăieri. Niciodată. Am timp pentru fiecare obiect demodat din buticul meu, dar şi pentru fiecare om care mă caută sau are nevoie de mine.

-Simon, mă căută într-o zi Greg, n-ai putea să vii cu mine pe vreo oră? Am nevoie de ochiul tău expert.

Era vorba de un covor vechi, cu motive traditionale și simboluri care te duceau cu gândul la un cod secret. În mijlocul acestui cod fusese depus cadavrul… Deşi pista, până la urmă era falsă, cazul mi-a atras atenţia.

Domnul şi Doamna Pelerin locuiau într-o căsuţă pitorească, cu ferestrele dantelate de muşcate, din orăşelul belgian Mozet. Un orăşel tihnit, cu obiceiuri vechi şi cu locuitori ce nu au aerul să tânjească după civilizaţia numerică.

Doamna Pelerin, deşi îşi sărbătorise recent cea de a patruzecea aniversare, nu pierduse nimic din frumuseţea sa răpitoare. Gura lumii, de obicei, e rea cu femeile frumoase, dar cea din Mozet, aşa şi nu găsi vreun motiv de bârfă în toţi cei 20 de ani de vecinătate. Dimpotrivă, doamna şi domnul se bucurau de un respect continuu. Şi poate că faima lor imaculată a făcut ca vestea asasinatului, comis chiar în casa lor, să zdruncine până în temelii, ca o undă de şoc tot orăşelul. Cu atât mai curios şi misterios părea omorul cu cât avuse loc într-o zi când cuplul lipsea de acasă. De o săptămână nimeni nu mai deschidea uşa poştaşului, proprietarii fiind plecaţi în vacanţă. Corpul neînsufleţit al tânărului a fost găsit de o vecină care se întorcea de la biserică. I-a atras atenția uşa casei căscată, detaliu ce-i păru, pe bună dreptate, suspect. Peste un sfert de oră Dr. Martin, medicul orăşelului, constată moartea poştaşului.

-Îţi aduci aminte, Simon, cum umblam năuc în perioada ceea? Nu puteam să mă agăţ de niciun fir logic. Totul era clar şi totul confuz. Cel mai enigmatic personaj din toată povestea era victima. Un tânăr de 20 de ani, chemat în orăşel pentru o lună, în calitate de interimar. Înlocuia poştaşul, cât cela era plecat în vizită la familia sa emigrată în SUA. Cine îl strangulase şi de ce? De ce îl depuse în salonul familiei Pelegrin? Cum izbuti asasinul să intre în casă fără a forţa uşa?

Greg făcu o pauză şi comandă un latte. Zâmbi. Ştiu că îl roade gâtul când plouă. Reluă povestea.

-Se pare că junele ştia mai multe despre locuitorii orăşelului, decât ei luaţi toţi împreună, despre el. Nimeni nu putea să-mi spună ceva mai mult decât că îl chema Nick. Pentru toţi era pur şi simplu Nick. „Buna Nick! Ciao Nick !” Un băiat drăguţ şi rezervat ca mulţi alţii. Nimic special. Doar Doamna Van Daele, la care stătea tânărul, mi-a spus că Nick avea obişnuinţa să scrie până seară târziu. Cui scria poştaşul? Era doar una din întrebările ce deschidea un quiz complicat.

După ce am epuizat toate pistele, fără vreun rezultat, recunosc că eram pe cale să mă resemnez cu primul eșec profesional, când peste o lună, un alt eveniment tragic a scuturat orăşelul. Dr Martin s-a sinucis lăsând o scrisoare de adio Doamnei Pelerin.

„Iubita mea,

Iată că a căzut cortina, iar unicul spectator eşti tu. Ai să baţi din palme sau ai să-şi scoţi băsmăluţa? Vei jubila în interior, te știu, dar de ochii lumii vei scoate băsmăluța. De unică folosinţă. Ca şi lacrimile tale.

Blestemat e cel care nu poate uita o femeie din clipa când a vazut-o. Nici peste zece, nici peste douăzeci de ani.

Nebun e cel care se potriveşte vorbelor unei femei.

Blestemat, nebun şi …asasin.

Am devenit un medic asasin.

Nu știu dacă mă aflu în clipa demenței absolute sau a lucidității pure, dar abia acum, realizez cu suferință abisală că nicio iubire din lume nu merită sacrificiul pe care l-am comis eu.

Al tău neiubit,

Dr. Martin”

-Cum a primit vestea Doamna cu Reputaţie Ireproşabilă?

-Aşa cum se cuvine unei femei căsătorite. M-a rugat să nu-i vorbesc soţului despre scrisoare înainte ca să se explice singură cu el. Chiar în seara ceea.

-Si ?

-L-a ucis.

-?

-I-a scris o scrisoare şi a plecat la plimbare. Când s-a întors, Domnul Pelerin zăcea mort pe acelaşi covor, în acelaşi loc ca şi cadavrul poştaşului. Atac de cord. Momentan.

Îmi întinse o copie a scrisorii.

-Iată şi arma, dacă pot zice aşa.

 „Iubitul meu,

Noi am fost un cuplu fericit, chiar dacă sună anecdotic „cuplu fericit după 20 de ani”. Noi am trăit ca în urările de la nuntă: „Ani mulţi, feciciţi, împreună, cu un cer senin de-asupra capului”. Acum știu că fericirea noastră a durat numai pentru că norii grei şi întunecaţi ne-au ocolit. Noi doi am avut de împărţit doar momente bucuroase şi frumoase şi … am ajuns să facem din asta un merit al nostru. Dar …  cum era oare să fie viaţa noastră dacă ar fi scăpărat măcar o singură dată pe bolta noastră perfect azurie?

Am regretat întrebarea în ziua când Dr. Martin a apărut în orăşelul nostru. Nu era greu de înţeles că ne aştepta primul şi poate ultimul test de rezistenţă a cuplului. Înainte ca să fie distrus iremediabil. Prea ne-am obișnuit cu ideea că ne cunoaştem gândurile, emoţiile, visurile. Oare?

Ţii minte seara petrecută la familia Greene? În drum spre casă m-ai cuprins şi mi-ai zis că eşti cel mai mândru soţ din lume. Căci, Grație Domnului, nu sunt şi n-am fost niciodată vulgară şi prostuţă ca Madame Greene. Că cea mai frumoasă, fină şi deşteaptă femeie e în braţele tale. Că, uite, papà totuşi avea dreptate, reputaţia imaculată a soţiei face cinstea casei. Mai ales, într-un orăşel ca al nostru. Şi că, de fapt, tu nici că ţi-ai fi închipuit altfel… Aerul tău de suficiență grasă, m-a făcut să înţeleg un lucru groaznic.

Lovitura aşteptată din partea Dr. Martin trebuia s-o înfrunt singurică. Nu mai puteam conta pe sprijinul tău.

Eu am făcut parte din trecutul unui om care m-a regăsit peste două decenii şi mi-a spus că e timpul să fac parte din viitorul lui. Crezi că putea cineva să i se opună? Crezi că se temea de tine? Nu. Dr. Martin a fost un om a carei esenţă sălbatică am cunoscut-o doar eu. Numai o femeie hărţuită de dragostea neîmpărtăşită a unui bărbat, neogoită de ani, ştie de ce e capabil cel…  care nu mai are nimic de pierdut. 

Şi atunci, cum să te salvez, iubirea mea? M-am servit de tânărul cela, Nick, ca de un paratrăsnet. I-am spus lui Dr. Martin, că nu te iubesc demult (oare mai întâlneşti azi cupluri cu dragoste intactă după 20 de ani?) şi că o femeie de patruzeci de ani răspunde mai uşor şi cu interes chemărilor trupeşti din partea unui june amorezat cuc de ea. Ca să-l conving, i-am arătat scrisorile tânărului. Pentru că, într-adevar, de două săptămâini poştaşul îmi aducea zilnic răvaşe de iubire. Chiar şi duminica. Iar ultima i-a fost fatală. În momentul crimei locuitorii orăşelului se aflaula slujba din biserica Saint-Lambert.

Ştii ce-mi reproşez cumplit? Că la plecare am uitat uşa casei descuiată. Dr. Martin, un iubitor de efecte dramatice, n-a trebuit nici măcar să forțeze ușa ca să vârfuiască totul cu o mizanscenă demnă de un film poliţist. După ce a strangulat baiatul lângă cutia poştală, l-a târât în casă şi l-a depus pe covorul din salon, ca pe un miel sacrificat.

… bietul Nick. In locul lui puteai fi tu…

Am facut-o pentru tine, iubirea mea…  „

-Zău că nu înţeleg, Greg, de ce a ales această mărturisire periculoasă? Complet lipsită de tact şi delicateţe. Dacă îl iubea cu adevărat…

-Dacă…  dacă îl iubea, Simon, proceda altfel. În istoria asta e greu de spus dacă a iubit cineva cu adevărat.

– Cum mai trăieşte Doamna Pelerin?

– Am văzut-o azi în compania celui mai briliant avocat din barou. Păcatul lui că-i tânăr şi încă nu-şi poate ascunde sclipirea din priviri. Mort, copt, amorezat, prăpădit…

-Şi .. condamnat.

02.05.12

Lilia Calancea

Bruxelles

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

11 gânduri despre „„Pentru tine, iubirea mea …”

  1. … „şi număram oamenii care îşi uitaseră umbrela acasă. La al doisprezecelea om am zâmbit”…

    O metodă bună de așteptare pentru a alunga acel chin al nerăbdării care te învăluie și care-ți șoptesc-ntru-na: „oare vine?”, „de ce-ntârzie?”, „ce naiba, mai aștept mult?” etc. Mod de a aștepta clădit pe meseria de anticar în care răbdarea întru așteptarea achiziționării vreunui articol rar și statul după tejghea-n așteptarea clienților sunt în fișa postului ori (și) trăsături formate dacă meseria a fost preluată de la părinți. Bine ai reprezentat anticarul Socriță, fin, adânc.

    Apreciază

    1. Merci 🙂 Mai trebuie de lucrat la profil, dar intr-o nuvela nu prea e loc de mai multe detalii 🙂 daca o sa urmeze altele, profilul s-ar putea de completat. O sa vedem.

      Apreciază

      1. D’acord că n-ar fi loc de pre multe detalii dar ele sunt binevenite pe parcurs să țină trează curiozitatea cititorului după cum văd că știi foarte bine acest aspect precizând chiar tu că pe parcurs vei veni cu completări. Felicitări, mi-a plăcut mult postarea!

        Apreciază

      2. Aia, da! E foarte dificil’ntradevăr să pui frână textelor lungi (eu chiar am dat greș la un moment dat pe acest registru), e o artă și asta de a menține textele mai scurte dar până acum ți-a reușit Socriță, nu te teme, dă-i’nainte pe acest calapod!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s