Publicat în Monoloage

Bumbul

Eu am avut noroc de profesori. Poate pentru că erau alte vremuri. Vremurile în care salariul te ajuta să-ţi păstrezi demnitatea. Cu ea e mai uşor să fii părinte înţelegător, profesor respectat şi cetăţean devotat ţării.

Noi, studenţii, nu numai că eram toţi prezenţi (sună absurd azi), noi alergam la ore ca să nu, Doamne păzeşte! scăpăm vreo replică iute şi ingenioasă, de-a lui cutare sau cutare don profesor. Nu numai că nu conspectam ca dactilografele mute, ci discutam, dezbăteam subiecte până răguşeam. Căutam prin biblioteci (o după amiază de căutare de atunci făcea cam cât un click acum pe google) informaţii  deochete ca să impresionăm şi noi profesorii. Aşa am ajuns să stiu câte kile avea Otto von Bismarck în 1862, în ce context a spus  «puterea suveranului meu se opreşte în pragul salonului prinţesei von Bismarck », că scrisul lui Lenin era tot timpul foarte înclinat spre dreapta, ceea ce indică o pereseverenţă ieşită cu totul din comun, că Stalin avea aceeaşi grupă sangvină ca mine, că … şi  că…

Noi ne simţeam puternici şi amarnic de deştepţi lângă profesorii noştri.

Eu am avut noroc de profesori bărbaţi. Nu numai deştepţi, cumsecade, dar şi … pudici. Nu pudibonzi, dar pudici. În sensul cel mai cristalin al cuvântului. Azi e greu de înţeles întorsătura asta, pentru că a fi pudic a devenit sinonim cu naiv, impotent sau şi mai rău… homosexual (după mentalitatea moldo-creştinească). Îmi vine greu să-mi amintesc (cu mintea-mi încercată deja de perversităţi) vreo privire mai galeşă sau nelalocul ei, vreun gest libidinos, vreo situaţie ambiguă din partea vreunui profesor. Şi noi … să te ferească Sfântul Elefterie, cât eram de nebunatici şi neliniştiţi în tinereţea noastră triumfătoare ! Cum pocneau mugurii la soare, hop şi noi cu fuste care mai de care, cu bluze transparente şi buze roşii. Cu strategii şi socoteli numai bune de atras atenţia…  Clocotea şi se umfla sângele în noi de parcă ne turna cineva drojdie în vene.

Chiar dacă discutam (inclusiv şi de iubire), glumeam şi ne hurducam de râs la ore (unii profi aveau un simţ al umorului fantastic) oricum ei nu-şi permiteau să iasă din albia clasică a relaţiei profesor-student. În anul cinci, când era firesc să ne apropiem, căci mâine-poimâine ne puteam pomeni colegi de catedră, tot păstram o oarecare distanţă înduioşătoare, deşi cu unii am ajuns la relaţii copil-părinte : Lilio, ai mâncat azi ceva ? Nu ? Până nu te duci să mănânci nu te primesc la catedră ? Pac ! uşa în nas.

Maică Precistă, ce mă enervau ăştia cu aere părinteşti ! Dar îmi întorceam cuminte călcâiele şi reveneam mai târziu. Aveam nevoie de calculator. Puneam la cale planuri măreţe şi, vai, cât de puţin îmi păsa de meniul zilei.

Într-o zi parfumată de mai, cu păsărele rătăcite prin castani înfloriţi, m-am pornit la universitate. Viaţa era frumoasă şi viitorul meu senin ca cerul lui Florar. Tocmai câştigasem o bursa de masterat în Franţa. Mândria mea căpătase parametri fantastici şi nu suporta să fie încheiată la toţi bumbii. Deci am socotit eu în ziua ceea c-ar trebui să deschei măcar unul. Bumbul deasupra decolteului.

Şi iată că mă prinde pe coridor un profesor şi mă întreabă mai într-o doară :

-Ce faci, Lilio, după absolvire ? Ai pus în gând ceva ?

Întrebarea mi-a căzut ca mălaiul în lapte clocotit. Numai asta şi aşteptam, motiv legal ca să mă umflu-n guşă :

-Apăi eu, don profesor, plec la masterat în Franţa… Cu bursă. Şi încep să-i ciripesc cu belşug de amănunte, ce-am făcut, ce-am dres, cum am trecut probele le telefon… la care profesorul meu drag, deşi întârzia la ore, nu cuteza să-mi taie elanul, pe urmă totuşi, mă luă de braţ şi mă trase într-un colţ ferit de urechi dibace.

-Khe-khe, tuşi academic în pumn, apoi revine cu glasul dres şi serios. Eu iaca ce vreu să-ţi zic, Lilio. Ca la fata mea îţi spun. Să nu te întorci.

Clempănesc din gene, rămân ţintuită locului. Vede ca nu nimeresc cuvintele. Se repede la bumb şi mi-l încheie repezit şi neîndemânatic. Simt cum îmi dă măliga-n foc :

Cum nu vi-i ruşine Domn profesor ! Cum să nu mă-ntorc ?! Da cine o să scoată ţara din mizerie ?! Din sărăcie ? Din…  Cine dacă nu noi, tinerii ? îndrept degetul spre mine şi dau peste bubul încheiat.  Mă enervez şi îl deschid la loc. Plec furioasă.

-Şi… şi,  în genere ! strig în gând, ce aveţi cu bumbul meu !

Da-da, eu cunosc binişor expresia a-şi rupe cămaşa pe sine. Ce temperament ! De-un dor şi plăcere să-mi amintesc :

-Da eu ! … Da eu !… don profesor !!!

***

Da eu !… stau azi în faţa unui nespresso cu frişcă, căzută în cană ca cenuşa unui vulcan stins … Îmi retrag privirea din peisajul amintirilor şi zâmbesc. Ca să vezi cum le aranjează viaţa pe toate.

Un an în străinătate schimbă setările într-un om. Nu mai eşti … ceea ce ai fost. Un singur an.

Apoi zece.

Azi îmi vine deja mie să închei bumbi. Mulţi bumbi. Coloraţi, îngâmfaţi, fierbinţi. Dar îmi opresc mâna în aer :

-Vezi-ţi de cafeaua ta, femeie. O primăvară are omul.  Lasă-l să zburde ! Lasă-l să schimbe lumea !

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

7 gânduri despre „Bumbul

  1. 🙂 Frumos articol… Bumbii s-au incheiat si la mine, sunt descheiati doar in dormitor. Doi ani au schimbat si culoarea dorului de casa – din albastru palpaind intr-unul plapand – un dor linistit, ce-mi aminteste ca undeva mama ma asteapta.

    Apreciază

  2. si mie mi s-a intimplat la fel cu antrenorul de baschet, D-zeu sa-l odihnesca in pace. Mi-a zis la ultima intilnire accidentala in oras – Data viitoare, fata draga, cind ne vom vedea, peste vrio 10 ani, sa te aud spunind ca traieshti departe de aici, peste hotare, au o familie si esti fericita,da departe sa fie…eram inca in starea de a rupe camasa ;( abia incepusem cariera de cadru didactic la universitate si aveam credinta ca se poate schimba sistemul…In acel an am aflat ca a decedat..citeva zile inaintea zilei mele de nastere…dar mi-au ramas cuvintele lui inca in suflet…pentru ca au fost sincere..si au fost din suflet

    Apreciază

    1. Cu cât îmbătrânesc cu atât mă ogoiesc, pe semne că îmbătrânesc şi reacţiile, îmi păstrez energia pentru lucruri cu sens 🙂 deşi, nimic nu poate avea un sens veşnic

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s