Publicat în Fotografii

Crăciun medieval (poze)

Dacă m-ar întreba cineva ce am realizat până acum în viață, hmm, eu n-aș ști ce să răspund. Sincer, habar n-am. Nu-mi plac bilanţurile. Nici la sfârşit de an, nici la răscruci de vârstă.

Dacă totuși ar trebui să spun ceva … cred că realizarea mea cea mare e că nu sunt dependentă de cratițele mele în ajunul celor mai mari sărbători ale anului. Bucătăria mea e liberă, curată și calmă ca un laborator în vacanță. Se odihnește de mine și eu de ea. Pare un fleac? De ce nu. Eu însă, pâna la vârsta de 27 de ani, n-am avut norocul să întâlnesc genul ăsta de realizare la vreo femeie din preajma mea. Nici măcar la femeile cu CV-uri burduşite de megastudii şi ultrapremii. Şi, ironie cumplită, nici măcar la femeile care scriu anual rapoarte tricotate minuţios cu tag-uri: egalitate de genuri, emancipare, drepturile femeilor…

Mă aștept, desigur, ca fata mea să-mi reproșeze într-o zi că nu i-am creat acasă atmosferă de: ninge, ninge, ninge, Angelica plânge, mama face focul, tata taie porcul. Dar… până una alta, mă autorizez să fiu o mamă mai-puţin-ca-perfectă. Poftele mele au prioritate în fața ritualului sacru de tăiere a ingredientelor pentru salata olivier  

Ca și în anii precedenți, anul acesta am ales cu soțul să petrecem Crăciunul la unul dintre castelele medievale din Belgia. Ne-am oprit la Château de Latour, ales aleatoriu dintr-o lista de de pe internet.

Castelul are o istorie străveche, un aer rupt de secolul numeric și un cadru/decor autentic de cinema. Cu greu îți vine să crezi că a fost clădit cu câteva secole înainte ca Ioana d’Arc să fie arsă pe rug. Nu mai ai nevoie de o maşină a timpului ca să călătoreşti în trecut. Castelul îţi satisface acest fantasm.

E un soi de muzeu în care poți dormi, mânca, discuta, atinge și folosi lucruri fabricate acum câteva secole sau aproape un mileniu.

Pe aici a pus piciorul şi Victor Hugo 🙂

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

23 de gânduri despre „Crăciun medieval (poze)

  1. Frumoase privelisti ne-ai dezvaluit ,multumesc ,,,probabil in asemenea locatii te simti ca o Duchesse 🙂
    p.s. Fata nu se plictiseste la castel,sau au si pentru copii activitati,teren – camera de joaca ?

    Apreciază

  2. Fata nu se plictiseste niciodata 🙂 are o valiza cu petshop-uri si decoratii pe care o poarta pretutindeni. Dupa ce mananca bine, isi cauta o tumba, scaun sau masa si monteaza spectacole. Asta e obsesia noastra foarte recenta.

    Apreciază

  3. Frumos și neobișnuit pentru cei care nu au vizitat nicioadată un asemenea castel :). Interesant, afară e o lume și când intri colo te lași dus de valul atmosferei medievale. Mulțumesc pentru poze.

    Apreciază

    1. Senzatia e neobisnuita. Cand am coborat din masina si l-am vazut, m-am strans in spate de frig 🙂 Cu totul alta ambianta e inauntru. Desi vezi piatra goala pe pereti, e foarte cald.

      Apreciază

  4. Arată fantastic! Numai uitându-te la poze eşti vrăjit, da’ să fii acolo! Enjoy!

    La mulţi ani!

    P.S. Fetiţa ta cred că o să se inspire de la mamă cum ar trebui să îşi respecte timpul liber. Eu zic că exemplul este impecabil 🙂

    Apreciază

  5. „Ma astept, desigur, ca fata mea să-mi reproșeze într-o zi că nu i-am creat acasă atmosferă de: ninge, ninge, ninge, Angelica plânge, mama face focul, tata taie porcul. Dar… până una alta, mă autorizez să fiu o mamă mai-puţin-ca-perfectă. Poftele mele au prioritate în fața ritualului sacru de tăiere a ingredientelor pentru salata olivier”

    M-ai facut sa zambesc :-)Esti de admirat, zau. Faptul ca nu stai la bucatarie in ajunul sarbatorilor vorbeste despre multe din succesele tale. Sunt absolut de acord ca viata are mult mai multe sa ne ofere decat o salata olivier, sau de beuf, sau cum i se mai zice…

    Am citit postarea ta tocmai cand am terminat de facut lista cu ingrediente care mai am sa le cumpar pentru nenorocita de „olivier”. Nicidecum nu ma pot desparti de sindromul „mama – gospodina”…

    Apreciază

    1. Nicidecum nu ma pot desparti de sindromul “mama – gospodina”…

      Ei, in principiu, nu e rau simptomul 🙂 mai ales daca gasesti o placere in el. E pacat numai in cazul cand sufletul iti cere mai mult decat salata, dar circumstantele sau frica de schimbare te opresc.

      Apreciază

  6. Frumos decor v-ați ales pentru sărbători.
    Io-s și pofticios, ia, ia spune-ne ce-ați păpat bun acolo? Poate ai și ceva pozici cu păpicuri.
    Micuței Noroc i-a plăcut? Când eram mic eram atras foarte de tot ce era vechi.Mergeam cu prietenii de joacă la toate clădirile medievale din oraș și-n cimitirul vechi.

    Apreciază

    1. Poze cu mancare n-am facut. A fost un meniu traditional local: melci pe paine prajita, supa cu coltunasi umpluti cu foie gras, carne de porc salbatic cu mirodenii si salata, la desert – bûche de Noël. Vin, cascaval, inghetata, fructe 🙂

      Fetei mele ii place mult sa calatoreasca 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s