E posibil oare de scris o carte fără suferinţă? mă întrebam la sfârşitul lui iulie. N-am auzit încă scriitor mărturisind că a scris o carte fluierând «Dunărea albastră». Dimpotrivă, de obicei se ia un aer grav şi meditativ, se menţionează neapărat sacrificiile şi mai ales, mai ales ! timpul investit. Un an, doi, trei… o viaţă. Şi asta nu e rău, nu e grav, dacă… te naşti într-o ţară în care eforturile sunt preţuite. Hai, dacă nu de generaţia în curs, măcar post-mortem.
Despre ce cărţi, mă rog, vorbim ? m-ar întreba unii. Căci o carte serioasă (!) n-o scrii într-o lună, două! Dar ce reprezintă o carte serioasă? aş întreba şi eu. De la ce tiraj o carte poate fi considerată serioasă în Republica Moldova? Câte cărţi serioase sunt citite de omul simplu în troleibuz, parc, bibliotecă sau în vacanţele de iarnă pe cuptor? Asta în condiţiile în care un basarabean (nu iau în calcul doar capitala) se conectează mai cu spor la odnoklassniki decât caută drumul spre librărie sau bibliotecă.
Eu nu propun să dăm foc cărţilor serioase, departe de mine gândul, încerc doar să mă conectez la realitate şi, mai ales, la mentalitatea moştenită. Rareori o carte îşi găsea loc în traista unui cioban. Biblia nu se socoate. De unde era să apară patima pentru buchii ? Azi generaţia nouă, dacă e pusă în faţa dilemei odnoklassniki/facebook/blog sau carte, alege internetul. O să întâlniţi şi excepţii, dar din ele n-o să facă parte autorii locali. Din păcate. Pentru că, hai să fim sinceri, ai noştri pefera să scrie cărţi serioase.
Cine să se apuce să facă literatură neserioasă, relaxantă, ironică pentru omul de rând din Republica Moldova? Phoa ! Cum să-ţi pui numele pe un roman de dragoste siropos dulceag, sau un roman poliţist, sau unul de aventură? Deşi, să vedeţi ce ironie, anume genul ăsta de cărţi se bucură de tiraje astronomice în alte ţări. Nişte neserioşi! De fapt nu nişte, ci milioane.
La toate astea mă gândeam în iulie cât mă întindeam la soare, miroseam muşcate şi iar mă întindeam ca într-un final să-mi formulez o provocare.
Da ce dacă mă apuc să scriu o carte neserioasă fredonând « Sanie cu zurgălăi » ? Termen : o lună de zile. Hai, o săptămâna în plus de rezervă. Şi nicio zi mai mult !
Am de pierdut ceva ? Nu cred. O iau uşurel, ca pe un experiment literar. Un exerciţiu cu care îmi umplu luna august, cea mai liniştită a anului.
Unica condiţie, principală şi obligatorie : cartea să fie scrisă din plăcere. De bună voie şi nesilită de nimeni. Niciun fel de sacrificiu, decât plăcerea de a scrie. De cum simt că scrisul devine o povară, mă opresc ! Las totul baltă !
Cartea a fost scrisă. Am intrat şi în termeni. Nu ştiu care o să-i fie destinul mai departe. Eu însă am câştigat deja enorm. Nici urmă de vreun soi de sacrificare, dimpotrivă, m-a încărcat cu atâta bucurie şi seninătate că mă simt o perversă faţă de oamenii care suferă când scriu. Nu am traversat nopţi albe în căutarea frazelor profunde, nu am căutat muze-paparuze şi culmea ! pentru prima data în ultimii zece ani, s-a speriat migrena de mine. Se pare că a coborât la vecina de la trei. O văzusem ucisă într-o zi de august.
Într-un moment chiar am început să mă îngrijorez. Că scrisul e o terapie n-am aflat aseară, o ştiam de mult timp, dar că-ţi aduce voie bună şi împăcare, asta e ceva nou, simţit pe propria-mi piele şi puls.
Am avut parte de nişte coincidenţe năucitoare, dar şi de nişte momente comice, în care începusem să vorbesc singură cu mine, să fredonez romanţe şi să mă hlizesc aiurea. Scriam dialoguri şi trebuia, respectiv, să trăiesc textul dinamic. Într-o seară m-a luat soţul de mână cu duioşie, ştiţi ca pe un nebun, încetişor că să nu-l sperie şi-mi zice : Nu mă deranjează când cânţi romanţe, dimpotrivă, însă, te rog, promite-mi că vei înceta să râzi singură îndată ce pui ultimul punct. Promis. Nu mai cânt. Am terminat partitura.
Manuscrisul e în drum spre Chişinău. Am anexat la el un creion vârfuit de un cristal Swaroski (vai de capul meu de snoabă) şi i-am spus mamei să marcheze pasajele pentru care merit să fiu dezmoştenită. Mama s-a speriat. Aşteaptă plicul sigilat ca pe o bombă recomandată.
Începând cu 7 octombrie 2011 voi începe să public fragmente din cartea « Comoara verişoarelor» pe blog. E un roman de aventuri, semi-biografic, în care umorul e prioritatea numărul unu. Naraţiunea e la persoană întâi.
Sinopsis
În timp ce moldovenii fug de prin satele Moldovei prin capitalele europene, în căutare de bani, fericire şi stabilitate, o moldoveancă revine din capitala Europei într-un sat părăsit de pe malul Nistrului, schimbând stabilitatea pe aventuri bucolice. Ce mai poţi găsi într-un cerdac sărac dintr-o căscioară bătrânească în care nimeni n-a mai aprins o candelă de un deceniu? Ce nădejdi te pot lega de o casă abandonată în care chiar şi fantomele s-ar plictisi ? Găseşte sau nu comoara promisă într-o scrisoare care nici măcar nu îi este adresată. Sau totuşi … îi este ?
Coperta





Comentarii
sa fie intr-un ceas bun! astept cu drag aceasta carte
Merci. Mie mi-e strasnic de draga. M-am destrabalat bine in ea
In sens ca mi-am lasat imaginatia sa zburde liber.
Am fost ieri prin Parcul Ștefan cel Mare, în treacăt, și am văzut doi bătrânei citind unul lângă altul câte o carte. Domnul o citea pe Sandra Brown și doamna pe Mark Twain. Frumos, le stăteau bine. Din păcate, prin preajmă nu am văzut nici un tânăr. Tinerii nu au așa o deprindere.
În rest, aștept cu nerăbdare “Comoara verișoarelor”
Ii invidiez pe batranei
dar si ma bucur pentru ei.
Foarte tare Sfântă Vinere! Abia aştept să mă delectez cu scrisul tău!
Ia uite aici Socriță, inserezi textul făr’de diacritice, apeși “CONVERSIE” și tătu-i ceas apoi!
http://www.diacritice.com/
merci, dar e pentru textulete mici de tot, apoi se blocheaza
Așe-i, ‘ntradevăr pentru piticuțe texte. Ei na! A răspuns FEMEIA!
Vrea MARE, texte mari adicătălea.
La mine nu s-o blocat. Stai așé să-ntreb io colegii, prătenii, cunoștălile de n-ór știi alte soluții, link-uri, programe. ‘N ultimă-nstanță, de nu găsăști o soluție pe placú FEMEII din tine
, io te ajut cu tăt dragú la diacritice, timp-n general am. Totuși Socriță, ‘ncearcă așé pe bucățele mici, că merge făr’să să blocheze. Sloganú bróștei țestóse să-ți șie ghid: “Păstrează-ți energia și mergi-ncetișor”. Noá așé, am zâs. 
Vezi cam ce ritm ai pe bucăți mici de text, ‘ncearcă-ți calitatea răbdării.
hai ca am sa testez
Să-mi zâci apoi de o mers. Mă rrpet, cunoștințelor mele ce au folosit site-ul, nu li s-a blocat niciodată.
Ia, ăsta-i bun din căte văz’t-am>
http://www.softset.ro/download_ac.html
‘Opaaa! Dá ia stai tu așe. Dá de ce nu-ncerci să scrii direct cu diacritice?? După 20-40 de minute-ți-ntră-n mână, apoi merge strună
Scuze pentru off-topic Socriță. Am-ncercat numá să-ți șiu de ajutor
Multumesc
am sa incerc neaparat.
Felicitari, Lilia! Te admir pentru vointa ta, sincer! Zis si facut! Sunt foarte curioasa si nerabdatoare sa iti citesc creatia!!!
Merci!
Ei, vointa
nu stiu…sa zicem ca am batut fierul cat era cald.
Sinopsisul m-a facut curioasa, abia de astept sa citesc cartea, sa vad pe unde ti-a zburat mintea la sfarsitul acestei veri
. Poza de pe coperta apartine cumva familiei tale?
Tu mai ai sa ma uimesti, de unde ai atata timp pentru scris?
Poza e luata/ciordita din casa pe care o descriu in carte (din casa mare). Pe ea e bunica, in mijloc, fetita in alb de vreo 4 anisori, intre parinti (strabuneii mei) si matusile. Ma intriga fetele lor serioase
Dar, ma rog, poate aveau necazurile lor la vremurile celea sau asa era moda. Poza are degraba peste suta de ani.
Am timp de scris pentru ca am argati
Masina de spalat haine si masina de spalat vesela. M-as prapadi fara ele, zau.
‘Nainte, țin să te felicit! Tu chiar ești o comoară fiindcă expui comoara semenilor. Toți avem comori, unii mai orgolioși, posesivi ori-nchiși doresc să-și țină comoara ascunsă. E o stare a interiorului sănătoasă când veselia o pudrăm peste clipele trecute. Mi-a plăcut când într-un comentriu mai sus scriai că te-ai destrăbălat prin carte. Sincer, abia aștept să citesc fragmentel promise!
Simțám! Simțám io ceva miros dulce, știam că Socrița ceva cóce
O prăjitură d-amintiri la foc mole-n cuptor, o rățetă de august, luna lui Gustar
Lâniștită cu zahărú pudră pregătită: “-V-oi da și vouă”, suna al ei voce
Aș; c-aștept cu gura ocean prăjitura de clipe al harnicului cofetar!
apăi tu asa m-ai laudat de ghini ca mi-e teama c-oi da in bara
Valeeeu, ma teeem, me tem!
N-ai ce s-o dai-n bară iară de lăudat, îi-ntradevăr o acțiune de lăudat!
La ultimú vers păpat-am o mică literă, noá și grăbitu-m-am cu-n cuvânt. Refac amu și redau tătă grămăjoara de rânduri-n rime:
“La cofetăria “Augustul Vesel”
Napocelú
Simțám! Simțám io ceva miros dulce, știam că Socrița ceva cóce…
O prăjitură d-amintiri la foc mole-n cuptor, o rățetă de august, luna lui Gustar!
Lâniștită cu zahărú pudră pregătită: “-V-oi da și vouă, că doră pentru voi o fac”, grăit-a molcom al ei voce.
Așé c-aștept cu gura ocean, prăjitura de clipe al veselului cofetar!”
Augustul vesel
ce imaginatie. Si rima e vesela, rodnica ca augustul.
He he he, așé mi-o venit instant..
Augustul pentru ce-l preferi?
Il prefer pentru linistea urbana
Pur si simplu ador Bruxelles-ul in august. Cand toti sunt plecati, am impresia ca imi apartine tot orasul
Aha, așa este și Clujul pe timpul lunii august, liniște,liniște ca-ntr-un părculeț dá de la sfârșitú lú septembrie se umple de studenți, zeci de mii, chiar și-n licee vin foarte mulți.
Asta era e deci, bănuiam io ceva dá nu eram sigur. Îți place liniștea, amprenta orașului doar cu locuitorii.
super. textele din blogul precedent legate de copilaria ta erau cele mai cele!!! iti doresc din suflet sa ai succes cu cartea
Merci
daca macar cativa cititori o sa uite de grijile lor cotidiene citind-o, am sa consider ca are succes