Publicat în Recomandare de carte

Italia însorită sau „Viața unei nopți”

… Siberia de gheață a fost înlocuită cu Italia însorită (Dorin Cârchelan)

Prima dată când m-a întrebat cineva când plec din țară a fost acum… vreo 17 ani.  „Ești nebun?” am răspuns.

Prima dată când m-a întrebat cineva când revin în țară a fost acum un an. „Ești nebun?” am răspuns.

Viața a mii de moldoveni se toarce între două întrebări existențiale: „Când pleci din Moldova?” sau „Când vii în Moldova ?” La o bere, la o nuntă, la un botez, la o înmormântare… inevitabil, se ajunge la întrebări de acest gen. Iar după rating, pun pariu pe o ladă de bere belgiană Moarte subită, că întrebarea „Când pleci ?” o bate pe cea cu „Când te măriți ?”

Moldova e o clepsidră în care populația se scurge în jos ca nisipul. Spre sud. Spre Italia!

Cine s-o blocheze? Vrea cineva s-o blocheze? Îi pasă cuiva că se scurge? Și se scurge… de la independență încoace. Sub comuniști, bunăoară, se scurgea în condiții ilegale, dramatice. Mureau moldovenii fugiți clandestin ca vitele bolnave rătăcite prin mlaştini, munți şi stânci. Sleiți, răniți, infometaţi… abandonați de proprii conaționali cu pașapoarte albastre. Și-au dat duhul fără lumânare, cruce, popă, sau un colăcel cald. 

A fost martora căderii în prăpastie a unei femei tinere (chiar sub ochii ei s-a rostogolit), dar nimeni n-a îndrăznit să coboare s-o scoată.Poate nici n-ar fi putut, dar nici n-a încercat nimeni ! Toți au tăcut și fiecare s-a gandt la sine, la norocul de a nu fi el cel căzut și părăsit. Dar, să fi vrut chiar s-o ajute careva, n-ar fi reușit, ar fi trebuit să rămână și el acolo printre stânci, pradă fiarelor.Au mers cu toții mai departe. Iar glasul celei rămase în prăpastie, strigătele ei disperate i-a petrecut până hăt în vârful muntelui. Poate ecoul o fi purtat glasul nenorocitei? Strigătul l-o fi repetat ca pe un blestem, ajungându-i din urmă pe tovarășii de drumeție ai femeii. Dar poate o fi rămas întipărit glasul care cerea ajutor mai mult în memoria celei care povestea întâmplarea. Zicea că în fiecare seară aude chemarea agonică a femeii: „Vă rog, nu mă lăsați! Am trei copii ! Vă rog! I-am lăsat cu o mamă bătrână! Vă ro-o-o-og !”. „Totentanz sau Viața unei nopți”, Claudia Partole

 -Unde-i mă-ta?

 -S-o dus la Italiea !

 -Da de ce nu dă de veste de câțiva ani ?

 -Nu știu. 

 -S-o fi măritat curva. 

   Iar la nunta mea, 

   A căzut o stea,

   Soarele și luna,

   Mi-au ținut cununa.

 Miorița blestemată. Nostradamusul şi mascota fidelă a poporului moldav.

  ***

Despre Nostradamuşii moldoveni cu ghioc, doar o vorbă să vă spun.

Acum vreo 20 de ani, se ţinea scai de capul mamei o femeie care insista ca mama să treacă pe la o ghicitoare. Mama e clar că refuza de fiecare dată, dar adresa a păstrat-o. Şi iată că se face că trece mama printr-o cumpănă. Matincă era o criză de 40 de ani, una dintre cele cu întrebări existenţiale şi lalala, ca la tot omul gospodar. Deci mă ia pe mine de braţ şi hai să facem o plimbare. Avem ce pierde? Era o zi de toamnă călduţă, cu ploaie de soare şi frunze aurii, acurat ca în compunerile scolarilor din clasa a treia. Ograda ghicitoarei era neagră de capete cu probleme psihologice. Cred că am stat în rând vreo trei ore bune, vreme destulă ca să casc gura primprejur şi să observ spectacolul uman, inedit în felul său. Când ieşea de la audienţă vreo cumătră îmbrobodită sau vreo intelectuală deghizată se simţea îndată ca la o conferinţă de presă :

-Ce ţi-o spus ? Da-i drept ? Da fetei ? Da băietului ?

Cel mai popular răspuns era : „Drum lung !” Fetei sau băietului.

Curios lucru. La drum lung gloata reacţiona cu admiraţie. Dacă nu exprimată, apoi mută precis (se temeau toţi de ghicitoare, cică într-o zi s-a enervat şi i-a alungat pe toţi din ogradă). Simţeai după privirile lor că în cap le roiau gânduri de genul : „Aha, înseamnă că o să ajungă om mare ! Adică vreun Sulac sau Cepraga acolo… Scena, microfon, autobus, paşaport… se înţelege”.

-Fiica matale, suflă cu voce groasă înspre mama ghiitoarea cu ochi bulbucaţi ca două castane, o să aibă drum luuuung.

Nu ştiu de ce mama s-a pierdut oleacă, deşi, după „conferinţele de presă”, trebuia să prevadă răspunsul, iar după o pauză îşi reveni :

-Da’ cam pe când e drumul?

Îmbarcarea s-a produs peste un deceniu. Ce coincidenţă ironică.

Să fi fost sociolog, cred că m-aş fi ostenit să adun martori cu preziceri dintre anii 1990-2000. Pun pariu, pe o ladă fără bere, că rezultatele, cel puţin, vor fi comice.

***

Ceea ce politicienii trec intenţionat sub tăcere, scriitorii ar trebui să scoată intenţionat la lumină. De peste un deceniu moldovenii pleacă în Italia. Ilegal sau legal. Câţi scriitori au abordat acest subiect până acum ? Cu cât e mai neînsemnat exodul înfiorător de sub nasul nostru decât sutele şi plictisitoarele romane despre trecutul sovietic şi deportări ? Cât se poate de continuat de supt decenii întregi nişte subiecte care trebuie să rămână în secolul şi mileniul trecut ? Care va fi plata evitării dramei care se produce în fiecare zi ? În orice alta ţară, o singură povestire a unui om care a trecut ilegal o frontieră pentru a lucra ca rob la străini pentru a-şi hrăni copiii, în secolul XXI, ar inspira sute de variante de lucrări artistice. Noi avem mii de istorii, dar care din nepăsarea noastră vor rămâne sub praf mii de vieţi nenorocite, mii de femei moarte, violate, umilite… ca nişte ostaşi anonimi căzuţi pe meleaguri străine. Pe timp de pace.
***
Când mi-a spus mama că a rămas impresionată de romanul „Totentant sau Viaţa unei nopţi” al Claudiei Partole la început m-a intrigat, apoi totuşi am întrebat :

-Păi nu e o scriitoare pentru copii ?

-E, dar de data asta a scris un roman pentru adulţi. Despre o actriţă care a fost nevoită să părăsească scena teatrului pentru a pune mâna pe cârpă şi  a spăla tigăile la italieni. (Acurat povestea Cenuşăresei pe dos, ce ironie a sorţii pentru miile de fetiţe care au crescut cu această poveste).

 -Ei, mamă, nu-mi plac romanele care deprimă.

-Nu, că ăsta e altfel.

-Cum ?

-Ţi-e simpatic personajul şi asta reduce mult din dramatism, te trezeşte un pic, te face să-ţi pui întrebări…

Romanul „Totentanz sau Viața unei nopți” e mai întâi de toate un roman psihologic. Şi într-adevăr are un gust specific. Uneori, da, unul  amar, dar nu de fiere, ci de grapefruit. Sănătos, adică.  Autoarea descrie o realitate dezbrăcată de iluzii. Textul e ca un uzor de covor moldovenesc. Simţi un lucru migălos în spatele lui. Nici o imagine, niciun personaj nu te lasă rece, pentru că e ţesut … acasă. Vezi şi trandafiri, şi păsări, dar totul… pe un fundal negru. Pe fundalul realităţii noastre.

…Auzindu-i pe unii mă treceau fiorii și mă întrebăm: „Și acestea-mi sunt neamuri ?” Făceau bravadă, amuzându-se de propria prostie. Într-un fel, adânc în sine, mă gândeam cu bucurie că a scăpat țara mea de asemenea personaje, dar pe de altă parte, aparținându-ne (țării și, deci, prin alianță și mie), ne crează o imagine eronată aici unde se integrează.

…Bunăoară mă gândeam cât de risipitor este neamul meu față de natură, față de sine. Mă uitam cu câtă nepăsare aprindeau unii focuri în pădurea de lângă lac (exact ca la ei acasă !), jubilând cu paharul în mână în jurul rugului pe care coceau frigărui. „Proștii de italieni nu știu să se odihnească ! să învețe de la noi …”, ziceau, și , nimeni, nici chiar poliția care-și făcea apariția nu i-ar fi convins că trebuie să respecte modul de viață al altora, fie că sunt acasă, fie printre străini. Multe am văzut și multe m-au făcut să roșesc.

…E trist să te știi străin printre străini, dar și mai dureros e să ajungi străin la tine-acasă.”Totentanz sau Viața unei nopți”, Claudia Partole

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

27 de gânduri despre „Italia însorită sau „Viața unei nopți”

  1. Am fost 3 prietene la facultate. Eu sunt in BE, alta ein CD si alta in UK. Eu am venit dupa sot, alta a emigrat in CD cu familia, a treia s-a pornit in UK. Noi am plecat usor fara peripetii dar cea din UK a ajuns timp de un an la locul destinatiei (s-au pornit ilegal, prin 2000). Cand ne-a povestit prin cate a trecut nu-mi venea a crede (cum zici si tu) ca se pot intampla atatea lucruri in ziua de azi. Chiar ma simteam undeva vinovata ca la mien totul a fst simplu, sigur si fara peripetii. Mai intai au fost trasi pe sfoara de cei ce se apucase sa ii duca: i-au lasat in aeroport in Moscova. De acolo au luat nu stiu ce avion pana pe undeva prin nordul Africii ca de acolo sa mearga in FR (mai apropae de stramtoare), apoi au ratacit prin Paris (prin cocioabe parasite si mancand si spalandu-se pe unde se ingrijesc cersetorii), apoi au incercat de vreo cateva ori sa se ascunda in marfare ca sa treaca La Manche-ul (gasiti cu cainii, inchisi, care trimisi inapoi). Pana intr-un sfarsit au trecut ei tunelul da asta nu a insemnat ca de acolo totul s-a rezolvat. Ani traiti in comunitati izolate si cu frica zilnica de a nu fi gasiti si trimis inapoi. Si cand te gandesti ca toti se pornesc ca sa castige ceva si sa se intoarca acasa dar putini sunt acei care chiar vor sa revina acasa, necatand la cate au avut de indurat.
    Nu stiu cum da intrebarea ‘te intorci inapoi in MD’ a disparut din vocabularul nostru, a devenit ca ceva evident, adica e clar ca NU…Si cati sunt ca noi.

    Apreciază

    1. Nata, eu tot stiu cel putin vreo 7 istorii din prima sursa. Adica, nu pe-a auzitelea, dar oameni cu studii, adecvati, care au fost nevoiti sa-si riste viata si care mi-au povestit ei singuri, prin ce au trecut. Ma intreb cat de blestemat trebuie sa fie acest popor ca sa indure atata umilinte. Oare mai poate da roade sanatoase…

      Apreciază

  2. au plecat multi dintre cei curajosi, tupeisti, rezistenti, mai putin naivi (ma refer la idealisti), satui de toti si de toate … nu mai stiu. Un fel de selectie naturala dar din pacate in dezavantajul Moldovei. Si roadele de pe urma lor cred ca sunt sanatoase (eu ma refer la cei plecati) ca daca nu ar fi fost sanatoase ar fi trimisi inapoi. Cei care nu s-au descurcat s-au intors si singuri (numai ca nu prea cunosc pe cineva). Si iarasi din pacate sunt culese de alte tari, indiferent ca merge vorba de servicii intelectuale sau mai putin.

    Sau tu aveai copiii in vedere? Cei ramasi sau cei plecatI?

    Eu nu ii mai vad pe cei de acasa si pe cei plecati ca un singur popor de asta si vorbesc despre ei ca despre ceva deja separat. Ca daca noi inca suntem priviti ca straini si poate inca si copiii nostri, apoi nepotii cam putin ce vor mai avea in comun cu Moldova. Cu exce[tia daca nu imi va veni mie ca bunicuta sa imi iau nepotii pe brate si sa le incep a povesti ce si de unde si cum.

    Apreciază

    1. Eu aveam in vedere oamenii care au trecut prin situatii psihologice grele, se reabiliteaza foarte greu dupa. Unii nu-si mai revin poate ca niciodata. Cand ai fost umilit, batut, calcat in picioare (ma rog, fiecare om are un orgoliu, chiar si moldovenii :)) e mai greu sa educi urmasi liberi, deschisi la minte, indrazneti… O sa fie exceptii, desigur, dar valul general o sa sufere din cauza complexelor si fobiilor parintilor. E o chestie inconstienta, care nu poate fi controlata. Ea iese la iveala prin comportament, gesturi, vorbe…

      Apreciază

      1. „Napocel, deam fiecare cu gustul sau Cu de-a sila nu bag nimanui nimic pe gat.”

        Oioioi! Mie-mi place grepú de numá! 😀
        Să ies oțâră din lugubrul situației celor plecați, când eram piciulic uram grepî dá chiar o să scriu despre figurile mele la mâncare din acea perioadă.

        Apreciază

  3. stii, eu vreau sa cred ca copiii nostri vor fi destul de destepti sa ia lucrurile bune din mediul unde au nimerit in detrimentul complexelor si fobiilor parintilor lor 🙂 Ei deja fierb in alta supa si vrei nu vrei vor lua izul nou de altfel degeaba au indurat ce au avut de indurat parintii.

    Da poate ca nu am dreptate si ma imbat cu apa chioara 🙂
    Acum cateva zile barbat-meu a avut un incident cu o familie de ceceni la terenul de joaca. Copiii aia sunt destul de agresivi si parca ar sta in permanenta aparare, de parca fiecare al doilea le-ar fi dusman. Nu mai zic de parintii lor care i-au adus si o replica ‘frumoasa’ lui barbat-meu ‘С тобой разберутся, красавчик’ si asta numai din cauza ca asta nu le-a permis sa i-a bicicleta ce nu le apartinea.

    Apreciază

    1. Nata, eu ma uit oleaca si la mine 🙂 parca asuprita n-am fost; ei, ma rog, ca tot copilul sovietic, dar am niste momente… de tine-ma Doamne! 🙄 Mi-a spus de cateva ori sotul: „Abia astept ziua cand m-or suna cei de la politia federala sa vin sa te iau. Adica, nu m-ar mira”. Am un simt al dreptatii tare accentuat si cui, ma rog trebuieste el, dar intr-un loc tot nu pot sa mi-l bag :mrgreen:

      P.S. Voi acolo cu cecenii mai atent 🙂 … desi, sper sa nu-mi calce vreunul in cale, ca de mine nu raspund. Eu am trait cu ceceni pe aceeasi scara la Nice, un an de zile. La conflicte n-am ajuns, dar distanta o tineam. Ei de mine, si eu de dansii.

      Apreciază

  4. În al doiea rând m-a-ngrozit remarca unui tip ce vede larg și-ndepărtat peisajul. Este vorba de Florian Gheorghe din România, absolvent al Institutului Remarque de la New York University, fost angajat în cadrul Departamentului de Stat, dar și cel de Justiție al SUA. L-am ascultat pe un post de radio din Chișinău zilele trecute. Prevăd continuarea aceleași situații pe care ai prezentat-o aici Socriță. În fine, îl citez pe acest Florian:

    „Mergem spre un stat eșuat (Republica Moldova). Îmi cer scuze că vorbesc în termeni atât de duri. Dar în doi ani să nu poți alege un președinte… Lipsa controlului asupra Transnistriei… Au trecut 20 de ani! Doamne ferește să se repete istoria de acum 10 ani. PCRM are șanse să revină la guvernare pe fundalul incapacității actualei alianțe de a conduce republică”

    E cam de-a pasta situația, să sperăm că pe masa moldovenilor grapefruitul va fi prezent.

    Apreciază

  5. Un articol greu psihologic,mai ales p-u cei ce au tangentsa directa cu plecarile,,,
    p.s. eu ma intrebam inca din perioada bloglui precedent, da mama sau alte rude de ale tale te citesc acum sau atunci?

    Apreciază

  6. Am auzit şi eu vreo 2 istorioare din această categorie. Ţi se ridică părul în vârful capului şi speri să fie doar nişte basme. Partea dură este că dacă auzi de la prima mână nu prea mai poţi să o categorizezi ca fiind basm şi îţi curge o lacrimă pe obrazul drept şi apoi şi pe cel stâng…Suferinţă şi în stânga şi în dreapta.

    Realitate crudă!

    Apreciază

  7. vorbesc acum cu fratemiu, singurul ramas in MD. Il intreb ce mai face la care imi raspunde: „tot in MD”. Il intreb: „da ce, aveai planuri de plecare?” La care el: „nu, e un fel de-a raspunde aici ultimul timp.”

    Apreciază

  8. Lilia, olecutza de offtopic: dar in pdf-ul pe care l-ai postat cu generozitate, nu am gasit cateva din articolele mele din ale tale de capatai, cum ar fi „Arta de a primi papucii”, „Vorba dulce orgasme aduce”, „Barbatii cauta regine”… si inca cateva.
    Crezi ca poti sa ma bucuri, te rog? Nu de alta, dar sunt genul ala de articole pe care le recitesc cand am nevoie, ca si „Femeia si ciorapii”.
    Multumesc din suflet.

    Apreciază

  9. De multe ori am ajuns sa ma intreb din ce aluat sunt plamaditi moldovenii. Stiu si eu cazuri in care cei plecati au ajuns si prin puscarie ca aruncase pasapoartele false cu vize false si nu aveau cum sa-i identifice, au dormit sub pod, au avut job-uri nu dintre cele mai placute, numai sa nu mai revina in MD.

    Apreciază

    1. „De multe ori am ajuns sa ma intreb din ce aluat sunt plamaditi moldovenii.”

      Te intrebi si tu ca autoarea 🙂 „Ma intrebam: „Oare cine suntem cu adevarat? Noi, care un secol si mai bine am fost rupti de la matca strabuna si amestecati cu strainii, cine suntem? Ce-a mai ramas din sangele nostru?”

      Apreciază

      1. Despre identitatea noastra nici nu mai vorbesc. Nici nu stiu unde ni se incep radacinile dar stiu ca degraba moldoveni adevarati(din talpa) nu vor mai fi. Pacat ca suntem prea ingaduitori si rabdatori, nu avem demnitate si ne lasam injositi. In loc sa facem curat mai bine imigram.
        Cat de nefericit trebuie sa fii sa stai mai bine in puscarie prin Europa decat acasa la tine?

        Apreciază

      2. Fericirea probabil nu e doar paine cu unt de trei ori pe zi, dar si ambianta in care o mananci. Unuia ii place sa fie asuprit de ai sai si face din asta act de patriotism, altul pleaca si se simte mai bine intre straini decat printre ai sai. Nu toti pleaca din MD pentru bani.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s