Publicat în Recomandare de carte

Femeile care scriu şi respectul de sine

„Très courageuse quand elle tombe” *

Autoriii mei preferaţi sunt femei. De regulă, după ce sfârşesc un roman care m-a marcat cu ceva (poate fi construcţia unei singure fraze sau o interjecţie admirabil încadrată în context) caut biografia autoarei. Îmi place iluzia căutării la sursă. Eterna întrebare „cum a pornit” sau „ce a declanşat”.

În treacăt fie spus, biografia bărbaţilor scriitori nu prea mă mişcă. Pentru majoritatea dintre ei viaţa s-a scurs într-un clişeu umilitor de previzibil: nevasta spală colţunii şi chiloţii, creşte copii, închide ochii la amantele care inspiră, îi face ceaişor din ierburi… pe când ei scriu… doar scriu. E plină lumea literară de genii clădite pe umerii fragili ai consoartelor. De talente de masculi crescute şi înălţate pe cimitire de talente femeieşti.

Biografiile femeilor ajunse celebre prin talentul lor (multă vreme nebănuit) nu sunt niciodată la fel. Destinul lor e atât de plin de răscruci, piedici, dileme, tragedii, riscuri, curaj şi, mai ales, bârfe. Curios îmi pare că în lumea literelor, de bârfe s-au servit mai des bărbaţii.

În literatură n-ai ce căuta fără un respect de sine de oţel, care respinge tot ce e clişeu, regulă, cadru, obicei. Dacă nu vii cu ceva nou, nu ai curajul de a scrie ce gândeşti,  nu eşti sincer şi nu ai un respect de sine de nezdruncinat … degeaba scrii. Asta explică cumva de ce mediocrităţile cu îndrăzneală păşesc voios peste talentele cu capul plecat şi scuipat. Un talent fără respect de sine e ca şi un corp frumos fără sistem imunitar. Putrezeşte.

Franţa. Fiecare al treilea scriitor e femeie. Françoise Sagan – o mare moştenire a Franţei. De la cel de-al doilea razboi mondial literatura franceză n-a cunoscut un succes mai fulminant, mai scandalos. Acum câţiva ani citisem primul ei roman „Bonjour tristesse”. Să zic că m-a impresionat? Nu pot. Abia după lectura recentă a romanelor „Aimez-vous Brahms…” şi „La garde du coeur” am avut surpriza să descopăr inegalabila fluiditate a textului şi inteligenţa fermecător de simplă a autoarei. Însă detaliul care m-a determinat să-i caut biografia în librării e că primul şi cel mai vândut roman al ei Bonjour tristesse a fost scris la doar … 18 ani. Într-o Franţă care abia îşi revenea de după al doilea război mondial. De o adolescentă care se plictiseşte în luna august, la Paris.

După ce citeşti despre năzdrăvăniile ei din viaţă, nu ţi se întoarce gândul să spui că femeia asta a avut un destin (ceea ce presupune o victimizare), ci femeia şi-a avut din plin destinul. A jonglat cum a vrut cu el. Cu o mână fragilă şi delicată, ţinând o ţigară aprinsă, o carte deschisă sau volanul Jaguarului. A făcut ce-a vrut în viaţă, în stilul ei aparte de good bad girl cu aer blând, dar determinat, un stil imitat mai târziu de o lume întreagă obosită de război şi umilinţele lui. O aventurieră de o inteligenţă sclipitoare, o Miss No Limit (cum îi spuneau prietenii) cu un respect de sine autentic, inepuizabil, intact în orice situaţie a vieţii. Şi e rar când o femeie îşi apără interesele sau plăcerile, fără a face isterie. Sagan l-a purtat în sânge cu o nepăsare admirabilă faţă de şovăielile şi criticile din exterior, deşi încercări au fost destule, începând cu publicarea primei cărţi, când tatăl său i-a interzis s-o publice cu numele ei adevărat, Françoise Quoirez. „Nu vreau să-mi văd numele pe acest roman”.

O scriitoare cu talent care a pornit pe cărăruia literară fără a se gândi la faimă sau bani. A descris nemaipomenit iubirea şi a avut un succes de milioane, dar a crezut doar în prietenie.

„Uneori nu mai ştiu de ce scriu, pentru ce scriu, pentru cine scriu. Nu sunt sigură că pentru cititori. Cred că noi scriem pentru trei sau patru prieteni pe care îi iubim şi care ne consideră puternici atunci când suntem slabi şi care nici nu bănuiec că printr-un singur cuvânt ar putea să ne distrugă. Uneori lovitura e atât de dură încât totul în jurul nostru devine confuz”.

* E vorba de prietena de suflet a lui Sagan, Florence. Așa a caracterizat-o una din profesoarele sale. (din cartea „Sagan à toute allure”, de Marie-Dominique Lelièvre)

Françoise Sagan

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

17 gânduri despre „Femeile care scriu şi respectul de sine

  1. E adevarat ca literatura contemporana franceza si filmele (frantuzesti) sunt de un specific aparte 🙂 dar daca le prinzi gustul incepi sa fii dependent, in sensul pozitiv al cuvantului

    Apreciază

  2. 🙂 Tocmai am revăzut filmul în care se vorbeşte despre iubirea dintre Sand şi Chopin.:)
    Adevărat, pentru a fi scriitoare ori eşti bogată şi nu-ţi pasă de bani ori…eşti o aventurieră. nu-ţi pasă de ce spun ceilalţi. E greu să împaci o viaţă de familie cu cea de scriitoare.:)

    Apreciază

  3. E plină lumea literară de genii clădiţi pe umerii fragili ale consoartelor.
    E plină lumea literară de genii „clădite” pe umerii fragili „ai” consoartelor.

    Apreciază

    1. De ce, lasa sa fie 🙂 poate prinde bine si altcuiva. La „ai” consoartelor am modificat, dar la „genii” nu inteleg. Un geniu, doi genii, nu? sau doua genii? in dex nu vad clar.

      L.E. Gasit raspunsul. Corectat. Merci.

      Apreciază

    1. Multumesc, ma bucur ca-ti place. Articolul dat e o parere inchegata si influentata partial de lectura cartii „Sagan à toute allure”, autor Marie-Dominique Lelièvre. Una din zecile de biografii ale lui Sagan 🙂

      Apreciază

  4. Sincera si frumoasa postarea. Si mie mi-a placut mult „Aimez-vous Brahms?” (am vazut si filmul).
    Pacat ca viata personala a lui Sagan a fost cam tumultoasa si si-a periclitat sanatatea..dar asa sunt artistii, altfel nu ar putea sa se prezinte ca personaje reale.

    Apreciază

    1. Merci. Filmul inca nu l-am vazut, dar din cate am citit, fiind difuzat in SUA la vremea lui, nu s-a bucurat deloc de succesul din Franta 🙂
      Asa este. O viata atat de tumultoasa si doldora de evenimente cat sa umpli zece vieti de muritor de rand 🙂

      Apreciază

  5. Aimez-vous Brahms? l-am văzut de vreo 3 ori, ultima dată anul trecut, prima dată, ăhăă demult!

    Din fericire acum, operatorul la care sunt abonat difuzează multe filme franceze din anii 70, 80 în special. Cum ai scris într-un comentariu aici, filmele franceze au un farmec aparte.

    Apreciază

  6. Am vazut linkul abia acum dat comentariu tau pe feis, am sa citesc cu atentie, tu stii cum sa ma intrigi, eu insa nu as deviza barbati-femei si nu am explicatie de ce, ma mai gandesc la asta dar ai dreptate in ceea ce ai remarcat, am impresia ca ajunge graitor numai acel ce se proclama, iar femeile stim bine sunt mai nesigure in actul asta de auto-proclamare, alta extrema sau sunt foarte sigure sau stau la curul unuia care chipurile le cresc, nu stiu daca mai inteles, de aceea avem ceea ce avem

    Apreciază

    1. am inteles 🙂 totusi e pacat ca avem putine femei in RM care au curajul, timpul si conditii sa scrie. Conditii, in primul rand, nu doar materiale, dar psihologice. Frica de critica tot e o mare piedica.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s