Comoara verişoarelor (carte)

E posibil oare de scris o carte fără suferinţă? mă întrebam la sfârşitul lui iulie. N-am auzit încă scriitor mărturisind că a scris o carte fluierând «Dunărea albastră». Dimpotrivă, de obicei se ia un aer grav şi meditativ, se menţionează neapărat sacrificiile şi mai ales, mai ales ! timpul investit. Un an, doi, trei… o viaţă. Şi asta nu e rău, nu e grav, dacă… te naşti într-o ţară în care eforturile sunt preţuite. Hai, dacă nu de generaţia în curs, măcar post-mortem.

Despre ce cărţi, mă rog, vorbim ? m-ar întreba unii. Căci o carte serioasă (!) n-o scrii într-o lună, două! Dar ce reprezintă o carte serioasă? aş întreba şi eu. De la ce tiraj o carte poate fi considerată serioasă în Republica Moldova? Câte cărţi serioase sunt citite de omul simplu în troleibuz, parc, bibliotecă sau în vacanţele de iarnă pe cuptor? Asta în condiţiile în care un basarabean (nu iau în calcul doar capitala) se conectează mai cu spor la odnoklassniki decât caută drumul spre librărie sau bibliotecă.

Eu nu propun să dăm foc cărţilor serioase, departe de mine gândul, încerc doar să mă conectez la realitate şi, mai ales, la mentalitatea moştenită. Rareori o carte îşi găsea loc în traista unui cioban. Biblia nu se socoate. De unde era să apară patima pentru buchii ? Azi generaţia nouă, dacă e pusă în faţa dilemei odnoklassniki/facebook/blog sau carte, alege internetul. O să întâlniţi şi excepţii, dar din ele n-o să facă parte autorii locali. Din păcate. Pentru că, hai să fim sinceri, ai noştri pefera să scrie cărţi serioase.
Cine să se apuce să facă literatură neserioasă, relaxantă, ironică pentru omul de rând din Republica Moldova? Phoa ! Cum să-ţi pui numele pe un roman de dragoste siropos dulceag, sau un roman poliţist, sau unul de aventură? Deşi, să vedeţi ce ironie, anume genul ăsta de cărţi se bucură de tiraje astronomice în alte ţări. Nişte neserioşi! De fapt nu nişte, ci milioane.

La toate astea mă gândeam în iulie cât mă întindeam la soare, miroseam muşcate şi iar mă întindeam ca într-un final să-mi formulez o provocare.

Da ce dacă mă apuc să scriu o carte neserioasă fredonând « Sanie cu zurgălăi » ? Termen : o lună de zile. Hai, o săptămâna în plus de rezervă. Şi nicio zi mai mult !
Am de pierdut ceva ? Nu cred. O iau uşurel, ca pe un experiment literar. Un exerciţiu cu care îmi umplu luna august, cea mai liniştită a anului.

Unica condiţie, principală şi obligatorie : cartea să fie scrisă din plăcere. De bună voie şi nesilită de nimeni. Niciun fel de sacrificiu, decât plăcerea de a scrie. De cum simt că scrisul devine o povară, mă opresc ! Las totul baltă !

Cartea a fost scrisă. Am intrat şi în termeni. Nu ştiu care o să-i fie destinul mai departe. Eu însă am câştigat deja enorm. Nici urmă de vreun soi de sacrificare, dimpotrivă, m-a încărcat cu atâta bucurie şi seninătate că mă simt o perversă faţă de oamenii care suferă când scriu. Nu am traversat nopţi albe în căutarea frazelor profunde, nu am căutat muze-paparuze şi culmea ! pentru prima data în ultimii zece ani, s-a speriat migrena de mine. Se pare că a coborât la vecina de la trei. O văzusem ucisă într-o zi de august.

Într-un moment chiar am început să mă îngrijorez. Că scrisul e o terapie n-am aflat aseară, o ştiam de mult timp, dar că-ţi aduce voie bună şi împăcare, asta e ceva nou, simţit pe propria-mi piele şi puls.

Am avut parte de nişte coincidenţe năucitoare, dar şi de nişte momente comice, în care începusem să vorbesc singură cu mine, să fredonez romanţe şi să mă hlizesc aiurea. Scriam dialoguri şi trebuia, respectiv, să trăiesc textul dinamic. Într-o seară m-a luat soţul de mână cu duioşie, ştiţi ca pe un nebun, încetişor că să nu-l sperie şi-mi zice : Nu mă deranjează când cânţi romanţe, dimpotrivă, însă, te rog, promite-mi că vei înceta să râzi singură îndată ce pui ultimul punct. Promis. Nu mai cânt. Am terminat partitura.
Manuscrisul e în drum spre Chişinău. Am anexat la el un creion vârfuit de un cristal Swaroski (vai de capul meu de snoabă) şi i-am spus mamei să marcheze pasajele pentru care merit să fiu dezmoştenită. Mama s-a speriat. Aşteaptă plicul sigilat ca pe o bombă recomandată.

Începând cu 7 octombrie 2011 voi începe să public fragmente din cartea « Comoara verişoarelor» pe blog. E un roman de aventuri, semi-biografic, în care umorul e prioritatea numărul unu. Naraţiunea e la persoană întâi.

Sinopsis

În timp ce moldovenii fug de prin satele Moldovei prin capitalele europene, în căutare de bani, fericire şi stabilitate, o moldoveancă revine din capitala Europei într-un sat părăsit de pe malul Nistrului, schimbând stabilitatea pe aventuri bucolice. Ce mai poţi găsi într-un cerdac sărac dintr-o căscioară bătrânească în care nimeni n-a mai aprins o candelă de un deceniu? Ce nădejdi te pot lega de o casă abandonată în care chiar şi fantomele s-ar plictisi ? Găseşte sau nu comoara promisă într-o scrisoare care nici măcar nu îi este adresată. Sau totuşi … îi este ?

Coperta