Publicat în Recomandare de carte

N-ar fi rău să fie bine …

Ieri (1 martie) s-au împlinit 175 de ani de la nașterea lui Ioanu Creangă. Am un carnet plin cu vorbe mustoase ale diaconului tuns din Humulești. Uneori mi-e frică să nu-l rătăcesc pe undeva, așa că am hotărât că a venit sorocul să le pecetluiesc pe vecie pe astă pagină.

***

La o întrunire viticolă la primărie se vorbeşte inconcludent. Creangă se ridică și spune anecdota :

-Domnilor, ştiţi cum faceţi d-voastră, chiar ca pungaşul cela din Paris, care, întâlnind pe drum un om cu lanţ frumos la brâu, îl întreabă cât e ceasul ; el scoţând ceasornicul, pungaşul iute îl înşfacă cu lanţ cu tot, rupându-i chiar jiletca, şi-o ia la sănătoasa. Alergând domnul cela după el, iată că în cale întâmpină un alt pungaş şi îl întreabă că de ce aleargă ; el răspunde că i s-a furat ceasul cu lanţ cu tot. Atunci istalalt pungaş îl întreabă : « Ia vezi, că ţi-a furat şi punga ! », « Ba punga o am, iat-o » Pungaşul al doilea repede îi smuceşte punga şi fuge de partea cealaltă, încât bietul om nu ştia în care parte să fugă mai degrabă, înspre cel cu ceasornicul, sau spre cel cu punga. Iaca aşa faceţi şi d-voastră cu întrunirea viticolă. Eu ştiu un lucru şi anume : că n-ar fi rău să fie bine în ţara asta !

***

Creangă e întrebat la un congres dacă e pentru sau contra.

-Apoi eu, domilor , – zice el în râsetele tuturor – sunt pentru contra.

***

Tot la congresul didactic, la banchetul final:

-Aferim! zice el, aţi lucrat până la genunchiul broaştei, mai poftim şi la anul !

***

Şi de, prost oi fi, dar inimă mare am.

***

În ziua de azi dacă nu ești cu draci oleacă, apoi te fură sfinții și iar nu-i bine.

***

Unui orator care nu mai sfârşeşte discursul:

-Ştii cum faci dumneata? Întocmai ca ciubotarul care coase, coase mereu, fără să facă nod la aţă.

***

-Unde nu-i dragoste de breaslă şi menire, şi tragere de inimă, nu-i Doamne-ajută,  măi băieţi!

***

„Nu vărsaţi veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat!”

***

Un oarecare citeşte o poezie:

-Cum ţi se pare, d-le Creangă?

-Bună, foarte bună, zice Creangă cu seriozitate – un sfârâiac.

***

Zice că şoarecele când nu încape în bortă, îşi mai leagă şi-o tidvă de coadă. Aşa şi eu.

***

Vorba cântecului:

Fugi de-acolo, vină-ncoace!

Şezi binişor, nu-mi da pace!

***

Vorba ceea: Fă bine, să-ți auzi rău!

***

Popa are picioare de cal, gură de lup, obraz de scoarţă şi pântece de iapă.

***

Popa are mână de luat, nu de dat.

***

Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi găurit pielea în dreptul ochilor, nu ne-am putea vedea greşelile unii altora.

***

Ca să facă semnele mai simpatice copiilor şi ora mai haioasă, Creangă botezase fiecare literă cu o poreclă, încât copilului de la tablă îi zicea aşa:

-Măi, ţâcă, ian fă la tablă pe crăcănatu (M); ian fă pe bărdăhănosu (B); pe ghebosu (G); pe covrigu (O)

***

Următorul fragment mi-a adus aminte de filmul francez „Les choristes”. Duios şi profund uman. Tot mă întreb de ce viaţa lui Creangă, atăt de colorată şi scandaloasă, încă nu a fost ecranizată. Fără pretenţii  de Oscar, deşi …  ar ajunge material şi pentru câteva statuete.

„-Dimitriule- întrebă Creangă odată la lecţia despre persoana verbelor – ce face mămuţa-ta?

-Mama coase cămeşi pentru mine, domnule.

-Spune-mi, Dimitriule, care e persoana I-a când ai spus zicerea asta?

-Eu, domnule.

-Pentru ce?

-Pentru că eu am vorbit.

-Care-i persoana a II-a?

-Mata, domnule.

-Pentru ce?

-Pentru că eu cu mata am vorbit.

-Şi care-i persoana a III-a?

-Mama, domnule.

-Pentru ce?

-Pentru că despre dânsa am vorbit amândoi.

-Bine, Dimitriule,  văd că parcă ai priceput despre ce am vorbit; ia întreabă-mă şi amu tu pe mine, să mă încredinţez şi mai bine, priceput am fost? Întreabă-mă aşa cum te-am întrebat eu”

Creangă învăţase pe copii să se gândească bine întâi şi apoi să vorbească. Băiatul se gândi cam ce-ar putea să-l întrebe pe institutor şi, nebănuind ce urmărea Creangă, care voia să definească şi persoana II-a puse această neaşteptată întrebare:

-Domnule, ce face cucoana matale?

Acest lucru se întâmplă târziu, pe la 1883, când Ileana, fosta nevastă a lui Creangă, se vede că murise. Înduioşat la amintirea frumoasei şi necredincioasei femei, fostul diacon, uitând persoana verbului zise întristat:

-Hei! măi ţâcă! Cucoana mea o fi acum un pumn de ţărână.

 Din cartea lui George Călinescu, „Viața și opera lui Ion Creangă”

***

O melodie din filmul francez „Les choristes” (2004)

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

9 gânduri despre „N-ar fi rău să fie bine …

  1. Prin clasa a 7 (cred c a la 155 de ani)participase la un concurs dedicat lui Creanga si luasem premiul mare (un teanc de carti, tin minte numai „Cel mai iubit dintre pământeni” a lui Preda). Sa ma intrebi acum ceva, daca mai tin minte vreo 10 la suta. Un film chiar ar fi bun.
    Noi am gasit de pe undeva Amintiri din copilarie si fecior-meu le priveste cu placere, mai ales La cirese :)Avem si niste carti audio din MD dar vocea fetei care citeste e atat de iritanta ca am ascuns CD-urile.

    Apreciază

    1. Ai dreptate, multe lucruri se uita, de asta si fac notite. Macar din cand in cand sa le recitesc. Parca te alina gandurile care iti cad tronc la suflet 🙂
      Filmul cu „Amintiri din copilarie” l-am gasit si privit si eu. Asta parca e, nu?

      Apreciază

  2. Probabil o fi asta, eu nu pot sa deschid de la serviciu…
    Este un site desene-animate.ro si acolo paremi-se le gasisem, acum nu le vad (o fi pe undeva) http://www.desene-animate.ro/povesti-basme.html

    Despre notite vorbind, tu ai scris ceva din ce a facut fata ta (asa zisele amintiri din copilarie de la mama :))? Azi ma intrebase cineva daca tin jurnal pentru copii…De la inceput ziceam cum sa uit ceva dar acum daca ma intrebi, cam vag, cam vag.

    Apreciază

    1. aham; am deja cateva perle. cred ca de vinerea viitoare am sa incep a le publica pe aici intr-o categorie aparte. altfel; am sa le uit, precis; si e pacat 🙂

      Apreciază

  3. „Sunt pentru contra!” Hahahaahaha, supermisto! Adevarate piese de arta, as scrie.
    Ohoo, avem carnetel, ceva rar’n ziua de azi, toata lauda Socrita!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s