“Comunicarea e esenţială, dar nu poţi comunica orice. Eu am un exemplu. Un cuplu se duce la un consilier marital adept al comunicării totale. Consilierul îl întreabă pe soţ dacă i-a mărturisit totul soţiei şi acesta îi răspunde că, dacă spunea totul, de mult era divorţat.” (Aurora Liiceanu)
***
Vă servesc aperitivul cu un banc găsit în biblioteca mea de veceu.
Un reparator de televizoare sună la uşa unei doamne care îl chemase cu două ore mai devreme. Uşa se dechide şi pe prag apare o creatură minunată îmbrăcată într-un neglijeu roz transparent, care ascundea cu mare efort un corp splendid. Vădit tulburat, nenorocitul de reparator, se instală în spatele televizorului defectat, încercând cu o mână tremurândă să identifice pana şi aruncând din când în când câte o privire fugară după doamna, care evolua prin apartament, fără urmă de complex. O oră mai târziu, ajunge să repare în sfârşit televizorul, lucru, ce în mod normal îl dădea gata într-un sfert de oră. În timp ce aştepta să fie plătit, doamna îi zice:
-Euuuh… nu ştiu cum să vă zic…Eu… în fine, vreau să vă rog ceva… Oh, mi-e incomod să vă spun. Contez mult pe discreţia dvs, sper să râmână între noi…Uuuh, ştiţi, bărbatul meu e cam obosit în ultima vreme, lucrează mult. Bine. Dvs înţelegeţi, nu-i aşa… eu sunt o femeie, dvs…un bărbat, m-am gândit că…poate…
Reparatorul nu se lasă rugat mai mult şi se năpusteşte peste femeie, care, spre marea lui surprindere începe să se zbată şi să urle:
-Cum vă permiteţi? Aţi căpiat sau ce naiba? Mă gândeam doar dacă mă puteţi ajuta să mut bufetul.
***
„Doar atât!”
