Publicat în Fotografii

Rochia de mireasă. Evoluţie

Povesteam eu cândva cum bunică-mea plângea când o duceau mireasă în casa mirelui. Bocea ca Smaranda popii în unison cu un flacău ce sprijinea o prispă sărăcăcioasă din Cosăuţi. Adică ei, se iubeau, dar au fost despărţiţi, căci bunelul meu, hahol, avea mai mult pământ decât prăpăditul cela de îndrăgostit. Eu, care pe atunci nu aveam nici ochi, nici gură, nu ştiu dacă trebuia să mă bucur în sufletul meu de celulică, căci se hotăra destinul frumuseţii mele. Dacă era să fugă mireasa în lume cu flăcăul cela necăjit, cu plete ca pana corbului (aşa povestea mâca, ţigănaş cu ochi închişi) era poate să am alt ten, alt păr, altă tăietură a ochilor. Dar azi când mă uit în oglindă şi vad copia fidelă a bunelului, nu mi se întoarce limba să-l clevetesc. Varianta feminină a frumuseţii lui mi-a servit nu o dată în viaţă, aşa că…

Aşa e viaţa asta perversă, unul plânge de se rupe, al doilea se bucură chitic şi al treilea trage foloasele.

Dar nu despre asta vroiam să scriu. M-au luat pe dinainte amintirile. Vroiam să zic că deseori din cauza emoţiilor şi a fanteziei aiurea canalizate, se pierd detaliile. Am uitat s-o întreb pe bunica cum era rochia ei de mireasă. Ce scăpare. Nu-mi rămâne decât să mi-o imaginez. Că nu era umflată-n poale ca la Ecaterina a II-a e clar, dar măcar… eeh de m-aş face muscă şi de aş putea să mă strecor prin negura vremurilor în odaia în care se îmbraca mireasa. Să mă aşez pe-un umăr sau pe stan. Să simt sub lăbuţe ţesătura, culoarea, mirosul… Să mă mut pe coroniţa de flori albe, să văd ce culoare a ochilor avea bunica. Pe obraz nu era să mă bag, să nu mă-nece vreo lacrimă sărată şi măşcată cât bobul în păstaie.

Da. Azi trăim alte vremuri. Flăcăii nu mai plâng pe prispă. Ei au jucărele, gadget-uri tactile mai tentante la pipăit ca o pereche de sâni albi…

Azi avem google şi imaginaţie.

Puteți vedea mai jos, în poze, cum a evoluat rochia de mireasă de la sf. sec 19 până în anul când a zburat omul în cosmos.

P. S. Am observat că dacă priveşti mai mult de 10 rochii de mireasă pe zi, la un moment toate-ţi par la fel. Să fie o luzie optică? Acelaşi sentiment probabil îl au şi lucrătorii de la starea civilă. Toate miresele par la fel, numai ele, sărmanele, cred că sunt deosebite :mrgreen:

În rochia 10 m-aş îmbrăca şi azi.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

Sursa http://l-tailor.livejournal.com/

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

20 de gânduri despre „Rochia de mireasă. Evoluţie

  1. Si mie mi-a placut nr.13, dar si altele sunt tare nobile.
    Eu am gasit acasa, intr-o icoana, diadema de mireasa a bunicii. S-a casatorit in ’56. E din flori de ciara colorata si sarmulite aurii. Si, Doamne, ce grea mi s-a parut!, dar tare mandra. Imi imaginez ca nunta o fi fost intr-un sezon mai rece, ca nu stiu daca rezistau florile celea intr-o zi mai calduroasa. N-am intrebat-o de rochie.
    Maica-mea, stiu ca mi-a facut „banturi”, in clasa a 4 din voal. Asa ca, pot sa zic ca am purtat si eu voalul mamei oleaca. 🙂 Mi s-a laudat ca era o modnita in sat si a fost prima care a avut palarie cu voal in loc de diadema.

    Apreciază

    1. o da palariile 🙂 sa stii ca nu la toate le statea bine, desi erau la moda. Cele care aveau par lung si il ridicau sub palarie erau foarte frumoase. Eu am o tanti pe care atat o admiram strasnic in poza, eram gata sa jur ca am sa port si eu palarie la nunta…ei, ce de vorbit :))

      Apreciază

    2. mi-ai adus aminte si mie de coronita de mireasa a bunicii, era la fel cum zici tu cu floricele din ceara si diferite sirmulite,,,,pacat ca s-a pierdut intre timp….

      Apreciază

    1. aici e vorba de o perioada concreta 🙂 intre 1900 si 1960. Daca tii cursorul un pic pe poza, iti apare anul. Moda pleaca si revine. Azi s-au reintors rochiile cu umerii goi si decolteu asa ca pana in sec. 19 Dar eu nu sunt specialist mare, analizez si eu ce vad 🙂

      Apreciază

  2. In prezent au cam disparut manecile lungi insa s-a pastrat trena…voalul…deci regasim elemente vestimentare de altadata si in rochiile de mireasa actuale.Din poze, se observa eleganta femeilor din acea vreme…eleganta care nu prea o mai gasim in ziua de azi. (mai rar o rochie cu bun gust, mai toate se axeaza pe „goliciune”).

    Apreciază

  3. voi vedeti mai intai rochiile da eu vad barbatii care stau asezati si cu femeile alaturi in picioare 🙂 Oricum, femeia a ramas si va ramane intotdeuna in centrul atentiei in ziua nuntii.

    tin minte eram printr-a 10-11 cand discutam cu fetele din clasa care si ce rochie de mireasa ar vrea. Eu ma vedeam intr-o rochie dreapta pana in podea, fara zorzonele etc. (forma A). Cred ca aveam cel mai demodat ‘vis’.
    Oricum, cand am ajuns sa imi caut rochia mea nu am mai gasit-o pe cea din visele mele. Daca maica-mea ar fi pastrat rochia ei probabil era mult mai potrivita decat ce gasisem, in sens ca nu stiu daca as sta sa imi admir rochia mea precum cateva de aici 🙂

    Apreciază

    1. voi vedeti mai intai rochiile da eu vad barbatii care stau asezati si cu femeile alaturi in picioare 🙂 Oricum, femeia a ramas si va ramane intotdeuna in centrul atentiei in ziua nuntii.

      In vizorul meu (strasnic de intim) mirii imi par atat de… nefericiti in mare parte. In toate timpurile :mrgreen:

      Daca maica-mea ar fi pastrat rochia ei probabil era mult mai potrivita decat ce gasisem, in sens ca nu stiu daca as sta sa imi admir rochia mea precum cateva de aici 🙂

      Mama mea a imprumutat-o 🙂 asa erau saraci pe atunci studentii. Dar oricum a fost frumoasa.Tinetetea si frumusetea n-o strici nici c-un sac de cartofi 🙂 As fi vrut s-o am si eu, dar ma multumesc s-o vad macar in poze. Mai ales ca pozele erau facute la soviste candva.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s