Publicat în Povestea de vineri

Morţii veseli

Mâncam într-o seară sufleu proaspăt de zmeură, încet-încet, cu linguriţa, încercând o senzaţie dulce care mă transporta cu gândul la … tandreţe, o tandreţe nemărginită. „Aş putea oare reda aceeaşi senzaţie prin cuvinte, într-un text?” m-am întrebat.

Cel puţin, am încercat.

***

Moş Gheorghe se aşeză pe prag să-şi meşterească prima ţigară în răcoarea dimineţii, când o zări pe lelea Vasiliţa zăbovind în faţa oglinzii de sub cireşul pe jumătate înflorit.

« A câta oară înfloreşte cireşul de când ne-am luat noi doi? » se întrebă moşul între prima scăpărare de chibrit şi primul fum tras în piept. În pieptul din care inima, tot numai pentru Vasiliţa lui bătea, iar când o vedea acum cum îşi scărmăna pletele blonde în faţa oglinzii, o lua şi mai tare razna. « Nu mai puţin de şaizeci de ori a înflorit » socoti în gând « căci cireşul sălbatic o duce mult, cât un om, dacă nu umbli cu toporul pe lângă dânsul».

Mai zăbovi niţel pe prag cu ochii la nevastă-sa, sorbind cu poftă din văzduhul dimineţii o uşoară suflare de zmeură. De-i iarnă sau vară, Vasiliţa lui mirosea tot timpul a zmeură.

Sări brusc în picioare şi o strigă:
-Vasiliţă!
Femeia trăsări. Moş Gheorghe zâmbi duios, mulţumit. Când Vasiliţa lui tresărea, tare mai semăna cu o fetişcană, numai bună s-o prinzi de mijloc şi s-o alini…
-Vasiliţă, ia pune-ţi rochia ceea albastră cu maci sângerii. Amarnic de frumoasă mai eşti într-însa. Ieşim în sat la plimbare cu căruţa. Chiar acum!

Vasiliţa îi zâmbi mirată cu pieptenele încremenit în şuviţe:
-Să fie vreo sărbătoare azi, Gheorghiţă?
Moşul îşi săltă o dată pălăria pe creştet, îi făcu cu ochiul de departe, apoi se apropie de ea cu pas de gospodar hotărât. Îi dădu la o parte şuviţele rebele de pe frunte cu blandeţea unui urs neîndemânatic şi îi suflă în faţă cu voce moale:
– E sărbătoarea noastră, Vasiliţă. Calendarul n-are cum s-o ştie.
A apucat-o uşor de umeri şi a hurducat-o ca într-o joacă:
-Hai Vasiliţo, găteşte-te, că eu înham caii!

Caii aşteptau cuminţi la poartă, îngrijiţi, gata scărmănaţi şi adăpaţi. Moş Gheorghe şi-a dres ciubotele, şi-a potrivit cojocelul cu guler de cârlan alb, apoi a cules un mănunchi de viorele. O vecină din gospodăria de la vale îl privi cu interes peste poartă, scuipă de trei ori în sân, apoi s-a întors la cloşca cu pui.

Când apăru Vasiliţa pe prag în rochie albastră ca cerul şi zâmbet vesel ca un curcubeu răsturnat, mâinile lui Moş Gheorge au prins a tremura uşurel, în ecoul adânc al inimii. Schiţă un zâmbet jucăuş: „Foaie verde ca aluna, aş muri da nu acuma…”, apoi s-a repezit spre Vasiliţa lui, oferindu-i cu o mână sprijin, iar cu alta viorelele. A ajutat-o să-şi facă loc lângă el în caruţă şi au pornit agale privind mai mult unul la altul decât la drum. Sătenii le ieşeau în cale, unul câte unul, care cu sapa, care cu capra… Îi petreceau, tot unul câte unul, care cu o privire lungă, care cu un şuierat prelung…

Când ieşi căruţa din sat, Moş Gheorghe prinse cu o mână mijlocul lelei Vasiliţa şi-i grăi blând ca de departe, ca din altă lume:
-Vasiliţă hăi, dacă aş muri în seara asta…
-Dacă ai muri, Gheorghe, îi tăiase vorba Vasiliţa, mor şi eu din urma ta. Dar până atunci, Gheorghiţă, hai să cântăm!

Un râs de bătrânei, demult împăcaţi cu soarta (o soartă generoasă, har Domnului!) hurducă uşor trăsura, apoi se auzi un cântec cu vorbe dulci, de iubire, pierzându-se treptat în zare, pe măsură ce caii înaintau. Dispăreau în ceaţa unei dimineţi de primăvară o pălărie, un mănunchi de viorele, două inimi, cântând în unison…

Am iubit şi-am să iubesc,
Draga mea, draga mea,
Foaie verde, măr domnesc, of, of, of…

Zărzărea, zărzărea, zărzărică, zărzărea,
Pe la poarta casei mele Gheorghiţă trecea…

***
-Moşnegii ăştia doi s-au iubit ca nebunii, îşi răceau cumetrele gura pe la porţile pe lângă care treceau două sicrie inundate în flori de primăvără.

-Cică i-au găsit pe amândoi morţi, seara târziu, într-o livadă înflorită din afara satului. Zâmbeau amândoi, îmbrăţisaţi.
-Ei şi acum zâmbesc, ia uite, fa, zâmbesc şi din sicrie.

În timpul ăsta cineva se plimba prin ogradă cu toporul:
-Cireşul ăsta sălbatic numai degeaba ţine loc în ogradă. Oare de ce l-o mai ţinut atâta moş Gheorghe?

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

43 de gânduri despre „Morţii veseli

  1. Emotionanta istoria, dar mai cu seama emotiile care se regasesc in fiecare paragraf al acestei istorii. Este o istorie de iubire frumoasa, mai rar asa ceva. Acest lucru imi aminteste de un cuplu din satul de bastina. Toti satenii ziceau ca sunt cam ciudati, caci erau nedespartiti. Au murit cred ca la vreo doua zile diferenta.

    Apreciază

  2. Frumos text, mi-au placut mai multe pasaje, insa de ce asa trist? (intrebare retorica) O poveste de dragoste frumoasa, se simte in fiecare cuvant, chiar daca au murit ambii imbratisati si zambind mi se strecoara si cateva lacrimi cand citesc despre moarte. Iar ultimele ganduri: „Cireşul ăsta sălbatic numai degeaba ţine loc în orgadă. Oare de ce l-o mai ţinut atâta moş Gheorghe?” iti ineaca ochii in lacrimi…

    Apreciază

    1. …când o iubire frumoasă moare, gândeşte-te că se naşte alta chiar în acel moment şi ai să vezi cum trece gustul amar 🙂 totul porneşte şi se sfârşeşte în ciclu. Iubiri mari au fost, sunt şi o să mai fie 😉

      Apreciază

  3. „E sărbătoarea noastră, Vasiliţă. Calendarul n-are cum s-o ştie..” am tresarit de placere.
    Ce e mai mare fericire decat sa te stingi in bratele iubite? Ce viata mai ai daca ramai si traiesti fara jumatatea ta? Mai esti un intreg..nu mai esti.
    Ciresul lor s-a dus odata cu ei..ce rost mai avea el sa ramana? Martor al ulei iubiri vesnice…poate.
    Nu sunt intr-o pasa grozava..dar asa am simtit astazi. Mi-a placut povestea, asa trista cum e ea.

    Apreciază

  4. Ai definit intr-o oarecare masura cei aia Dragoste adevarata,noi cei inca tineri la trup si suflet, care nu intodeauna ne dam seama cei defapt dragostea si „cu ce se maninca” ea…
    p.s Fratele tatalui ,mosul meu care are peste 60 si ceva de ani pina si acuma ii saruta miinile incretite si duioase ale matusii mele,ii da miina sa coboare din transport,si alte gesturi de gingasie le vad care la unii barbati nici in pomina n-ai sa le zaresti,(ca le e rusine sa nu-i vorbeasca lumea),,,iar cel mai mult ma uimit faptul cind vin la noi ei doi in ospetie de miina,cind intra in casa vad cum el se apleaca sa o descheie la cizme ca ei ii vine cam greu sa se aplece dintr-un motiv de sanatate,desi ea se geneaza de acest gest in public ,pe el chiar il amuza si desigur ii face placere,,,,,iar zimbetul nu le prea scade de pe fata,,,,,,,,ehhh de-ar fi mai multi batrinei de genul cum iai descris si tu pe ai Tai 🙂

    Apreciază

    1. p.s Fratele tatalui ,mosul meu care are peste 60 si ceva de ani pina si acuma ii saruta miinile incretite si duioase ale matusii mele,ii da miina sa coboare din transport,si alte gesturi de gingasie le vad care la unii barbati nici in pomina n-ai sa le zaresti,(ca le e rusine sa nu-i vorbeasca lumea),,,iar cel mai mult ma uimit faptul cind vin la noi ei doi in ospetie de miina,cind intra in casa vad cum el se apleaca sa o descheie la cizme ca ei ii vine cam greu sa se aplece dintr-un motiv de sanatate,desi ea se geneaza de acest gest in public ,pe el chiar il amuza si desigur ii face placere,,,,,iar zimbetul nu le prea scade de pe fata,,,,,,

      Frumos. Eu deseori am observat că amorezii cu staj, rareori se gândesc la „da ce-o să creadă lumea, da cum poate să interpreteze…” 🙂 ei trăiesc pe planeta lor cu curcubee veşnic aprinse.

      Apreciază

  5. Mi-a plăcut ultima replică…este adevărat că numai un om ştie de ce păstrează anumite lucruri, fie că este un cireş în curte sau o cană pictată sau tabloul din „casa mare”. Acestea sunt valoroase numai pentru acei care au ataşat la ele o istorioară amuzantă, sentimentală, nostalgică, tandră, etc 🙂

    Apreciază

  6. Relațiile din rural nealterate-ncă de secolul numeric cum l-ai denumit Socriță, sunt super-pitorești. Ai adunat totul din natura noastră de pe acest pământ în cateva cuvinte. Foarte fain

    Apreciază

      1. Cu tăt dragu’.
        Când mai méri acasă, culăje povești din aste’n special din mediul rural. Îs fórte faine, am și ió câteva surprinse-n memorie și pur și simplu m-ór fascinat. Ca sugestie, cu permisiunea ta. Ar veni ca și cu produsele bio, eco, naturale etc., plus redarea unor regionalisme, fac tot farmecul. 🙂

        Apreciază

  7. Ahh, cat de frumos!! Cati nu viseaza sa imbatraneasca frumos langa omul iubit… Citind povestioara asta fara sa vreau am inceput a fredona „Tarancuta, tarancuta” de Dan Spataru…..
    „…Trecutau ani si ani de-atunci, si-acolo-n satul dintre lunci…”

    Apreciază

  8. Intotdeauna m-au emotionat povestile despre dragostea intre doi batrinei. Vazind perechea cu virsta mai inaintata tinindu-se de miina, ma face sa conclud de fiecare data ca asta este Dragostea Adevarata. Foarte frumoasa povestea, foarte frumos scris. Chiar daca finalul e un pic umbrit de moarte, gindul ca cei doi au trait o viata fericita si au lasat lumea asta imbratisati, zimbind – te asigura ca Viata e frumoasa, atita timp cit exista asa oameni. (Asta eu asa reflectez acuma mai la rece dupa ce am tras o mama de bocit 🙂 )

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s