Publicat în Creatie proprie, Nuvele

O moarte de cinci stele

La 8:13 am trecut pe lângă un poliţist cu o căldare de apă în mână. Alt poliţist strângea niste resturi însângerate de pe dalele umede din faţa unei case din cărămidă roşie. Foarte mult roşu umed. Am înţeles că moartea păşise pe ele cu doar câteva minute înaintea mea.

Nu era să descriu asta pe blog dacă nu aştepta tot azi dimineaţă în draft prima mea nuvelă poliţistă.

***

Giulia Fasoletto, intendenta hotelului, a reperat îndată tânăra care tocmai intrase în bar şi luă loc lângă Justin Jacobs, cel mai bogat client al hotelului. Fără urmă de îndoială, fata era seducătoare. Purta o rochie albă, scurtă, cu umerii dezgoliţi, etalând un contrast voluptuos cu pielea bronzată şi sidefie. Totuşi era departe de a avea un aer vulgar. Dimpotrivă, degaja o candoare periculoasă. « Periculoasă chiar şi pentru un milionar de 50 de ani » gândi Giulia Fasoletto, zăbovind lângă postul său de observare, un dulap de lemn negru din colţul încrustat al barului.

Zece ani de lucru în hotelul de cinci stele au făcut-o să înţeleagă bine natura umană şi poftele ei. Ştia de 2 minute ce intenţii croşeta fătuca.

Îi făcu un semn discret lui George, barmanul, un tânăr energic ca un cintezoi. Tocmai primise comanda tinerei. În scurt timp fata mai solicitase ceva la care barmanul reacţionă cu o politeţe rece :

-Domnişoară, îmi pare rău, dar accesul la reţea îl au doar clienţii hotelului.

-Vă rog mult ! îşi săltă vocea fata. E vorba de o urgenţă !

-Îmi pare rău, i-a tăiat-o scurt barmanul.

Nu gălăgia din preajmă îl determină pe Justin Jacobs să-şi ridice privirea de pe ecranul iPad-ului. Nu. Justin Jacobs era deosebit de receptiv la glasurile oamenilor. Vocea nemeritat de aspră a barmanului îl irită instantaneu.

-Fiţi simpatic, tinere.  Ajutaţi-o pe domnişoară să se conecteze. Servicul îl transferaţi pe contul meu.

Fata se lumină toată de recunoştinţă ca o veioză conectată la sursă.

-Ah, domnule, ciripi melodios, de-ar fi toţi ca dumneata, n-am mai căuta raiul în ceruri.

« Mon Dieu, ce prostii nostime debitează fetiţa asta » gândi bărbatul, zâmbindu-i absent şi mutându-şi privirea pe tabletă. Memoria vizuală însă reuşise să realizeze un copy al gambelor bronzate şi să le întindă cu un paste pe tot ecranul. Se debarasă de imagine printr-un click tactil.

Peste un sfert de oră Justin Jacobs fu nevoit să-şi smulgă din nou privirea din iPad. Prin obscurul încăperii şi muzică de Vivaldi răzbătea o cascadă de scânceli surde. Fata încerca să le înnăbuşe, dar o făcea neîndemânatic şi zgomotos. Milionarul se ridică şi se îndreptă cu paşi fermi spre sursă.

Giuliei Fasoletto îi veni a râde. « Fătuca are potenţial de actriţă dramatică. Hotărât, locul ei e pe scenă, sub luminile proiectoarelor, dar nicidecum într-un bar semi-întuneric, cu parfumuri barbăteşti şi licori scumpe…  Hm, talentul nu e un vin ca să-l păstrezi în cavă, la răcoare, câteva decenii la rând». Stătea sprijinită de dulap şi se întreba dacă merită sau nu să avertizeze  fraierul. Era totuşi unul dintre clienţii de aur ai hotelului. Mai era în joc şi faima hotelului. Se hotărî până la urmă. Aştepta momentul potrivit.

După o oră de pălăvrăgeală duioasă, fata se îndreptă spre baie.

Giulia Fasoletto se opri lângă măsuţa milionarului.

-Bună seara, domnule Jacobs, aş putea să vă vorbesc între patru ochi?

-Vă poftesc să-mi vorbiţi chiar aici.

-N-aş vrea să-mi interpretaţi greşit intenţia, dar vreau să vă protejez. Umila mea experienţă de intendentă a hotelului mă determină să cred că domnişoara e o escroacă iscusită. Ştiţi, n-aş dori să deveniţi victimă chiar în incinta hotelului nostru… înţelegeţi ce vreau să zic? şopti femeia cu aer de complice neinvitat.

-Curios, rosti grav şi răspicat milionarul. Nu cunoaşteţi deloc fata, dar vă permiteţi o etichetare de la prima vedere…

-Vă rog să mă credeţi, insistă vinovat Giulia Fasoletto, că experienţa mea de …

-Dragă doamnă, insinuaţi cumva că nu cunosc femeile ? spuse iritat milionarul. Cum vă permiteţi?! Am cumva aerul unui idiot?!

“Da” era să se rupă de pe buzele femeii, dar le-a muşcat la timp.

-Vă rog …. să mă iertaţi, făcu un pas în retragere femeia. V-aş fi recunoscătoare dacă discuţia noastră n-ar ajunge la direcţia hotelului.

Milionarul ridică o mâna în aer: “Pleacă!”

Femeia îi făcu semn barmanului: “Să nu-i scapi din ochi şi să mă suni când vor urca”.

La 00:55 Giulia Fasoletto trăgea cu urechea la uşa suite-ului 713. Nu se auzea niciun zgomot.

Apoi s-a auzit un click discret al cartelei electronice. Paşii surzi ai intendentei avansau pe mocheta luxoasă.

Justin Jacobs sforăia răstignit pe pat. “Bravo fata. A dozat perfect somniferul. Şi-a făcut efectul înainte ca să reuşească fraierul să-şi deznoade cravata”. Uşa de la baie era întredeschisă. Pe solul de marmora albă zări picioarele nemişcate ale fetei. Acelaşi contrast superb de piele bronzată … dar deja rece. Ochii fetei priveau infinitul.

Giulia Fasoletto se repezi spre frigider. Înşfăcă o sticlă de apă rece şi o goli pe faţa bărbatului. Justin Jacobs se trezi speriat :

-Ce naiba faceţi? Ce căutaţi în camera mea ? Cum vă permiteţi ?

-Domnule Jacobs, luă un ton sever femeia, cineva s-a plâns la recepţie pe gălăgia din camera 713. Judecând după scaunul stricat şi mobila deplasată haotic …

-Cum ? bărbatul îşi roti ochii tulburi prin cameră.

-Şi asta încă nu e totul, făcu o pauză. Domnişoara de la bar…

-Ah da, unde e ? gemu milionarul, atingându-şi uşor tâmplele.

– Domnişoara ? … surâse maliţios Giulia Fasoletto. E în baia dumneavoastră. Asasinată !

Jacobs s-a repezit năuc spre baie.

-Dar eu … eu nici măcar nu am atins-o!!! urlă sălbatic. Jur că n-am atins-o !

-Asta o să explicaţi poliţiei.

Giulia atinse receptorul.

-Staţi ! Aşteptaţi un pic. Nu ştiu cum s-a întâmplat. De cum am intrat în odaie m-a prins brusc o ameţeală. M-am întins pe pat … şi gata… nu mai ştiu nimic.

-Înţeleg-înţeleg, în cazul acesta sunt sigură că sunteţi inocent… Eu îmi fac doar datoria. Trebuie să chem…poliţia.

-Nu! Staţi! Dacă … încercăm să… găsim o soluţie… fără a implica poliţia. Cinci mii de euro pentru a scoate cadavrul din hotel !

-Să fim realişti…

-ZECE mii de euro cash ! Chiar acum îi scot din safeul hotelului.

***

Peste o jumate de oră Justin Jacobs răsuflă uşurat în taxiul care îl ducea spre aerogară.

În acelaşi timp, într-o odăiţă sombră a hotelului, trei persoane împărţeau banii.

-Ah, mamă ! Eşti un geniu ! exclamă fata. Visul meu devine re-a-li-ta-te! În sfârşit voi studia filozofia la Sorbona!

-Bine că nu teologia, rânji George. Şi eu am să-mi realizez un vis mai vechi…

-Nu, exclamă ferm Giulia Fasoletto. Înainte de a intra cu motocicleta într-un perete, ai să faci şi tu studii.

-Dar…mamă, scânci barmanul.

Femeia îi atinse duios obrazul cu palma :

-Asta e deja visul meu, George.

Lilia Calancea

Bruxelles

17.04.12

Imagine: Don Clapper

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

41 de gânduri despre „O moarte de cinci stele

      1. Noa, păi aștept vinerile cu nerăbdare. Sincer tare mi-o plăcut. E un stil ce te atrage, vesel, lejer, pufos ca și coaja de pe piersică.

        Apreciază

  1. Felicitări cu debutul primei nuvele poliţiste. Mi-a plăcut foarte mult textul, mai ales finalul.E super şi îţi mulţumesc pentru acest cadou frumos pentru o seară de vineri. Să ştii că pentru mine ziua de vineri este, în primul rînd, Ziua Bloguluidevineri. Aşa cum aşteptam înainte Comoara verişoarelor acum voi aştepta cu mare nerăbdare noile nuvele poliţiste.Succese în continuare.

    Apreciază

    1. DD, multumesc. E placut sa scrii cand stii ca cineva asteapta textele tale. Exista riscul de a dezamagi, dar e o bucurie si incurajare cand vezi ca place 🙂

      Apreciază

  2. Wow, ce final neasteptat! 🙂 Mi-a placut mult! este ceva din stilul lui O’Henry sau chiar ROB, asta datorita finalului 🙂 La cat mai multe nuvele si povestiri de acest fel, si desigur la cat mai multi cititori! Foarte bine scris, modern si destul de fluent de lecturat…

    Apreciază

  3. Si, m-a amuzat numele de familie al personajului central – Fasolleto, de parca radacina cuvintului ar deriva de la cuvintul – „fasole”. Acesta a fost primul meu gind 🙂

    Apreciază

    1. Si pe mine ma amuza 🙂 Cum vad combinatia de litere schitez un zambet. Numele original e de fapt Fasuletto si apartine unui moderator de radio pe care il ascult cand fac curat la bucatarie 🙂 L-am transformat oleaca 🙂

      Apreciază

  4. Textul, plus imaginea lui Don Clapper, au format o imagine foarte reala. Si chiar daca Mademoiselle Fasoletto n-ajunge la Sorbone pentru un curs de filozofie, poate sa se mandreasca, caci filozofia seductiei o stie deja pe 10+.

    PS: O remarca personala – nu stiu de ce dar in Ms. Fasolette te vad pe tine, cum se spune pe la noi. Fiica peste vre-o 5-6 ani (am inteles ca 11, nu?) is va pune in functiune strategia de seductie la maximum (si atunci vai si-amar de c… apul teenagerilor belgieni). A mai remas ultimul detaliu… George??? 🙂

    Apreciază

    1. PS: O remarca personala – nu stiu de ce dar in Ms. Fasolette te vad pe tine, cum se spune pe la noi. Fiica peste vre-o 5-6 ani (am inteles ca 11, nu?) is va pune in functiune strategia de seductie la maximum (si atunci vai si-amar de c… apul teenagerilor belgieni). A mai remas ultimul detaliu… George??? 🙂

      Fiica-mea e mult mai mica, dar sper ca pana la 16 ani ai sai, taica-sau sa reuseasca sa-i umple contul in banca (anume pentru studii), suficient ca sa nu fie nevoita sa-si scurteze fusta. Asta ar trebui sa fie prioritatea oricarui tata de fiica, in viziunea mea. Dar cu viata nu te pui, desigur ca multe pot sa se intample…

      Apreciază

      1. Andi, nu vreau sa ajung ca in vorba ceea cu „niciodata sa nu zici niciodata”, dar mie, ca la un om tare departe de tipografie, chiar mi-e jale de sacrificarea copacilor.

        Asta dintr-o parte, dar din alta parte, uite ca exista mii si mii de oameni caror li-i in cot de copaci, talent si daca or sa fie cititi macar de zece persoane, dar se publica, de dragul orgoliului „care taran nu se viseaza scriitor?” si eu tare n-as vrea sa completez randul lor 🙂 Is pline librariile din Chisinau cu carti necautate, nevandute, orfane. Trist peisaj.

        Pe urma, hai obiectiv vorbind, eu cred ca pentru a fi publicat si vandut (foarte important) trebuie sa muncesti mult. Or, eu nu ma desfasor nici in a suta parte, caci am alte chestii in afara de scris 🙂

        Apreciază

  5. Nu va fie cu suparare stimata SoacraMica, ca sa intri la Sorbona, nu neaparat iti trebuie 5000 de euro. Nu exista taxa pentru studii, studiile sunt gratuite, e suficient sa platesti maxim 300 de euro pentru scolarizare, taxe de intretinere si biblioteca.

    Apreciază

    1. Si pe urma te instalezi pe trei gazete sub un pod si traiesti cu aer si dorinta de a invata. Vreo cinci ani. De fapt, e posibil, ca filozoful Diogene care traia in butoi. Dar el traia in Grecia, unde e cald cam tot anul imprejur.

      Apreciază

      1. A cum complicam lucrurile. Devaghezi si exagerezi grav, exista camine pentru studenti si job part-time. Pur si simplu mi se pare ridicol sa faci pact cu diavolul pentru studii la Sorbonne, cand sunt destul de accesibile.

        Apreciază

      2. Pur si simplu mi se pare ridicol sa faci pact cu diavolul pentru studii la Sorbonne, cand sunt destul de accesibile.

        De acord, e pur si simplu ridicol. Pentru tine. Nu si pentru personajul din nuvela. El vede si apreciaza altfel lumea. Cauta caile care ii convin lui.

        Apreciază

  6. Is pline librariile din Chisinau cu carti necautate, nevandute, orfane. Trist peisaj.

    De acord, peisajul nu-i trist da’ chiar anapoda. Dar asta nu (doar) datorita taranilor ce vor sa fie publicati, ci, in mare parte zic eu, de casele de „productie”, promovare zero (cateodata ma uit la unele coperti si vreau sa mor), avansare ICT, public crescut pe smifabricate TV/Net (care carti mama, eu stau pe Twitter), etc.-etc.

    Taranii (si nu doar ei, caci sunt oameni intr-adevar talentati doar ca business’ul cu carti merge mai rau ca business’ul de rasarita) isi scot banii din coltun si se auto-publica pe cand in scriitori se investeste, din pacate, cum ai remarcat si tu, nu in MD.

    Apreciază

    1. Andi, eu ma uit cum tineretul citeste pe aici; in tren, in tram, in metro. Au si ei twitter si gadgeturi… Poate ca ar trebui de construit un metro mai intai la Chisinau si pe urma de investit in carti? :mrgreen: Poate macar atunci vom vedea tineri citind, nu numai pensionari inchisi in casa cu saptamainile. Carti editate de pe vremea sovieticilor.

      Apreciază

      1. Мне нравится ход ваших мыслей, Ватсон. 😀
        Dar inainte de a construi peroane si gari, mai intii de toate ar trebui de construit facultati mentale.
        One love. I’m out.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s