Publicat în Monoloage

Moarea de curechi

… sau blestemul.

Înainte credeam că a fi filozof e să stai la umbră şi să emiţi gânduri înţelepte. Cu timpul am înţeles că a fi un filozof înseamnă marea pricepere de a trăi printre … proşti. Şi cu asta să te bucuri de viaţă. E greu să fii fericit cu prea multă minte.

Înainte credeam că a fi proroc e cea mai binecuvântată ocupaţiune. Nu la şarlatani cu semnul € încrustat în pupile mă refer, ci la oameni cu priceperea de a anticipa lucrurile. Ce blestem e să ai această capacitate şi … să nu poţi face ni-mic. Pentru că nimeni nu le bagă în seamă. Previziunile gratuite nu au valoare. Dar să începi să le vinzi, nu-ţi permite bunul simţ.

Înainte credeam că bunul simţ e o calitate căutată de toata lumea. Apreciată. Cultivată din şcoală. Chiar şi azi îmi mai aduc aminte de povestea cu sfecla din abecedarul sovietic. Un iepuraş a găsit în zăpadă două sfecle. Pe una o mănânc, zice, dar pe alt o duc puiului de căprioară, iarna e grea, poate că nu mai are ce mânca? I-a lăsat-o pe furiş în faţa uşii şi a plecat. Povestea e lungă. Dar finalul e duios. Sfecla a ajuns din nou la poarta iepuraşului. A doua zi. Pentru că şi alţii s-au gândit la el. Căci a fost o iarnă grea pentru toţi.

Şi iată că într-un timp m-am pomenit că valorile din poveşti aşa şi au rămas pe paginile abecedarului. Abecedarul a fost demult reciclat, penru că era sovietic.

Când s-a început toată tănănaia cu economia în tranziţie, mafie, speculaţie şi alte mizerii, mama într-o zi a luat lingura cu care mesteca zeama în ceaun a întins-o artistic spre mine şi sor-mea şi a poruncit:

-Nu, fetelor. Nu pentru societatea asta v-am educat. Uitaţi tot ce v-am spus până azi, căci numai o să vă nenorocească. De azi, faceţi ce vreţi, descurcaţi-vă cum vreţi printre ipocriţi, proşti şi profitori. Jur că n-am să vă reproşez nimic.

Cred că totuşi mama a regretat un pic decizia luată lângă ceaun, pentru  că dacă sor-mea, suflet blajin şi cuminte din născare, nu prea a înţeles din prima ce zice mama, apoi cu mine, mama a înţeles fulgerător de repede că a scăpat căluţii din grajd.

Aşadar, aleeleeei şi mai dă Doamne! au chiuit în unison dracii mei, aplaudând frenetic decizia mamei. Atâta bucurie pe capul lor c-au scăpat de lanţurile mamei. Lilia, nu-i frumos! Lilia, fii cuminte! Lilia, nu fi obraznică! Ţţţţ, aşa ceva nu m-am aşteptat de la tine! Aşa te-a învăţat, mama?

Ce să zic? M-am distrat, m-am descurcat. Chiar am prins gust. Nici nu am simţit când sângele mi s-a transformai în moare de curechi murat. Când eşti tânăr, sănătos şi frumos; înţărcată, vaccinată şi nemăritată, îţi pare că toată lumea jeme sub escarpenul tău drept. Nu-ţi pute nimic, căci nu te ajunge nimic la nas. Da de unde să-ţi pută dacă put toţi ca tine, pentru că toţi se cred deştepţi. Aceeaşi zeamă, acelaşi borş acru curge prin vine.

Şi probabil că era să îmbătrânesc cu salamură în vene dacă nu era să întâlnesc oameni care să mă facă să înţeleg că moarea… deşi tot e sărată ca sângele, totuşi  … pute. Şi se simte de departe. D’apoi când se bâhleşte…

Azi am ajuns să răsfoiesc din nou abecedarul.

P.S. (în timp ce scriam  textul am fost deranjată de vreo 39 de ori cu întrebări de ordin absurdisssim, dacă după asta a ieşit ceva inteligibil, chiar pot să mă felicit)

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

8 gânduri despre „Moarea de curechi

  1. da de unde il ai? De fapt care care tu nu o ai 🙂

    Asta tot este in carte
    „Da a fost copil si Lenin, da a fost si el scolar
    si in geanta lui pe vremuri a purtat Abecedar” 🙂

    Chiar ieri explicam cuiva de ce am plecat din MD… pentru ca prea multe din valorile cu care am crescut si am fost educata imi sunt straine (nu neg nici partea financiara). Oricum, ce am vrut sa zic e ca daca ar fi sa am acelasi venit in MD, tot nu m-as intoarce.

    Apreciază

    1. Acum nu mai am niciun exemplar de abecedar ca să caut 🙂 Mă bazez doar pe memoria de copil şi pe impresia pe care mi-a făcut-o povestea cu sfecla şi iepurele. dar era precis prin clasa 1 sau hai poate 2. Clasele primare, baza cea mai trainică de şcoală.

      Oricum, ce am vrut sa zic e ca daca ar fi sa am acelasi venit in MD, tot nu m-as intoarce.

      Ştii că zilele astia am făcut un coşmar, cred că de pe urma povestei cu Bacalu 🙂 se făcea că eram chemată acasă, pe post şi salariu „tare mare bun” cum zice soţul meu.

      Apreciază

  2. frumoasa povestea insa se simte acreala moarei de curechi in glasul tau deoarece chiar iti pare rau ca cea mai pretioasa parte a ta nu mai este pretuita de cei ce te inconjoara.Cele bune si nu uita ca poate oamenii nu apreciaza sufletul si omenia insa iti e mai usor sa te suporti stiind ca esenta ta este aceea pe care ai invatat-o in abecedar.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s